ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1448/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1448/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin Sentința

comercială nr. 14113 din 11 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea precizată, formulată de

reclamanții C.D. și G.T. în contradictoriu cu pârâta SC B.H. SRL și în

consecință s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 3.032.131,10 RON

impozabilă prin reținere la sursă de către plătitor și virarea la bugetul de

stat a cotei de 16%, precum și a sumei de 33.512,83 RON, cu titlu de cheltuieli

de judecată. Totodată, s-a admis cererea expertului contabil L.L.O. privind

majorarea onorariului de expert și s-a stabilit onorariul definitiv în sarcina

pârâtei în cuantum de 2.700 RON.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că între reclamanții C.D. și G.T.,

împreună cu P.I., toți în calitate de vânzători și SC B.H. SRL în calitate de

cumpărător a intervenit la data de 30 martie 2007 un contract de

vânzare-cumpărare de acțiuni având ca obiect cesiunea unui număr de 52.581

acțiuni nominative deținute la SC P.B. SA, în schimbul unui preț.

În plus, la art. 4.2

lit. b) modificat prin actul adițional din 15 august 2007 s-a convenit ca

vânzătorii să primească o sumă egală cu 84% din valoarea încasată a lucrărilor

finalizate chiar parțial de SC P.B. SA până la data de 31 decembrie 2006 și în

perioada 1 ianuarie 2007- 30 martie 2007, conform anexei nr. 8, valoarea

încasărilor fiind diminuată cu valoarea taxelor și impozitelor datorate în

legătură cu aceste încasări, valoarea cheltuielilor aferente acestor venituri

(sume datorate terților subcontractanți), valoarea provizioanelor constituite

în scopul plății unor eventuale penalități.

Pretențiile

reclamanților se referă la contractul din 29 august 2006 încheiat între

Administrația Domeniilor Statului sector 5 în calitate de achizitor și P.B. SA

în calitate de prestator având ca obiect reabilitare infrastructură stradală

sector 5 și la contractul nr. x al cărui beneficiar este Ministerul Sănătății

având ca obiect lucrări la spitale universitare și județene, ambele menționate

în anexa nr. 8 la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.

În baza acestor

contracte SC P.B. SA a încasat sume de bani, creanțele reclamanților fiind

deci, exigibile.

Prima instanță a mai

reținut că sunt clare clauzele contractului, în sensul că sumele ce revin

vânzătorilor să fie achitate până la data de 15 decembrie 2007 nefiind

condiționate de aprobarea distribuirii dividendelor.

Tribunalul a validat

raportul de expertiză întocmit de expertul contabil L.L.O., care a stabilit că

suma de bani datorată reclamanților este în cuantum de 3.032.131,10 RON,

impozabilă prin reținere la sursă de către plătitor și virarea la bugetul

statului a cotei de 16%.

Împotriva acestei

sentințe pârâta a declarat apel care a fost respins ca nefondat prin Decizia

comercială nr. 52A din 3 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin care s-a admis totodată, cererea de intervenție accesorie

în interesul reclamanților, a intervenientului P.I.

În motivarea deciziei

instanța a reținut în esență, că, potrivit clauzelor contractuale exprese plata

sumelor prevăzută de art. 4.2 constituie o obligație a cărei îndeplinire revine

pârâtei în condițiile în care s-a prevăzut că "vor fi achitate de

cumpărător", astfel că nu a putut fi reținută excepția lipsei calității

procesuale pasive a SC B.H. SRL

S-a mai reținut că,

plata în baza art. 4.2 constituie, alături de plata prețului propriu-zis, o

altă contraprestație din partea pârâtei pentru acțiunile dobândite de la

reclamanți, astfel că nu s-a putut reține că obligația de plată asumată de

pârâtă este lipsită de cauză și deci, este lovită de nulitate.

Prin Decizia nr. 3215

din 20 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă a fost respinsă excepția tardivității recursului pârâtei, invocată de

intimații C.D. și G.T. și s-a admis recursul împotriva Deciziei comerciale nr.

52A din 3 februarie 2011, care a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În considerentele

deciziei s-a reținut că instanța de apel a omis să se pronunțe, prealabil

cercetării fondului, conform art. 137 C. proc. civ., asupra excepției lipsei

calității procesuale pasive, urmând ca în rejudecare să se aibă în vedere

calificarea dată de părți în cuprinsul contractului a obligației asumate,

mecanismul de determinare și plată prevăzut de art. 4.2 din contract, cât și

calificarea dată de intimați asupra obligației asumate, prin cererea de chemare

în judecată, toate cu respectarea dispozițiilor art. 1312 C. civ.

În rejudecare după

casarea cu trimitere, apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a

fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 235 din 17 mai 2011 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, respingându-se totodată excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

În considerentele

deciziei, instanța de apel a reținut următoarele:

Pârâta are calitate

procesuală pasivă întrucât acesteia, în calitate de cumpărător îi revine

obligația de plată a unor sume clar determinate ce are drept cauză transmiterea

dreptului de proprietate asupra acțiunilor vândute de către reclamanți.

Pe fondul litigiului

s-a reținut că suma stabilită drept obligație de plată a fost determinată

corect prin expertiza tehnică administrată în prima instanță. Proba solicitată

de apelantă privind întocmirea unei noi expertize contabile a fost respinsă ca

neutilă față de teza probatorie propusă - determinarea sumelor datorate cu

titlu de dividende -, fără legătură cu obiectul cauzei.

De asemenea, nu au

fost analizate criticile apelantei privind excluderea TVA din baza de calcul a

sumelor convenite reclamanților, dat fiind faptul că au fost susținute doar

prin concluziile scrise, iar nu prin motivele de apel.

Cu privire la cererea

de intervenție formulată de P.I. s-a reținut caracterul său accesoriu în

interesul reclamanților neimpunându-se o cercetare și o soluție proprie a

acesteia, în considerarea respingerii apelului, neavând un petit propriu.

Împotriva deciziei,

pârâta SC B.H. SRL a declarat recurs în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei, admiterea apelului și

respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca fiind introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca

neîntemeiată, pentru următoarele motivele: încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. de către

instanța de apel, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.;

calificarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii și

înțelesului vădit lămurit al acestuia, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs se aduc următoarele critici:

pronunțată, instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C.

proc. civ.).

Critica formulată

constă în aceea că, instanța de apel, căreia i s-a trimis cauza spre

rejudecare, nu a rejudecat apelul în raport de problemele de drept indicate în

cuprinsul deciziei de casare, cu privire la care urma a fi soluționată excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta, iar potrivit art. 315

alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului.

Se arată că, în

decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca în

rejudecare, instanța de apel să aibă în vedere: calificarea dată de părți în

cuprinsul contractului a obligației asumate; mecanismul de determinare și plată

prevăzută la art. 4.2 din contract; calificarea dată de intimați asupra

obligației asumate, prin cererea de chemare în judecată; toate cu respectarea

dispozițiilor art. 1312 C. civ.

Cu toate acestea, din

decizie nu rezultă criteriile ce ar fi trebuit avute în vedere în analiza

clauzei contractuale, motivarea fiind o reluare a acelorași argumente avute în

vedere la judecarea primului apel.

Instanța de apel a

reținut că obligația de plată a unor sume de bani clar determinate ce are drept

cauză transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor vândute de către

reclamanți revine pârâtei, astfel că excepția lipsei calității procesuale

pasive este neîntemeiată.

Recurenta susține că

acest argument este în profundă contradicție cu: temeiul de drept al

pretențiilor reclamanților, respectiv art. 67 din Legea nr. 31/1990 și art. 36

alin. (1) C. fisc., cu privire la recunoașterea dreptului cedentului la

dividende până la data cesiunii; definiția clauzei art. 4.2 din contract -

"Declarațiile și garanțiile cumpărătorului și nu "Plata și

modalitatea de plată a acțiunilor", de natură să poată fi interpretată ca

fiind o obligație de plată; achitarea prețului în schimbul transferului

dreptului de proprietate asupra acestora; nemenționarea unor sume de bani în clauza

art. 4.2, ci a unor contracte executate de SC P.B. SA.

Se mai arată că, de

vreme ce obligația vânzătorilor era aceea de a transfera dreptul de proprietate

asupra acțiunilor deținute, iar obligația corelativă a recurentei-pârâte era

aceea de a plăti prețul acțiunilor, iar cele două obligații au fost îndeplinite

de către părțile contractante, instanța era datoare, în raport de obiectul

cererii de chemare în judecată, să analizeze: dacă pretențiile materiale ale

reclamanților se circumscriu unei obligații de a da; dacă această obligație de

a da condiționa în vreun fel transmiterea dreptului de proprietate; dacă în

schimbul acestei obligații de a da, reclamanții erau obligați la o

contraprestație proporțională cu obligația corelativă a celui obligat; dacă pârâta

putea reține taxele și impozitele aferente distribuției de dividende.

Din această

perspectivă, recurenta susține că obligația prevăzută la art. 4.2 pe care și-a

asumat-o față de reclamanți a fost de "a face", respectiv de a fi de

acord ca vânzătorii să primească de la SC P.B. SA o sumă egală cu 84% din

valoarea încasată a facturilor, în baza unui mecanism de plată și un document

care se va încheia cu respectarea dispozițiilor legale, iar nu o obligație de

"a da", cum greșit s-a reținut în apel.

Se susține astfel,

că, inserarea clauzei conform căreia cumpărătoarea-recurentă este cea care va

achita sumele menționate la clauza art. 4.2 din contract nu schimbă obiectul

obligației și nici voința internă a părților, fiind vorba despre o obligație de

"a face", respectiv aceea a asigurării că pârâta va vota în A.G.E.A.

a SC P.B. SA distribuirea dividendelor către acționari și că nu se va opune ca

foștii acționari să încaseze dividende proporțional cu acțiunile deținute până

la data transferului dreptului de proprietate.

În cadrul aceluiași

motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel i-a încălcat dreptul la

apărare prin respingerea probei cu refacerea expertizei judiciare contabile,

solicitată în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ. și menținerea unei

hotărâri judecătorești prin care li s-a recunoscut reclamanților un drept de

creanță mult mai mare decât valoarea cumulată a sumelor obținute din prestarea

serviciilor aferente contractelor menționate în anexa nr. 8.

În motivarea deciziei

s-a reținut greșit că reanalizarea criticilor privind excluderea TVA din baza

de calcul este determinată de inexistența unui motiv de apel în acest sens,

critica fiind cuprinsă doar în concluziile scrise, pârâta susținând că în

această privință a formulat un motiv de apel distinct.

greșită a actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Recurenta susține că,

în speță, nu este vorba despre o obligație de "a da", ci, despre una

de "a face" și că, prin respingerea apelului s-a menținut o hotărâre

judecătorească executorie ce cuprinde dispoziții contradictorii, străine de

natura pricinii.

Din acest punct de

vedere se cere a se avea în vedere faptul că instanța de apel a menținut o

hotărâre prin care s-a dispus obligarea pârâtei la plata unei sume de bani,

impozabilă prin reținere la sursă și virarea la bugetul statului a cotei de

16%, deși reținerea impozitului la sursă este atribuția plătitorului de

dividende, iar pe de altă parte, instanța de apel nu a analizat obiectul

obligației pretins neexecutată în raport de pretențiile din cererea de chemare

în judecată.

Astfel, arată că

intenția comună a părților a fost aceea ca foștii acționari respectiv cedenți,

să se asigure că își vor primi de la societatea din care părăseau poziția de

acționari, dividendele cuvenite, iar obligația asumată de

recurenta-cumpărătoare, a fost doar aceea ca, de pe poziția de acționar

majoritar, succesoare în drepturile cedenților, să-i asigure că debitoarea

cedată, SC P.B. SA, va face toate demersurile pentru ca plata dividendelor să

fie făcută.

pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.).

