ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 137/2013

Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București reclamanta SC B.C.R.A.V.I.G. SA a chemat în judecată pe pârâtul M.S., solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 3.920,14 lei, reprezentând despăgubirea pe care reclamanta a plătit-o asiguratului sau SC B.C.R. SA, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, calculată de la data introducerii cererii și până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată. Judecătoria Sectorului 3 București prin sentința civilă nr. 11811/2011 din 12 septembrie 2011 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila reținând în esență, că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 5 C. proc.

civ. având în vedere domiciliul pârâtului și nu sunt aplicabile dispozițiile relative la competența în materie de asigurări, art. 11 alin. (1) pct. I C. proc. civ. deoarece această normă se referă la cererea privind despăgubirile pe care o poate face asiguratul care în cauza de față are oricum sediul în județul Brăila. Judecătoria Brăila, secția civilă prin sentința civilă nr. 6990/ BIS din 31 octombrie 2012 a apreciat că litigiul nu este de competența sa întrucât normele de competență teritorială relativă sunt de ordine privată prin care sunt ocrotite interesele particulare, iar instanța nu poate invoca din oficiu o asemenea excepție întrucât ar însemna o subrogare a acesteia în drepturile pârâtului dincolo de vreo manifestare de voință prin care acesta, în speță, nu a înțeles să o exercite.

Astfel fiind, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de competență. Înalta Curte constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 22 alin (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: S-a constatat că prin cererea de chemare în judecată., înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă, reclamanta SC B.C.R.A.V.I.G.

SA a chemat în judecată pe pârâtul M.S., solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 3.920,14 lei, reprezentând despăgubirea pe care reclamanta a plătit-o asiguratului sau SC B.C.R. SA, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, calculată de la data introducerii cererii și până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată. Prealabil pronunțării regulatorului de competență, trebuie avut în vedere că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor articolul 159 1 C. proc. civ. a suferit modificări, în sensul că textul nou introdus stabilește regimul juridic al excepției de necompetență, respectiv al persoanelor sau organelor care pot invoca necompetență și până la ce moment al procesului.

Astfel, necompetența de ordine publică - generală, materială și teritorială exclusivă - poate fi invocată de oricare dintre părți sau de instanță, din oficiu, până la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, când nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare. După cum se poate observa, obiectul cauzei dedus judecății îl constituie o acțiune în pretenții, respectiv de obligarea a pârâtului la plata sumei de 3.920,14 lei reprezentând despăgubiri în baza unui contract de asigurare.

Cum reclamanta a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la instanța în circumscripția căreia își are sediul respectiv în București, atât reclamanta, cât și instanța nu mai putea reveni asupra ei, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat competența instanței respective, competență ce ar fi putut fi contestată numai de către pârât prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare. Astfel, în mod greșit Judecătoria Sectorului 3 București a declinat competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Brăila, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, dreptul de a decide competența soluționării cauzei revine pârâtului, instanța neputând să dispună, din oficiu. Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.