ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1639/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1639/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă

nr. 129 din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele B.M.M.,

M.M.D., G.M.F., G.E.D., A.I.D.I., B.C.C.R., V.V.M.V., G.A.N., O.V.F., G.F.C.M.

și S.I.G., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H., având ca obiect

obligația de a face, a admis cererea de chemare în garanție formulată de

Universitatea S.H. în parte, a obligat pe pârâtă Universitatea S.H. să

elibereze reclamantelor, diploma de licență, urmare a promovării de către

acestea, a examenului de licență din anul 2009, a obligat chematul în garanție

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea

formularelor tipizate ale diplomelor de licență a reclamantelor, în termen de

30 zile de la pronunțarea prezentei hotărâri și de asemenea să desemneze

unitatea de specialitate producătoare de a pune la dispoziția pârâtei tipizatul

de diplomă în vederea eliberării în favoarea reclamantelor a actelor de studii,

în același termen de 30 de zile, a respins capetele de cerere referitoare la

daunele morale, daune-interese și sancțiuni de aplicat formulate de reclamante

și a obligat pârâta Universitatea S.H. la plata sumei de 3.300 RON cheltuieli

de judecată către reclamante.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a constatat că, din adeverințele emise de pârâta Universitatea

S.H., rezultă că reclamanții au fost admiși să susțină examenul de licență în sesiunea

iulie 2009, examen pe care l-au și promovat, astfel că în mod justificat acestora

li s-au eliberat adeverințele din care rezultă că sunt licențiați în drept.

Referitor la specializarea

urmată de reclamanți pentru care instituția de învățământ nu avea autorizare sau

acreditare provizorie, Curtea a constatat că, așa cum rezultă din comunicatul conducerii

universității, aflat la dosar, aceasta informează opinia publică despre faptul că

„Universitatea S.H. are acreditate sau autorizate toate specializările din cadrul

facultăților sale”.

Din dispozițiile art.

2 din Regulamentul de organizare și funcționare emis de universitate, rezultă că

„Universitatea S.H. organizează formele de învățământ la distanță și cu frecvență

redusă, respectând prevederile din Legea învățământului nr. 84/1995. În art. 4 din

Regulament se definește noțiunea învățământului la distanță, formă de învățământ

absolvită de reclamanții din prezenta cauză.

Din probele administrate

în cauză, instanța de fond a reținut că reclamanții au urmat cursurile

organizate de pârâtă și sunt licențiați în drept, motiv pentru care sunt îndreptățiți

să li se elibereze și diplomele de licență.

Referitor la excepția

invocată de pârâtul Ministerul Educației, Curtea a considerat-o nefondată, motivat

de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de

învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetărilor.

Mai mult, pentru tipărirea

diplomelor de licență, instituția de învățământ superior are nevoie de avizul ministerului.

Curtea a apreciat cererea

de chemare în garanție întemeiată în parte, întrucât, pentru tipărirea diplomelor

de licență, instituția de învățământ are nevoie de avizul Ministerului Educației

și Cercetărilor, iar din probele administrate a rezultat că cele două instituții

s-au învinuit reciproc de netipărirea diplomelor.

În acest context, în temeiul

dispozițiilor art. 60 și următoarele din C. proc. civ., prima instanță

a obligat chemata în garanție să aprobe tipărirea formularelor pentru diplomele

de licență ale reclamanților.

Obligarea la plata daunelor

cominatorii nu se impune, a apreciat judecătorul fondului, întrucât din niciun act

aflat la dosar nu rezultă faptul că Ministerul Educației refuză să avizeze tipărirea

diplomelor, această instituție susținând că a aprobat tipărirea diplomelor cerute

de Universitatea S.H.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri

pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În cuprinsul căii de atac,

recurentul critică motivarea respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive

invocată de M.E.C.T.S., susținând că nu rezultă cu claritate motivele care

au determinat instanța să pronunțe această soluție. Prin urmare, neindicarea

de către instanța de fond a motivelor de fapt care au stat la baza respingerii excepției

invocate echivalează cu o necercetare a cauzei.

Totodată, recurentul susține

că instanța de fond a interpretat în mod greșit materialul probator depus la dosar

și, mai mult, a considerat în mod eronat că un regulament intern al unei persoane

juridice de drept privat are o putere superioară legilor și hotărârilor de guvern

cu incidență în domeniul organizării și funcționării învățământului superior.

Singurele entități care

au atât dreptul, cât și obligația de a elibera diplomele de licență sunt instituțiile

de învățământ superior acreditate. Astfel, în conformitate cu prevederile O.U.G.

nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, acreditarea organizațiilor furnizoare

de educație acordă dreptul acestora de a emite diplome, certificate și alte acte

de studii recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării și de a organiza, după

caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.

