ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1797/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1797/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursului de față:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4106/105/2007, reclamanta SC

P.T.R. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C. SA obligarea acesteia

la plata sumei de 1.884.657,562 RON reprezentând prejudiciu patrimonial și

324.007,65 RON dobândă legală aferentă prejudiciului calculată până la data de

25 iunie 2007 .

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că în anul 2004 G.P. Italia - care deținea în România o

filială respectiv SC P.R.C.S. SA - a decis realizarea unei noi investiții

majore, prin constituirea în regim „green field” a unei fabrici de anvelope.

S-a susținut că în

urma realizării mai multor studii de piață s-a decis achiziționarea unui teren

în suprafață de 394.558,51 m

2

, solicitându-se în prealabil de către

Primăria Slatina emiterea unui certificat de urbanism, care să ateste regimul

juridic, economic și tehnic al terenului, pentru a se putea verifica dacă

acesta corespunde scopului construirii unei fabrici de anvelope.

Prin Certificatul de

urbanism nr. 939 din 13 octombrie 2004, Primăria Slatina a informat

solicitantul cu privire la relațiile cerute, urmând ca acesta să obțină datele

tuturor operatorilor și autorităților competente, în vederea obținerii

documentației necesare autorizației de construcție printre care și pârâtei SC C.

SA.

A învederat

reclamanta că în urma acestei verificări, la data de 22 octombrie 2004, SC P.R.C.S.

SA a cumpărat terenul în cauză, investiție ce urma a se realiza în două etape

majore și anume pregătirea terenului prin sistematizarea lui pe verticală,

nivelarea acestuia și realizarea platformei de beton ce constituia fundația

viitoarei fabrici și în final construcția propriu-zisă a fabricii.

În ceea ce privește

realizarea primei etape, a arătat reclamanta că prin Avizul nr. 635 din12

noiembrie 2004 pârâta SC C. SA. prin Regionala Argeș a avizat favorabil

lucrările de amenajare a platformei, constatându-se că „lucrarea precizată nu

afectează Sistemul Național de Transport Țiței, Gazolină, Etan și Condensat”.

A menționat

reclamanta că în perioada de referință 31 ianuarie 2004 și 10 mai 2005

(perioada producerii prejudiciului) pârâta SC C. SA care în baza Ordinului nr. 35/2004

deținea calitatea de unic transportator prin conducte, atât pentru țiței, cât

și pentru produse petroliere (benzină și motorină) nu a informat investitorul

că terenul achiziționat era subtraversat de o conductă magistrală de transport

motorină, conductă care la acea vreme era exploatată exclusiv de către SC C. SA.

Reclamanta a arătat

că a luat cunoștință de existența conductei magistrale de transport motorină în

cursul lunii martie 2005, în timpul executării lucrărilor, după ce în prealabil

a fost obținută Autorizația nr. 632 din 6 decembrie 2004 pentru efectuarea

lucrărilor de „sistematizare verticală, nivelare platformă pentru Fabrica de

cauciucuri” conform O.U.G. nr. 939/2004 și după preluarea investiției la data

de 21 decembrie 2004, de către nou înființata filială SC P.T.R. SRL (reclamanta

din prezenta cauză) și implicit a terenului în discuție, prin Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5912 din 21 decembrie 2004 de BNP R.R. -

Slatina.

A mai arătat

reclamanta că în urma descoperirii acestei stări de fapt, necunoscută nici

investitorului inițial, deși s-au efectuat toate investigațiile necesare

înaintea cumpărării terenului, având în vedere cheltuielile deja efectuate

constând în achiziționarea terenului, încheierea contractelor de antrepriză, de

management al proiectului etc. precum și interesul la nivel de grup al

construirii în termenul prestabilit a unei noi fabrici de anvelope, s-a decis

continuarea investiției și devierea conductei de transport produse petroliere.

Cu privire la acest

din urmă aspect al devierii conductei a menționat reclamanta că deși pârâta

care era singura vinovată de situația creată, a acceptat doar varianta devierii

conductei pe cheltuiala propusă investitorului cu executantul agreat - SC I.

SA, sens în care la data de 5 aprilie 2005 s-a încheiat cu acesta Contractul de

antrepriză nr. 56, întocmindu-se Proiectul nr. 3710/2005, fiind necesară

devierea unui tronson de conducte cu lungimea de 1,175 km și că lucrările au

fost finalizate la data de 31 mai 2005, prețul contractului în sumă de 305.000

euro fiind plătit integral de către investitorul SC P.T.R. SRL, că au fost

angajate costuri suplimentare pentru servicii de proiectare și supervizare

prestate de societatea SC T.M.G.S.R. SRL în legătură cu devierea conductei - în

valoare de 75.000 euro conform facturii nr. 872.205 din 30 iunie 2005, sumă

actualizată conform extrasului de cont nr. 187 din 30 septembrie 2005.

A mai apreciat

reclamanta că alături de aceste costuri suplimentare și neprevăzute prejudiciul

s-a mărit și prin pierderea suprafeței de teren proprietatea sa care, în urma

devierii a fost afectată exclusiv acestei conducte, astfel încât terenul ce nu

poate fi utilizat este de aproximativ 22.000 m

2

, valoarea acestuia

ridicându-se la 80.960 euro (valoarea 1m

2

la momentul cumpărării

fiind de 3,68 euro).

Invocând dispozițiile

art. 998 și art. 999 C. civ. reclamanta a solicitat instituirea răspunderii

civile delictuale a pârâtei pentru prejudiciul constând în cele menționate

anterior, la care se adaugă dobânda legală aferentă, datorată conform O.G. nr. 9/2000

și art. 1088 C. civ., având în vedere principiul reparării integrale a

prejudiciului.

În privința faptei

ilicite a pârâtei, a apreciat reclamanta că aceasta constă în încălcarea

obligației legale: de a marca existența și traseul conductei prin plăcuțe

indicatoare de teren – obligație ce rezultă din Legea petrolului nr. 238/2004,

din Ordinul Ministerului Industriei și Resurselor nr. 371/2002 modificat prin

Ordinul nr. 806/2004 și Ordinul Ministerului Economiei și Comerțului nr. 47/2003

și care nu a fost respectată, începând cu data la care a devenit transportator

unic, de a informa autoritățile locale despre existența și traseul conductei de

transport motorină ce subtraversa terenul – obligație reglementată conform art.

