ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1448/2013

Prin Sentința comercială nr. 14113 din 11 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanții C.D. și G.T. în contradictoriu cu pârâta SC B.H. SRL și în consecință s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 3.032.131,10 RON impozabilă prin reținere la sursă de către plătitor și virarea la bugetul de stat a cotei de 16%, precum și a sumei de 33.512,83 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, s-a admis cererea expertului contabil L.L.O. privind majorarea onorariului de expert și s-a stabilit onorariul definitiv în sarcina pârâtei în cuantum de 2.700 RON. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că între reclamanții C.D.

și G.T., împreună cu P.I., toți în calitate de vânzători și SC B.H. SRL în calitate de cumpărător a intervenit la data de 30 martie 2007 un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni având ca obiect cesiunea unui număr de 52.581 acțiuni nominative deținute la SC P.B. SA, în schimbul unui preț. În plus, la art. 4.2 lit. b) modificat prin actul adițional din 15 august 2007 s-a convenit ca vânzătorii să primească o sumă egală cu 84% din valoarea încasată a lucrărilor finalizate chiar parțial de SC P.B. SA până la data de 31 decembrie 2006 și în perioada 1 ianuarie 2007- 30 martie 2007, conform anexei nr. 8, valoarea încasărilor fiind diminuată cu valoarea taxelor și impozitelor datorate în legătură cu aceste încasări, valoarea cheltuielilor aferente acestor venituri (sume datorate terților subcontractanți), valoarea provizioanelor constituite în scopul plății unor eventuale penalități.

Pretențiile reclamanților se referă la contractul din 29 august 2006 încheiat între Administrația Domeniilor Statului sector 5 în calitate de achizitor și P.B. SA în calitate de prestator având ca obiect reabilitare infrastructură stradală sector 5 și la contractul nr. x al cărui beneficiar este Ministerul Sănătății având ca obiect lucrări la spitale universitare și județene, ambele menționate în anexa nr. 8 la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni. În baza acestor contracte SC P.B. SA a încasat sume de bani, creanțele reclamanților fiind deci, exigibile. Prima instanță a mai reținut că sunt clare clauzele contractului, în sensul că sumele ce revin vânzătorilor să fie achitate până la data de 15 decembrie 2007 nefiind condiționate de aprobarea distribuirii dividendelor.

Tribunalul a validat raportul de expertiză întocmit de expertul contabil L.L.O., care a stabilit că suma de bani datorată reclamanților este în cuantum de 3.032.131,10 RON, impozabilă prin reținere la sursă de către plătitor și virarea la bugetul statului a cotei de 16%. Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat apel care a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 52A din 3 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, prin care s-a admis totodată, cererea de intervenție accesorie în interesul reclamanților, a intervenientului P.I. În motivarea deciziei instanța a reținut în esență, că, potrivit clauzelor contractuale exprese plata sumelor prevăzută de art. 4.2 constituie o obligație a cărei îndeplinire revine pârâtei în condițiile în care s-a prevăzut că "vor fi achitate de cumpărător", astfel că nu a putut fi reținută excepția lipsei calității procesuale pasive a SC B.H.

SRL S-a mai reținut că, plata în baza art. 4.2 constituie, alături de plata prețului propriu-zis, o altă contraprestație din partea pârâtei pentru acțiunile dobândite de la reclamanți, astfel că nu s-a putut reține că obligația de plată asumată de pârâtă este lipsită de cauză și deci, este lovită de nulitate. Prin Decizia nr. 3215 din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost respinsă excepția tardivității recursului pârâtei, invocată de intimații C.D. și G.T. și s-a admis recursul împotriva Deciziei comerciale nr. 52A din 3 februarie 2011, care a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele deciziei s-a reținut că instanța de apel a omis să se pronunțe, prealabil cercetării fondului, conform art. 137 C. proc.