Dacă organizarea fiecărui

ciclu de studii se face cu aprobarea M.E.C.T.S., instanța de fond era obligată să

verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și

forma de

învățământ urmată de reclamante

este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.

În cazul Universității

S.H. din București, specializările/programele de studii de la forma de învățământ

la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale,

respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 88/1993 și ale O.U.G. nr. 75/2005

și nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării

procesului de învățământ.

Universitatea S.H. din

București avea dreptul să organizeze admitere (și examene de absolvire/licență)

doar la specializările/programele acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu,

aprobate prin hotărâre de guvern.

Este de asemenea responsabilitatea

fiecărei instituții de învățământ superior de a organiza proces de învățământ în

limitele legii. Lipsa de răspundere și acțiunea în afara cadrului legal nu poate

fi imputat altor subiecte de drept, cum ar fi M.E.C.T.S.

Autoritatea recurentă

precizează că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care

au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ

acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare

la momentul înscrierii în anul 1 de facultate. Prin urmare, universitatea nu are

dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și

forme de învățământ neautorizate/neacreditate.

Deci, nicio instituție

nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul

de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii

ale acreditării și autorizării provizorii.

Unicul responsabil pentru

desfășurarea activității de învățământ este Instituția de învățământ superior, în

speță Universitatea S.H., care are culpa exclusivă de a fi organizat „cursuri"

fără respectarea legii, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât

mai mulți „studenți".

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 38 din Regulamentul

privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior, aprobat prin

O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților

li se eliberează adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate

este de maxim 12 luni.

Potrivit art. 2 din același

Regulament, actele de studii din sistemul național de învățământ superior, care

confirmă studiile de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite

și conferă titlurilor acestora drepturi și obligații ce decurg din Legea nr. 84/1995/R

și din celelalte reglementări legale în vigoare, sunt diploma, certificatul și atestatul.

Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii.

Potrivit art. 5, instituțiile

de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze

provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de

studii la care au dreptul în condițiile legii.

Potrivit art. 11, activitatea

de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim

12 luni de la finalizarea studiilor.

Potrivit art. 20, titularii

au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat

de Senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor.

Potrivit Capitolului VII

din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor

emisă de Universitatea S.H. și înregistrată sub nr. 1405 din 12 mai 2009, Universitatea

respectivă, ca instituție organizatoare a examenelor de licență, s-a obligat să

elibereze diplomă de licență, însoțită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12

luni de la încheierea examenului de licență, până la eliberarea diplomei de licență,

facultățile putând elibera, la cerere, adeverințe prin care să se certifice promovarea

examenului de licență, precum și rezultatele la examenul de licență și valabilitatea

adeverinței până la elaborarea diplomei.

Prin H.G. nr. 1175/2006

s-au prevăzut domeniile de studii universitare de licență și specializate din cadrul

acestora și numărul de credite de studiu transferabile, începând cu anul universitar

2006 – 2007, pentru studenții admiși în anul I. Pentru domeniul „Științe Juridice”

s-au prevăzut, în domeniul de studiu universitar de licență „Drept”, specializările

„Drept” și „Drept Comunitar”.

Potrivit Ordinului Ministerului

Educației și Cercetării nr. 3404 din 07 martie 2006 privind aprobarea criteriilor

generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare

de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează

numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate

și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie.

Formele de învățământ

cu frecvență redusă sau de învățământ la distanță pot fi organizate numai de către

unitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente

specializate.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive nu poate fi reținută, deoarece instanța de fond, prin admiterea

cererii de chemare în garanție, nu a obligat recurentul la eliberarea diplomelor

de licență - atribuție exclusivă a universității, ci a obligat recurentul să aprobe

tipărirea formularelor tipizate a diplomelor de licență pentru reclamanții-intimați,

condiție în baza căreia Universitatea S.H. este în imposibilitate de a elibera diplome

de licență. Iar aprobarea tipizării formularelor tipizate este în competența exclusivă

a recurentului, conform Ordinului nr. 2284/2007.

Susținerile din recurs

privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern, prin care

Universitatea S.H. a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei

universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii

și forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute, deoarece aceasta nu formează

obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu o

cererea privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.

Cu privire la situația

de fapt care privește cererea de chemare în garanție, este de necontestat faptul

că recurentul a refuzat nejustificat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea

formelor tip pentru diplomele de licență, iar dreptul absolvenților de a li se elibera

diplomele de licență nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de chemare

în garanție.

Instanța de control judiciar

reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași

natură, că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația

legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență

și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile

din 15 noiembrie 2011, din 24 noiembrie 2011, din 29 noiembrie 2011, din 8 februarie

2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din

10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea

respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare

în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Beian c. României).

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat, iar

în temeiul

dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentului, îl va obliga

pe acesta la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței

nr. 129/2011 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la 2400

lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2012.