ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5304/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul N.G. a

solicitat, în baza art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, Suspendarea

executării actelor administrative Dispoziția Inspectorului General al Poliției

Române nr. D1. din 07 aprilie 2011. Ordinul Ministrului Administrației și

Internelor (O.M.A.I.) nr. 11/2670 din 04 mai 2011, Dispoziția Șefului

Inspectoratului de Poliție Județean Arad nr. D2. din 16 mai 2011, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei supuse judecății, care face

obiectul Dosarului nr. 746/59/2011 a Curții de Apel Timișoara, cu termen de

judecata în 01 noiembrie 2011.

Pârâtul I.P.J. Arad a

formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității

procesuale sale pasive, susținând că Dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție

Județean Arad nr. D2. din 16 mai 2011 este un act subsecvent Dispoziției Inspectorului

General al Poliției Române nr. D1. din 07 aprilie 2011 prin care s-a dispus trecerea

într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional

deținut, respectiv în funcția de ofițer specialist I și Ordinului Ministrului Administrației

și Internelor nr. 11/2670 din 04 mai 2011 prin care s-a respins ca neîntemeiată

contestația împotriva dispoziției de sancționare.

Prin sentința civilă

nr. 307 din 12 iulie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul N.G. în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Administrației și Internelor București și Inspectoratul General

al Poliției Române București având ca obiect suspendarea executării dispoziției

nr. D1. din 7 aprilie 2011, a Ordinului M.A.I. nr. 11/2670 din 4 mai 2011 și a dispoziției

nr. D2. din 16 mai 2011, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului

de Poliție Județean Arad și a respins acțiunea împotriva acestui pârât, ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtului IPJ Arad, este fondată, întrucât potrivit susținerilor acestuia, Dispoziția

Șefului Inspectoratului de Poliție Județean Arad nr. D2. din 16 mai 2011 este un

act subsecvent Dispoziției Inspectorului General al Poliției Române nr. D1. din

07 aprilie 2011 prin care s-a dispus trecerea reclamantului într-o funcție inferioară,

aceea de ofițer specialist I, precum și O.M.A.I. nr. 11/2670 din 04 mai 2011, de

soluționare a contestației administrative a reclamantului. Așa fiind, rezultă că

IPJ Arad nu este parte în raportul juridic dedus judecății, dispoziția emisă prin

reprezentantul său, nu este un act administrativ de natură să producă efecte juridice

față de reclamant, ci este o operațiune subsecventă dispoziției de reîncadrare,

astfel că nu subzistă calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.

Pe fondul cauzei, instanța

de fond a reținut că, reclamantul nu a motivat condiția cazului bine justificat,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, din perspectiva unor

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, astfel încât să creeze o îndoială

serioasă asupra legalității actelor contestate. Din acest punct de vedere doar susținerea

că Inspectorul General al Poliției Române nu și-a motivat în nici un fel decizia

de sancționare raportat la constatările Consiliului, nu conduce la o îndoială asupra

legalității actului, câtă vreme reclamantul nu a indicat nici un motiv de nelegalitate

al acestuia, iar Dispoziția nr. D1. din 07 aprilie 2011, aflată la dosar, este motivată

în fapt și în drept.

Astfel, motivele invocate

în acțiune par să se raporteze exclusiv la condiția pagubei iminente, atât timp

cât, reclamantul susține că nu există nicio funcție vacantă de nivelul celei pe

care a fost retrogradat, pe care să poată fi reîncadrat, că există pericolul încetării

raporturilor de serviciu urmare a aplicării criteriilor de disponibilizare și că

există o funcție de această natură care a fost scoasă la concurs conform adresei

IPJ Arad nr. A1. din 25 mai 2011 și care va fi ocupată prin concursul din data de

17 iunie 2011, în timp ce o altă funcție similară există la serviciul evidență operativă,

care nu a fost scoasă la concurs, fără a exista un motiv obiectiv pentru aceasta.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, reclamantul N.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că instanța a reținut în mod eronat faptul că nu s-a motivat condiția cazului

bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, „din

perspectiva unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, astfel încât

să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actelor contestate".

Ca o consecință, recurentul

consideră că aspectele legate de starea de fapt și de drept menționate creează o

îndoială serioasă asupra legalității actelor administrative contestate și constituie

motive de apreciere de către instanță a injusteții acestora.

Referitor la existența

condiției pagubei iminente, instanța a considerat că argumentele invocate nu pot

fi luate în considerare, în condițiile în care Legea nr. 554/2004 este definită

ca fiind un „prejudiciu material viitor și previzibil”.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile

art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea

instanței de fond”.

Pe de altă parte, în cadrul

cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției

de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii

de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și

oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței

de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului

„bine justificat", sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității

actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă

fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor

juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar

și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative,

prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri,

doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente

indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond

conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai

o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Independent de conținutul

motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect a apreciat că

simplele afirmații ale reclamantului nu sunt de natură a concluziona ca îndeplinită

condiția cazului bine justificat.

Raportat la probele administrate

instanța de control judiciar consideră că nu există suficiente indicii aparente

care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze

sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ

contestat.

Înalta Curte apreciază,

în acord cu instanța de fond, că nici cerința pagubei iminente ce s-ar produce recurentului

în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Suspendarea actelor administrative

reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, chiar dacă

actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se

bucură de prezumția de autenticitate și pe cea de veridicitate (actul exprimă ceea

ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

Din acest motiv, suspendarea

efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție la care poate

ajunge instanța de contencios administrativ, dar numai dacă sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Față de cele arătate,

reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2

alin. (1) lit. ș) și t), că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru

a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de N.G. împotriva sentinței civile nr. 307 din 12 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2011.