Recurenta invocă

nulitatea absolută a clauzei prevăzută la art. 4.2 din contract, și susține că

nevalabilitatea clauzei rezultă din însăși analiza naturii juridice a

pretențiilor reclamanților în raport cu clauza art. 4.2 din contract, a

valabilității clauzei sub aspectul condiției, ca modalitate a actului juridic,

precum și a cauzei actului juridic încheiat, sub aspectul existenței sau

inexistenței unei contraprestații din partea vânzătorilor.

Astfel, obligația

art. 4.2 apare ca fiind o obligație afectată de o condiție suspensivă pur

potestativă, ce depinde exclusiv de voința pârâtei, care nu produce niciun

efect conform art. 1010 C. civ.

Se mai susține că,

din interpretarea literală a clauzei rezultă că obligația asumată de pârâtă

este una afectată de modalități, de o condiție suspensivă, dar întrucât

realizarea evenimentului viitor și incert depinde de voința exclusivă a uneia

din părți, respectiv a celui care s-a obligat, condiția care o afectează este

una pur potestativă.

Prin întâmpinarea

înregistrată la 14 martie 2013, intimații C.D. și G.T. au solicitat respingerea

recursului.

În apărare, intimații

au arătat că nu sunt fondate niciunul dintre motivele de recurs invocate de

către pârâtă, în baza art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel se arată că

motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este invocat artificial,

recurenta exprimându-și simpla nemulțumire față de soluția pronunțată în apel.

Prin admiterea

recursului, instanța supremă a avut în vedere doar omisiunea de a include și în

dispozitivul deciziei din apel soluția cu privire la excepției lipsei calității

procesuale pasive a recurentei, fără a dezlega o problemă de drept ori a se

pronunța asupra necesității administrării unor probe, pentru a deveni incidente

dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar au fost doar

indicate criteriile generale pe care instanța de apel să le aibă în vedere la

analiza excepției lipsei calității procesuale pasive, fără să indice cum să fie

cercetat acest aspect.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. intimații arată în

esență, că, în mod legal instanța a calificat actul juridic dedus judecății ca

prevăzând o obligație de a da, iar nu una de a face.

Cu privire la motivul

invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. intimații au susținut că

nulitatea clauzei art. 4.2 a fost invocată prima oară în apel, deci omisso

medio, clauză care, contrar susținerilor recurentei nu cuprinde obligație

afectată de o condiție suspensivă pur potestativă, întrucât sumele pe care

recurenta s-a obligat să le dea nu erau afectate de vreun eveniment viitor a

cărui realizare ar fi depins de voința exclusivă a acesteia.

Analizând recursul

prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

Prin contractul de

vânzare-cumpărare din 30 martie 2007, încheiat între reclamanții C.D. și G.T.

și P.I. în calitate de vânzători, pe de o parte și SC B.H. SRL în calitate de

cumpărătoare, aceasta din urmă a cumpărat un pachet de 52.581 de acțiuni

nominative ale SC P.B. SA, din care 33.715 acțiuni reprezentând 53,86% din

capitalul social au fost achiziționate de la reclamanți.

În anexa nr. 8 la

contract s-au cuprins lucrările efectuate conform contractelor din portofoliul

SC P.B. SA, parțial sau total finalizate până la data de 31 decembrie 2006 și

în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, respectiv :

- Contractul din 29

august 2006 - "Reabilitare infrastructură stradală sector 5", având

ca beneficiar Administrația Domeniilor Statului sector 5;

- Contractul nr. x -

"Spitale Universitare și Spitale Județene" având ca beneficiar pe

Ministerul Justiției.

Prin clauzele

stipulate la art. 4.2 părțile au convenit ca reclamanții, împreună cu P.I. să

încaseze un procent de 84% din sumele facturate și încasate de către SC P.B. SA

pentru lucrările înscrise în anexa nr. 8, suma corespunzătoare acestui procent

urmând a fi diminuată cu cheltuielile aferente acestor venituri, a TVA și a

altor taxe aferente, a valorii impozitelor datorate în legătură cu aceste

încasări, a valorii provizioanelor constituite în scopul plății unor eventuale

penalități.

Obligația pârâtei

privind plata sumelor care fac obiectul prezentului litigiu a fost cuprinsă în

art. 4.2 lit. b) și c) care, în forma inițială stipula că: "Pentru

încasarea acestor facturi, vânzătorii vor primi o sumă egală cu 84% din

valoarea încasată a acestora, diminuată cu valoarea taxelor și impozitelor

datorate în legătură cu aceste încasări ..", iar la lit. c) s-a convenit

".. sumele care trebuie să se plătească vânzătorilor, în conformitate cu

prezenta clauză vor fi achitate de cumpărător astfel: (i) cele încasate în

perioada cuprinsă între data semnării contractului și data plății restului din

prețul de achiziție, la data plății restului din prețul de achiziție".

Actul adițional

încheiat la 15 august 2007 a menținut în esență aceeași obligație de plată în

sarcina cumpărătorului, eliminând însă formularea "în baza unui mecanism

de plată și a unui document care se va încheia cu respectarea dispozițiilor

legale de comun acord de către părți" și precizând la art. VI categoriile

de valori care urmau a fi scăzute din sumele încasate.

Prin ultimul acord de

voință, intitulat de părți "certificat de încheiere" încheiat la 2

noiembrie 2007 părțile au stipulat la art. 5 că vânzătorii declară că nu mai au

alte pretenții față de cumpărător născute din sau în legătură cu contractul de

vânzare-cumpărare, cu excepția sumelor prevăzute la art. 4.2, astfel cum a fost

ulterior modificată.

La art. VI părțile au

stabilit modalitatea în care cumpărătorul SC B.H. SRL urmează să achite sumele

de bani în conformitate cu art. 4.2, respectiv cel mai târziu la data de 15

decembrie 2007, termen până la care același cumpărător urma să dispună

verificarea atât a colectării acestor sume, cât și a plății tuturor

obligațiilor aferente acestora.

Rezultă cu prisosință

din toate clauzele contractuale enunțate că, încă de la momentul inițial și la

fiecare modificare a convenției, manifestarea de voință a părților a fost clară

în sensul că cel care s-a obligat să le plătească vânzătorilor o sumă de bani

determinată valoric prin raportarea la cota de 84% din sumele facturate și

încasate de SC P.B. SA, din executarea contractelor menționate în anexa nr. 8

la contractul de vânzare-cumpărare este cumpărătorul acțiunilor și anume,

acționarul majoritar, pârâta SC B.H. SRL.

Recurenta susține în

mod greșit faptul că instanța de apel, în rejudecarea după casare a pronunțat

hotărârea cu încălcarea art. 315 C. proc. civ. Astfel instanța de apel a

analizat, potrivit îndrumărilor instanței supreme excepția lipsei calității

procesuale pasive a SC B.H. SRL, pe care a respins-o, motivând amplu și

convingător această hotărâre.

În ceea ce privește celelalte

îndrumări din decizia de casare intermediară se va reține că instanța nu a

făcut altceva decât să indice criteriile generale pe care instanța de apel să

le aibe în vedere, fără a dezlega o problemă de drept ori a se pronunța asupra

necesității administrării unor probe, pentru a deveni incidente dispozițiile

art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Critica vizând

încălcarea drepturilor la apărare al recurentei este neîntemeiată, respingerea

efectuării unei noi expertize neputând fi considerată ca atare, ci, înseamnă

exercitarea dreptului de apreciere al instanței cu privire la pertinența,

concludenta și utilitatea administrării unei probe.

Pe de altă parte, se

va reține că pârâta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză depus în

primă instanță, iar la rejudecarea apelului proba nu a fost reiterată.

Potrivit art. 304

pct. 5 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când,

prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Conform art. 105

alin. (2) C. proc. civ. "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor

legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin

aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin

anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se

presupune până la dovada contrarie".

Din examinarea

acestui text de lege rezultă că nu orice act de procedură făcut cu neobservarea

formelor legale sau de un funcționar necompetent este nul, ci, anularea sa

impune întrunirea cumulativă a unor condiții.

