ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 137/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 137/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului negativ de față;
Din
examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București reclamanta SC B.C.R.A.V.I.G. SA a
chemat în judecată pe pârâtul M.S., solicitând instanței obligarea pârâtului la
plata sumei de 3.920,14 lei, reprezentând despăgubirea pe care reclamanta a
plătit-o asiguratului sau SC B.C.R. SA, obligarea pârâtului la plata dobânzii
legale, calculată de la data introducerii cererii și până la plata efectivă a
debitului, cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria
Sectorului 3 București prin sentința civilă nr. 11811/2011 din 12 septembrie
2011 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Brăila reținând în esență, că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 5 C.
proc. civ.
având în
vedere domiciliul pârâtului și nu sunt aplicabile dispozițiile relative la
competența în materie de asigurări, art. 11 alin. (1) pct. I C. proc. civ.
deoarece această normă se referă la cererea privind despăgubirile pe care o
poate face asiguratul care în cauza de față are oricum sediul în județul Brăila.
Judecătoria
Brăila, secția civilă prin sentința civilă nr. 6990/ BIS din 31 octombrie 2012
a apreciat că litigiul nu este de competența sa întrucât normele de competență
teritorială relativă sunt de ordine privată prin care sunt ocrotite interesele particulare,
iar instanța nu poate invoca din oficiu o asemenea excepție întrucât ar însemna
o subrogare a acesteia în drepturile pârâtului dincolo de vreo manifestare de
voință prin care acesta, în speță, nu a înțeles să o exercite.
Astfel fiind,
a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Sectorului 3 București și constatând ivit conflictul negativ de competență a
înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de
competență.
Înalta Curte
constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două
instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină,
în temeiul art. 22 alin (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de
competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București
competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele
considerente:
S-a
constatat că prin cererea de chemare în judecată., înregistrată la Judecătoria
Sectorului 3 București - Secția civilă, reclamanta SC B.C.R.A.V.I.G. SA a
chemat în judecată pe pârâtul M.S., solicitând instanței obligarea pârâtului la
plata sumei de 3.920,14 lei, reprezentând despăgubirea pe care reclamanta a
plătit-o asiguratului sau SC B.C.R. SA, obligarea pârâtului la plata dobânzii
legale, calculată de la data introducerii cererii și până la plata efectivă a
debitului, cu cheltuieli de judecată.
Prealabil
pronunțării regulatorului de competență, trebuie avut în vedere că odată cu
intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru
accelerarea soluționării proceselor articolul 159
1
C. proc. civ. a
suferit modificări, în sensul că textul nou introdus stabilește regimul juridic
al excepției de necompetență, respectiv al persoanelor sau organelor care pot
invoca necompetență și până la ce moment al procesului.
Astfel,
necompetența de ordine publică - generală, materială și teritorială exclusivă -
poate fi invocată de oricare dintre părți sau de instanță, din oficiu, până la
prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea
dezbaterilor asupra fondului, iar necompetența de ordine privată poate fi
invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, când nu este obligatorie, cel mai
târziu la prima zi de înfățișare.
După cum se poate observa, obiectul
cauzei dedus judecății îl constituie o acțiune în pretenții, respectiv de
obligarea a pârâtului la plata sumei de 3.920,14 lei reprezentând despăgubiri
în baza unui contract de asigurare.
Cum
reclamanta a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la instanța în
circumscripția căreia își are sediul respectiv în București, atât reclamanta,
cât și instanța nu mai putea reveni asupra ei, întrucât prin introducerea
acțiunii s-a fixat competența instanței respective, competență ce ar fi putut
fi contestată numai de către pârât prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima
zi de înfățișare.
Astfel,
în mod greșit Judecătoria Sectorului 3 București a declinat competența de
soluționare a cauzei la Judecătoria Brăila, deoarece, așa cum s-a arătat mai
sus, dreptul de a decide competența soluționării cauzei revine pârâtului,
instanța neputând să dispună, din oficiu.
Față de
considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C.
proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în
favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, căreia i se va trimite dosarul
pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3
București.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.