ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2363/2015

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 17 iunie 2013, reclamanta V.F. a chemat în judecată pe pârâta SC A.R.A. SA România, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2500 euro, reprezentând suma maximă a valorii de despăgubire a contravalorii distrugerilor produse și a bunurilor sustrase de către autori necunoscuți, la data de 25 ianuarie 2012, în imobilul proprietatea sa situat în Constanța, în baza poliției de asigurare nr. XXX din 04 august 2011 emisă de SC A.R.A. SA - Sucursala Iași.

Prin Sentința civilă nr. 10841 din 02 octombrie 2014, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținând că, întrucât părțile nu au stipulat în contractul de asigurare locul executării obligației și nici nu au dovedit existența unei convenții, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ. potrivit cărora cererea de chemare în judecată se face la sediul pârâtului. Primind dosarul spre soluționare, Judecătoria Sectorului 1 București a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași și, constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a decide.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că art. 115 alin. (1) C. proc. civ. prevede că în materie de asigurare cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află domiciliul asiguratului, bunurile asigurate și locul unde s-a produs riscul asigurat, iar potrivit art. 116 din același act normativ, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe competente, cu precizarea că opțiunea reclamantului nu poate fi contestată dacă a fost sesizată una dintre instanțele competente alternativ. În caz contrar, pârâtul (nu și instanța, întrucât competența teritorială alternativă este reglementată prin norme dispozitive) va putea invoca excepția de necompetență prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fata primei instanțe.

S-a constatat că dintre instanțele competente alternativ, reclamanta a ales instanța de la domiciliul său, opțiune care nu poate fi contestată de pârât și în niciun caz de instanță, fiind în discuție o normă de competență de ordine privată. În plus, s-a reținut că nu există niciun motiv pentru sesizarea Judecătoriei Sectorului 1 București, având în vedere că sediul pârâtei la data sesizării instanței era în Sectorul 3 București, domiciliul asiguratului este în Iași, iar în Constanța se aflau bunurile asigurate și locul unde s-a produs riscul asigurat În concluzie, s-a reținut că, față de obiectul acțiunii și de reglementările incidente în materie, sub aspectul competentei teritoriale, Judecătoria Iași era competentă, fiind instanța de la domiciliul reclamantei.

S-a mai reținut că Judecătoria Iași a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează competența teritorială a instanțelor, întrucât la primul termen de judecată a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

La al doilea termen de judecată au fost puse în discuție excepțiile invocate prin întâmpinare, instanța amânând pronunțarea asupra acestora la data de 29 mai 2014. La acea dată, Judecătoria Iași a apreciat că pentru justa soluționare a cauzei se impune punerea în discuția părților a excepției lipsei competenței teritoriale a instanței, motiv pentru care a repus cauza pe rol, stabilind termen la 18 septembrie 2014. După o nouă amânare de pronunțare, prin Sentința civilă nr. 10841 din 02 octombrie 2014, Judecătoria Iași a admis excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Iași și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, cu motivarea că aceasta ar fi instanța de la sediul pârâtei, deși pârâta a fost citată la sediul său, în sectorul 3 al municipiului București, sediu pe care, de altfel, l-a indicat și în întâmpinare.

Înalta Curte, competentă sa soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, pentru următoarele considerente: Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel. Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Totodată, părțile sunt libere să agreeze de comun acord să se judece la o altă instanță. Sunt însă situații în care legea stabilește o competență teritorială alternativă astfel încât, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe. În speță, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în despăgubiri pentru distrugerea și sustragerea de bunuri de către autori necunoscuți din imobilul proprietatea sa, situat în Constanța, în baza unei polițe de asigurare încheiate cu pârâta SC A.R.A. SA. În ceea ce privește competența teritorială în materie de asigurări, art. 115 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că cererea privitoare la despăgubiri se va putea introduce și la instanța în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate și locul unde s-a produs riscul asigurat.

Așadar, potrivit textului de lege sus-menționat, în materie de asigurare competența teritorială de soluționare a cauzelor nu este una exclusivă, ci alternativă. Art. 116 C. proc. civ., prevede că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului, Odată ce reclamantul a introdus cererea la una dintre instanțele competente potrivit legii, nici reclamanta și nici instanța nu mai pot reveni asupra ei, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat competența instanței respective, competență ce ar putea fi contestată numai de către pârât prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare. În speță, pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, ceea ce înseamnă că instanța nu putea să o invoce din oficiu, desesizându-se în favoarea unei alte instanțe.

Mai mult, este de reținut că Judecătoria Sectorului 1 București nu este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza în niciuna din ipotezele prevăzute de competența alternativă reglementată de art. 115 C. proc. civ., întrucât sediul pârâtei la data sesizării instanței era în Sectorul 3 București, domiciliul asiguratului este în Iași, iar bunurile asigurate și locul unde s-a produs riscul asigurat este în Constanța. Ca atare, cum reclamanta, în aplicarea art. 116 C. proc. civ., a înțeles să introducă acțiunea la una dintre instanțele prevăzute de art. 115 alin. (1) C. proc. civ., respectiv la Judecătoria Iași, instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul, acestei instanțe îi revine competența să soluționeze cauza.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 octombrie 2015, Procesat de GGC - GV