ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3176/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, reclamantul S.G.,

în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R. A.V.I.G. SA București-Sucursala Suceava

și intervenientul forțat D.I. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.918,65

lei reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului proprietatea sa

avariat de către intervenientul forțat, a sumei de 254,80 lei reprezentând

penalități de 0,1% pe zi conform art. 37 din Ordinul 5/2010 al C.S.A. calculate

de la data plății reparației, respectiv 19 decembrie 2011 până la data de 22

februarie 2012, la plata penalităților de 0,1% pe zi conform art. 37 din

Ordinul nr. 5/2010 al C.S.A. calculate până la plata efectivă a debitului și a

cheltuielilor de judecată.

În

motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 20 decembrie 2011,

autovehicolul proprietatea sa a intrat în coliziune, pe raza județului Brașov

cu autovehicolul condus de intervenientul D.I. asigurat R.C.A. la SC B.C.R.

A.V.I.G. SA București. în urma accidentului produs din culpa intervenientului

autovehicolul proprietatea reclamantului a fost grav avariat motiv pentru care

acesta a solicitat deschiderea unui dosar de daună la SC B.C.R. A.V.I.G. SA

București care a respins la plată cererea sa de despăgubire.

Pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei

Suceava.

Prin sentința civilă nr. 5408 din data de 21 noiembrie 2012,

Jjudecătoria Suceava a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de

pârâtă și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei

Sectorului 1 București, reținând că întrucât între reclamant și pârâtă nu a

fost încheiat un contract de asigurare, în speță nu se aplică prevederile art. 11

C. proc. civ. ci prevederile art. 7 din același act normativ conform cărora

acțiunea se introduce la instanța de la sediul pârâtei.

Prin

sentința civilă nr. 10639 din data de 10 mai 2013 Judecătoria Sectorului 1

București a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de reclamant și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Suceava

reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) pct. 1-3 C.

proc. civ. conform cărora în materie de asigurare, cererea privitoare la

despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află:

domiciliul asiguratului; bunurile asigurate; locul unde s-a produs accidentul,

iar conform art. 12 din același act normativ, reclamantul are alegerea între

mai multe instanțe competente.

În raport de dispozițiile art. 20 - 22 C. proc. civ.,

constatând declanșat conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea

dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării

conflictului și pronunțării regulatorului de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva

conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată,

Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de

competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea

Judecătoriei Suceava, pentru următoarele considerente:

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale,

pentru situația în care pârâta este persoană juridică este înscrisă în art. 7 alin.

(1) C. proc. civ. conform căruia cererea se face la instanța sediului principal

al acesteia.

Regula înscrisă în art. 7 C. proc. civ. se aplică ori de câte

ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță

competentă din punct de vedere teritorial. Totodată, părțile sunt libere să

agreeze de comun acord să se judece la o altă instanță.

Sunt însă situații în care legea stabilește o competență

teritorială alternativă astfel încât pe lângă instanța de la sediul principal

al pârâtei mai sunt competente și alte instanțe.

Astfel, art. 11 C. proc. civ. stabilește că în materie de

asigurare, cererea prin care se solicită despăgubiri se va putea introduce și

la instanța în circumscripția căreia se află fie domiciliul asiguratului, fie

bunurile asigurate, fie locul unde s-a produs accidentul.

În conformitate cu prevederile art. 12 din același act

normativ, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea

între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului.

Odată ce reclamantul a introdus cererea la una dintre

instanțele competente potrivit legii acesta nu mai poate reveni asupra ei,

instanța sesizată devenind competentă să soluționeze litigiul, iar pârâtul nu

poate cere declinarea competenței și nici instanța nu o poate dispune din

oficiu.

în speță, reclamantul a solicitat despăgubiri rezultate

din avarierea autoturismului său ca urmare a producerii unui accident auto pe

raza teritorială a judecătoriei Suceava.

Având

în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată ca Tribunalul București a

apreciat in mod corect situația de fapt si de drept reținând că întrucât

obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie despăgubirile care

trebuie achitate de pârâtă, în calitate de asigurător, în speță sunt incidente

dispozițiile art. 11 alin. (1) C. proc. civ., iar prin opțiunea reclamantului

pentru Judecătoria Suceava, instanță în circumscripția căreia se află locul

unde s-a produs accidentul, competența teritorială a fost pe deplin stabilită.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior

expuse, în baza dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., va stabili competența de

soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie

2013.