ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3141/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3141/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra

recursului penal de față:

Prin sentința

penală nr. 56/ PI din 18 mai 2007, Curtea de Apel Timișoara a dispus, în baza art.

94 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006, predarea

cetățeanului român M.A., autorităților judiciare germane competente în baza

mandatului european de arestare emis de Procuratura din Hof, Germania, la data

de 23 aprilie 2007 în dosar nr. 292 Js 543/99.

În baza art. 89

din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006 a dispus arestarea

preventivă a susnumitului, pe o durată de 29 zile, începând cu 18 mai 2007 până

la 15 iunie 2007, inclusiv.

În baza art. 87 alin.

(2) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006 a dispus ca, în

cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana

urmărită să fie transferată pentru executarea acesteia în România.

Pentru a

pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, sub nr. 867/59/2007, a

fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sesizarea A.F.C. din

Germania referitor la executarea mandatului european de arestare emis de

Procuratura din Hof pe numele cetățeanului român M.A.

După efectuarea

traducerii mandatului european de arestare, instanța de fond a constatat că

acesta îndeplinește elementele stipulate în anexa nr. 1 din Legea nr. 302/2004

modificată.

S-a reținut că

pe numele persoanei urmărite M.A., Tribunalul local din Hof a emis un mandat de

arestare, la data de 14 martie 2001, pe baza căruia Procuratura din Hof a emis

mandatul european de arestare care face obiectul prezentei cauze.

S-a avut în

vedere fapta descrisă în mandat, respectiv aceea că persoana urmărită a comis 6

fapte penale și că în calitate de conducător al unei bande de trafic de

persoane, în perioada 1997- 1998 ar fi facilitat intrarea ilegală a unor

persoane de cetățenie română în Franța și Belgia prin Germania, fapte care, în

legislația germană, se pedepsesc cu închisoare de 10 ani pentru fiecare

infracțiune, pedeapsa totală putând atinge 15 ani închisoare.

Fără a-și putea

dovedi susținerile, persoana urmărită a arătat că în perioada respectivă avea

pașaportul pierdut și că i s-a adus la cunoștință de diverse alte persoane că

altcineva și-a arogat identitatea sa, și s-a opus predării sale către

autoritățile germane, dat fiind că a intervenit prescripția răspunderii penale,

faptele reținute în sarcina acestuia încadrându-se în dispozițiile art. 67 alin.

(2) din Legea nr. 56/1992, în prezent abrogată.

Instanța

fondului a avut în vedere împrejurarea că, și în situația invocată de persoana

urmărită, respectiv aceea a prescripției răspunderii penale, care reprezintă un

motiv al refuzului predării persoanei urmărite, aceasta este o opțiune

facultativă a instanței de judecată.

Curtea de Apel

Timișoara a reținut că faptele ce se impută persoanei urmărite prin mandatul

european de arestare emis pe numele acesteia sunt fapte grave, potrivit

legislației germane, legislație care nu reglementează instituția prescripției

răspunderii penale, invocată de persoana solicitată.

S-a avut în

vedere că, date fiind modificările legislative în materie, legislația internă a

devenit mai aspră referitor la regimul sancționator al unor astfel de fapte,

ele pedepsindu-se cu închisoarea de la 2 la 7 ani, predarea persoanei urmărite

către autoritățile germane impunându-se cu necesitate în condițiile realizării

unei cooperări judiciare transfrontaliere în materie penală.

Împotriva

sentinței a formulat recurs persoana urmărită, invocând nelegalitatea și

netemeinicia sentinței și solicitând casarea acesteia și, pe fond, respingerea

cererii de punere în executare a mandatului și de predare a persoanei

solicitate, ori trimiterea cauzei la prima instanță cu revocarea măsurii

arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu una din măsurile prevăzută de art.

136 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. pen.

Se susține de

către recurent că informațiile privind infracțiunile reținute în sarcina

persoanei solicitate sunt insuficiente, rezumându-se la o descriere sumară,

fără prezentarea circumstanțelor, a momentului activității infracționale, a

locului infracțiunilor și a gradului de implicare al persoanei solicitate în

săvârșirea infracțiunilor.

Se arată, de asemenea,

că prima instanță avea posibilitatea refuzului executării mandatului european

de arestare, având în vedere că, potrivit legii române, aplicabilă faptelor

reținute în sarcina persoanei solicitate, a intervenit prescripția.

În ceea ce

privește identitatea persoanei solicitate cu cea a autorului infracțiunilor,

instanța a respins nejustificat cererea de obținere a unei fotografii a

persoanei urmărite de autoritățile judiciare germane, pentru a se confrunta cu

imaginea reală a persoanei solicitate.

