ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2192/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 17934 din 17

octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în

Dosarul nr. 45435/3/2010, s-a anulat cererea formulată de reclamanta SC R.T.

SRL (fosta SC A. SRL) în contradictoriu cu pârâta SC F.L.R. IFN SA, instanța

făcând aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru și art. art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1990.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal a declarat apel motivat reclamanta, cauza fiind

înregistrată sub același număr unic la 12 decembrie 2011 pe rolul Curții de

Apel București, secția a V-a civilă.

În motivarea apelului

a fost criticată hotărârea primei instanțe pentru că s-a pășit la soluționarea

excepției de netimbrare în condițiile în care părțile au fost lipsă și niciuna

dintre acestea nu a cerut judecarea în lipsă. Sub acest aspect,

apelanta-reclamantă a invocat nulitatea hotărârii în temeiul art. 105 alin.

(2), raportat la art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., solicitând

desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

A doua critică a

vizat pe de o parte faptul că apelanta-reclamantă nu a primit citație pentru

termenul din 17 octombrie 2011 și pe de altă parte faptul că la data respectivă

a trimis prin fax o cerere însoțită de taxa judiciară de timbru, de timbru

judiciar și de dovada expedierii originalelor taxelor prin poștă.

Ultima critică a

vizat nepronunțarea pe cererea de amânare, ceea ce constituie, conform

practicii recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție, încălcarea dreptului

la apărare, drept garantat de art. 22 din Constituția României și încălcarea

dreptului la un proces echitabil, drept conferit de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 166 din 5 aprilie 2012, a

admis apelul reclamantei, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de apel a reținut ca întemeiat numai primul motiv de

apel, considerând că dispozițiile art. 242 C. proc. civ. sunt imperative, ele

consacrând o dată în plus principiul disponibilității, care guvernează

indiscutabil procesul civil, în sensul că obligă instanța să suspende judecata

dacă toate părțile cer acest lucru (alin. (1) pct. 1) sau dacă părțile sunt

lipsă (alin. (2) pct. 2) și nu o autorizează să pășească la judecată decât în

condițiile alineatului al doilea, respectiv dacă vreuna dintre părți a

solicitat judecarea în lipsă.

A considerat instanța

că această din urmă ipoteză nu a fost îndeplinită, iar instanța de fond,

anulând cererea ca netimbrată, a încălcat prevederile art. 242 alin. (1) pct. 2

C. proc. civ., producându-i astfel apelantei-reclamante o vătămare care, în

condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi remediată altfel decât

prin anularea actului, respectiv a hotărârii.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC F.L.R. IFN SA București solicitând

admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, menținerea în totalitate

a Sentinței civile nr. 17934, pronunțată de Tribunalul București la data de 17

octombrie 2010, ca temeinică și legală și anularea cererii de chemare în

judecată ca netimbrată, cu obligarea R.T. la achitarea tuturor cheltuielilor de

judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Recurenta-pârâtă își

subsumează criticile.

Potrivit doctrinei și

jurisprudenței în materie (a se vedea Decizia nr. 129 din data de 15 februarie

2006 a Curții de Apel Alba Iulia) (Anexa), excepția netimbrării este o excepție

care primează oricărei alte cereri sau excepții.

Potrivit Legii nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru:

- art. 20 alin. (1)

taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat;

- art. 20 alin. (2)

dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul

înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să

achite suma datorată până la primul termen de judecată;

- art. 20 alin. (3)

neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu

anularea acțiunii sau cererii.

În conformitate cu

prevederile art. 36 alin. (2) din Normele de aplicare ale Legii nr. 146/1997

privind taxele de timbru, dacă acțiunile și cererile nu cuprind datele sau

documentația necesară caracterizării actului sau calculării taxelor sau dacă nu

s-au anexat dovezile din care să rezulte plata acestora, instanțele

judecătorești stabilesc termenul de judecată și comunică părților, odată cu

întâmpinarea și obligațiile în legătură cu taxa judiciară de timbru, ce trebuie

îndeplinite până la termenul de judecată, sub sancțiunea anularii cererii sau

acțiunii.

Prin întâmpinarea

formulată intimata-reclamantă SC R.T. SRL a invocat inadmisibilitatea

recursului motivat de faptul că recurenta și-a întemeiat recursul pe

dispozițiile art. 299, fără a specifica vreunul dintre motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Deși nu-și încadrează

în drept criticile, dezvoltarea lor permite circumstanțierea acestora motivului

de neegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vizând

greșita interpretare și aplicare de către instanța de apel a art. 20 alin. (1),

(2) și (3) din Legea nr. 146/1997 și a art. 36 alin. (2) din Normele de

aplicare a Legii nr. 146/1997 în soluționarea excepției de netimbrare a

cererii, ce primează oricărei alte cereri și excepții, apărarea

intimatei-reclamante, astfel că nu poate fi primită.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta.

Obligația de timbrare

a unei cereri - acțiune de primă instanță, căi de atac, cereri de intervenție

etc. - deși își are sorgintea în reglementări de natură fiscală trebuie tratată

ca un incident procedural întrucât este o excepție sui generis legată de

învestirea instanței și vizează în mod esențial legalitatea actului de

sesizare, urmând a fi analizată cu prioritate, înaintea oricăror alte cereri,

în virtutea principiului consacrat de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., această

abordare fiind în acord cu cerința soluționării cu celeritate a cauzelor și, de

ce nu, cu principiul prezumării bunei-credințe a părților la momentul sesizării

instanței.

Dispozițiile art.

242, deși au un caracter imperativ nu pot avea incidență în condiții de

neregularitate a actului de sesizare, ele aplicându-se pe fondul existenței

unei sesizări legale a instanței, în primul rând sub aspectul îndeplinirii de

către parte a obligației de fiscalitate.

În considerarea celor

ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată este cenzurabilă din

perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite

recursul, va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul declarat

de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurenta-pârâtă SC F.L.R. IFN SA București împotriva Deciziei

civile nr. 166 din 5 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă, modifică în tot decizia recurată în sensul că respinge

apelul declarat de reclamanta SC R.T. SRL prin administrator judiciar C.V.A.

SPRL împotriva Sentinței nr. 17934 din 17 octombrie 2011 a Tribunalului

București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 iunie 2013.

Procesat

de GGC - AZ