ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1577/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC O.M.V.P. SA, prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, a solicitat obligarea pârâtei SC E.T. SRL la plata sumei totale de

296.227,04 RON reprezentând prejudiciul total suferit de P. ca urmare a

plăților făcute către E.T. în baza contractului de achiziție din 6 iunie 2007

și a actelor adiționale din 17 iunie 2008, din 6 februarie 2009 și din 16 iunie

2009.

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, prin Sentința comercială nr. 7964/2011 din 10 iunie

2011 a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut, în esență, că părțile au încheiat

contractul de achiziție din 6 iunie 2007 urmat de actele adiționale nr. a/2008,

b/2009, c/2009, având ca obiect serviciile prestate de E.T. - igienizarea

(denocivizarea) echipamentelor individuale de protecție (EIP) utilizate de

angajații P. în activitatea de extracție a petrolului, desfășurată la sondele

subscrisei, pentru Grupurile de zăcăminte ale reclamatei Zemeș - Tazlău -

Geamăna; Moinești - Lucăcești - Dofteana; Independența - Oprișenești, inclusiv

de Condițiile Generale de Achiziție, fișa de negociere și Anexa nr. 1 la

contract.

Potrivit actului

adițional nr. b se preciza prin art. 2 "cantitatea de servicii care va fi

efectuată de către furnizor în baza contractului de prestări servicii va fi

decisă în mod exclusiv de către beneficiar prin emiterea de comenzi",

fiind vorba de comenzi ferme emise de beneficiar și comunicate furnizorului.

Prin fișa de

negociere s-a menționat prețul și scadența iar potrivit Anexei nr. 1 recepția

în urma igienizării/denocivizării echipamentului de protecție se face

cantitativ și numeric.

Prin comanda la G.Z.

Zemeș în perioada noiembrie 2007 - iunie 2009 au fost emise 20 de facturi

pentru cantitatea de 64.657 kg.

Instanța de fond a

constatat, în principiu în derularea contractului, că facturile fiscale emise

în baza situațiilor lunare de lucrări, sunt însușite de beneficiar, acceptate

în condițiile art. 46 C. com., prin semnătură și ștampilă, însoțite de situații

de lucru și procese-verbale, relațiile și recepția efectuându-se, potrivit

uzanței părților în marea majoritate a cazurilor doar cantitativ. Din

înscrisurile dosarului se constată totodată că procesele-verbale de

predare-primire redau cantitățile de echipamente și punctele de lucru de unde

au fost preluate.

S-a apreciat că, deși

prin fișa de negociere părțile au convenit că recepția echipamentelor se va

face cantitativ și numeric, beneficiarul a acceptat o perioada lungă de timp

modalitatea de lucru și a achitat integral facturile, în speța de față

invocându-și, în opinia tribunalului, propria turpitudine.

Apelul declarat de

reclamanta SC O.M.V.P. SA împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat

de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 145

din 21 martie 2012.

În argumentarea

acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că, în baza comenzii

emise de beneficiarul SC O.M.V.P. SA s-a stabilit pentru fiecare comandă în

parte că valoarea contractului este una estimativă, cea reală fiind dată de

volumul de prestații efectuate de furnizor și acceptate de beneficiar și nu va

depăși o anumită valoare (pentru fiecare comandă în parte).

S-a constatat că pe

parcursul derulării contractului, facturile au fost emise pe baza comenzilor

beneficiarului, s-au încheiat situații de lucrări și procese-verbale cu ocazia

predării echipamentului, toate semnate și acceptate de reprezentanții

beneficiarului.

Nu a fost reținută

susținerea apelantei-reclamante că a achitat în plus pentru serviciile prestate

suma de 296.227,04 RON, întrucât cantitatea echipamentului pentru care s-au

efectuat servicii de curățare a fost în realitate mai mică.

Instanța de apel a

reținut că susținerile apelantei reclamante sunt în neconcordanță cu situațiile

de lucru încheiate pe fiecare lună pentru fiecare dintre grupurile de zăcăminte

în care se precizează cantitatea totală de echipament de protecție predată de

personalul reclamantei.

Totodată s-a reținut

că susținerile apelantei-reclamante întemeiate pe art. 1092 C. civ. și art. 992

- 933 C. civ. (privind plata nedatorată) sunt nefondate întrucât din nicio

probă administrată în cauză (înscrisuri) nu rezultă că beneficiarul serviciilor

ar fi fost în eroare cu privire la plățile efectuate.

În ceea ce privește

precizarea acțiunii prin cererea modificatoare, se face precizarea că

reclamanta și-a mărit cuantumul pretențiilor cu suma de 54.943,025 RON și a

solicitat repunerea cauzei pe rol pentru stabilirea taxei de timbru.

Instanța de apel a

reținut că, având în vedere că cererea precizatoare a fost depusă după

încheierea dezbaterilor conform art. 146 și art. 150 C. proc. civ., aceasta nu

a mai putut fi luată în discuție.

În ceea ce privește

motivul de apel referitor la neefectuarea expertizei contabile, s-a constatat

de către instanța de fond, că față de înscrisurile depuse, mod de calcul, nu se

mai impune efectuarea acestei probe, aceleași considerente fiind avute în

vedere și de către instanța de apel, atunci când a respins proba cu expertiză

ca fiind neconcludentă și neutilă cauzei.

Împotriva acestei

decizii reclamanta SC O.M.V.P. SA, a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea

motivului de recurs indicat, recurenta a arătat, în esență, că instanța de

apel, prin decizia pronunțată, nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 969, 970

C. civ., deși litigiul din prezenta cauză derivă din executarea unor raporturi

contractuale, întrucât nu a obligat intimata-pârâtă la plata sumelor încasate

în plus.