7 și art. 10 din Ordinul Ministerului Economiei și Comerțului nr. 47/2003, și

cu titlu de principiu prin Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și

urbanismului, de a informa solicitantul avizului cu privire la existența și

traseul conductei de transport motorină, cu ocazia emiterii Avizului favorabil nr.

635 din 12 noiembrie 2004.

În privința

raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, învederează reclamanta că

în măsura în care pârâta și-ar fi îndeplinit obligațiile legale, investitorul

nu ar fi ajuns să suporte costurile legale de deviere a conductei, deoarece nu

ar fi achiziționat acest teren și în ceea ce privește elementul de vinovăție a

apreciat că pârâta fiind o societate specializată în domeniul transportului

petrolului, cu atribuții legate expres de acest domeniu, omisiunea de a se

conforma obligațiilor legale amintite reprezintă o dovadă de culpă gravă.

După efectuarea

raportului de expertiză topo, reclamanta și-a precizat valoarea pretențiilor.

Prin Sentința nr. 127

din 21 aprilie 2009 Tribunalul Prahova a admis acțiunea precizată formulată de

reclamanta SC P.T.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, a obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 1.871.534,49 RON prejudiciu material,

576.382,99 RON dobândă legală aferentă debitului pentru perioada 31 mai 2005 -

11 februarie 2009 și să plătească reclamantei suma de 31.007,53 RON taxa de

timbru, 600 RON onorariu expert și 40.477,43 RON onorariu avocat.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că la nivelul anului 2004, ca urmare a

hotărârii G.P. Italia de a realiza o investiție în România, filiala SC P.R.C.S.

SA a procedat la achiziționarea unui teren în suprafață de 394.558,51 m

2

, după ce în prealabil, în cadrul investigațiilor cu privire la teren, prin Certificatul

de urbanism nr. 939 din 13 octombrie 2004 emis de Primăria Slatina a fost

înștiințată că terenul îndeplinea condițiile tehnice, economice și juridice

pentru realizarea investiției.

Din conținutul

certificatului de urbanism – pct. 4 rezultă că pentru obținerea autorizației de

construire, solicitantul trebuie să prezinte printre altele dovada proprietății

terenului și o serie de avize printre care și cel aparținând SC C. SA. La data

22 octombrie 2004 SC P.R.C.S. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 5705/2004 de BNP R.B., a achiziționat terenul în discuție,

iar prin Avizul nr. 635 din 12 noiembrie 2004 pârâta SC C. SA prin regionala

Argeș a avizat favorabil lucrările de amenajare și sistematizare a platformei,

constatându-se că acestea nu afectează sistemul național de transport țiței,

gazolină, etan și condensat.

Ulterior, prin Contractul

de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5912 din 21 decembrie 2004 de BNP R.R.,

cumpărătorul inițial SC P.R.C.S. SA a vândut nou înființatei SC P.T.R. SRL

(reclamanta în cauză), terenul în discuție, astfel încât potrivit hotărârii G.P.

Italia investiția urma a fi efectuată de către noul achizitor.

Cu ocazia demarării

lucrărilor s-a constatat că terenul era subtraversat de o conductă magistrală

de transport motorină, fapt necunoscut de către primul cumpărător, cât și de

către reclamantă și în consecință, pentru continuarea investiției au fost

necesare lucrări de deviere a conductei de transport motorină, ce au impus

efectuarea de cheltuieli suplimentare, constând în încheierea contractului de

antrepriză nr. 56 din 5 aprilie 2005 cu SC I. SA, cât și costuri generale de

servicii de proiectare și supervizare efectuate de SC T.M.G.S.R. SRL

Tribunalul a reținut

că la nivelul perioadei de referință, în temeiul O.G. 35/2004 pârâta deținea

calitatea de unic operator, având astfel o serie de obligații aferente scopului

dat prin actul normativ menționat și a cenzurat apărarea acesteia, legată de

faptul că ar fi dobândit calitatea de operator al sistemului național de

transport produse petroliere în baza Protocolului încheiat la 22 octombrie 2004

cu SC P. SA (concomitent cu achiziționarea terenului de către investitorul

inițial), și că astfel pretinsele fapte ilicite din perioada anterioară acestei

fapte nu îi sunt imputabile.

Astfel, instanța a

reținut că obligațiile SC C. SA aferente preluării noului sistem de transport

au fost dobândite în baza O.G. 35/2004, începând cu data de 3 februarie 2004 și

nicidecum în baza Protocolului de predare-primire ce trebuia încheiat în termen

de 30 zile, conform ordonanței menționate.

De altfel, din

ansamblul actelor normative menționate de reclamantă – Ordinul Ministrului

Industriei și Resurselor nr. 371/2002, Ordinul Ministrului Economiei și

Comerțului nr. 47/2003, Legea petrolului nr. 238/2004 cât și Legea nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismului, Tribunalul a reținut că,

pârâta, în calitate de unic operator, avea obligația de a marca existența și

traseul conductei de motorină prin plăcuțe indicatoare, de a informa

autoritățile locale despre existența și traseul conductei și de a acorda

solicitantului avizului informațiile necesare.

Tribunalul a

înlăturat ca lipsită de relevanță apărarea subsidiară a pârâtei și anume că

obligația de a marca traseul unei conducte este reglementată în scop tehnic și

nu informativ, în sensul de a fi adusă la cunoștința publică prin montarea

plăcuțelor indicatoare, întrucât nerespectarea acesteia nu trebuie privită doar

în mod individual, ci alăturat celorlalte două obligații menționate. Ele au

generat imposibilitatea reclamantei de a cunoaște existența unui impediment în

realizarea programului de investiții și a posibilității de a opta, în sensul

renunțării la investiție .

Tribunalul a cenzurat

totodată și apărarea potrivit căreia reclamanta ar fi trebuit să dea dovadă de

maximă diligență anterior achiziționării terenului și să apeleze la specialiști

care, în urma analizării situației de la fața locului, ar fi tras concluziile

reale.

Astfel s-a reținut de

către instanță că reclamanta supunându-se dispozițiilor legii s-a adresat, în

scopul obținerii certificatului de urbanism, autorităților locale, în privința

cărora există o prezumție legală de cunoaștere a regimului juridic, economic și

tehnic a imobilelor aflate în raza de autoritate . Mai mult, achizitorul

inițial conformându-se cerințelor prevăzute de Certificatul de urbanism nr. 939

din 13 octombrie 2007 s-a adresat pentru eliberarea avizelor necesare trimiterii

autorizației de construire pentru prima etapă a investiției pârâtei SC C. SA Regionala

Argeș, răspunsul dat conținând avizul favorabil, precizându-se că lucrarea nu

afectează Sistemul Național de Transport Țiței, Gazolină, Etan și Condensat,

fără a se face vorbire de existența unei conducte petroliere.