Prima condiție este

îndeplinită dacă actul de procedură a fost întocmit cu nerespectarea

condițiilor privind forma sau conținutul său, ori a fost îndeplinit de un

funcționar care nu avea printre atribuții săvârșirea actului de procedură.

În legătură cu cea

de-a doua condiție, existența vătămării, aceasta din urmă trebuie înțeleasă

doar în sensul de prejudiciu procesual.

În fine, a treia

condiție impune ca vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea

actului.

Se va reține că

recurentul, deși a invocat acest motiv de recurs, în realitate, criticile aduse

nu îl susțin, acestea urmând a fi încadrate la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

și, în baza considerentelor expuse în precedent vor fi respinse ca nefondate.

În ceea ce privește

motivele de recurs prin care, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

recurenta-pârâtă invocă interpretarea greșită a actului juridic dedus

judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia se va reține că, în mod legal, instanța de apel a calificat obligația

pârâtei înscrisă la pct. 4.2 din contractul modificat, ca fiind o obligație de

a da, iar nu o obligație de a face, respectiv de a fi de acord ca vânzătorii să

primească o sumă egală cu 84% din valoarea încasată a facturilor, cum greșit a

susținut recurenta-pârâtă.

Astfel, așa cum s-a

reținut și mai sus, cumpărătorul SC B.H. SRL (azi SC C.D. SRL) și-a asumat

obligația de a plăti din fonduri proprii, o sumă de bani determinată valoric la

momentul respectiv, prin raportarea la cota de 84% din sumele facturate și

încasate de SC P.B. SA din executarea contractelor menționate în anexa nr. 8 la

contractul de vânzare-cumpărare.

Contrar susținerilor

recurentei, reclamanții nu au solicitat plata unor sume cu titlu de dividende

aferente anului fiscal 2007, reținându-se că, deși prin cererea de chemare în

judecată s-a menționat ca temei de drept art. 67 alin. (1) din Legea nr.

31/1990, prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat precizarea

temeiului de drept al acțiunii, astfel că prin înscrisul depus de reclamanți la

același dosar, aceștia precizează că nu au solicitat dividende.

De altfel, potrivit

legii, dividende pot primi doar acționarii înscriși în registrul acționarilor

societății la data aprobării și distribuirii acestora, calitate pe care

reclamanții au pierdut-o la data de 30 martie 2007, când și-au înstrăinat

acțiunile.

În ceea ce privește

criticile legate de constatarea nulității clauzei înscrise la pct. 4.2 din

contract, acestea au fost invocate pentru prima oară în faza apelului, iar pe

de altă parte se va reține că obligația asumată de pârâtă prin această clauză

nu este afectată de o condiție suspensivă pur potestativă, întrucât sumele pe

care recurenta s-a obligat să le dea nu erau afectate de vreun eveniment viitor

a cărui realizare ar fi depins de voința exclusivă a acesteia.

Facturarea și plata

unor lucrări efectuate nu constituie prin ele însele un eveniment viitor și

nesigur și nici obligația asumată nu este afectată de o condiție suspensivă,

deoarece SC P.B. SA finalizase o parte din lucrări și era în curs de a finaliza

alte lucrări din cele două contracte enunțate în anexa nr. 8 la contractul de

vânzare-cumpărare, pentru care urma să fie plătită pentru serviciile prestate.

Așadar, singura

condiție era ca SC P.B. SA să fi încasat sumele facturate și, odată îndeplinită

această condiție, pârâta trebuia să plătească până la data de 15 decembrie 2007

procentul convenit.

Se mai impune și

precizarea potrivit căreia clauzele art. 4.2, așa cum au fost modificare

succesiv nu se constituie într-un raport juridic distinct, ci este parte

integrantă din acordul de voință cu privire la operațiunea de vânzare-cumpărare

de acțiuni, fiind analizată în cadrul contractual existent, conform regulilor

de interpretare prevăzute de lege.

În baza

considerentelor mai sus reținute, nefiind fondat, reținând că motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. invocate de pârâtă nu

subzistă, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC C.D. SRL (fostă SC B.H. SRL București) împotriva

Deciziei civile nr. 235 din 17 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS