ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1639/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 129 din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele B.M.M., M.M.D., G.M.F., G.E.D., A.I.D.I., B.C.C.R., V.V.M.V., G.A.N., O.V.F., G.F.C.M. și S.I.G., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H., având ca obiect obligația de a face, a admis cererea de chemare în garanție formulată de Universitatea S.H. în parte, a obligat pe pârâtă Universitatea S.H.

să elibereze reclamantelor, diploma de licență, urmare a promovării de către acestea, a examenului de licență din anul 2009, a obligat chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate ale diplomelor de licență a reclamantelor, în termen de 30 zile de la pronunțarea prezentei hotărâri și de asemenea să desemneze unitatea de specialitate producătoare de a pune la dispoziția pârâtei tipizatul de diplomă în vederea eliberării în favoarea reclamantelor a actelor de studii, în același termen de 30 de zile, a respins capetele de cerere referitoare la daunele morale, daune-interese și sancțiuni de aplicat formulate de reclamante și a obligat pârâta Universitatea S.H.

la plata sumei de 3.300 RON cheltuieli de judecată către reclamante. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că, din adeverințele emise de pârâta Universitatea S.H., rezultă că reclamanții au fost admiși să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-au și promovat, astfel că în mod justificat acestora li s-au eliberat adeverințele din care rezultă că sunt licențiați în drept. Referitor la specializarea urmată de reclamanți pentru care instituția de învățământ nu avea autorizare sau acreditare provizorie, Curtea a constatat că, așa cum rezultă din comunicatul conducerii universității, aflat la dosar, aceasta informează opinia publică despre faptul că „Universitatea S.H.

are acreditate sau autorizate toate specializările din cadrul facultăților sale”. Din dispozițiile art. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare emis de universitate, rezultă că „Universitatea S.H. organizează formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă, respectând prevederile din Legea învățământului nr. 84/1995. În art. 4 din Regulament se definește noțiunea învățământului la distanță, formă de învățământ absolvită de reclamanții din prezenta cauză. Din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că reclamanții au urmat cursurile organizate de pârâtă și sunt licențiați în drept, motiv pentru care sunt îndreptățiți să li se elibereze și diplomele de licență.

Referitor la excepția invocată de pârâtul Ministerul Educației, Curtea a considerat-o nefondată, motivat de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetărilor. Mai mult, pentru tipărirea diplomelor de licență, instituția de învățământ superior are nevoie de avizul ministerului. Curtea a apreciat cererea de chemare în garanție întemeiată în parte, întrucât, pentru tipărirea diplomelor de licență, instituția de învățământ are nevoie de avizul Ministerului Educației și Cercetărilor, iar din probele administrate a rezultat că cele două instituții s-au învinuit reciproc de netipărirea diplomelor. În acest context, în temeiul dispozițiilor art. 60 și următoarele din C. proc.

civ., prima instanță a obligat chemata în garanție să aprobe tipărirea formularelor pentru diplomele de licență ale reclamanților. Obligarea la plata daunelor cominatorii nu se impune, a apreciat judecătorul fondului, întrucât din niciun act aflat la dosar nu rezultă faptul că Ministerul Educației refuză să avizeze tipărirea diplomelor, această instituție susținând că a aprobat tipărirea diplomelor cerute de Universitatea S.H. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În cuprinsul căii de atac, recurentul critică motivarea respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de M.E.C.T.S., susținând că nu rezultă cu claritate motivele care au determinat instanța să pronunțe această soluție.

Prin urmare, neindicarea de către instanța de fond a motivelor de fapt care au stat la baza respingerii excepției invocate echivalează cu o necercetare a cauzei. Totodată, recurentul susține că instanța de fond a interpretat în mod greșit materialul probator depus la dosar și, mai mult, a considerat în mod eronat că un regulament intern al unei persoane juridice de drept privat are o putere superioară legilor și hotărârilor de guvern cu incidență în domeniul organizării și funcționării învățământului superior. Singurele entități care au atât dreptul, cât și obligația de a elibera diplomele de licență sunt instituțiile de învățământ superior acreditate. Astfel, în conformitate cu prevederile O.U.G.

nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, acreditarea organizațiilor furnizoare de educație acordă dreptul acestora de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat. Dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea M.E.C.T.S., instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamante este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare. În cazul Universității S.H. din București, specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 88/1993 și ale O.U.G.

nr. 75/2005 și nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ. Universitatea S.H. din București avea dreptul să organizeze admitere (și examene de absolvire/licență) doar la specializările/programele acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu, aprobate prin hotărâre de guvern. Este de asemenea responsabilitatea fiecărei instituții de învățământ superior de a organiza proces de învățământ în limitele legii. Lipsa de răspundere și acțiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputat altor subiecte de drept, cum ar fi M.E.C.T.S. Autoritatea recurentă precizează că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul 1 de facultate.

Prin urmare, universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate. Deci, nicio instituție nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii. Unicul responsabil pentru desfășurarea activității de învățământ este Instituția de învățământ superior, în speță Universitatea S.H., care are culpa exclusivă de a fi organizat „cursuri" fără respectarea legii, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți „studenți". Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior, aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni. Potrivit art. 2 din același Regulament, actele de studii din sistemul național de învățământ superior, care confirmă studiile de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite și conferă titlurilor acestora drepturi și obligații ce decurg din Legea nr. 84/1995/R și din celelalte reglementări legale în vigoare, sunt diploma, certificatul și atestatul.

Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii. Potrivit art. 5, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Potrivit art. 11, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Potrivit art. 20, titularii au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de Senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor. Potrivit Capitolului VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de Universitatea S.H.

și înregistrată sub nr. 1405 din 12 mai 2009, Universitatea respectivă, ca instituție organizatoare a examenelor de licență, s-a obligat să elibereze diplomă de licență, însoțită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licență, până la eliberarea diplomei de licență, facultățile putând elibera, la cerere, adeverințe prin care să se certifice promovarea examenului de licență, precum și rezultatele la examenul de licență și valabilitatea adeverinței până la elaborarea diplomei. Prin H.G. nr. 1175/2006 s-au prevăzut domeniile de studii universitare de licență și specializate din cadrul acestora și numărul de credite de studiu transferabile, începând cu anul universitar 2006 – 2007, pentru studenții admiși în anul I. Pentru domeniul „Științe Juridice” s-au prevăzut, în domeniul de studiu universitar de licență „Drept”, specializările „Drept” și „Drept Comunitar”.

Potrivit Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3404 din 07 martie 2006 privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie. Formele de învățământ cu frecvență redusă sau de învățământ la distanță pot fi organizate numai de către unitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente specializate.

Excepția lipsei calității procesuale pasive nu poate fi reținută, deoarece instanța de fond, prin admiterea cererii de chemare în garanție, nu a obligat recurentul la eliberarea diplomelor de licență - atribuție exclusivă a universității, ci a obligat recurentul să aprobe tipărirea formularelor tipizate a diplomelor de licență pentru reclamanții-intimați, condiție în baza căreia Universitatea S.H. este în imposibilitate de a elibera diplome de licență. Iar aprobarea tipizării formularelor tipizate este în competența exclusivă a recurentului, conform Ordinului nr. 2284/2007. Susținerile din recurs privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern, prin care Universitatea S.H.

a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute, deoarece aceasta nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu o cererea privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță. Cu privire la situația de fapt care privește cererea de chemare în garanție, este de necontestat faptul că recurentul a refuzat nejustificat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea formelor tip pentru diplomele de licență, iar dreptul absolvenților de a li se elibera diplomele de licență nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție.

Instanța de control judiciar reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile din 15 noiembrie 2011, din 24 noiembrie 2011, din 29 noiembrie 2011, din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Beian c. României).

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat, iar în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentului, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței nr. 129/2011 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la 2400 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.