ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 993/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul M.A. a chemat-o în judecată pe pârâta SC

E.P. SA Constanța pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să o

oblige la plata sumei de 370.000,83 lei reprezentând penalități de neexecutare

în temeiul art. 20 alin. (4) din contractul de furnizare din 21 noiembrie 2006

și dobânda legală potrivit O.G. nr. 9/2000, cu cheltuieli de judecată.

A arătat în cererea sa că

pârâta a încheiat cu U.M. Târgoviște contractul din 21 noiembrie 2006, având ca

obiect furnizarea de combustibil lichid ușor tip III, că în conformitate cu art.

2 pct. 2 alin. (2) din contractul mai sus menționat pârâta s-a obligat să

livreze produsul menționat în cantitatea, calitatea, caracteristicile și

termenul prevăzute în anexa la contract, că prin actul adițional din 19

decembrie 2006 a fost prelungit termenul de livrare până la data de 29

decembrie 2006 și că termenul de finalizare a contractului a fost la data de 31

decembrie 2007, motiv pentru care U.M. Târgoviște a transmis pârâtei

notificarea din 4 ianuarie 2007 potrivit căreia conform art. 20 pct. 20 alin.

(4) din contract datorează suma de 403.945,86 lei cu titlu de penalități de

neexecutare și că din această sumă a fost dedusă valoarea garanției inițiale de

bună execuție conform art. 10 pct. 10 alin. (2) din contract, rezultând suma de

370.000,83 lei penalități de neexecutare.

În drept și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 969, art. 1066 C. civ., art. 109, art. 7201 –art.

72010 C. proc. civ. și contractul de furnizare.

La data de 27 iunie 2007 s-a

consemnat în încheierea de ședință depunerea la dosarul cauzei a cererii

reconvenționale și cererii de chemare în garanție a SC P. SA, formulată de

pârâta SC E.P. SA Constanța, care a motivat că SC P. SA a întârziat la început

livrarea comenzii, apoi comunicându-i că nu poate onora comanda de materie

primă decât după 20 decembrie 2006, astfel că neavând materia primă necesară

producerii combustibilului ușor de tip III, nu și-a putut îndeplini obligația

contractuală față de reclamantă, creându-i prejudiciul rezultat din calculul

penalităților care urmează a fi suportat de chemata în garanție precizat a fi

suma de 349.891,26 lei.

În ceea ce privește cererea

reconvențională, pârâta a solicitat ca în conformitate cu art. 1000 alin. (3) C.

civ. s-o oblige pe reclamantă la plata sumei de 2.000.000 dolari S.U.A. în

echivalent în lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a neîncheierii

contractului de achiziție, contract ce urma să fie perfectat în urma licitației

organizată în martie 2006 de M.A., U.M. București, având ca obiect furnizarea de

produse petroliere, invocând și dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ.

privind răspunderea prepusului general de brigadă N.T. față de comitentul M.A.,

U.M. București, cererea reconvențională fiind anulată ca netimbrată prin

încheierea interlocutorie din 20 februarie 2008.

Pârâta a solicitat conexarea

dosarului nr. 3949/118/2007 la dosarul nr. 2848/120/2008, excepție admisă de

Tribunalul Constanța, secția comercială, prin încheierea de ședință de la data

de 20 februarie 2008, dosarul nr. 3949/118/2007 al Tribunalului Constanț,

secția comercială, având ca obiect pretenții în sumă de 349.891,26 lei

reprezentând penalități de neexecutare a contractului din 24 noiembrie 2006,

formulate de M.A. în contradictoriu cu pârâta SC E.P. SA.

Prin sentința civilă nr. 1559/COM

din 11 iunie 2008 Tribunalul Constanța, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea principală și acțiunea conexă, a

obligat-o pe pârâta SC E.P. SA Constanța la plata sumei de 370.000,83 lei

reprezentând penalități de întârziere rezultate din neexecutarea contractului

de furnizare produse petroliere din 21 noiembrie 2006 și 349.891,26 lei

reprezentând penalități de întârziere rezultate din neexecutarea contractului

de furnizare din 24 noiembrie 2006 către reclamantă, respingând capătul de

cerere referitor la dobânzi și cererea de chemare în garanție formulată de

pârâtă împotriva SC P. SA.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut că raporturile obligaționale sunt

fundamentate pe două contracte încheiate între părțile în litigiu, respectiv

contractul de furnizare din 21 noiembrie 2006 și din 24 noiembrie 2006,

potrivit cărora pârâta s-a obligat să-i livreze reclamantei produse conform

anexelor la cele două contracte, sub sancțiunea achitării pentru nefurnizare a

penalităților de întârziere în cuantum de 5% din valoarea cu T.V.A. a

produsului nelivrat, că pârâta nu a contestat cuantumul penalităților calculate

de reclamantă, invocând doar o clauză de exonerare de răspundere conform art. 1083

C. civ., care a împiedicat-o să-și execute obligațiile și că fiind stabilită

culpa contractuală prin neonorarea obligațiilor asumate prin contract precum și

a nedovedirii forței majore sau cazului fortuit, pârâta urmează a fi obligată

conform acțiunii introductive de instanță la plata penalităților de întârziere.

Instanța a înlăturat

apărarea pârâtei privind obligarea SC P. SA la plata penalităților de

întârziere, contractul invocat de aceasta în susținerea cererii de chemare în

garanție nederivând din același raport juridic, având caracter distinct, precum

și pe cea referitoare la capătul de cerere privind plata dobânzilor, deoarece

prejudiciul invocat a fost acoperit prin acordarea penalităților de întârziere,

nefiind făcută o dovadă că prejudiciul a fost peste limita impusă de clauza

penală.

Apelul declarat de pârâta SC

E.P. SA Afumați, împotriva sentinței instanței de fond, a fost respins de

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 10/COM din 2 februarie 2009,

potrivit căreia s-a reținut că raporturile contractuale existente între

reclamantă și pârâta SC E.P. SA așa cum au fost reglementate prin cele două

contracte de furnizare produse petroliere, impun obligarea acesteia din urmă la

plata penalităților de întârziere, cum corect a apreciat instanța de fond, că

nu a fost dovedit cazul fortuit intervenția executării contractului în condiții

mai grele sau mai oneroase neexonerând-o pe aceasta de executarea contractului,

astfel că legal a fost obligată la plata penalităților de întârziere, nefiind

dovedite dobânzile și că pârâta nu a făcut dovada temeiniciei cererii de

chemare în garanție a SC P. SA, astfel că hotărârea instanței de fond este la

adăpost de orice critică.

Împotriva acestei decizii,

pârâta SC E.P. SA a formulat recurs solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, schimbarea sentinței în

sensul respingerii acțiunii principale și în condițiile menținerii

dispozițiilor de admitere a acțiunii principale, schimbării acesteia în sensul

admiterii cererii de chemare în garanție, cu cheltuieli de judecată, în

concluziile orale solicitând și admiterea recursului, casarea hotărârii

atacate, admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de

fond.

A motivat recursul în sensul

că în mod greșit a fost obligată la plata penalităților de întârziere deoarece

neexecutarea s-a datorat unei situații neprevăzute, aceasta depunând toate

diligențele respectării termenului de livrare, invocând culpa chematei în

garanție SC P. SA care nu a putut onora comanda sa din cauza crizei de

motorină, dar și a forței majore prevăzută de art. 23 alin. (3) din contracte

raportate la art. 19 pct. 2 din aceleași contracte, astfel că nu a avut

intenția de a-l păgubi pe creditor, nefiind de rea credință, apreciind că forța

majoră a fost dovedită prin efectuarea unor solicitări către mai multe

rafinării din țară, solicitând A.P.M. Constanța să comunice date cu privire la

existența unei crize de motorină, neconfirmată însă de către aceasta, instanța,

reținând greșit că cererea de chemare în garanție trebuia fundamentat pe o

dovadă privind legătura între pretențiile acțiunii principale și cererea de

chemare în garanție derivată din același raport obligațional, pârâta făcând

dovada comenzilor către chemata în garanție aceasta din urmă recunoscând criza

și că și dacă nu a existat un grafic de livrare aceasta nu împiedică să fie

admisă cererea de chemare în garanție.

Recursul este nefondat.

Analizând motivele invocate

de pârâta SC E.P. SA Curtea constată că acestea nu au fost raportate la un

motiv de recurs dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în motivarea

recursului aceasta făcând referiri la „aprecierea” greșită a cazului fortuit, a

culpei procesuale și nepronunțarea instanței pe toate motivele referitoare la

cererea de chemare în garanție, cu indicarea unor clauze din cele două

contracte respectiv art. 19 alin. (2) și (3), art. 20 alin. (1) și art. 23 dar

și a art. 1082, art. 1083 C. civ., situație față de care în temeiul art. 306 alin.

(3) C. proc. civ., va încadra motivele de recurs în pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., potrivit căruia hotărârea poate fi modificată dacă a fost pronunțată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cu amendamentul că motivele referitoare

la stabilirea situației de fapt și aprecierea probelor administrate în cauză

sunt motiv de netemeinicie care nu pot fi analizate prin calea extraordinară de

atac, de reformare a recursului, caracterul nedevolutiv al acestuia,

nepermițând reaprecierea probelor.

În aceste împrejurări Curtea

constată că în mod corect cele două instanțe au soluționat cauza, nefiind

încălcate și aplicate greșit dispozițiile art. 19 alin. (3), art. 20 alin. (1)

și art. 23 din cele două contracte, care prevăd plata penalităților în caz de

neexecutare a contractului, pactul comisoriu privind rezilierea de drept a

contractului, în caz de neexecutare, precum și soluționarea litigiilor, dar și

dispozițiile art. 1082 – art. 1083 C. civ. referitoare la obligarea la plată a

debitorului la daune interese pentru neexecutarea obligațiilor chiar când nu

este de rea credință, afară numai de cazul când neexecutarea nu-i poate fi

imputată provenind dintr-o cauză străină, sau atunci când intervine în caz de

forță majoră și caz fortuit.

Toate aceste texte legale au

fost analizate de instanța de apel, fiind raportate la dovezile din dosar și

apreciate corect de către aceasta, în sensul existenței culpei pârâtei SC E.P.

SA determinată de neexecutarea contractului, nefiind dovedit cazul fortuit și

nicio cauză străină care să o exonereze de răspunderea executării contractelor,

dar și inexistența unei legături intrinseci dintre raporturile contractuale

deduse judecății prin cererea principală și raporturile juridice obligaționale

invocate în cererea de chemare în garanție.

De reținut este faptul că nu

are relevanță în ce măsură reclamanta și-a asigurat materia primă, atâta timp

cât livrarea produselor contractate nu a fost condiționată prin contractele

încheiate între reclamantă și pârâtă, de îndeplinirea obligațiilor de către

chemata în garanție față de pârâtă, idee exprimată clar de către cele două

instanțe prin referirea la lipsa aceluiași raport obligațional, ca motiv de

respingere a cererii de chemare în garanție.

Invocarea de către recurentă

a dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. în susținerea casării hotărârii

atacate pe motiv că instanța i-a încălcat dreptul la dublul grad de

jurisdicție, raportând aceste dispoziții la prevederile art. 297 alin. (1) C.

proc. civ., nu se poate reține întrucât prima instanță a rezolvat procesul

intrând în cercetarea fondului atât a cererii principale cât și a cererii de

chemare în garanție, astfel că sentința pronunțată de aceasta este legală așa

cum a confirmat și instanța de apel, astfel că se constată că hotărârea atacată

prin această cale extraordinară de atac a fost pronunțată fără ca instanța de

apel să încalce formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.

105 alin. (2) C. proc. civ.

Privitor la punctul 8 al art.

304 C. proc. civ. în care recurenta a încadrat motivele de recurs referitoare

la forța majoră și greșita soluționare a cererii de chemare în garanție Curtea

constată că aceste probleme au fost rezolvate prin prisma art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. privind încălcarea și aplicarea greșită a legii întrucât motivele,

așa cum au fost formulate de către recurentă, nu au în vedere schimbarea

naturii actului sau înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului

juridic, respectiv al contractului încheiat între părți ci, aplicarea legii,

respectiv a dispozițiilor Codului civil și Codului de procedură civilă dar și a

clauzelor contractului.

Față de aceste împrejurări,

Curtea apreciază că recursul este nefondat, hotărârea atacată fiind legală și

la adăpost de orice critică de nelegalitate, motiv pentru care în temeiul art. 312

C. proc. civ. îl va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC E.P. SA Constanța împotriva deciziei civile nr. 10/COM din 2

februarie 2009 a Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 martie 2010.