Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3106/2008

HOTĂRÂRE
06.12.2006
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3106/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 11319, pronunțată la data de 6 decembrie 2006, Judecătoria Constanța a declinat competența soluționării cauzei în favoarea secției comerciale, a Tribunalului Constanța, care, prin sentința nr. 205/Com, pronunțată la data de 25 ianuarie 2008, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța și, constatând existența conflictului negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de Apel Constanța în vederea soluționării acestui conflict. Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 13/Com, pronunțată la data de 9 iunie 2008, a stabilit competența materială în soluționarea acțiunii dedusă judecății în favoarea Judecătoriei Constanța.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs pârâta SC T. SA Tulcea, pentru care a depus doar timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, fără a anexa acestei cereri și dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ. Cu toate că, în respectarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, recurenta a fost legal citată cu mențiunea depunerii taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, aceasta nu a îndeplinit obligația timbrării cererii sale de recurs de care a fost încunoștiințată (fila 7). Așa fiind, în temeiul art. 20 alin. (3) din precitata lege privind taxele judiciare de timbru, Înalta Curte va anula, ca insuficient timbrat, recursul declarat în cauză.

D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâta SC T. SA Tulcea împotriva sentinței civile nr. 13/Com din 9 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca insuficient timbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 740/2010
Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată că prin decizia nr. 205 COM din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, s
ÎCCJ 2011-11-08
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3510/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin decizia nr. 1030/COM din 7 iulie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fisca
ÎCCJ 2012-01-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 120/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 268 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a
ÎCCJ 2008-05-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1786/2008
75,67 lei cu titlu de profit nerealizat în perioada 11 iunie 2002 - 23 aprilie 2004 către reclamantă. Sentința instanței de fond a fost apelată de către pârâta SC M.T. SRL Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin
ÎCCJ 2008-05-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1786/2008
75,67 lei cu titlu de profit nerealizat în perioada 11 iunie 2002 - 23 aprilie 2004 către reclamantă. Sentința instanței de fond a fost apelată de către pârâta SC M.T. SRL Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă