ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3176/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, reclamantul S.G., în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R. A.V.I.G. SA București-Sucursala Suceava și intervenientul forțat D.I. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.918,65 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului proprietatea sa avariat de către intervenientul forțat, a sumei de 254,80 lei reprezentând penalități de 0,1% pe zi conform art. 37 din Ordinul 5/2010 al C.S.A. calculate de la data plății reparației, respectiv 19 decembrie 2011 până la data de 22 februarie 2012, la plata penalităților de 0,1% pe zi conform art. 37 din Ordinul nr. 5/2010 al C.S.A.

calculate până la plata efectivă a debitului și a cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 20 decembrie 2011, autovehicolul proprietatea sa a intrat în coliziune, pe raza județului Brașov cu autovehicolul condus de intervenientul D.I. asigurat R.C.A. la SC B.C.R. A.V.I.G. SA București. în urma accidentului produs din culpa intervenientului autovehicolul proprietatea reclamantului a fost grav avariat motiv pentru care acesta a solicitat deschiderea unui dosar de daună la SC B.C.R. A.V.I.G. SA București care a respins la plată cererea sa de despăgubire. Pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava.

Prin sentința civilă nr. 5408 din data de 21 noiembrie 2012, Jjudecătoria Suceava a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținând că întrucât între reclamant și pârâtă nu a fost încheiat un contract de asigurare, în speță nu se aplică prevederile art. 11 C. proc. civ. ci prevederile art. 7 din același act normativ conform cărora acțiunea se introduce la instanța de la sediul pârâtei. Prin sentința civilă nr. 10639 din data de 10 mai 2013 Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de reclamant și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Suceava reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) pct. 1-3 C. proc.

civ. conform cărora în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: domiciliul asiguratului; bunurile asigurate; locul unde s-a produs accidentul, iar conform art. 12 din același act normativ, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe competente. În raport de dispozițiile art. 20 - 22 C. proc. civ., constatând declanșat conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului și pronunțării regulatorului de competență. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 C. proc.

civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Suceava, pentru următoarele considerente: Regula de drept comun în materia competenței teritoriale, pentru situația în care pârâta este persoană juridică este înscrisă în art. 7 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia cererea se face la instanța sediului principal al acesteia. Regula înscrisă în art. 7 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial. Totodată, părțile sunt libere să agreeze de comun acord să se judece la o altă instanță. Sunt însă situații în care legea stabilește o competență teritorială alternativă astfel încât pe lângă instanța de la sediul principal al pârâtei mai sunt competente și alte instanțe.

Astfel, art. 11 C. proc. civ. stabilește că în materie de asigurare, cererea prin care se solicită despăgubiri se va putea introduce și la instanța în circumscripția căreia se află fie domiciliul asiguratului, fie bunurile asigurate, fie locul unde s-a produs accidentul. În conformitate cu prevederile art. 12 din același act normativ, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului. Odată ce reclamantul a introdus cererea la una dintre instanțele competente potrivit legii acesta nu mai poate reveni asupra ei, instanța sesizată devenind competentă să soluționeze litigiul, iar pârâtul nu poate cere declinarea competenței și nici instanța nu o poate dispune din oficiu.

în speță, reclamantul a solicitat despăgubiri rezultate din avarierea autoturismului său ca urmare a producerii unui accident auto pe raza teritorială a judecătoriei Suceava. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată ca Tribunalul București a apreciat in mod corect situația de fapt si de drept reținând că întrucât obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie despăgubirile care trebuie achitate de pârâtă, în calitate de asigurător, în speță sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) C. proc. civ., iar prin opțiunea reclamantului pentru Judecătoria Suceava, instanță în circumscripția căreia se află locul unde s-a produs accidentul, competența teritorială a fost pe deplin stabilită.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2013.