ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3711/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Constanța prin sentința civilă nr.

12566 din 24 octombrie 2007 a admis excepția necompetenței materiale a acestei

instanțe, invocată prin întâmpinare de pârâta Agenția Domeniilor Statului București

și a dispus declinarea competenței de soluționare a litigiului de natură

comercială dintre reclamanta SC A. SRL Constanța și pârâtele Agenția Domeniilor

Statului București și SC G.I.I. SRL Constanța în favoarea Tribunalului

Constanța având în vedere că valoarea obiectului cererii depășește suma de

100.000 lei, în condițiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Tribunalul Constanța,

secția comercială, prin sentința civilă nr. 1838 din 12 martie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC A. SRL Constanța în contradictoriu cu pârâții Agenția

Domeniilor Statului București și SC G.I.I. SRL Constanța.

De asemenea a fost

anulat capătul principal de cerere privind plata daunelor interese în sumă de

193.900 lei ca netimbrat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, că reclamanta a evaluat provizoriu daunele

interese compensatorii la valoarea de 193.900 lei, i-a fost pus în vedere să

achite o taxă de timbru de 5.125,5 lei și întrucât nu a fost respectată

recomandarea de a timbra, prin încheierea din 17 aprilie 2008 a fost admisă excepția netimbrării acestui capăt de cerere conform art. 20 din Legea nr. 146/1997.

În aceleași condiții

au fost respinse prin încheierea din 17 aprilie 2008 excepțiile invocate de

pârâte, respectiv excepția inadmisibilității și prematurității formulării

acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive atât a ADS cât

și a SC G.I.I. SRL.

Pe fondul cauzei s-a

reținut, în principal, că prin contractul de arendă din 5 februarie 2003,

arendatorul ADS a transmis dreptul și obligația de exploatare a terenului cu

destinație agricolă în suprafață de 70 ha, având categoria de folosință „livezi” către SC A. SRL. Punerea în posesie s-a realizat la data de 19 februarie

2003.

Între aceleași părți,

la data de 28 aprilie 2003 a fost încheiat contractul de asociere în participațiune

având ca obiect exploatarea terenului agricol în suprafață de 30 ha, având categoriile de folosință: teren arabil în suprafață de 10 ha și livezi în suprafață de 20 de ha. Punerea în posesie s-a realizat la 21 mai 2003.

În urma licitației

publice organizată la data de 10 iunie 2004 de către SC S. SRL în calitatea de

lichidator al SC H. SA s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 17

iunie 2004 între SC H.P.O. SA prin lichidator și SC G.I.I. SRL având ca obiect

întregul drept de proprietate asupra mijloacelor fixe livezi. S-a menționat că

terenul aferent livezilor este proprietate de stat și se află în administrarea

ADS.

La data de 14 iulie

2004 între pârâtele ADS și SC G.I.I. SRL s-a încheiat contractul de concesiune nr.

117 având ca obiect transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a

terenului cu destinație agricolă în suprafață de 90 ha aflat în perimetrul localității Ovidiu județul Constanța, pe perioada existenței activului, dar

nu mai mult de 49 de ani.

Pârâta SC G.I.I. SRL a

recunoscut, la interogatoriu, că începând cu data de 21 iulie 2004, când a fost

pusă în posesie în baza contractului de concesiune din 14 iulie 2004, nu a mai

permis accesul reclamantei, deoarece aceasta nu mai avea calitatea de arendaș.

S-a constatat, că

încheierea unui nou contract de concesiune cu o altă persoană juridică decât

reclamanta, nu incumbă în sarcina pârâtei ADS obligația de garanție pentru

tulburarea folosinței prin fapta proprie sau a unui terț.

Nu s-a făcut dovada

că pârâta ADS nu și-ar fi executat obligațiile asumate prin cele două contracte

descrise anterior, astfel că nu poate fi antrenată nici răspunderea

contractuală și nici răspunderea delictuală.

Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și

fiscal, prin decizia civilă nr. 159/ COM din 3 decembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 1838 din 12

martie 2009 a Tribunalului Constanța, secția comercială, fiind preluate în

esență argumentele expuse anterior.

Împotriva deciziei

civile nr. 159/ COM din 3 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și

fiscal, a promovat recurs reclamanta SC A. SRL, care a criticat această

hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct.

9 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate,

cu consecința admiterii acțiunii principale a reclamantei.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că cele două convenții al căror

obiect îl constituie exploatarea unor bunuri agricole, cuprind clauze

contractuale interpretate greșit, izolat de contextul în care părțile le-au

încadrat, fiind încălcată voința inițială a părților.

Intimata-pârâtă ADS a

depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat, raportat la toate criticile aduse de

reclamanta recurentă SC A. SRL, constată că sunt neîntemeiate, urmând a

respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente.

Din conținutul

cererii de chemare în judecată înregistrată inițial sub nr. 10.484/212/2007 pe

rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta SC A. SRL a cerut, în contradictoriu

cu pârâtele Agenția Domeniilor Statului și SC G.I.I. SRL, în principal

obligarea primei pârâte la plata contravalorii recoltei neculese din livada

Poiana Ovidiu astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză

extrajudiciară precum și la plata de daune interese compensatorii la valoarea

dobânzii legale aferente prejudiciului cauzat societății reclamante în temeiul

răspunderii civile pentru evicțiune, iar în subsidiar obligarea ambelor pârâte

la plata contravalorii recoltei neculeasă, la valoarea actualizată prin

raportul de expertiză extrajudiciară, în temeiul răspunderii civile delictuale.

Printr-o integrală și

completă apreciere a probelor, atât instanța de fond cât și cea de apel, au

stabilit o corectă situație de fapt și de drept, cu reala întindere a

drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, așa cum decurg ele din cele două

contracte încheiate între reclamanta SC A. SRL și pârâta ADS, respectiv

contractul de arendă din 5 februarie 2003 și contractul de asociere în

participațiune din 22 aprilie 2003.

Este de necontestat

că potrivit art. 2.1 din contractul de arendă din 5 februarie 2003 obiectul său

la constituit transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a terenului

cu destinație agricolă în suprafață totală de 70 ha, situată în localitatea Ovidiu, județul Constanța.

De comun acord,

părțile au stipulat la art. 5.1 că durata contractului de arendă va fi până la

concesionarea pe termen lung, iar în continuare la art. 5.2 s-a precizat că în

situația în care pe perioada anului agricol arendatorul va concesiona terenul,

prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în

întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă, începând cu data intrării

în vigoare a noului contract de concesiune.

Din verificarea contractului

de asociere în participațiune din 22 aprilie 2003 având ca obiect asocierea în

vederea exploatării terenului agricol în suprafață de 30 ha de la SC H. SA Poiana, conform art. 6.1 asocierea în participațiune încetează la concesionarea

terenului cu destinație agricolă ce face obiectul prezentului contract, iar

potrivit art. 3.1 durata contractului de asociere în participațiune este până

la concesionarea terenului cu destinație agricolă. De asemenea, aceleași părți

au mai prevăzut la art. 3.2 că în situația în care, pe perioada anului agricol,

asociatul va concesiona terenul agricol, prezentul contract încetează de plin

drept.

S-a probat că la data

de 14 iulie 2004 a fost încheiat contractul de concesiune, între pârâtele ADS

și SC G.I.I. SRL, obiectul contractului constituindu-l terenul agricol în

suprafață de 90 de ha situat în localitatea Ovidiu, județul Constanța.

Apare cât se poate de

evident, din interpretarea clauzelor ambelor contracte, cel de arendă și de

asociere în participațiune, descrise anterior, că una din clauzele de încetare,

comună, este încheierea unui contract de concesiune pe termen lung, fapt realizat

la data de 14 iulie 2004.

Nu poate fi primită

nici teza acreditată de recurentă potrivit căreia sunt îndeplinite condițiile

atragerii răspunderii civile delictuale, deoarece încheierea contractului de

concesiune din 14 iulie 2004 nu a avut ca scop generarea de prejudicii

reclamantei, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile în această materie.

Pentru aceste

rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.

SRL împotriva deciziei civile nr. 159/ COM din 3 decembrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios

administrativ și fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute

de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC A. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 159/ COM din

3 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 4 noiembrie 2010.