Instanța a constatat

ca lipsit de relevanță faptul că reclamanta s-a adresat greșit regionalei Argeș

și nu sediului central al pârâtei și în consecință răspunsul a fost dat doar în

limitele competenței regionale, deoarece solicitarea reclamantei avea un

caracter generic, iar obligația emitentului în speță constă în aceea de a pune

la dispoziția solicitantului toate informațiile necesare.

În acest context,

este greu de conceput că regionala Argeș, structură a pârâtei, nu avea

informații despre traseul conductei de transport produse petroliere și drept

consecință exista posibilitatea ca amplasamentul lucrărilor propus să se afle

în zona de protecție și siguranță a conductei, caz în care documentația pentru obținerea

avizului trebuia în mod legal trimisă la sediul central.

Așadar, nerespectarea

acestor obligații de informare, în opinia instanței a reprezentat fapta ilicită

de neinformare, prin omisiune.

Tribunalul a reținut

în privința prejudiciului încercat de reclamantă, că acesta constă tocmai în

cheltuielile suplimentare, necesitate de realizarea lucrărilor de deviere, cât

și în imposibilitatea utilizării unei suprafețe de teren de câte 5 metri de o

parte și de alta a axului conductei ce subtraversează proprietatea reclamantei,

cuantumul prejudiciului efectiv cât și a beneficiului nerealizat indicat prin

cererea precizatoare, nefiind contestat de către pârâtă. Legătura de

cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu în cauză a constat în aceea că

dacă pârâta și-ar fi îndeplinit obligațiile de informare, cel puțin într-una

din cele trei forme, reclamanta ar fi avut posibilitatea de a renunța la

achiziționarea terenului sau la demararea lucrărilor de investiție.

În final, din

ansamblul probelor administrate în cauză și a situației de fapt reținute,

instanța de fond a apreciat ca fiind dovedit și elementul de vinovăție constând

în omisiunea pârâtei, ca și societate specializată în domeniul transportului

petrolului, cu atribuții exprese de a se conforma dispozițiilor legale.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat apel SC C. SA, care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește natura juridică a litigiului,

necompetența materială a primei instanțe, prescripția dreptului material la

acțiune și neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

În privința naturii

juridice a litigiului s-a susținut că litigiul intră în sfera de reglementare a

contenciosului administrativ, în condițiile în care despăgubirile au fost solicitate

ca urmare a emiterii Avizului nr. 635 din 12 noiembrie 2004 emis de SC C. SA,

invocându-se o vătămare cauzată de pârâtă prin acest act administrativ.

S-a arătat în

continuare că SC C. SA este autoritate publică asimilată, în sensul art. 2 lit.

b) din Legea nr. 554/2004, deoarece este persoană juridică de drept privat

autorizată să presteze un serviciu public, respectiv serviciul public național

de transport prin conducte a țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului

și, la momentul emiterii avizului a produselor petroliere, între care și

motorina.

În susținerea acestui

motiv de apel s-a prezentat și modalitatea de înființare a societății,

divizarea acesteia și reorganizarea.

S-a arătat că Avizul nr.

635 din 12 noiembrie 2004 emis de SC C. SA, Regionala Argeș, este un act

administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c), al Legii nr. 554/2004,

respectiv act unilateral cu caracter unilateral sau normativ, emis de o

autoritate publică, în vederea executării ori a organizării executării legii,

care a dat naștere, a modificat sau a stins raporturi juridice.

În acest context s-a

solicitat a se constata că litigiul aparține sferei contenciosului

administrativ, solicitându-se a se constata necompetența materială a primei

instanțe și prescripția dreptului material la acțiune.

O altă critică

formulată de apelantă se referă la neîndeplinirea condițiilor răspunderii

civile delictuale.

În susținerea acestui

motiv de apel, s-a arătat că instanța de fond, în mod eronat a preluat o serie

de afirmații ale reclamantului, nesusținute de nici o probă aflată la dosar,

contestându-se declarația martorului și cuprinsul avizului nr. 635 din 12

noiembrie 2004, care nu fac dovada motivării din considerente.

S-a arătat de

asemenea că instanța a făcut abstracție de obligația de garanție pentru

evicțiune, care revine vânzătorului din cele două contracte de vânzare

cumpărare, vânzătorii fiind în realitate chemați să răspundă pentru pagubele

cauzate reclamantei cumpărătoare.

În ceea ce privește

fapta ilicită, s-a apreciat că în mod eronat s-a reținut că aceasta constă

într-o pretinsă încălcare, care ar fi avut drept efect lipsirea reclamantei de

posibilitatea de a se informa asupra situației conductelor care subtraversează

terenul pe care acesta intenționa să construiască o fabrică de anvelope, și, ca

urmare, inducerea în eroare a acesteia, cu privire la regimul urbanistic al

terenului.

În speță s-a reținut

că fapta ilicită ar consta într-o serie de omisiuni.

În privința

încălcării unei pretinse obligații de a marca existența și traseul conductei,

s-a arătat că, din examinarea Ordinului nr. 371/2002 nu reiese că obligația de

marcare revine operatorului conductei, cu atât mai mult cu cât s-a dispus ca

plăcuțele indicatoare care au trasat traseul conductei să fie montate în

același timp cu conducta, scopul edictării acestor dispoziții legale fiind mai

mult tehnic, iar nu informativ, instanța considerând în mod greșit nerelevantă

această apărare, învederându-se și că nu s-a făcut dovada lipsei plăcuțelor

indicatoare la momentul achiziționării terenului.

Apelanta pârâtă a

susținut că intimata reclamantă nu a dovedit că anterior achiziționării

terenului s-ar fi adresat unor specialiști care, în urma analizării situației

de la fața locului, ar fi tras concluzia că terenul este liber în subteran.

În raport de momentul

preluării de către SC C. SA a activității de administrare a conductelor de

motorină, aceasta nu a avut în mod practic timpul necesar inspectării

conductelor și marcării traseului acestora, întrucât vânzarea terenului de

către proprietarul inițial și luarea deciziei SC P.T.R. SRL de investire pe

terenul respectiv, în vederea construirii fabricii de anvelope, a avut loc în

luna octombrie 2004, dată la care abia se încheiaseră acordurile de predare

primire a patrimoniului SC P. SA. către SC C. SA. .

Pentru a fi utile în

luarea unei decizii obiective, cu privire la achiziționarea unui teren și

proiectarea investiției, demersurile pentru determinarea situației juridice a

terenului ar fi trebuit efectuate anterior planificării investiției, astfel că

este lipsit de relevanță transferul de proprietate intervenit la 21 decembrie 2004,

între reclamanta SC P.T.R. SRL și SC P.R.C.S. SA., deoarece pe de o parte, la

data achiziționării terenului de către reclamantă investiția era deja proiectată,

iar pe de altă parte, reclamanta nu a efectuat nici un fel de demersuri

proprii, distincte de demersurile antecesoarei sale - SC P.R.C.S. SA pentru a

se informa cu privire la situația juridică a terenului.

În privința

obligației de a informa autoritățile locale, despre existența și traseul

conductei de transport motorină, s-a reținut că s-a dovedit de către reclamantă

că această procedură a fost îndeplinită și mai mult decât atât, termenul nu era

împlinit la data eliberării avizului.

A susținut apelanta că

în privința încălcării obligației de a informa solicitantul avizului cu privire

la existența și traseul conductei de transport motorină, nu există obligație

legală stabilită în sarcina SC C. SA, de informare cu privire la sistemele pe

care le administrează, existând doar obligația de a emite avizul favorabil cu /

fără condiții, sau a unui aviz nefavorabil.

Solicitarea emiterii

avizului a fost înregistrată de reclamantă și se referea numai la avizarea,

favorabilă, din punct de vedere al afectării sistemului național de transport

țiței-gazolină-etan, avizul emis fiind complet din punct de vedere al

competențelor unității care la emis.

S-a concluzionat că

nu se poate reține încălcarea vreunei dispoziții legale, întrucât SC C. SA nu

era obligată să furnizeze vreo informație, în lipsa unei cereri formulate de

către solicitant, fie direct la sediul central, fie la o structură teritorială

a sa, competentă în emiterea avizelor aferente sistemului național de transport

al produselor petroliere, structură care în urma sesizării imposibilității

emiterii unui aviz favorabil, să transmită documentația primită în conformitate

cu dispozițiile art. 18 alin. (2) din procedura aprobată prin Ordinul nr. 47/2003

structurii centrale, întrucât structura centrală nu a fost sesizată cu nici o

astfel de sesizare.

S-a arătat că

potrivit art. 18 din procedura aprobată prin Ordinul nr. 47/2003, în situația

în care amplasamentul lucrărilor propuse nu se află în zona de siguranță, ori

în zona de protecție a obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze

naturale, avizul va fi emis de către structurile teritoriale ale operatorului.

Din cuprinsul

textelor de lege incidente și a probelor administrate a rezultat că

reprezentantul SC P.C.S. SA, solicitant al avizului la punctul de lucru de la P.L.,

a fost informat încă din 12 noiembrie 2004 asupra caracterului incomplet al

avizului emis și totodată asupra necesității completării acestuia și din punct

de vedere al sistemului de transport al produselor petroliere, fiind îndrumat

în mod corect în ceea ce privește competența structurilor SC C. SA în emiterea

avizelor favorabile celor două sisteme administrate de acesta.

Prin Decizia nr. 156

din 3 decembrie 2009 Curtea de Apel Ploiești, a  respins ca nefondat apelul

declarat de pârâta SC C. SA în contradictoriu cu intimata reclamantă SC P.T.R.

SRL.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de apel a reținut că litigiul nu intră în sfera de

aplicare a contenciosului administrativ, deoarece intimata reclamantă nu a

invocat nelegalitatea sau nulitatea avizului nr. 635 din 12 noiembrie 2004 și

al SC C. SA și nici nu a solicitat anularea acestuia, prejudiciul intimatei

reclamante nefiind generat de acest act administrativ, ci de întregul complex

de acte materiale constând în principal în omisiunea apelantei pârâte de a

informa intimata cu privire la existența rețelelor de transport, litigiul având

natură comercială.

Curtea a înlăturat

susținerea apelantei privind neîndeplinirea condițiilor angajării răspunderii

sale civile delictuale, deoarece apelanta și-a încălcat obligația de marcare a

traseului conductei, considerându-se nefondată susținerea acesteia privind

nedovedirea, de către intimată a lipsei plăcuțelor indicatoare, întrucât

apelanta era cea care trebuia să facă dovada montării și prezenței respectivelor

plăcuțe, împrejurarea că a comunicat Primăriei traseul conductei neputând-o

exonera de obligația de a informa intimata cu privire la acest traseu, prin

avizul emis.

Instanța de apel a

apreciat că expertiza întocmită în cauză dovedește legătura de cauzalitate

între fapta ilicită a apelantei, de omisiune a marcării traseului conductei și

a informării intimatei cu privire la acest traseu, aceasta din urmă nefiind

împiedicată de a executa proiectul pentru care a dobândit terenul, ca urmare a

avizului favorabil emis de apelantă.

Prin Decizia nr. 2609

din 6 iulie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Comercială, a admis

recursul pârâtei SC C. SA Ploiești, a casat Decizia nr. 156 din 3 decembrie 2009

a Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de recurs a constatat că sunt nefondate criticile recurentei

SC C. SA care vizau natura de contencios administrativ a litigiului dedus

judecății, deoarece acesta are ca obiect despăgubiri solicitate de intimata

reclamantă, în temeiul art. 998 - 999 C. civ. și nu ca urmare a emiterii

avizului 635 din 12 noiembrie 2004, de către apelanta pârâtă, acesta neavând

natura unui act administrativ, ci a unei operațiuni administrative prealabile

emiterii certificatului de urbanism și autorizației de construire solicitate de

intimată, în speță nesolicitându-se niciodată anularea respectivului aviz, de

către intimata reclamantă, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat că

litigiul are natură comercială.

Curtea a apreciat

însă că decizia instanței de apel nu a răspuns într-un mod satisfăcător

criticilor apelantei pârâte, care vizau neîntrunirea tuturor condițiilor

necesare atragerii răspunderii civile delictuale a intimatei reclamante, astfel

că nu se poate exercita controlul judiciar, situație ce echivalează cu

soluționarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului, motiv pentru

care, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., s-a admis recursul

pârâtei și s-a casat cauza, cu trimitere spre rejudecare, pentru a se analiza

și a se răspunde motivelor de recurs care privesc antrenarea răspunderii civile

delictuale a apelantei pârâte.

