ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6466/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamanta SC

B.C.R.A.V.I.G. SA a chemat în judecată pe pârâtul P.S.I. solicitând obligarea

acestuia la plata sumei de 25.162,5 RON cu titlu de contravaloare a

despăgubirilor achitate în calitate de asigurător CASCO și la plata dobânzii

legale calculate conform dispozițiilor OG nr. 9/2000 în cuantum de 4.370,17

RON, la data de 10 iulie 2011, precum și în continuare, până la data plății

efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivare,

reclamanta a arătat că la data de 10 iulie 2008, pârâtul a produs un accident

de circulație, din culpă comună. În acel eveniment rutier a fost avariat

autoturismului cu nr. de înmatriculare XXX, proprietatea SC E.L. IFN SA. La

acea dată autoturismul avariat era asigurat în baza unui contract de asigurare

facultativă tip CASCO încheiat cu reclamanta care a plătit asiguratului său cu

titlu de despăgubiri suma de 25.162,5 RON, având dreptul, potrivit art. 122 din

Legea nr. 136/1995, de a se subroga în drepturile asiguratului său, împotriva

pârâtului.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, O.U.G. nr. 195/2002, art.

720

1

C. proc. civ., art. 10 alin. 4 și art. 12 C. proc. civ., O.G.

nr. 29/2000.

Prin Sentința civilă

nr. 19361 din 4 noiembrie 2011, Judecătoria Sectorului 1 București a admis

excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Moinești.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a constatat că obiectul litigiului îl reprezintă

contravaloarea despăgubirilor acordate de reclamantă asiguratului, în calitatea

sa de asigurător, precum și dobânzile legale, cerere accesorie față de

prestația solicitată prin primul capăt al acțiunii.

S-a reținut în acest

sens că este vorba de exercitarea dreptului de regres al reclamantei,

reglementat expres în art. 122 din Legea nr. 136/1995, ce a luat naștere prin

subrogarea în drepturile asiguratului ca urmare a plății despăgubirii.

S-a arătat că

susținerile reclamantei sunt lipsite de relevanță, nefiind în ipoteza prevăzută

de art. 11 C. proc. civ. în materie de asigurare, întrucât pretențiile deduse

judecății nu au ca temei un contract de asigurare încheiat între părți, ci

răspunderea civilă delictuală, conform art. 998 - 999 C. civ.

Sub acest aspect

instanța a reținut ca incidente prevederile art. 10 pct. 8 C. proc. civ. care

stabilesc că, în afară de instanța domiciliului pârâtului, este competentă și

instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt.

S-a reglementat în

această materie o competență teritorială alternativă, reclamantul având

alegerea între două sau mai multe instanțe simultan competente, conform art. 12

C. proc. civ. Odată introdusă cererea la una din instanțele prevăzute de lege

ca deopotrivă competentă, respectiva instanță este legal învestită,

neputându-și declina competența. Totuși, acest drept al reclamantului nu este

unul absolut, ci este circumscris dispozițiilor legale ce precizează, în

concret, care anume instanțe sunt competente.

În cauză s-a observat

că Judecătoria Sectorului 1 București nu este competentă după niciunul din

criteriile menționate mai sus, atât domiciliul pârâtului - conform art. 7 alin.

(1) C. proc. civ. - cât și locul săvârșirii presupusului fapt ilicit - conform

art. 10 pct. 8 C. proc. civ. - fiind situate în circumscripția teritorială a

Judecătoriei Moinești, județul Bacău.

Astfel învestită,

Judecătoria Moinești, prin Sentința civilă nr. 1553/2012 din 25 mai 2012, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului

1 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a reținut în

motivarea hotărârii sale următoarele considerente:

Conform filei din

dosar rezultă că sediul asiguratului SC E.L. IFN se află în București, sector

1.

Conform art. 22 din

Legea nr. 136/1995, text de lege care constituie temeiul în drept invocat de

reclamantă, astfel cum era în vigoare la data introducerii acțiunii reclamanta

a dobândit calitate procesual activă putându-se îndrepta împotriva persoanei

răspunzătoare de producerea pagubei.

Față de împrejurarea

că prezentul litigiu este un litigiu izvorât dintr-un raport de asigurare fiind

incidente în acest caz prevederile art. 11 C. proc. civ., text de lege ce

atrage competența instanței inițial sesizate, instanța a admis excepția lipsei

competenței teritoriale a Judecătoriei Moinești, declinând cauza spre

competentă soluționare în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență și, în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu

dispozițiile art. 5 C. proc. civ., cererea se face la instanța domiciliului

pârâtului.

Art. 11 C. proc. civ.

reglementează competența în materie de asigurare.

În speță, între

reclamanta SC O.A.V.I.G. SA (fostă SC B.C.R.A.V.I.G. SA) și pârâtul P.S.I. nu

s-a încheiat un contract de asigurare, acțiunea promovată de reclamantă fiind o

acțiune în regres.

Pe calea acestei

acțiuni, societatea de asigurări s-a îndreptat împotriva pârâtului, în calitate

de persoană vinovată de producerea accidentului.

În cauza de față,

dreptul asigurătorului la acțiunea în regres împotriva terțului responsabil

derivă din subrogarea în drepturile asiguratului în limita indemnizației

plătite și este valorificabil pe calea dreptului comun, nefiind vorba despre un

raport juridic contractual, direct, între asigurător și asigurat.

Așa fiind, subrogarea

asigurătorului în drepturile asiguratului său pentru despăgubiri, ca urmare a

producerii unui prejudiciu în afara raporturilor de asigurare, are la bază un

raport juridic delictual și nu unul contractual și, ca atare, nu trebuie

confundată cu acțiunea pe care o are asigurătorul împotriva propriului

asigurat.

Întrucât între

reclamantă și pârât nu există raporturi de asigurare, nu devin aplicabile

dispozițiile art. 11 C. proc. civ.

Față de aceste

considerente, având în vedere că pârâtul P.S.I. are domiciliul în localitatea

D., județul Bacău, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei

Moinești.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moinești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 octombrie 2012.

Procesat de GGC - GV