Recurenta susține că

neformularea de obiecțiuni la situațiile de lucrări nu este relevantă în cauză,

acest aspect nu poate constitui o cauză de neaplicare a dispozițiilor art. 969

și 970 C. civ. Instanța de apel s-a mulțumit doar să menționeze dispozițiile

art. 969 C. civ. și să indice ca temeiuri de drept alte prevederi legale, fără

aplicabilitate în cadrul răspunderii contractuale.

Astfel, susține

recurenta, trimiterile făcute de instanță la dispozițiile art. 992 - 993 și

1092 C. civ. nu au aplicabilitate în prezenta speță, fiind vorba de raporturi

juridice contractuale și nu de altă natură (plata nedatorată, îmbogățire fără

justă cauză, etc.), iar dispozițiile art. 1092 alin. (2) C. civ. au fost

aplicate greșit în cauză întrucât obligațiile din speță nu au caracterul unor

obligații naturale pentru îndeplinirea cărora creditorul nu poate apela la

forța coercitivă a statului.

În opinia recurentei,

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 46 C. com.

deoarece obligațiile comerciale nu se probează doar cu facturi acceptate la

plată, ci cu o serie întreagă de alte înscrisuri și alte mijloace de probă care

se interpretează unitar, nu în mod disparat, iar o simplă facturare a unor sume

urmată de plata acestora nu poate constitui o certitudine că serviciile

menționate în factură au fost prestate în totalitate.

Recurenta susține că

subzistă necesitatea administrării unei expertize contabile, fiind astfel

aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., solicitând, în

principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de apel pentru administrarea unei expertize contabile, iar în

subsidiar, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea în tot

a sentinței instanței de fond și a încheierii din data de 16 mai 2011 și

admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, pârâta SC E.T. SRL, răspunzând criticilor recurentei, a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. poate fi invocat

atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

În argumentarea

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

a susținut că hotărârea este lipsită de temei legal și că a fost dată cu

aplicarea greșită a legii. Acest motiv a fost raportat la aplicarea art. 969,

970 C. civ. și dispozițiile art. 46 din C. com.

Înalta Curte observă

că trimiterea la aceste dispoziții legale a fost făcută în scopul de a repune

în discuție situația de fapt reținută de instanța de fond și reanalizată de

instanța de apel.

În cauză atât prima

instanță, cât și instanța de apel în calea de atac devolutivă au stabilit, sub

aspectul situației de fapt, că facturile emise au fost acceptate la plată fiind

semnate și ștampilate de reprezentanții reclamantei.

Din acest punct de

vedere trebuie reținut că natura raporturilor juridice a fost determinată

ținând seama de contractul de achiziție din 6 iunie 2007 urmat de actele

adiționale nr. a/2008, nr. b/2009 și c/2009 și de clauzele acestuia și că

actului dedus judecății nu i-a fost dată o altă calificare. În privința

clauzelor contractului și a interpretării lor, recurenta nu a demonstrat că

instanța de apel a confirmat faptul că în fond instanța s-a substituit părților

contractante modificând prin interpretare aceste clauze și că astfel au fost încălcate

dispozițiile art. 969 C. proc. civ.

Cum potrivit art. 969

C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părți, soluția

adoptată în cauză nu este susceptibilă de critică sub aspectul încălcării sau

aplicării greșite a legii.

Altfel spus, situația

de fapt stabilită de instanța fondului și confirmată de instanța de apel,

constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul

controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele

recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale sus-menționate de

natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

Referitor la

susținerea recurentei conform căreia instanța de apel a aplicat greșit

dispozițiile art. 46 C. com. se constată că aceasta este nefondată. Instanța de

apel a făcut referire la dispozițiile articolului menționat în sensul că

obligațiile comerciale se probează cu facturi acceptate la plată. Deci instanța

de apel analizând contractul ce constituia legea părților a apreciat în mod

corect că pe lângă respectarea obligațiilor contractuale există și respectarea

obligației legale de emitere a facturilor ce au fost acceptate la plată.

Întreaga argumentare

a recurentei referitoare la trimiterile făcute de instanța de apel la

dispozițiile art. 992 - 993 și 1092 C. civ., care în opinia recurentei nu au

aplicabilitate în cauză, nu poate fi analizată, întrucât instanța de apel,

răspunzând criticilor apelantei, a reținut în mod corect că, întrucât din nicio

probă administrată nu rezultă că beneficiarul serviciilor ar fi fost în eroare

cu privire la plățile efectuate, a respins susținerile apelantei-reclamante ca

neîntemeiate.

Cât privește

celelalte susțineri ale recurentei privind interpretarea în mod unitar,

sistematic a înscrisurilor și celorlalte mijloace de probă depuse la dosar,

acestea sunt aspecte de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această fază

procesuală a recursului.

În concluzie, cu

referire la motivele invocate, se va reține că recurenta prin argumentele aduse

a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în

fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a

legii.

Așa fiind, se

constată că, instanța de apei a analizat și a răspuns tuturor criticilor

formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, sub acest

aspect decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul să fie respins, ca nefondat.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată întemeiată

cererea formulată de intimata-pârâtă SC E.T. SRL privind acordarea

cheltuielilor de judecată, însă constatând că onorariul alocatului este

nepotrivit de mare fată de munca îndeplinită, având în vedere și dispozițiile

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va admite cererea și va obliga

recurenta-reclamantă SC O.M.V.P. SA la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli de

judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC O.M.V.P. SA împotriva Deciziei civile nr.

145 din 21 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă

recurenta-reclamantă SC O.M.V.P. SA la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli de

judecată către intimata pârâtă SC E.T. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS