ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 965/2014

Asupra contestației în anulare de față, constată: Prin Decizia nr. 2334 din 29 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții B.Gh., D.H. și P.Gh. (decedat, a cărui calitate procesuală a fost preluată de moștenitorii P.V. și P.I.) împotriva Deciziei nr. 259 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. S-au constatat nule recursurile declarate de pârâții P.C.I.I.I. și M.I. împotriva aceleiași decizii. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că recursurile declarate de pârâții P.C.I.I.I. și M.I. sunt nule, în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c), art. 303 alin. (1) și art. 306 alin. (1) C. proc.

civ. Instanța supremă a apreciat că, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat. S-a reținut că, față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ. În speță, s-a constatat că prin recursurile declarate de pârâții P.C.I.I.I.

și M.I. nu s-au formulat critici privind soluția pronunțată prin decizia atacată, care să facă posibilă încadrarea în acest text procedural. Dezvoltarea criticilor formulate de cei doi recurenți au vizat doar chestiuni de fapt și modul în care instanța de apel a făcut aprecierea probelor cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat. Or, s-a reținut că modul în care instanța de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de nelegalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. În ceea ce privește recursul declarat de pârâții B.Gh., D.H. și P.Gh.

(acesta din urmă decedat), s-a constatat că în primul ciclu procesual, recursul declarat de aceștia a fost respins, reținându-se că respectivii recurenți nu au declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, achiesând astfel la soluția pronunțată de tribunal. Totodată, s-a constatat că acești recurenți nu pot critica, pe calea recursului, decizia instanței de apel, prin care li s-au acordat cu titlu de despăgubiri valori mai mari decât cele la care au achiesat prin nedeclararea apelului. La rejudecarea apelului, după casare, pârâții B.Gh., D.H. și P.Gh. au formulat cerere de aderare la apelul declarat de reclamanta SC H. SA și la apelul declarat de pârâtul P.C.I.I.I., iar prin decizia ce face obiectul recursului de față a fost respinsă cererea de aderare la apel, ca tardiv formulată.

În raport de aceste împrejurări și având în vedere că în prezentul recurs nu au fost formulate critici împotriva soluției dată cererii de aderare la apel, ceea ce echivalează cu neexercitarea căii de atac a aderării la apel, s-a constatat că hotărârea primei instanțe a intrat în puterea lucrului judecat față de pârâții B.Gh., D.H. și P.Gh., iar exercitarea căii de atac a recursului, prin care s-au formulat doar critici ce vizează fondul cauzei, apare ca fiind omisso medio, astfel că recursul declarat de aceștia a fost respins, ca inadmisibil. Împotriva Deciziei nr. 2334 pronunțată la 29 martie 2012 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă au declarat contestație în anulare B.Gh., D.H.

și P.V. invocând prevederile art. 318 C. proc. civ. de la 1865, în sensul că instanța de recurs nu a răspuns motivelor invocate de aceștia, referitoare ,,la modul defectuos în care experții au realizat evaluarea imobilului expropriat, la aplicarea prevederilor art. 26, art. 27 și 30 din Legea nr. 33/1994”, precum și la ignorarea unor probatorii. Totodată, contestatorii au susținut că ,,instanța nu a răspuns motivelor de recurs”. Examinând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă și urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed: Fiind reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare, caracterizată prin caracterul limitativ al motivelor ce pot fi invocate prin intermediul său, contestația în anulare este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute la art. 317 C. proc.

civ. (necompetență sau vicii de procedură), precum și pentru cele indicate la art. 318 (atunci când hotărârile instanțelor de recurs sunt rezultatul unor greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare), contestația în anulare este deschisă numai pentru aceste motive, strict și limitativ reglementate de Codul de procedură civilă. În speță, prin Decizia nr. 2334/2012 a Înaltei Curți de Casație și justiție, secția I civilă a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii din prezenta contestație în anulare, cu mențiunea că urmare decesului lui P.Gh., calitatea procesuală a acestuia a fost transmisă contestatorului P.V.

Or, potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 ,,hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatului unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.” Pornind de la interpretarea sintagmei ,,hotărârile instanței de recurs” este de observat că pentru a avea deschisă această cale extraordinară de atac de retractare a contestației în anulare, textul procedural mai sus evocat prevede în mod obligatoriu ca hotărârea ce formează obiectul contestației în anulare să fie dată în recurs, de instanța de recurs, deci recursul să fie admisibil.

Așadar, stabilindu-se că recursul declarat de contestatori este inadmisibil, este evident că nu poate fi exercitată calea de atac a contestației în anulare împotriva unei decizii care nu a fost dată în recurs, deci împotriva unei hotărâri care nu poate fi cenzurată legal pe calea recursului. Altfel spus, obiect al contestației în anulare îl pot constitui doar hotărârile instanței de recurs, numai în situațiile când legea prevede că recursul poate fi exercitat, fiind deci admisibil, situație care nu se regăsește în cazul dedus judecății. Fiind respins ca inadmisibil recursul, nici contestația în anulare nu poate fi admisibilă, deoarece contestația în anulare vizează strict posibilitatea retractării unor hotărâri date în recurs, deci a unor decizii susceptibile de a fi recurate, ipoteză străină cauzei.

Față de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii B.Gh., D.H. și P.V. împotriva Deciziei nr. 2334 din 29 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2014. Procesat de GGC - LM