Măsura arestării

preventive este considerată nejustificată, întrucât nu are antecedente penale,

nu a săvârșit infracțiuni în România și nici în altă țară, nu există vreun

indiciu că ar intenționa să se sustragă de la răspunderea penală, iar starea

sănătății sale este precară.

Oral, în fața

instanței s-a arătat că se încalcă principiul rezonabilității procedurii

judiciare, întrucât faptele se rețin a fi săvârșite în 1997 - 1998, iar

urmărirea penală a fost declanșată în 2001, pentru ca în 2007 să se solicite predarea

persoanei solicitate.

Examinând

hotărârea în raport de criticile recurentului ca și sub toate aspectele de fapt

și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în

continuare:

Potrivit art. 77

din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internatională în materie

penală, modificată prin Legea nr. 224/2006, mandatul european de arestare este

o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat

membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat

membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a

judecații sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de

libertate.

Mandatul

european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și

încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a

Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial

al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Art. 90 alin. (6)

din aceeași lege, prevede că persoana solicitată poate formula opoziție la

predare numai pentru existenta unei erori cu privire la identitatea acesteia

sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, în

dovedirea cărora trebuie să existe probe concludente.

Definiția dată

acestui act procesual și normele care conturează instituția mandatului european

de arestare degajă un principiu fundamental pentru cooperarea judiciară între statele

membre ale Uniunii Europene care au formulat declarații în sensul aplicarii

deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de

arestare și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene,

acela al obligativității punerii în executare a mandatelor europene de

arestare.

Numai în

situațiile expres prevăzute de lege autoritatea judiciară de executare refuză

sau poate refuza executarea mandatului european de arestare.

Pornind de la

aceste reguli de bază, Înalta Curte constată că în mod justificat prima

instanță a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare

germane.

Pe numele

persoanei urmărite M.A., Tribunalul local din Hof a emis un mandat de arestare,

la data de 14 martie 2001, în dosarul nr. 1 Gs 335/01, pe baza căruia

Procuratura din Hof a emis mandatul european de arestare în dosarul nr. 292 Js

543/1999, mandat care face obiectul prezentei cauze.

În conținutul

său, mandatul european de arestare conține toate informațiile obligatorii

prevăzute de lege, astfel că nu poate fi primită critica privind insuficiența

sau confuziunea acestora. Sunt prezentate cu preciziune informații privind

identitatea și cetățenia persoanei solicitate, denumirea, adresa, numerele de

telefon și fax, ale autorității judiciare emitente, existența a unui mandat de

arestare preventivă, natura și încadrarea juridică a infracțiunii, pedeapsa

prevăzută de legea statului emitent pentru infracțiunea săvârșită.

Sunt descrise,

de asemenea, infracțiunile pentru care s-a declanșat procedura judiciară

împotriva persoanei solicitate, circumstanțele în care a fost comise, inclusiv

momentul, locul, gradul de participare a persoanei solicitate.

S-a reținut, în

esență că, în calitate de conducător al unei bande de trafic de persoane, în

perioada 1997 - 1998 ar fi facilitat intrarea ilegală a unor persoane de

cetățenie română în Franța și Belgia prin Germania, fapte care, în legislația

germană, se pedepsesc cu închisoare de 10 ani pentru fiecare infracțiune,

pedeapsa totală putând atinge 15 ani închisoare.

În fața acestor

mențiuni clare cu privire la aspectele invocate, în mod justificat prima

instanță a apreciat ca inutilă obținerea unor informații suplimentare din

partea autorității judiciare germane.

Cu privire la

critica recurentului în legătură cu intervenția prescripției răspunderii penale

potrivit legii penale române este de constatat că art. 67 alin. (2) din Legea nr.

56/1992 privind frontiera de stat a României sancționează fapta persoanei care

racolează, indrumă sau călăuzește o altă persoană în scopul trecerii

frauduloase a frontierei de stat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3

ani, iar dacă fapta săvîrșită privește un grup de persoane ori a urmărit

obținerea de foloase materiale sau de alta natură, pedeapsa este închisoare de

la 1 an la 5 ani. Aceasta ar reprezenta încadrarea juridică a faptei reținute

în sarcina persoanei solicitate, potrivit legii penale române dacă acuzarea

s-ar rezuma numai la activitatea de racolare, îndrumare sau călăuzire a unui

grup de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a

României.

Mandatul

european de arestare face, însă referire la calitatea de conducător de bandă

română de trafic de trafic de persoane a persoanei solicitate, împrejurare

caracteristică infracțiunii de „asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută

de art. 323 C. pen., text de lege în vigoare la data la care se rețin a fi

săvârșite infracțiunile și care prevede o pedeapsă de la 3 la 15 ani

închisoare.

În raport de

această încadrare juridică, de data săvârșirii infracțiunii nu se poate reține

împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale prev de art.

124 C. pen. român.

Constatările de

mai sus nu reprezintă o agravare a situației recurentului în propria cale de

atac ci o fundamentare mai exactă a soluției juste de punere în executare a

mandatului european de arestare cu privire la persoana solicitată.

Dacă s-ar fi

reținut în cuprinsul mandatului european că persoana solicitată ar fi acționat

singur sau nu ar fi constituit un grup organizat în vederea trecerii

frauduloase a frontierei de stat, încadrarea juridică ar fi fost cea oferită de

art. 67 alin. (2) din Legea nr. 56/1992 și termenul de prescripție specială a

răspunderii penale s-ar fi împlinit, situație în care, potrivit art. 88 alin. 2

lit. g din Legea nr. 302 /2004 modificată prin Legea nr. 224/2006, instanța ar

fi putut refuza executarea mandatului european.

Capitolul III

1

intitulat “Dispoziții pentru punerea în aplicare a unor instrumente juridice în

materie de extrădare adoptate la nivelul Uniunii Europene”, introdus în

sistemul Legii nr. 302/2004 prin Legea nr. 224/2006 urmărește simplificarea

procedurii de extrădare în relația cu acele state membre ale Uniunii Europene

care au formulat declarații în sensul neaplicarii deciziei-cadru a Consiliului

din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de

predare între statele membre ale Uniunii Europene.

În cuprinsul art.

76

3

alin. (1) se arată că în ceea ce privește prescripția

răspunderii penale și a executării pedepsei, sunt aplicabile numai dispozițiile

din legislația statului solicitant, neinteresând, deci prevederile în materie

ale legislației statului solicitat.

Cum procedura

mandatului european de arestare este mult mai simplificată și obligă la celeritate,

pentru se a da eficiență cooperării judiciare între statele semnatare ale

deciziei cadru și a se asigura o ripostă rapidă infracționalității

transfrontaliere, instanțele de judecată pot să refuze executarea mandatului

european de arestare în cazurile prevăzute de lege, dar fără a împieta asupra preocupării

statelor europene de combatere a terorismului și de luptă împotriva

criminalității organizate.

În cauză, se

rețin a fi săvărșite infracțiuni deosebit de grave de către persoana

solicitată, acesta fiind acuzat că este conducătorul unei bande romăne de

trafic de personae și că a fost implicat în calitate de organizator în 6

operațiuni de trecerea ilegală a numeroși cetățeni români în Franța, Belgia și

Germania.

Faptele

imputate, regimul sancționator al acestora și amploarea fenomenului

criminalității transfrontaliere, impun cooperarea judiciară a autorităților

tuturor statelor.

Din aceste

considerente, Înalta Curte reține că și în situația în care fapta persoanei

solicitate s-ar circumscrie dispozițiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 56/1992

și ar fi intervenit prescripția specială potrivit legii penale române, refuzul

executării mandatului european de arestare ar fi fost nejustificat, așa cum, de

altfel, a apreciat și prima instanță.

În ceea ce privește

durata procedurii judiciare în fața autorităților germane, aceasta poate fi

apreciată ca rezonabilă date fiind complexitatea cauzei, numărul mare de

persoane care au fost trecute ilegal peste frontierele de stat de către grupul

organizat de persoana solicitată, dificultatea identificării membrilor grupului

infracțional și a persoanelor trecute ilegal peste frontiere.

În executarea

mandatului european instanța hotărăște asupra arestării persoanei solicitate în

temeiul legii, numai după ce a verificat, în prealabil, dacă au fost respectate

condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, și nicidecum nu se

pronunța cu privire la temeinicia urmăririi dispuse de autoritatea străină ori

asupra oportunității arestării. În caz contrar, s-ar aduce atingere

principiului referitor la recunoașterea reciprocă a hotărârilor penale și

preeminentei dreptului internațional. De aceea sunt lipsite de eficiență

apărările persoanei solicitate privind lipsa antecedentelor penale, existența indiciilor

de sustragere de la răspunderea penală și precaritatea stării de sănătate.

Prin urmare, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge recursul persoanei solicitate ca nefundat.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana solicitată M.A. împotriva sentinței penale nr. 56/

PI din 18 mai 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta persoană

solicitată să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 iunie 2007.