ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 980/2014

Asupra conflictului

negativ de competență, constată:

La data de 28 august 2013 a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului Călărași, cererea de revizuire formulată de T.M. în

contradictoriu cu intimații T.F. și T.M.L., revizuenta solicitând - în temeiul

art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ. - desființarea Deciziei nr. 91 din 11

decembrie 2012 a Tribunalului Călărași, secția civilă și admiterea cererii, în

sensul omologării variantei nr. 2 din suplimentul la raportul de expertiză

efectuat de către expertul C.V.

În motivarea cererii

sale de revizuire, precizată la Dosarul nr. 1976/116/2013 al Tribunalului

Călărași, ca fiind formulată împotriva deciziei sus-menționate, revizuenta a

arătat că, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 ,,revizuirea unei

hotărâri rămase definitivă în instanța de apel (…) se poate cere dacă, după

darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea

potrivnică care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei

instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.

În acest sens,

revizuenta a solicitat a se clarifica ambiguitatea atribuită de instanțele

învestite cu soluționarea cererii de ieșire din indiviziune, prin raportare la

Adeverința nr. 4801 din 19 noiembrie 2012 emisă de Primăria comunei Sărulești,

care atestă împrejurarea că terenul ce a format obiectul ieșirii din

indiviziune se afla în intravilanul comunei Sărulești și care oferă, fără

temei, conținutul unor elemente fundamentale pentru divizarea greșită a celor

9.000 mp.

S-a susținut de către

revizuentă că terenul a avut și are, în realitate, destinația unui teren arabil

(nefiind scos din circuitul agricol), neputându-se reține la momentul judecării

cauzei, posibilitatea edificării unor construcții, ci doar certitudinea că pe

respectivul teren nu pot fi edificate construcții, învederându-se că Adeverința

nr. 3048 din 23 august 2013 emisă de Consiliul Local al comunei Călărași

demonstrează cele statuate de Tribunalul Călărași, în sensul că terenul are

destinație agricolă și, s-a precizat că aceste înscrisuri prezintă, în mod

vădit, un caracter de noutate, fiind emise ulterior momentului judecății,

niciuna dintre părți neputându-le prezenta în fața instanței.

Referitor la cazul de

revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 din același cod - invocat prin cerere

- potrivit căruia ,,revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de

apel (.) se poate cere dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu

s-au cerut sau s-a dat mai mult decât s-a cerut”, revizuenta a menționat că,

raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul E.A., prin omologarea

variantei 1 propusă, a atribuit intimaților, în detrimentul revizuentei, un

teren mai valoros decât cel al revizuentei, deși aceasta din urmă a cumpărat un

teren de 1,5 ori mai mare decât cel al intimaților, atribuindu-le definitiv,

mai mult decât aceștia au solicitat.

Prin Decizia nr.

162/A din 24 octombrie 2013, Tribunalul Călărași, secția civilă, din oficiu,

și-a declinat competența materială de soluționare a cererii de revizuire în

favoarea Curții de Apel București.

Pentru a se

dezînvesti, tribunalul a reținut, în esență, că hotărârea ce formează obiectul

cererii de revizuire - astfel cum a rămas irevocabilă - este Decizia civilă nr.

1002 din 3 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, aceasta din urmă

fiind instanța competentă a soluționa pricina, în temeiul prevederilor art. 323

alin. (1) din același cod, în raport de care ,,cererea de revizuire se

îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei

revizuire se cere”.

Urmare declinării,

cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 6 noiembrie 2013, în

Dosarul nr. 1976/116/2013 (2082/2013).

Prin Decizia civilă

nr. 8/A din 14 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, la rându-i, s-a

declarat necompetentă a soluționa cererea de revizuire, astfel că, a admis

excepția de necompetență materială și, pe cale de consecință, a declinat

competența de soluționare a cauzei privind pe revizuenta T.M. în contradictoriu

cu intimații T.F. și T.M.L., în favoarea Tribunalului Călărași.

A constatat ivit

conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului, Înaltei

Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a se

dezînvesti, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie a reținut în considerentele Deciziei nr. 8/A din 14

ianuarie 2014 că, fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și

5 C. proc. civ. de la 1865, cererea de revizuire este de competența instanței

care a pronunțat decizia atacată prin calea extraordinară de atac de retractare

a revizuirii, această instanță fiind Tribunalul Călărași, care a pronunțat

Decizia nr. 91 din 11 decembrie 2012, a cărei revizuire se cere.

Învestită a pronunța

regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă

va stabili în favoarea Tribunalului Călărași competența de soluționare a

cererii de revizuire pentru considerentele ce succed:

Potrivit

dispozițiilor imperative prevăzute de art. 323 alin. (1) C. proc. civ. de la

1865 ,,cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea

rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere”, dat fiind specificul acestei

căi de atac.

Astfel, fiind

reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare, competența de

soluționare a cererii de revizuire revine instanței care a pronunțat decizia

atacată, desigur cu excepția prevăzută de alin. (2) al art. 323 din același

cod.

În speță, instanța a

fost învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire, care a fost întemeiată

în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ. de la 1865, ce are

ca obiect Decizia nr. 91 din 11 decembrie 2012 a Tribunalului Călărași, hotărâre

prin care au fost respinse apelurile declarate de pârâta T.M. (revizuentă) și

de reclamanții T.F. și T.M.L. (intimați în prezenta cerere de revizuire)

împotriva Sentinței civile nr. 742 din 15 noiembrie 2010 pronunțată de

Judecătoria Lehliu Gară și rămasă definitivă în instanța de apel.

Interpretarea

potrivit căreia, numai instanța care a pronunțat hotărârea atacată este

competentă să soluționeze cererea de revizuire (în speță Decizia nr. 91 din 11

decembrie 2012 a Tribunalului Călărași), astfel cum prevăd dispozițiile art.

323 alin. (1) din cod, decurge din natura juridică a revizuirii, care a fost

reglementată de legiuitor ca o cale extraordinară de atac de retractare,

aparținând, din punct de vedere al competenței, aceleiași instanțe care a

pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere.

O altă interpretare a

dispozițiilor legale referitoare la competența de soluționare a cererii de

revizuire ar contraveni dispozițiilor imperative statuate prin prevederile art.

323 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, de la care părțile nu pot deroga.

Așadar, cum hotărârea

atacată este Decizia nr. 91 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul

Călărași, conform precizării făcută de revizuenta T.M. la data de 24 octombrie

2013 și nu Decizia nr. 1002 din 3 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie - cum, din eroare, a

apreciat Tribunalul Călărași - Înalta Curte va stabili în favoarea Tribunalului

Călărași competența materială de soluționare a cererii de revizuire, întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ. din 1865.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2014.

Procesat de GGC - LM