ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1948/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 11 octombrie 2011, reclamanta SC G.A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 11.014,92 RON, reprezentând despăgubirea acordată de SC G.A. SA asiguratului său CASCO, P.F.R. IFN SA, obligarea la plata sumei de 3.148,86 RON, reprezentând penalizarea de 0,1% calculata pe zi de întârziere conform art. 64 alin. (4) din Ordinul CSA nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 9, art. 12, art. 22, art. 49, art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, art. 35; art. 64 din Ordinul nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art. 998 - 999 C. civ. Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând generic dispozițiile Legii nr. 136/1995, C. proc. civ. și Normele aprobate prin Ordinul nr. 21/2009 emis de CSA. La termenul de judecată din data de 14 octombrie 2013, din oficiu, instanța a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Pitești.

Prin Sentința civilă nr. 8176 din 14 octombrie 201, Judecătoria Pitești a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. Pentru a pronunța această decizie, Judecătoria Pitești a reținut că între reclamantă și pârâtă nu s-a încheiat niciun contract de asigurare, acțiunii în regres a reclamantei societate de asigurări, formulată împotriva pârâtului, persoană care a avariat autoturismul asiguratului nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 11 C. proc. civ. ci ale art. 5 C. proc. civ. conform cărora: "Cererea se face la instanța de domiciliu a pârâtului." La rândul său, Judecătoria Ploiești, prin Sentința nr. 3948 din 20 martie 2014, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

A constat ivit conflictul de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. La adoptarea soluției, instanța a reținut că prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat acoperirea prejudiciului produs prin fapta pretins ilicită a pârâtului, constând în contravaloarea despăgubirilor acordate asiguratului Casco, așadar, obiectul constituindu-l plata unei sume de bani, ceea ce nu atrage o competență teritorială absolută a instanței, astfel cum reiese per a contrario din dispozițiile art. 159 pct. 3 rap. la art. 19 din C. proc. civ.

S-a mai reținut că necompetența teritorială în cauza de față nu poate fi valorificată decât în condițiile și termenele prevăzute de lege, respectiv doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare iar atât timp cât pârâtul nu invocă excepția de necompetență, instanța sesizată de reclamant devine în mod exclusiv competentă să soluționeze acțiunea. Totodată s-a mai reținut că, sesizată fiind de către reclamant, Judecătoria Pitești a exercitat un drept care nu-i aparținea, anume a invocat din oficiu necompetența sa, și a declinat cauza Judecătoriei Ploiești, după administrarea probelor în cauză. Procedând astfel, a nesocotit dreptul pârâtului care, prin inacțiune, a acceptat competența instanței astfel sesizate, încălcând dispozițiile prevăzute anume și extrem de clar de legiuitor.

Drept consecință, numai instanței sesizate de reclamant îi aparține competența, pasivitatea pârâtului determinând în mod irevocabil prorogarea de competență cu consecința sustragerii în același mod a competenței teritoriale oricărei alte instanțe. Analizând conflictul de competență, Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 10 pct. 8 C. proc. civ. "În afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanțe: (...) în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt", iar conform art. 12 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente". În speța de față, acțiunea promovată de reclamanta SC G.A.

SA are ca obiect obligarea pârâtei SC C.A. SA la plata unei sume de bani, reprezentând despăgubirea acordată de reclamantă asiguratului său CASCO, P.F.R. IFN SA, în urma producerii unui accident rutier, fiind întemeiată pe disp. art. 9, art. 12, art. 22, art. 49, art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, art. 998 - 999 C.civ, astfel că operează o competență teritorială alternativă. Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizată revine exclusiv reclamantului. Din moment ce alegerea a fost făcută, se stabilește, în mod definitiv, competența acelei instanțe, astfel încât instanța sesizată nu poate invoca, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale și nu se poate declara necompetentă, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire a competenței, care nu este de ordine publică.

Potrivit art. 159 C. proc. civ., necompetența teritorială nu are caracter imperativ, ceea ce înseamnă că instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai la cererea părților. Aceasta cu atât mai mult cu cât, art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ. prevede că, "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare". Așa fiind, dacă necompetența nu este invocată de părțile interesate în termenul prevăzut de art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ., respectiv, prin întâmpinare, sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare, această excepție nu mai poate fi pusă în discuție de către instanță, din oficiu.

Drept urmare, cum prima instanță sesizată de către reclamantă este Judecătoria Pitești, instanță în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită, și cum excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe nu a fost invocată de către pârâtă, în considerarea prevederilor art. 12 C. proc. civ., raportat la art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2014. Procesat de GGC - GV