Pe linia deciziei de

casare, la termenul de judecată din 17 noiembrie 2010, părțile prin apărători,

au pus concluzii cu privire la lipsa/existența condițiilor legale de angajare a

răspunderii civile delictuale a apelantei pârâte, pentru prejudiciul reclamat

de intimată.

Analizând sentința

criticată, prin prisma motivelor de apel, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea a reținut

următoarele:

Prin Decizia nr. 2609

din 6 iulie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat irevocabil

criticile apelantei pârâte SC C. SA Ploiești, care vizau natura de contencios

administrativ a prezentului litigiu, instanța de recurs constatând că acesta

are natură comercială și drept urmare nu sunt incidente dispozițiile art. 11

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în baza cărora apelanta

pârâtă a invocat excepția de prescriere a acțiunii în dezdăunare promovată de

intimata reclamantă.

Singura problemă de

rezolvat, rămasă în sarcina instanței de apel, este analiza

îndeplinirii/neîndeplinirii condițiilor legale de atragere a răspunderii civile

delictuale a apelantei pârâte pentru prejudiciul invocat de intimata

reclamantă.

Cu privire la fapta

ilicită și vinovăția apelantei

Apelanta pârâtă a

arătat că nu se poate reține în sarcina sa săvârșirea unei fapte ilicite,

constând în încălcarea unei pretinse obligații de a marca existența și traseul

conductei, sau a obligației de a informa autoritățile locale sau solicitantul

avizului, respectiv intimata, despre existența și traseul conductei de

transport motorină, neexistând vinovăție sub aceste aspecte.

Afirmațiile apelantei

sunt contrazise de probatoriile administrate în cauză și de dispozițiile legale

incidente.

La sfârșitul anului

2004, când s-a produs situația generatoare a prezentului litigiu, apelanta

pârâtă SC C. SA era unic operator al Sistemului Național de Transport al

Țițeiului, Gazolinei, Condensatului, cât și al Sistemului Național de Transport

Produse Petroliere, astfel că în speță erau incidente dispozițiile art. 1 al

Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 216/2000 potrivit căruia „conductele

magistrale și instalațiile, echipamentele și dotările anexe, aferente

Sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și

etanului, care au fost trecute în patrimoniul SC C. SA prin H.G. nr. 1213/1990

privind înființarea acesteia, sunt și rămân în proprietatea publică a statului

și fac parte din domeniul public de interes național”, art. 6 din acest act

normativ prevăzând că „până la aprobarea, în condițiile legii, a acordului

petrolier de concesionare a activității de exploatare a sistemului național de

transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, inclusiv a

conductelor magistrale și instalațiilor și echipamentelor anexe, SC C. SA

Ploiești, va păstra bunurile menționate la art. 1 (inclusiv conductele

magistrale, instalațiile – nota instanței) cu diligența unui bun proprietar și

va asigura utilizarea normală a acestora”.

Conform art. 2 din

O.G. nr. 35/2004 privind unele măsuri de unificare a activității de transport

al țițeiului și produselor petroliere, aprobată prin Legea nr. 166/2004,

ulterior abrogată prin O.G. nr. 37/2005, „bunurile proprietatea SC P. SA

Ploiești, care concurau la desfășurarea activității de transport produse

petroliere, motorină și benzină prin conducte au fost trecute fără plată, pe

bază de Protocol încheiat între părți, din patrimoniul acestei societăți, în

patrimoniul SC C. SA Ploiești, alin. (3) din acest text prevăzând că această

din urmă societate – apelanta pârâtă din prezentul proces, îndeplinește, în

urma unificării activității, funcția de transportator unic prin conductă a

țițeiului și produselor petroliere, Ordonanța intrând în vigoare la 2 februarie

2004, după 3 zile de la publicare în M. Of. nr. 91/ 31.01.2004 și producându-și

efectele până la 14 mai 2005, când a fost abrogată prin O.U.G. nr. 37/2005,

activitatea de unic transportator prin conducte a produselor petroliere, fiind

din nou preluată de SC P. SA de la această dată, în această perioadă cuprinsă

între 2 februarie 2004 și 14 mai 2005, producându-se prejudiciul reclamat de

intimata SC P.

Pentru asigurarea

întreținerii Sistemului Național de Transport al Petrolului și pentru

eliminarea apariției posibilelor pericole în exploatarea acestuia, prin art. 25

alin (1) – (3), din Legea petrolului nr. 238/2004 s-au instituit zone de protecție

și siguranță, determinate conform Normativelor și prescripțiilor tehnice

specifice, aprobate de autoritatea competentă, alin. (3) din acest text

prevăzând expres că „asupra terenurilor aflate în proprietatea părților,

cuprinse în zonele de protecție și de siguranță, se stabilește drept de

servitute legală”.

Prin Ordinul

Ministerului Industriei și Resurselor nr. 371/2002, modificat prin Ordinul nr. 806/2004

– Anexa 1 pct. 6, a fost definit Sistemul Național de Transport prin conducte,

al produselor petroliere, ca fiind reprezentat de totalitatea conductelor

magistrale care asigură colectarea benzinei, benzinei de piroliză, motorinei și

combustibilului lichid ușor din perimetrele rafinăriilor și din import și

dirijarea la unitățile consumatoare și la export, inclusiv toate instalațiile,

echipamentele și dotările acestora.

Actul normativ a

definit zona de protecție ca fiind suprafața delimitată de distanța de

protecție a conductei pe ambele părți de-a lungul acesteia, aceasta fiind de 5

metri de o parte și de alta a axului conductei, iar zona de siguranță, ca fiind

suprafața delimitată ca fiind cea mai mare distanță minimă de siguranță a

conductei, pe ambele părți de-a lungul acesteia, aceasta fiind de 10 metri în

cazul conductelor de transport motorină, conform tabelului de la Anexa 5/1,

poziția 9 a Ordinului nr. 371/2002.

Potrivit pct. 3 și 4

din Anexa 3 a Ordinului nr. 371/2002, în zona de protecție sunt interzise

efectuarea oricăror lucrări de construcții montaj, chiar cu caracter

provizoriu, cu excepția celor de deservire a conductei respective, montarea

oricăror rețele electrice sau telefonice, cu excepția celor de deservire a

conductei și plantarea culturilor cu rădăcini mai mari de 50 cm.

Conform Anexei 16,

zona de protecție a unei conducte trebuia înscrisă în mod obligatoriu pe

plăcuțele indicatoare, care trebuiau să marcheze traseul conductei, obligație

legală ce revenea apelantei pârâte SC C. SA, în calitate de unic transportator

al produselor petroliere, la data achiziționări terenului de către intimata SC P.T.R.

SRL, așa cum rezultă din Anexa 1.5 din Ordinul nr. 371/2002.

Apelanta nu și-a

îndeplinit această obligație, începând cu data la care a devenit transportator

unic, lipsa oricăror marcaje de pe teren fiind una din cauzele care au generat

confuzii cu privire la regimul tehnico-economic al terenului proprietatea

intimatei, pentru care i s-a eliberat avizul favorabil nr. 635 din 12 noiembrie

2004,în baza căruia intimata a obținut ulterior certificat de urbanism și

autorizație de construcție pentru investiția sa.

Fapta apelantei,

constând în omisiunea de a nu-și îndeplini o obligație legală de a face,

reprezentată de montarea plăcuțelor indicatoare, privind existența și traseul

conductei respective, a generat situația litigioasă, deoarece, dacă intimata ar

fi cunoscut că terenul pe care intenționa să-l achiziționeze este traversat de

o conductă petrolieră, care făcea imposibilă executarea investiției pe care

aceasta din urmă dorea să o realizeze, ar fi putut cumpăra un alt teren apt

pentru construcție.

Potrivit art. 3 din

Ordinul Ministerului Economiei și Comerțului nr. 47/2002 pentru aprobarea

procedurii de emitere a avizului în vederea autorizării executării

construcțiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul

petrol și gaze naturale, SC C. SA a fost desemnat ca operatorul sistemului

național de transport țiței „cu atribuții în dezvoltarea, exploatarea,

întreținerea, verificarea și repararea obiectivelor/sistemelor care alcătuiesc

infrastructura necesară alimentării cu țiței, gazolină, condensat, etan și

produse petroliere, precum și cu gaze naturale, a consumatorilor finali”, la

data respectivă apelanta nefiind unic transportator, din acest motiv fiind

menționată numai calitatea sa de operator al sistemului național de transport

țiței, alături de SC P. SA Ploiești.

Prin O.G. nr. 35/2004,

apelanta a dobândit calitatea de unic transportator prin conducte a produselor

petroliere, ca urmare a transferării atribuțiilor deținute în acest sens, de

către SC P. SA, astfel că la data cumpărării terenului de către intimată și a

avizării autorizării investiției acesteia, apelanta SC C. SA era unicul

transportator al Sistemului Național de Transport Țiței și produse petroliere,

dobândind și toate obligațiile legale prevăzute de Ordinul nr. 47/2003 al

Ministerului Economiei și Comerțului în sarcina operatorului acestui sistem.

Așa cum s-a arătat

deja, art. 6 alin. (2) din Ordinul  nr. 47/2003 a instituit o obligație

identică cu cea prevăzută în anexa 3 a Ordinului nr. 371/2002, în sensul că „obiectivele/sistemele

din sectorul petrol și gaze naturale se protejează în conformitate cu

normativele tehnice în vigoare”, însă apelanta nu și-a îndeplinit această

obligație, situație care a determinat inducerea în eroare a intimatei, cu

privire la regimul juridic al terenului cumpărat dar și a proprietarilor

anteriori, astfel încât sunt nejustificate susținerile din apel privind

angajarea răspunderii acestora din urmă pentru evicțiune, întrucât nici ei nu

au cunoscut, ca urmare a neîndeplinirii obligației de marcare a traseului

conductei de către apelantă, că respectivul teren este subtraversat de conducta

de motorină.

Împrejurarea că

intimata nu a avut cunoștință de subtraversarea terenului de o conductă

petrolieră, situație în care ar fi putut opta în sensul neachiziționării

respectivului teren, a fost dovedită cu depozițiile martorilor audiați în

cauză, conform art. 46 C. com., respectiv depoziția martorului F.M. și a

martorei C.L., care a arătat că „despre existența conductei am luat cunoștință

de la un muncitor, care în timp ce buldozerele lucrau pe teren ne-a spus să

oprim lucrările întrucât în subsol se afla o conductă; în urma săpăturilor a

fost descoperită conducta și imediat am informat conducerea societății la

Milano. Arăt că aceste fapte se petreceau la începutul lunii martie (anul 2005-

nota instanței). Arăt că m-am prezentat imediat cu dosarul, care conținea

detalii cu traseul conductei și investițiile la obiectivul nostru și o cerere

prin care solicitam mutarea traseului conductei.

Rezultă cu

certitudine că intimata reclamantă nu a cunoscut și nu avea cum să cunoască

existența unei conducte magistrale de motorină, în subteranul terenului

cumpărat de ea la 22 octombrie 2004, în scopul realizării unei investiții green

- field, de aproape 200 milioane euro.

Încercarea apelantei

de a deplasa sarcina probei către intimată, în sensul că aceasta ar fi trebuit

să dovedească împrejurarea că nu existau plăcuțe indicatoare la data cumpărării

terenului este nejustificată, deoarece nu se poate dovedi un fapt negativ decât

prin proba faptului pozitiv contrar, adică a existenței plăcuțelor la data

solicitării informațiilor și cumpărării terenului de către intimată, dovadă ce

trebuia administrată de apelantă, în acest sens fiind și prevederile art. 1169

C. Civ., potrivit căruia sarcina probei revine celui care face o alegație în

fața instanței.

Afirmația apelantei

potrivit căreia scopul marcării conductei era unul tehnic și nu de informare și

securitate este contrazisă de prevederile art. 25 din Legea petrolului nr. 238/2004,

care prevede că motivul marcării traseului conductei este și pentru eliminarea

unor posibile pericole, această obligație fiind prevăzută în manieră imperativă

în sarcina operatorului de transport produse petroliere prin art. 6. alin. (2)

din Ordinul nr. 47/2003.

Alegația potrivit

căreia obligația de marcare a traseului conductei cu plăcuțe indicatoare

trebuia îndeplinită la momentul instalării acesteia nu este de natură să o

absolve pe apelantă de răspundere, deoarece, pe de-o parte, în 1981 când s-a

pus în funcțiune conducta nu exista un alt operator de transport țiței și

produse petroliere, SC P. SA fiind înființată ulterior, iar pe de altă parte a

accepta un asemenea punct de vedere înseamnă a ajunge la concluzia că pentru

toate conductele instalate anterior emiterii Ordinului nr. 371/2002 nu exista

această obligație, ceea ce este contrar intenției legiuitorului și scopului

instituirii obligației de marcare a traseelor conductelor petroliere, această

explicație eronată neavând aplicabilitate oricum, în cazul zonelor de

protecție, pentru care Ordinul nr. 371/2002 nu prevede ca montarea plăcuțelor

indicatoare să se facă odată cu conducta.

Afirmația apelantei

cum că obligația de marcare i-a revenit abia după încheierea Protocolului de

predare-primire cu SC P. SA, din data de 22 octombrie 2004 este neîntemeiată,

deoarece O.G. nr. 35/2004 în baza căreia apelanta a devenit unic operator al

sistemului național de transport țiței și produse petroliere intrase în vigoare

la 2 februarie 2004, cum s-a arătat deja, art. 4 prevăzând obligația încheierii

Protocolului de predare primire în 30 zile de la intrarea în vigoare a

Ordonanței, apelanta neputându-și invoca propria culpă, de a fi întârziat cu

circa 9 luni încheierea acestui înscris, în valorificarea unui drept.

Nefondată este și

susținerea care vizează posibilitatea intimatei de a fi apelat la un

specialist, din moment ce apelanta i-a eliberat avizul favorabil începerii

procedurii de autorizare a investiției.

Potrivit art. 26 din

Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, autoritățile

locale, respectiv Consiliul Local cooperează în procesul de întocmire a

programului de dezvoltare urbanistică a lucrărilor și cu instituții, agenți

economici, organisme și organizații neguvernamentale de interes național,

județean sau local, iar aceștia au obligația „să furnizeze cu titlu gratuit

informațiile necesare în vederea desfășurării activității de amenajare a

teritoriului și de urbanism la nivel local”, obligație reluată și detaliată de art.

7 și art. 10 din Ordinul nr. 47/2003 al Ministerului Economiei și Comerțului.

În conformitate cu

aceste texte, în vederea evidențierii obiectivelor/sistemelor din sectorul

petrol și gaze naturale, existente pe teritoriul județelor, operatorii din

sectorul petrol și gaze aveau obligația de a transmite anual Consiliilor

județene planuri administrative la scara 1/100000 cuprinzând traseele și

amplasamentele obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale,

iar autoritățile administrației publice locale, la rândul lor, aveau obligația

de a prevedea în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului regimul de

protecție aferent obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol și gaze naturale,

în baza datelor transmise de operatorii din sectorul de petrol și gaze

naturale.

Pe baza informațiilor

primite, autoritatea locală putea la rândul ei să furnizeze date certe terților

și investitorilor interesați în achiziționarea terenurilor, cu privire la

regimul juridic, economic și tehnic al acestora, prin certificatul de urbanism,

care este actul de informare cu caracter obligatoriu, ce se eliberează la

cererea oricărui solicitant, persoană fizică sau juridică, interesat în

cunoașterea datelor și reglementărilor cărora le este supus respectivul bun

imobil - art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 350/2001.

Art. 31 din același

act normativ dispune că certificatul de urbanism cuprinde informațiile privind

regimul juridic al imobilului, servituțile de utilitate publică care grevează

asupra acestuia, prevederi ale documentațiilor de urbanism care instituie un

regim special asupra imobilului - zone protejate, zone în care acționează

dreptul de preempțiune asupra unui imobil, regimul economic al imobilului,

respectiv folosința actuală, destinațiile admise sau neadmise, stabilite în

baza prevederilor urbanistice aplicabile în zonă, precum și regimul tehnic al

imobilului, care precizează dacă terenul este admis ca fiind edificabil pe

parcelă.

Ca urmare a

încălcării de către apelanta pârâtă a obligației de informare a autorităților

locale, așa cum aceasta este reglementată de actele normative menționate

anterior, certificatul de urbanism nr. 939/2004 eliberat la solicitarea

intimatei de Primăria Slatina, nu a menționat nici o servitute de utilitate

publică pe acest teren, nici un regim special al unei zone de protecție sau

existența vreunei interdicții temporare sau definitive de construcție, pentru

terenul intimatei, cu atât mai mult cu cât respectivul teren nu făcea parte din

intravilanul municipiul Slatina la data la care SC C. SA a dobândit calitatea

de unic operator la nivel național a sistemului de transport produse

petroliere, terenul fiind inclus în intravilan prin HCL 108/2004, ocazie cu

care s-a întocmit planul urbanistic zonal anexat acestei hotărâri, în care nu

este evidențiată conducta de motorină, aceasta neapărând nici în documentația

urbanistică deținută de Oficiul Județean de Cadastru și nici în memoriul

tehnic, întocmit de SC B.P.A. SRL, în vederea avizării și autorizării investiției.

Apelanta pârâtă nu a

informat intimata reclamantă despre existența conductei de motorină din

subteranul terenului proprietatea acesteia, nici cu ocazia emiterii avizului

favorabil nr. 635/12 noiembrie 2004, deși intimata și-a respectat obligația

prevăzută de art. 12 lit. a) din Ordinul nr. 47/2003 de a solicita avizul

apelantei, ca unic operator din sectorul de petrol și gaza naturale, conform

cerințelor din certificatul de urbanism .

De altfel, la dosarul

cauzei nu există nici un fel de dovadă că apelanta ar fi informat vreodată

Primăria Slatina despre traseul conductei în litigiu, în adresa 4889 din 8

octombrie 2004 nefiind cuprinse informațiile și planurile la scara 1/100000, care

trebuiau transmise anual, cum prevede art. 7 alin. (1) din Ordinul nr. 47/2003.

Apelanta a solicitat

avizul conform art. 17 alin. (1) din Ordinul nr. 47/2003, Regionalei Argeș a SC

C. SA, competentă să emită acest aviz, pretinsa necompetență a acestei entități

juridice de a emite avizul fiind în mod nejustificat invocată de apelantă, din

moment ce Regulamentul de organizare și funcționare al SC C. SA – act juridic

intern, de organizare, neopozabil intimatei, a fost aprobat în ședința AGA din

22 decembrie 2004, după emiterea avizului, necorelarea atribuțiilor între

structurile organizatorice ale apelantei nefiind de natură să o exonereze pe

aceasta de răspundere pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege.