civ., asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, urmând ca în rejudecare să se aibă în vedere calificarea dată de părți în cuprinsul contractului a obligației asumate, mecanismul de determinare și plată prevăzut de art. 4.2 din contract, cât și calificarea dată de intimați asupra obligației asumate, prin cererea de chemare în judecată, toate cu respectarea dispozițiilor art. 1312 C. civ. În rejudecare după casarea cu trimitere, apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 235 din 17 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, respingându-se totodată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut următoarele: Pârâta are calitate procesuală pasivă întrucât acesteia, în calitate de cumpărător îi revine obligația de plată a unor sume clar determinate ce are drept cauză transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor vândute de către reclamanți. Pe fondul litigiului s-a reținut că suma stabilită drept obligație de plată a fost determinată corect prin expertiza tehnică administrată în prima instanță. Proba solicitată de apelantă privind întocmirea unei noi expertize contabile a fost respinsă ca neutilă față de teza probatorie propusă - determinarea sumelor datorate cu titlu de dividende -, fără legătură cu obiectul cauzei. De asemenea, nu au fost analizate criticile apelantei privind excluderea TVA din baza de calcul a sumelor convenite reclamanților, dat fiind faptul că au fost susținute doar prin concluziile scrise, iar nu prin motivele de apel.

Cu privire la cererea de intervenție formulată de P.I. s-a reținut caracterul său accesoriu în interesul reclamanților neimpunându-se o cercetare și o soluție proprie a acesteia, în considerarea respingerii apelului, neavând un petit propriu. Împotriva deciziei, pârâta SC B.H. SRL a declarat recurs în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei, admiterea apelului și respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, pentru următoarele motivele: încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. de către instanța de apel, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.; calificarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii și înțelesului vădit lămurit al acestuia, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se aduc următoarele critici: 1. Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). Critica formulată constă în aceea că, instanța de apel, căreia i s-a trimis cauza spre rejudecare, nu a rejudecat apelul în raport de problemele de drept indicate în cuprinsul deciziei de casare, cu privire la care urma a fi soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta, iar potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Se arată că, în decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca în rejudecare, instanța de apel să aibă în vedere: calificarea dată de părți în cuprinsul contractului a obligației asumate; mecanismul de determinare și plată prevăzută la art. 4.2 din contract; calificarea dată de intimați asupra obligației asumate, prin cererea de chemare în judecată; toate cu respectarea dispozițiilor art. 1312 C. civ. Cu toate acestea, din decizie nu rezultă criteriile ce ar fi trebuit avute în vedere în analiza clauzei contractuale, motivarea fiind o reluare a acelorași argumente avute în vedere la judecarea primului apel.

Instanța de apel a reținut că obligația de plată a unor sume de bani clar determinate ce are drept cauză transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor vândute de către reclamanți revine pârâtei, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată. Recurenta susține că acest argument este în profundă contradicție cu: temeiul de drept al pretențiilor reclamanților, respectiv art. 67 din Legea nr. 31/1990 și art. 36 alin. (1) C. fisc., cu privire la recunoașterea dreptului cedentului la dividende până la data cesiunii; definiția clauzei art. 4.2 din contract - "Declarațiile și garanțiile cumpărătorului și nu "Plata și modalitatea de plată a acțiunilor", de natură să poată fi interpretată ca fiind o obligație de plată; achitarea prețului în schimbul transferului dreptului de proprietate asupra acestora; nemenționarea unor sume de bani în clauza art. 4.2, ci a unor contracte executate de SC P.B.

SA. Se mai arată că, de vreme ce obligația vânzătorilor era aceea de a transfera dreptul de proprietate asupra acțiunilor deținute, iar obligația corelativă a recurentei-pârâte era aceea de a plăti prețul acțiunilor, iar cele două obligații au fost îndeplinite de către părțile contractante, instanța era datoare, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, să analizeze: dacă pretențiile materiale ale reclamanților se circumscriu unei obligații de a da; dacă această obligație de a da condiționa în vreun fel transmiterea dreptului de proprietate; dacă în schimbul acestei obligații de a da, reclamanții erau obligați la o contraprestație proporțională cu obligația corelativă a celui obligat; dacă pârâta putea reține taxele și impozitele aferente distribuției de dividende.

Din această perspectivă, recurenta susține că obligația prevăzută la art. 4.2 pe care și-a asumat-o față de reclamanți a fost de "a face", respectiv de a fi de acord ca vânzătorii să primească de la SC P.B. SA o sumă egală cu 84% din valoarea încasată a facturilor, în baza unui mecanism de plată și un document care se va încheia cu respectarea dispozițiilor legale, iar nu o obligație de "a da", cum greșit s-a reținut în apel. Se susține astfel, că, inserarea clauzei conform căreia cumpărătoarea-recurentă este cea care va achita sumele menționate la clauza art. 4.2 din contract nu schimbă obiectul obligației și nici voința internă a părților, fiind vorba despre o obligație de "a face", respectiv aceea a asigurării că pârâta va vota în A.G.E.A.

