ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1577/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC O.M.V.P. SA, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a solicitat obligarea pârâtei SC E.T. SRL la plata sumei totale de 296.227,04 RON reprezentând prejudiciul total suferit de P. ca urmare a plăților făcute către E.T. în baza contractului de achiziție din 6 iunie 2007 și a actelor adiționale din 17 iunie 2008, din 6 februarie 2009 și din 16 iunie 2009. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin Sentința comercială nr. 7964/2011 din 10 iunie 2011 a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, că părțile au încheiat contractul de achiziție din 6 iunie 2007 urmat de actele adiționale nr. a/2008, b/2009, c/2009, având ca obiect serviciile prestate de E.T.

- igienizarea (denocivizarea) echipamentelor individuale de protecție (EIP) utilizate de angajații P. în activitatea de extracție a petrolului, desfășurată la sondele subscrisei, pentru Grupurile de zăcăminte ale reclamatei Zemeș - Tazlău - Geamăna; Moinești - Lucăcești - Dofteana; Independența - Oprișenești, inclusiv de Condițiile Generale de Achiziție, fișa de negociere și Anexa nr. 1 la contract. Potrivit actului adițional nr. b se preciza prin art. 2 "cantitatea de servicii care va fi efectuată de către furnizor în baza contractului de prestări servicii va fi decisă în mod exclusiv de către beneficiar prin emiterea de comenzi", fiind vorba de comenzi ferme emise de beneficiar și comunicate furnizorului.

Prin fișa de negociere s-a menționat prețul și scadența iar potrivit Anexei nr. 1 recepția în urma igienizării/denocivizării echipamentului de protecție se face cantitativ și numeric. Prin comanda la G.Z. Zemeș în perioada noiembrie 2007 - iunie 2009 au fost emise 20 de facturi pentru cantitatea de 64.657 kg. Instanța de fond a constatat, în principiu în derularea contractului, că facturile fiscale emise în baza situațiilor lunare de lucrări, sunt însușite de beneficiar, acceptate în condițiile art. 46 C. com., prin semnătură și ștampilă, însoțite de situații de lucru și procese-verbale, relațiile și recepția efectuându-se, potrivit uzanței părților în marea majoritate a cazurilor doar cantitativ.

Din înscrisurile dosarului se constată totodată că procesele-verbale de predare-primire redau cantitățile de echipamente și punctele de lucru de unde au fost preluate. S-a apreciat că, deși prin fișa de negociere părțile au convenit că recepția echipamentelor se va face cantitativ și numeric, beneficiarul a acceptat o perioada lungă de timp modalitatea de lucru și a achitat integral facturile, în speța de față invocându-și, în opinia tribunalului, propria turpitudine. Apelul declarat de reclamanta SC O.M.V.P. SA împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 145 din 21 martie 2012. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că, în baza comenzii emise de beneficiarul SC O.M.V.P.

SA s-a stabilit pentru fiecare comandă în parte că valoarea contractului este una estimativă, cea reală fiind dată de volumul de prestații efectuate de furnizor și acceptate de beneficiar și nu va depăși o anumită valoare (pentru fiecare comandă în parte). S-a constatat că pe parcursul derulării contractului, facturile au fost emise pe baza comenzilor beneficiarului, s-au încheiat situații de lucrări și procese-verbale cu ocazia predării echipamentului, toate semnate și acceptate de reprezentanții beneficiarului. Nu a fost reținută susținerea apelantei-reclamante că a achitat în plus pentru serviciile prestate suma de 296.227,04 RON, întrucât cantitatea echipamentului pentru care s-au efectuat servicii de curățare a fost în realitate mai mică.

Instanța de apel a reținut că susținerile apelantei reclamante sunt în neconcordanță cu situațiile de lucru încheiate pe fiecare lună pentru fiecare dintre grupurile de zăcăminte în care se precizează cantitatea totală de echipament de protecție predată de personalul reclamantei. Totodată s-a reținut că susținerile apelantei-reclamante întemeiate pe art. 1092 C. civ. și art. 992 - 933 C. civ. (privind plata nedatorată) sunt nefondate întrucât din nicio probă administrată în cauză (înscrisuri) nu rezultă că beneficiarul serviciilor ar fi fost în eroare cu privire la plățile efectuate. În ceea ce privește precizarea acțiunii prin cererea modificatoare, se face precizarea că reclamanta și-a mărit cuantumul pretențiilor cu suma de 54.943,025 RON și a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru stabilirea taxei de timbru.

Instanța de apel a reținut că, având în vedere că cererea precizatoare a fost depusă după încheierea dezbaterilor conform art. 146 și art. 150 C. proc. civ., aceasta nu a mai putut fi luată în discuție. În ceea ce privește motivul de apel referitor la neefectuarea expertizei contabile, s-a constatat de către instanța de fond, că față de înscrisurile depuse, mod de calcul, nu se mai impune efectuarea acestei probe, aceleași considerente fiind avute în vedere și de către instanța de apel, atunci când a respins proba cu expertiză ca fiind neconcludentă și neutilă cauzei. Împotriva acestei decizii reclamanta SC O.M.V.P. SA, a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs indicat, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel, prin decizia pronunțată, nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 969, 970 C. civ., deși litigiul din prezenta cauză derivă din executarea unor raporturi contractuale, întrucât nu a obligat intimata-pârâtă la plata sumelor încasate în plus. Recurenta susține că neformularea de obiecțiuni la situațiile de lucrări nu este relevantă în cauză, acest aspect nu poate constitui o cauză de neaplicare a dispozițiilor art. 969 și 970 C. civ. Instanța de apel s-a mulțumit doar să menționeze dispozițiile art. 969 C. civ. și să indice ca temeiuri de drept alte prevederi legale, fără aplicabilitate în cadrul răspunderii contractuale.

Astfel, susține recurenta, trimiterile făcute de instanță la dispozițiile art. 992 - 993 și 1092 C. civ. nu au aplicabilitate în prezenta speță, fiind vorba de raporturi juridice contractuale și nu de altă natură (plata nedatorată, îmbogățire fără justă cauză, etc.), iar dispozițiile art. 1092 alin. (2) C. civ. au fost aplicate greșit în cauză întrucât obligațiile din speță nu au caracterul unor obligații naturale pentru îndeplinirea cărora creditorul nu poate apela la forța coercitivă a statului. În opinia recurentei, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 46 C. com. deoarece obligațiile comerciale nu se probează doar cu facturi acceptate la plată, ci cu o serie întreagă de alte înscrisuri și alte mijloace de probă care se interpretează unitar, nu în mod disparat, iar o simplă facturare a unor sume urmată de plata acestora nu poate constitui o certitudine că serviciile menționate în factură au fost prestate în totalitate.

Recurenta susține că subzistă necesitatea administrării unei expertize contabile, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru administrarea unei expertize contabile, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței instanței de fond și a încheierii din data de 16 mai 2011 și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta SC E.T. SRL, răspunzând criticilor recurentei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc.

civ. poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea este lipsită de temei legal și că a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Acest motiv a fost raportat la aplicarea art. 969, 970 C. civ. și dispozițiile art. 46 din C. com. Înalta Curte observă că trimiterea la aceste dispoziții legale a fost făcută în scopul de a repune în discuție situația de fapt reținută de instanța de fond și reanalizată de instanța de apel. În cauză atât prima instanță, cât și instanța de apel în calea de atac devolutivă au stabilit, sub aspectul situației de fapt, că facturile emise au fost acceptate la plată fiind semnate și ștampilate de reprezentanții reclamantei.

Din acest punct de vedere trebuie reținut că natura raporturilor juridice a fost determinată ținând seama de contractul de achiziție din 6 iunie 2007 urmat de actele adiționale nr. a/2008, nr. b/2009 și c/2009 și de clauzele acestuia și că actului dedus judecății nu i-a fost dată o altă calificare. În privința clauzelor contractului și a interpretării lor, recurenta nu a demonstrat că instanța de apel a confirmat faptul că în fond instanța s-a substituit părților contractante modificând prin interpretare aceste clauze și că astfel au fost încălcate dispozițiile art. 969 C. proc. civ. Cum potrivit art. 969 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părți, soluția adoptată în cauză nu este susceptibilă de critică sub aspectul încălcării sau aplicării greșite a legii.

Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța fondului și confirmată de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale sus-menționate de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate. Referitor la susținerea recurentei conform căreia instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 46 C. com. se constată că aceasta este nefondată. Instanța de apel a făcut referire la dispozițiile articolului menționat în sensul că obligațiile comerciale se probează cu facturi acceptate la plată. Deci instanța de apel analizând contractul ce constituia legea părților a apreciat în mod corect că pe lângă respectarea obligațiilor contractuale există și respectarea obligației legale de emitere a facturilor ce au fost acceptate la plată.

Întreaga argumentare a recurentei referitoare la trimiterile făcute de instanța de apel la dispozițiile art. 992 - 993 și 1092 C. civ., care în opinia recurentei nu au aplicabilitate în cauză, nu poate fi analizată, întrucât instanța de apel, răspunzând criticilor apelantei, a reținut în mod corect că, întrucât din nicio probă administrată nu rezultă că beneficiarul serviciilor ar fi fost în eroare cu privire la plățile efectuate, a respins susținerile apelantei-reclamante ca neîntemeiate. Cât privește celelalte susțineri ale recurentei privind interpretarea în mod unitar, sistematic a înscrisurilor și celorlalte mijloace de probă depuse la dosar, acestea sunt aspecte de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această fază procesuală a recursului.

În concluzie, cu referire la motivele invocate, se va reține că recurenta prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii. Așa fiind, se constată că, instanța de apei a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, sub acest aspect decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul să fie respins, ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată întemeiată cererea formulată de intimata-pârâtă SC E.T.

SRL privind acordarea cheltuielilor de judecată, însă constatând că onorariul alocatului este nepotrivit de mare fată de munca îndeplinită, având în vedere și dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va admite cererea și va obliga recurenta-reclamantă SC O.M.V.P. SA la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli de judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC O.M.V.P. SA împotriva Deciziei civile nr. 145 din 21 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Obligă recurenta-reclamantă SC O.M.V.P. SA la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC E.T. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS