ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4361/2012

Asupra cererii de

completare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 iunie

2012, petenții S.O.A., S.N., C.A., S.D., F.S., B.M. și M.C. au solicitat

completarea dispozitivului deciziei nr. 2626/2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu dispoziția

referitoare la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Într-adevăr, prin

decizia susmenționată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamanții S.O.A., S.N.,

C.A., S.D., F.S., B.M. și M.C. împotriva sentinței nr. 685 din 18 noiembrie

2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal.

Instanța de recurs a

modificat sentința atacată, în sensul admiterii excepției de nelegalitate

invocată de reclamanți, și a constatat nelegalitatea Hotărârii nr. 22 din 19

noiembrie 2008 a Plenului Curții de Conturi, omițând, însă, obligarea acestei

intimate la plata cheltuielilor de judecată, deși acest lucru fusese solicitat

expres de reprezentantul recurenților, prin concluziile puse în fața instanței,

așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 11 mai 2012.

Constatând că, în cauză,

intimata Curtea de Conturi a României a căzut în pretenții și că la dosarul cauzei

se află chitanța nr. CH1. din 09 mai 2012, în valoare de 1500 RON, reprezentând

onorariu de avocat plătit de recurenți, Înalta Curte, în temeiul art. 281

2

din C. proc. civ. și făcând aplicarea art. 274 alin. (1) și (3) din același cod,

urmează să admită cererea formulată de petenți, în sensul completării dispozitivului

deciziei nr. 2626/2011 cu dispoziția obligării intimatei Curtea de Conturi a României

la plata către recurenți a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Nu vor fi reținute apărările

formulate de intimata Curtea de Conturi a României care, prin notele scrise depuse

la dosar, susține, în esență, că - în raport cu atribuțiile și finalitatea acestei

autorități publice - ar fi exceptată de la aplicarea dispozițiilor art. 274 din

C. proc. civ. referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Aceasta, întrucât dispozițiile

art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora „

Partea care cade în pretențiuni

va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, nu fac nicio

distincție între părțile care au „căzut în pretențiuni”, neprevăzând vreun criteriu

în acest sens; or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici

judecătorul nu o poate face.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea formulată

de S.O.A., S.N., C.A., S.D., F.S., B.M. și M.C. privind completarea dispozitivului

deciziei nr. 2626 din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Dispune completarea dispozitivului

deciziei, în sensul că obligă intimata Curtea de Conturi a României la plata către

recurenți a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea

art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 octombrie

2012.