ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3711/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Constanța prin sentința civilă nr. 12566 din 24 octombrie 2007 a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată prin întâmpinare de pârâta Agenția Domeniilor Statului București și a dispus declinarea competenței de soluționare a litigiului de natură comercială dintre reclamanta SC A. SRL Constanța și pârâtele Agenția Domeniilor Statului București și SC G.I.I. SRL Constanța în favoarea Tribunalului Constanța având în vedere că valoarea obiectului cererii depășește suma de 100.000 lei, în condițiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința civilă nr. 1838 din 12 martie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC A. SRL Constanța în contradictoriu cu pârâții Agenția Domeniilor Statului București și SC G.I.I.

SRL Constanța. De asemenea a fost anulat capătul principal de cerere privind plata daunelor interese în sumă de 193.900 lei ca netimbrat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, că reclamanta a evaluat provizoriu daunele interese compensatorii la valoarea de 193.900 lei, i-a fost pus în vedere să achite o taxă de timbru de 5.125,5 lei și întrucât nu a fost respectată recomandarea de a timbra, prin încheierea din 17 aprilie 2008 a fost admisă excepția netimbrării acestui capăt de cerere conform art. 20 din Legea nr. 146/1997. În aceleași condiții au fost respinse prin încheierea din 17 aprilie 2008 excepțiile invocate de pârâte, respectiv excepția inadmisibilității și prematurității formulării acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive atât a ADS cât și a SC G.I.I.

SRL. Pe fondul cauzei s-a reținut, în principal, că prin contractul de arendă din 5 februarie 2003, arendatorul ADS a transmis dreptul și obligația de exploatare a terenului cu destinație agricolă în suprafață de 70 ha, având categoria de folosință „livezi” către SC A. SRL. Punerea în posesie s-a realizat la data de 19 februarie 2003. Între aceleași părți, la data de 28 aprilie 2003 a fost încheiat contractul de asociere în participațiune având ca obiect exploatarea terenului agricol în suprafață de 30 ha, având categoriile de folosință: teren arabil în suprafață de 10 ha și livezi în suprafață de 20 de ha. Punerea în posesie s-a realizat la 21 mai 2003. În urma licitației publice organizată la data de 10 iunie 2004 de către SC S. SRL în calitatea de lichidator al SC H. SA s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 17 iunie 2004 între SC H.P.O.

SA prin lichidator și SC G.I.I. SRL având ca obiect întregul drept de proprietate asupra mijloacelor fixe livezi. S-a menționat că terenul aferent livezilor este proprietate de stat și se află în administrarea ADS. La data de 14 iulie 2004 între pârâtele ADS și SC G.I.I. SRL s-a încheiat contractul de concesiune nr. 117 având ca obiect transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a terenului cu destinație agricolă în suprafață de 90 ha aflat în perimetrul localității Ovidiu județul Constanța, pe perioada existenței activului, dar nu mai mult de 49 de ani. Pârâta SC G.I.I. SRL a recunoscut, la interogatoriu, că începând cu data de 21 iulie 2004, când a fost pusă în posesie în baza contractului de concesiune din 14 iulie 2004, nu a mai permis accesul reclamantei, deoarece aceasta nu mai avea calitatea de arendaș.

S-a constatat, că încheierea unui nou contract de concesiune cu o altă persoană juridică decât reclamanta, nu incumbă în sarcina pârâtei ADS obligația de garanție pentru tulburarea folosinței prin fapta proprie sau a unui terț. Nu s-a făcut dovada că pârâta ADS nu și-ar fi executat obligațiile asumate prin cele două contracte descrise anterior, astfel că nu poate fi antrenată nici răspunderea contractuală și nici răspunderea delictuală. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 159/ COM din 3 decembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 1838 din 12 martie 2009 a Tribunalului Constanța, secția comercială, fiind preluate în esență argumentele expuse anterior.

Împotriva deciziei civile nr. 159/ COM din 3 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta SC A. SRL, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate, cu consecința admiterii acțiunii principale a reclamantei. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că cele două convenții al căror obiect îl constituie exploatarea unor bunuri agricole, cuprind clauze contractuale interpretate greșit, izolat de contextul în care părțile le-au încadrat, fiind încălcată voința inițială a părților.

Intimata-pârâtă ADS a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat, raportat la toate criticile aduse de reclamanta recurentă SC A. SRL, constată că sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente. Din conținutul cererii de chemare în judecată înregistrată inițial sub nr. 10.484/212/2007 pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta SC A. SRL a cerut, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Domeniilor Statului și SC G.I.I.

SRL, în principal obligarea primei pârâte la plata contravalorii recoltei neculese din livada Poiana Ovidiu astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză extrajudiciară precum și la plata de daune interese compensatorii la valoarea dobânzii legale aferente prejudiciului cauzat societății reclamante în temeiul răspunderii civile pentru evicțiune, iar în subsidiar obligarea ambelor pârâte la plata contravalorii recoltei neculeasă, la valoarea actualizată prin raportul de expertiză extrajudiciară, în temeiul răspunderii civile delictuale.

Printr-o integrală și completă apreciere a probelor, atât instanța de fond cât și cea de apel, au stabilit o corectă situație de fapt și de drept, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, așa cum decurg ele din cele două contracte încheiate între reclamanta SC A. SRL și pârâta ADS, respectiv contractul de arendă din 5 februarie 2003 și contractul de asociere în participațiune din 22 aprilie 2003. Este de necontestat că potrivit art. 2.1 din contractul de arendă din 5 februarie 2003 obiectul său la constituit transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a terenului cu destinație agricolă în suprafață totală de 70 ha, situată în localitatea Ovidiu, județul Constanța.

De comun acord, părțile au stipulat la art. 5.1 că durata contractului de arendă va fi până la concesionarea pe termen lung, iar în continuare la art. 5.2 s-a precizat că în situația în care pe perioada anului agricol arendatorul va concesiona terenul, prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă, începând cu data intrării în vigoare a noului contract de concesiune. Din verificarea contractului de asociere în participațiune din 22 aprilie 2003 având ca obiect asocierea în vederea exploatării terenului agricol în suprafață de 30 ha de la SC H. SA Poiana, conform art. 6.1 asocierea în participațiune încetează la concesionarea terenului cu destinație agricolă ce face obiectul prezentului contract, iar potrivit art. 3.1 durata contractului de asociere în participațiune este până la concesionarea terenului cu destinație agricolă.

De asemenea, aceleași părți au mai prevăzut la art. 3.2 că în situația în care, pe perioada anului agricol, asociatul va concesiona terenul agricol, prezentul contract încetează de plin drept. S-a probat că la data de 14 iulie 2004 a fost încheiat contractul de concesiune, între pârâtele ADS și SC G.I.I. SRL, obiectul contractului constituindu-l terenul agricol în suprafață de 90 de ha situat în localitatea Ovidiu, județul Constanța.

Apare cât se poate de evident, din interpretarea clauzelor ambelor contracte, cel de arendă și de asociere în participațiune, descrise anterior, că una din clauzele de încetare, comună, este încheierea unui contract de concesiune pe termen lung, fapt realizat la data de 14 iulie 2004. Nu poate fi primită nici teza acreditată de recurentă potrivit căreia sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale, deoarece încheierea contractului de concesiune din 14 iulie 2004 nu a avut ca scop generarea de prejudicii reclamantei, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile în această materie. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 159/ COM din 3 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 159/ COM din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 noiembrie 2010.