ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 965/2014

Asupra contestației

în anulare de față, constată:

Prin Decizia nr. 2334 din 29 martie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă s-a respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâții B.Gh., D.H. și P.Gh. (decedat, a

cărui calitate procesuală a fost preluată de moștenitorii P.V. și P.I.)

împotriva Deciziei nr. 259 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

S-au constatat nule

recursurile declarate de pârâții P.C.I.I.I. și M.I. împotriva aceleiași

decizii.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a reținut că recursurile declarate de pârâții

P.C.I.I.I. și M.I. sunt nule, în raport de dispozițiile art. 302

1

lit. c), art. 303 alin. (1) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța supremă a

apreciat că, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de

recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C.

proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării

unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea

atacată, raportat la motivul de recurs invocat.

S-a reținut că, față

de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu

privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile

privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C.

proc. civ.

În speță, s-a

constatat că prin recursurile declarate de pârâții P.C.I.I.I. și M.I. nu s-au

formulat critici privind soluția pronunțată prin decizia atacată, care să facă

posibilă încadrarea în acest text procedural.

Dezvoltarea criticilor

formulate de cei doi recurenți au vizat doar chestiuni de fapt și modul în care

instanța de apel a făcut aprecierea probelor cu privire la cuantumul

despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat.

Or, s-a reținut că

modul în care instanța de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o

critică de nelegalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de

analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat

prin O.U.G. nr. 138/2000.

În ceea ce privește

recursul declarat de pârâții B.Gh., D.H. și P.Gh. (acesta din urmă decedat),

s-a constatat că în primul ciclu procesual, recursul declarat de aceștia a fost

respins, reținându-se că respectivii recurenți nu au declarat apel împotriva

sentinței primei instanțe, achiesând astfel la soluția pronunțată de tribunal.

Totodată, s-a

constatat că acești recurenți nu pot critica, pe calea recursului, decizia

instanței de apel, prin care li s-au acordat cu titlu de despăgubiri valori mai

mari decât cele la care au achiesat prin nedeclararea apelului.

La rejudecarea

apelului, după casare, pârâții B.Gh., D.H. și P.Gh. au formulat cerere de

aderare la apelul declarat de reclamanta SC H. SA și la apelul declarat de

pârâtul P.C.I.I.I., iar prin decizia ce face obiectul recursului de față a fost

respinsă cererea de aderare la apel, ca tardiv formulată.

În raport de aceste

împrejurări și având în vedere că în prezentul recurs nu au fost formulate

critici împotriva soluției dată cererii de aderare la apel, ceea ce echivalează

cu neexercitarea căii de atac a aderării la apel, s-a constatat că hotărârea

primei instanțe a intrat în puterea lucrului judecat față de pârâții B.Gh.,

D.H. și P.Gh., iar exercitarea căii de atac a recursului, prin care s-au

formulat doar critici ce vizează fondul cauzei, apare ca fiind omisso medio,

astfel că recursul declarat de aceștia a fost respins, ca inadmisibil.

Împotriva Deciziei

nr. 2334 pronunțată la 29 martie 2012 de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă au declarat contestație în anulare B.Gh., D.H. și P.V. invocând

prevederile art. 318 C. proc. civ. de la 1865, în sensul că instanța de recurs

nu a răspuns motivelor invocate de aceștia, referitoare ,,la modul defectuos în

care experții au realizat evaluarea imobilului expropriat, la aplicarea prevederilor

art. 26, art. 27 și 30 din Legea nr. 33/1994”, precum și la ignorarea unor

probatorii. Totodată, contestatorii au susținut că ,,instanța nu a răspuns

motivelor de recurs”.

Examinând contestația

în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă și urmează a fi

respinsă pentru considerentele ce succed:

Fiind reglementată ca

o cale extraordinară de atac de retractare, caracterizată prin caracterul

limitativ al motivelor ce pot fi invocate prin intermediul său, contestația în

anulare este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute la art. 317 C. proc.

civ. (necompetență sau vicii de procedură), precum și pentru cele indicate la

art. 318 (atunci când hotărârile instanțelor de recurs sunt rezultatul unor

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în

parte, a omis a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare),

contestația în anulare este deschisă numai pentru aceste motive, strict și

limitativ reglementate de Codul de procedură civilă.

În speță, prin

Decizia nr. 2334/2012 a Înaltei Curți de Casație și justiție, secția I civilă a

fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii din prezenta

contestație în anulare, cu mențiunea că urmare decesului lui P.Gh., calitatea

procesuală a acestuia a fost transmisă contestatorului P.V.

Or, potrivit art. 318

alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 ,,hotărârile instanțelor de recurs mai pot

fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatului unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare.”

Pornind de la

interpretarea sintagmei ,,hotărârile instanței de recurs” este de observat că

pentru a avea deschisă această cale extraordinară de atac de retractare a

contestației în anulare, textul procedural mai sus evocat prevede în mod

obligatoriu ca hotărârea ce formează obiectul contestației în anulare să fie

dată în recurs, de instanța de recurs, deci recursul să fie admisibil.

Așadar, stabilindu-se

că recursul declarat de contestatori este inadmisibil, este evident că nu poate

fi exercitată calea de atac a contestației în anulare împotriva unei decizii

care nu a fost dată în recurs, deci împotriva unei hotărâri care nu poate fi

cenzurată legal pe calea recursului.

Altfel spus, obiect

al contestației în anulare îl pot constitui doar hotărârile instanței de

recurs, numai în situațiile când legea prevede că recursul poate fi exercitat,

fiind deci admisibil, situație care nu se regăsește în cazul dedus judecății.

Fiind respins ca

inadmisibil recursul, nici contestația în anulare nu poate fi admisibilă,

deoarece contestația în anulare vizează strict posibilitatea retractării unor

hotărâri date în recurs, deci a unor decizii susceptibile de a fi recurate,

ipoteză străină cauzei.

Față de

considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă

contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii B.Gh., D.H. și

P.V. împotriva Deciziei nr. 2334 din 29 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2014.

Procesat de GGC - LM