a SC P.B. SA distribuirea dividendelor către acționari și că nu se va opune ca foștii acționari să încaseze dividende proporțional cu acțiunile deținute până la data transferului dreptului de proprietate. În cadrul aceluiași motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel i-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea probei cu refacerea expertizei judiciare contabile, solicitată în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ. și menținerea unei hotărâri judecătorești prin care li s-a recunoscut reclamanților un drept de creanță mult mai mare decât valoarea cumulată a sumelor obținute din prestarea serviciilor aferente contractelor menționate în anexa nr. 8. În motivarea deciziei s-a reținut greșit că reanalizarea criticilor privind excluderea TVA din baza de calcul este determinată de inexistența unui motiv de apel în acest sens, critica fiind cuprinsă doar în concluziile scrise, pârâta susținând că în această privință a formulat un motiv de apel distinct.

2. Calificarea greșită a actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Recurenta susține că, în speță, nu este vorba despre o obligație de "a da", ci, despre una de "a face" și că, prin respingerea apelului s-a menținut o hotărâre judecătorească executorie ce cuprinde dispoziții contradictorii, străine de natura pricinii. Din acest punct de vedere se cere a se avea în vedere faptul că instanța de apel a menținut o hotărâre prin care s-a dispus obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, impozabilă prin reținere la sursă și virarea la bugetul statului a cotei de 16%, deși reținerea impozitului la sursă este atribuția plătitorului de dividende, iar pe de altă parte, instanța de apel nu a analizat obiectul obligației pretins neexecutată în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată.

Astfel, arată că intenția comună a părților a fost aceea ca foștii acționari respectiv cedenți, să se asigure că își vor primi de la societatea din care părăseau poziția de acționari, dividendele cuvenite, iar obligația asumată de recurenta-cumpărătoare, a fost doar aceea ca, de pe poziția de acționar majoritar, succesoare în drepturile cedenților, să-i asigure că debitoarea cedată, SC P.B. SA, va face toate demersurile pentru ca plata dividendelor să fie făcută. 3. Hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Recurenta invocă nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 4.2 din contract, și susține că nevalabilitatea clauzei rezultă din însăși analiza naturii juridice a pretențiilor reclamanților în raport cu clauza art. 4.2 din contract, a valabilității clauzei sub aspectul condiției, ca modalitate a actului juridic, precum și a cauzei actului juridic încheiat, sub aspectul existenței sau inexistenței unei contraprestații din partea vânzătorilor. Astfel, obligația art. 4.2 apare ca fiind o obligație afectată de o condiție suspensivă pur potestativă, ce depinde exclusiv de voința pârâtei, care nu produce niciun efect conform art. 1010 C. civ.

Se mai susține că, din interpretarea literală a clauzei rezultă că obligația asumată de pârâtă este una afectată de modalități, de o condiție suspensivă, dar întrucât realizarea evenimentului viitor și incert depinde de voința exclusivă a uneia din părți, respectiv a celui care s-a obligat, condiția care o afectează este una pur potestativă. Prin întâmpinarea înregistrată la 14 martie 2013, intimații C.D. și G.T. au solicitat respingerea recursului. În apărare, intimații au arătat că nu sunt fondate niciunul dintre motivele de recurs invocate de către pârâtă, în baza art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. Astfel se arată că motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este invocat artificial, recurenta exprimându-și simpla nemulțumire față de soluția pronunțată în apel.

Prin admiterea recursului, instanța supremă a avut în vedere doar omisiunea de a include și în dispozitivul deciziei din apel soluția cu privire la excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei, fără a dezlega o problemă de drept ori a se pronunța asupra necesității administrării unor probe, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Așadar au fost doar indicate criteriile generale pe care instanța de apel să le aibă în vedere la analiza excepției lipsei calității procesuale pasive, fără să indice cum să fie cercetat acest aspect. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. intimații arată în esență, că, în mod legal instanța a calificat actul juridic dedus judecății ca prevăzând o obligație de a da, iar nu una de a face.

Cu privire la motivul invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. intimații au susținut că nulitatea clauzei art. 4.2 a fost invocată prima oară în apel, deci omisso medio, clauză care, contrar susținerilor recurentei nu cuprinde obligație afectată de o condiție suspensivă pur potestativă, întrucât sumele pe care recurenta s-a obligat să le dea nu erau afectate de vreun eveniment viitor a cărui realizare ar fi depins de voința exclusivă a acesteia. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: Prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 martie 2007, încheiat între reclamanții C.D. și G.T. și P.I. în calitate de vânzători, pe de o parte și SC B.H. SRL în calitate de cumpărătoare, aceasta din urmă a cumpărat un pachet de 52.581 de acțiuni nominative ale SC P.B.

SA, din care 33.715 acțiuni reprezentând 53,86% din capitalul social au fost achiziționate de la reclamanți. În anexa nr. 8 la contract s-au cuprins lucrările efectuate conform contractelor din portofoliul SC P.B. SA, parțial sau total finalizate până la data de 31 decembrie 2006 și în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, respectiv : - Contractul din 29 august 2006 - "Reabilitare infrastructură stradală sector 5", având ca beneficiar Administrația Domeniilor Statului sector 5; - Contractul nr. x - "Spitale Universitare și Spitale Județene" având ca beneficiar pe Ministerul Justiției. Prin clauzele stipulate la art. 4.2 părțile au convenit ca reclamanții, împreună cu P.I. să încaseze un procent de 84% din sumele facturate și încasate de către SC P.B.

SA pentru lucrările înscrise în anexa nr. 8, suma corespunzătoare acestui procent urmând a fi diminuată cu cheltuielile aferente acestor venituri, a TVA și a altor taxe aferente, a valorii impozitelor datorate în legătură cu aceste încasări, a valorii provizioanelor constituite în scopul plății unor eventuale penalități.

Obligația pârâtei privind plata sumelor care fac obiectul prezentului litigiu a fost cuprinsă în art. 4.2 lit. b) și c) care, în forma inițială stipula că: "Pentru încasarea acestor facturi, vânzătorii vor primi o sumă egală cu 84% din valoarea încasată a acestora, diminuată cu valoarea taxelor și impozitelor datorate în legătură cu aceste încasări ..", iar la lit. c) s-a convenit ".. sumele care trebuie să se plătească vânzătorilor, în conformitate cu prezenta clauză vor fi achitate de cumpărător astfel: (i) cele încasate în perioada cuprinsă între data semnării contractului și data plății restului din prețul de achiziție, la data plății restului din prețul de achiziție". Actul adițional încheiat la 15 august 2007 a menținut în esență aceeași obligație de plată în sarcina cumpărătorului, eliminând însă formularea "în baza unui mecanism de plată și a unui document care se va încheia cu respectarea dispozițiilor legale de comun acord de către părți" și precizând la art. VI categoriile de valori care urmau a fi scăzute din sumele încasate.

Prin ultimul acord de voință, intitulat de părți "certificat de încheiere" încheiat la 2 noiembrie 2007 părțile au stipulat la art. 5 că vânzătorii declară că nu mai au alte pretenții față de cumpărător născute din sau în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare, cu excepția sumelor prevăzute la art. 4.2, astfel cum a fost ulterior modificată. La art. VI părțile au stabilit modalitatea în care cumpărătorul SC B.H. SRL urmează să achite sumele de bani în conformitate cu art. 4.2, respectiv cel mai târziu la data de 15 decembrie 2007, termen până la care același cumpărător urma să dispună verificarea atât a colectării acestor sume, cât și a plății tuturor obligațiilor aferente acestora.

Rezultă cu prisosință din toate clauzele contractuale enunțate că, încă de la momentul inițial și la fiecare modificare a convenției, manifestarea de voință a părților a fost clară în sensul că cel care s-a obligat să le plătească vânzătorilor o sumă de bani determinată valoric prin raportarea la cota de 84% din sumele facturate și încasate de SC P.B. SA, din executarea contractelor menționate în anexa nr. 8 la contractul de vânzare-cumpărare este cumpărătorul acțiunilor și anume, acționarul majoritar, pârâta SC B.H. SRL. Recurenta susține în mod greșit faptul că instanța de apel, în rejudecarea după casare a pronunțat hotărârea cu încălcarea art. 315 C. proc. civ. Astfel instanța de apel a analizat, potrivit îndrumărilor instanței supreme excepția lipsei calității procesuale pasive a SC B.H.

SRL, pe care a respins-o, motivând amplu și convingător această hotărâre. În ceea ce privește celelalte îndrumări din decizia de casare intermediară se va reține că instanța nu a făcut altceva decât să indice criteriile generale pe care instanța de apel să le aibe în vedere, fără a dezlega o problemă de drept ori a se pronunța asupra necesității administrării unor probe, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Critica vizând încălcarea drepturilor la apărare al recurentei este neîntemeiată, respingerea efectuării unei noi expertize neputând fi considerată ca atare, ci, înseamnă exercitarea dreptului de apreciere al instanței cu privire la pertinența, concludenta și utilitatea administrării unei probe.

