ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1948/2014

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Pitești la data de 11 octombrie 2011, reclamanta SC G.A. SA a

solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA ca prin hotărârea ce o va

pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 11.014,92 RON,

reprezentând despăgubirea acordată de SC G.A. SA asiguratului său CASCO, P.F.R.

IFN SA, obligarea la plata sumei de 3.148,86 RON, reprezentând penalizarea de

0,1% calculata pe zi de întârziere conform art. 64 alin. (4) din Ordinul CSA

nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie

de răspundere civilă.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 9, art. 12, art. 22, art. 49, art. 54 din Legea nr.

136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, art. 35; art. 64 din

Ordinul nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea

obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de

vehicule, art. 998 - 999 C. civ.

Pârâta a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând generic

dispozițiile Legii nr. 136/1995, C. proc. civ. și Normele aprobate prin Ordinul

nr. 21/2009 emis de CSA.

La termenul de

judecată din data de 14 octombrie 2013, din oficiu, instanța a invocat excepția

de necompetență teritorială a Judecătoriei Pitești.

Prin Sentința civilă

nr. 8176 din 14 octombrie 201, Judecătoria Pitești a admis excepția de

necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Ploiești.

Pentru a pronunța

această decizie, Judecătoria Pitești a reținut că între reclamantă și pârâtă nu

s-a încheiat niciun contract de asigurare, acțiunii în regres a reclamantei

societate de asigurări, formulată împotriva pârâtului, persoană care a avariat

autoturismul asiguratului nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 11 C. proc.

civ. ci ale art. 5 C. proc. civ. conform cărora: "Cererea se face la

instanța de domiciliu a pârâtului."

La rândul său,

Judecătoria Ploiești, prin Sentința nr. 3948 din 20 martie 2014, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. A constat

ivit conflictul de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și

Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

La adoptarea

soluției, instanța a reținut că prin acțiunea introductivă, reclamanta a

solicitat acoperirea prejudiciului produs prin fapta pretins ilicită a

pârâtului, constând în contravaloarea despăgubirilor acordate asiguratului

Casco, așadar, obiectul constituindu-l plata unei sume de bani, ceea ce nu

atrage o competență teritorială absolută a instanței, astfel cum reiese per a

contrario din dispozițiile art. 159 pct. 3 rap. la art. 19 din C. proc. civ.

S-a mai reținut că

necompetența teritorială în cauza de față nu poate fi valorificată decât în

condițiile și termenele prevăzute de lege, respectiv doar de către pârât prin

întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima

zi de înfățișare iar atât timp cât pârâtul nu invocă excepția de necompetență,

instanța sesizată de reclamant devine în mod exclusiv competentă să soluționeze

acțiunea.

Totodată s-a mai

reținut că, sesizată fiind de către reclamant, Judecătoria Pitești a exercitat

un drept care nu-i aparținea, anume a invocat din oficiu necompetența sa, și a

declinat cauza Judecătoriei Ploiești, după administrarea probelor în cauză.

Procedând astfel, a nesocotit dreptul pârâtului care, prin inacțiune, a

acceptat competența instanței astfel sesizate, încălcând dispozițiile prevăzute

anume și extrem de clar de legiuitor.

Drept consecință,

numai instanței sesizate de reclamant îi aparține competența, pasivitatea

pârâtului determinând în mod irevocabil prorogarea de competență cu consecința

sustragerii în același mod a competenței teritoriale oricărei alte instanțe.

Analizând conflictul

de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 10 pct.

8 C. proc. civ. "În afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt

competente următoarele instanțe: (...) în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt

ilicit, instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt", iar

conform art. 12 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe

instanțe deopotrivă competente".

În speța de față,

acțiunea promovată de reclamanta SC G.A. SA are ca obiect obligarea pârâtei SC

C.A. SA la plata unei sume de bani, reprezentând despăgubirea acordată de

reclamantă asiguratului său CASCO, P.F.R. IFN SA, în urma producerii unui

accident rutier, fiind întemeiată pe disp. art. 9, art. 12, art. 22, art. 49,

art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din

România, art. 998 - 999 C.civ, astfel că operează o competență teritorială

alternativă.

Pentru toate cazurile

în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a

decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizată revine

exclusiv reclamantului.

Din moment ce

alegerea a fost făcută, se stabilește, în mod definitiv, competența acelei

instanțe, astfel încât instanța sesizată nu poate invoca, din oficiu, excepția

necompetenței teritoriale și nu se poate declara necompetentă, prin luarea în

considerare a altui criteriu de stabilire a competenței, care nu este de ordine

publică.

Potrivit art. 159 C.

proc. civ., necompetența teritorială nu are caracter imperativ, ceea ce înseamnă

că instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu

competența, ci numai la cererea părților.

Aceasta cu atât mai

mult cu cât, art. 159

1

alin. (3) C. proc. civ. prevede că,

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin

întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima

zi de înfățișare".

Așa fiind, dacă

necompetența nu este invocată de părțile interesate în termenul prevăzut de

art. 159

1

alin. (3) C. proc. civ., respectiv, prin întâmpinare, sau

cel mai târziu la prima zi de înfățișare, această excepție nu mai poate fi pusă

în discuție de către instanță, din oficiu.

Drept urmare, cum

prima instanță sesizată de către reclamantă este Judecătoria Pitești, instanță

în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită, și cum excepția

necompetenței teritoriale a acestei instanțe nu a fost invocată de către

pârâtă, în considerarea prevederilor art. 12 C. proc. civ., raportat la art.

159

1

alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2014.

Procesat de GGC - GV