De altfel, susținerea

apelantei nu are relevanță, față de dispozițiile art. 18 din Ordinul nr.

47/2003 potrivit căruia, dacă amplasamentul nu se situează în zona de siguranță

sau de protecție a unei conducte se emite aviz favorabil de către respectiva

structură teritorială, așa cum s-a întâmplat în prezenta cauză, iar dacă

amplasamentul se află în zona de siguranță sau de protecție a unei conducte,

împrejurare pe care numai operatorul de transport o putea cunoaște, acesta era

obligat să transmită documentația la sediul central și nu să emită avizul,cum

greșit a procedat apelanta.

Această conduită de

urmat era cunoscută de salariații apelantei, martorul C.G. confirmând în

finalul declarației de la dosar, că dacă distanța era mai mică de 100 metri „se

infirma și se trimitea documentația la Ploiești de mine, pentru avizare la

compartimentul conducte”, ori în speță documentația nu a fost trimisă la sediul

central.

Intimata a respectat

prevederile art. 17 alin. (1) din Ordinul nr. 47/2003, potrivit cărora

documentația pentru obținerea avizului se depune la sediile structurilor

teritoriale ale operatorilor din sectorul petrol și gaze nominalizați în

anexele 1.1. – 1.2, apelanta solicitând avizul de la Regionala Argeș, fiind

îndreptată aici de către reprezentanții Regionalei Craiova, unde încercase

prima dată să solicite avizul, actul normativ neprevăzând posibilitatea depunerii

cererii la sediul central.

Afirmațiile apelantei

cum că intimata a fost informată din 12 noiembrie 2004 asupra caracterului

incomplet al avizului emis și a necesității completării acestuia nu este

susținută de probe pertinente, declarația martorului S.V., fiind contrazisă de

cele aparținând martorului F.M. și martorei C.L..

De altfel, martora C.L.

a arătat în depoziția sa, că „în legătură cu această conductă, erau probleme de

organizare internă în cadrul SC C. SA, aspecte cunoscute de la șefa

departamente conducte, respectiv deși conducta le aparținea nu-i interesa modul

în care urma să fie soluționată problema, atâta timp cât 10 metri de o parte și

de alta a conductei nu existau construcții”.

Cu privire la

prejudiciul suferit de intimata reclamantă.

SC P.R.C.S. SA a achiziționat

terenul în litigiu în suprafață de 394.558,51 m

2

în baza

contractului de vânzare cumpărare la data de 22 octombrie 2004 autentificat sub

nr. 5705/2004 de BNP B.R.- în scopul amenajării unei platforme pentru

construirea unei fabrici de anvelope, teren vândut unei societății nou

înființate în cadrul grupului- intimata reclamantă din prezenta cauză SC P.T.R.

SRL, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5912 din 21

decembrie 2004, iar această ultimă cumpărătoare urma să realizeze investiția.

Potrivit art. 480 C.

civ., proprietarul are dreptul de a se bucura și a dispune de lucrul său în mod

exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege, dreptul de proprietate

fiind ocrotit și prin art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană

a dreptului Omului semnată de România în anul 1994.

În speță reclamanta

intimată nu a putut construi fabrica de anvelope pe terenul său, fiind nevoită

să execute lucrări de deviere a conductei de transport motorină, ce au

necesitat cheltuieli suplimentare și au determinat-o să încheiere contractul de

antrepriză nr. 56 din 5 aprilie 2005 cu SC I. SA, care a generat costuri de

servicii de proiectare și supervizare efectuate de SC T.M.G. SRL.

Pentru toate aceste

cheltuieli răspunzătoare este apelanta pârâtă, vinovată de neexecutarea

obligațiilor de marcare a traseului conductei și de informare a autorităților

locale și a intimatei, în acest sens fiind și dispozițiile art. 10 din Legea

petrolului 238/2004, intrată în vigoare la 15 ianuarie 2004, intimata

neputându-și folosi terenul proprietatea sa în suprafață de 14181,76 m

2

,

afectat utilizării conductei apelantei ca zonă de protecție și siguranță,cum a

constatat expertul M.E. în completarea raportului de expertiză, valoarea

despăgubirilor solicitate inițial prin acțiunea introductivă fiind stabilită

prin raportare la prețul de cumpărare a terenului achitat de intimată, de 3,68

euro, care, înmulțit cu suprafața terenului neutilizat de 22000 m

2

a

justificat o valoare a despăgubirilor de 80960 euro.

Ulterior, intimata

reclamantă și-a precizat acțiunea în sensul că valoarea despăgubirilor

solicitate este de 1871.534,49 RON reprezentând :

- 280.089,76 RON

(echivalentul a 75730,59 euro, potrivit cursului BNR de la data de 15 martie

2008, când s-a efectuat evaluarea terenului de către expert M.E., reprezintă

valoarea suprafeței de teren calculată la prețul zonei de la data efectuării

expertizei,de 5,34 euro/m

2

, respectiv 19,75 RON, afectată utilizării

conductei ce reprezintă zona de siguranță și protecție în suprafață de

14.181,76 m

2

. (14455,57 m

2

minus suprafața amenajărilor

de 273,36 m

2

canal dalat și 0,45 suprafața stâlpi iluminat), traseul

conductei fiind identificat de expert R.B. cu aparatură de specialitate pentru

detecția metalelor, măsurătorile fiind cuprinse în raportul de expertiză

tehnică judiciară depus la dosar fond.

Valoarea terenului

imposibil de utilizat de intimata reclamantă, proprietara acestuia,în suprafață

de 14181,76 m

2

a fost calculată potrivit evaluării efectuate de

expert M.E., de 5,34 euro/ m

2

respectiv 19,75 RON/m

2

,

rezultând valoarea de 280.089,76 RON, adică echivalentul a 75.730,59 euro,

corespunzător cursului B.N.R din data de 15 martie 2008 când s-a efectuat

evaluarea;

- 1.324.549,73 RON

(respectiv 13.245.497.300 ROL minus 11.130.670.000 ROL plus TVA 2.114.827.300

ROL, reprezintă prețul plătit de către intimata reclamantă către antreprenorul

SC I. SA în baza contractului de antrepriză nr. 56 din 5 aprilie 2005, pentru

executarea lucrărilor de deviere a conductei magist