Pe de altă parte, se va reține că pârâta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză depus în primă instanță, iar la rejudecarea apelului proba nu a fost reiterată. Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie". Din examinarea acestui text de lege rezultă că nu orice act de procedură făcut cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent este nul, ci, anularea sa impune întrunirea cumulativă a unor condiții.

Prima condiție este îndeplinită dacă actul de procedură a fost întocmit cu nerespectarea condițiilor privind forma sau conținutul său, ori a fost îndeplinit de un funcționar care nu avea printre atribuții săvârșirea actului de procedură. În legătură cu cea de-a doua condiție, existența vătămării, aceasta din urmă trebuie înțeleasă doar în sensul de prejudiciu procesual. În fine, a treia condiție impune ca vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. Se va reține că recurentul, deși a invocat acest motiv de recurs, în realitate, criticile aduse nu îl susțin, acestea urmând a fi încadrate la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. și, în baza considerentelor expuse în precedent vor fi respinse ca nefondate.

În ceea ce privește motivele de recurs prin care, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă invocă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia se va reține că, în mod legal, instanța de apel a calificat obligația pârâtei înscrisă la pct. 4.2 din contractul modificat, ca fiind o obligație de a da, iar nu o obligație de a face, respectiv de a fi de acord ca vânzătorii să primească o sumă egală cu 84% din valoarea încasată a facturilor, cum greșit a susținut recurenta-pârâtă. Astfel, așa cum s-a reținut și mai sus, cumpărătorul SC B.H. SRL (azi SC C.D. SRL) și-a asumat obligația de a plăti din fonduri proprii, o sumă de bani determinată valoric la momentul respectiv, prin raportarea la cota de 84% din sumele facturate și încasate de SC P.B.

SA din executarea contractelor menționate în anexa nr. 8 la contractul de vânzare-cumpărare. Contrar susținerilor recurentei, reclamanții nu au solicitat plata unor sume cu titlu de dividende aferente anului fiscal 2007, reținându-se că, deși prin cererea de chemare în judecată s-a menționat ca temei de drept art. 67 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat precizarea temeiului de drept al acțiunii, astfel că prin înscrisul depus de reclamanți la același dosar, aceștia precizează că nu au solicitat dividende. De altfel, potrivit legii, dividende pot primi doar acționarii înscriși în registrul acționarilor societății la data aprobării și distribuirii acestora, calitate pe care reclamanții au pierdut-o la data de 30 martie 2007, când și-au înstrăinat acțiunile.

În ceea ce privește criticile legate de constatarea nulității clauzei înscrise la pct. 4.2 din contract, acestea au fost invocate pentru prima oară în faza apelului, iar pe de altă parte se va reține că obligația asumată de pârâtă prin această clauză nu este afectată de o condiție suspensivă pur potestativă, întrucât sumele pe care recurenta s-a obligat să le dea nu erau afectate de vreun eveniment viitor a cărui realizare ar fi depins de voința exclusivă a acesteia. Facturarea și plata unor lucrări efectuate nu constituie prin ele însele un eveniment viitor și nesigur și nici obligația asumată nu este afectată de o condiție suspensivă, deoarece SC P.B. SA finalizase o parte din lucrări și era în curs de a finaliza alte lucrări din cele două contracte enunțate în anexa nr. 8 la contractul de vânzare-cumpărare, pentru care urma să fie plătită pentru serviciile prestate.

Așadar, singura condiție era ca SC P.B. SA să fi încasat sumele facturate și, odată îndeplinită această condiție, pârâta trebuia să plătească până la data de 15 decembrie 2007 procentul convenit. Se mai impune și precizarea potrivit căreia clauzele art. 4.2, așa cum au fost modificare succesiv nu se constituie într-un raport juridic distinct, ci este parte integrantă din acordul de voință cu privire la operațiunea de vânzare-cumpărare de acțiuni, fiind analizată în cadrul contractual existent, conform regulilor de interpretare prevăzute de lege. În baza considerentelor mai sus reținute, nefiind fondat, reținând că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. invocate de pârâtă nu subzistă, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.D. SRL (fostă SC B.H. SRL București) împotriva Deciziei civile nr. 235 din 17 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS