ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6466/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamanta SC B.C.R.A.V.I.G. SA a chemat în judecată pe pârâtul P.S.I. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 25.162,5 RON cu titlu de contravaloare a despăgubirilor achitate în calitate de asigurător CASCO și la plata dobânzii legale calculate conform dispozițiilor OG nr. 9/2000 în cuantum de 4.370,17 RON, la data de 10 iulie 2011, precum și în continuare, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. În motivare, reclamanta a arătat că la data de 10 iulie 2008, pârâtul a produs un accident de circulație, din culpă comună.

În acel eveniment rutier a fost avariat autoturismului cu nr. de înmatriculare XXX, proprietatea SC E.L. IFN SA. La acea dată autoturismul avariat era asigurat în baza unui contract de asigurare facultativă tip CASCO încheiat cu reclamanta care a plătit asiguratului său cu titlu de despăgubiri suma de 25.162,5 RON, având dreptul, potrivit art. 122 din Legea nr. 136/1995, de a se subroga în drepturile asiguratului său, împotriva pârâtului. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, O.U.G. nr. 195/2002, art. 720 1 C. proc. civ., art. 10 alin. 4 și art. 12 C. proc. civ., O.G. nr. 29/2000. Prin Sentința civilă nr. 19361 din 4 noiembrie 2011, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moinești.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că obiectul litigiului îl reprezintă contravaloarea despăgubirilor acordate de reclamantă asiguratului, în calitatea sa de asigurător, precum și dobânzile legale, cerere accesorie față de prestația solicitată prin primul capăt al acțiunii. S-a reținut în acest sens că este vorba de exercitarea dreptului de regres al reclamantei, reglementat expres în art. 122 din Legea nr. 136/1995, ce a luat naștere prin subrogarea în drepturile asiguratului ca urmare a plății despăgubirii. S-a arătat că susținerile reclamantei sunt lipsite de relevanță, nefiind în ipoteza prevăzută de art. 11 C. proc. civ. în materie de asigurare, întrucât pretențiile deduse judecății nu au ca temei un contract de asigurare încheiat între părți, ci răspunderea civilă delictuală, conform art. 998 - 999 C. civ.

Sub acest aspect instanța a reținut ca incidente prevederile art. 10 pct. 8 C. proc. civ. care stabilesc că, în afară de instanța domiciliului pârâtului, este competentă și instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt. S-a reglementat în această materie o competență teritorială alternativă, reclamantul având alegerea între două sau mai multe instanțe simultan competente, conform art. 12 C. proc. civ. Odată introdusă cererea la una din instanțele prevăzute de lege ca deopotrivă competentă, respectiva instanță este legal învestită, neputându-și declina competența. Totuși, acest drept al reclamantului nu este unul absolut, ci este circumscris dispozițiilor legale ce precizează, în concret, care anume instanțe sunt competente.

În cauză s-a observat că Judecătoria Sectorului 1 București nu este competentă după niciunul din criteriile menționate mai sus, atât domiciliul pârâtului - conform art. 7 alin. (1) C. proc. civ. - cât și locul săvârșirii presupusului fapt ilicit - conform art. 10 pct. 8 C. proc. civ. - fiind situate în circumscripția teritorială a Judecătoriei Moinești, județul Bacău. Astfel învestită, Judecătoria Moinești, prin Sentința civilă nr. 1553/2012 din 25 mai 2012, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța a reținut în motivarea hotărârii sale următoarele considerente: Conform filei din dosar rezultă că sediul asiguratului SC E.L.

IFN se află în București, sector 1. Conform art. 22 din Legea nr. 136/1995, text de lege care constituie temeiul în drept invocat de reclamantă, astfel cum era în vigoare la data introducerii acțiunii reclamanta a dobândit calitate procesual activă putându-se îndrepta împotriva persoanei răspunzătoare de producerea pagubei. Față de împrejurarea că prezentul litigiu este un litigiu izvorât dintr-un raport de asigurare fiind incidente în acest caz prevederile art. 11 C. proc. civ., text de lege ce atrage competența instanței inițial sesizate, instanța a admis excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Moinești, declinând cauza spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Constatând ivit conflictul negativ de competență și, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență. Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 5 C. proc. civ., cererea se face la instanța domiciliului pârâtului. Art. 11 C. proc. civ. reglementează competența în materie de asigurare. În speță, între reclamanta SC O.A.V.I.G. SA (fostă SC B.C.R.A.V.I.G. SA) și pârâtul P.S.I. nu s-a încheiat un contract de asigurare, acțiunea promovată de reclamantă fiind o acțiune în regres. Pe calea acestei acțiuni, societatea de asigurări s-a îndreptat împotriva pârâtului, în calitate de persoană vinovată de producerea accidentului.

În cauza de față, dreptul asigurătorului la acțiunea în regres împotriva terțului responsabil derivă din subrogarea în drepturile asiguratului în limita indemnizației plătite și este valorificabil pe calea dreptului comun, nefiind vorba despre un raport juridic contractual, direct, între asigurător și asigurat. Așa fiind, subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului său pentru despăgubiri, ca urmare a producerii unui prejudiciu în afara raporturilor de asigurare, are la bază un raport juridic delictual și nu unul contractual și, ca atare, nu trebuie confundată cu acțiunea pe care o are asigurătorul împotriva propriului asigurat. Întrucât între reclamantă și pârât nu există raporturi de asigurare, nu devin aplicabile dispozițiile art. 11 C. proc.

civ. Față de aceste considerente, având în vedere că pârâtul P.S.I. are domiciliul în localitatea D., județul Bacău, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Moinești.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moinești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2012. Procesat de GGC - GV