ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4002/2013

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 2334 din 29 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții B.G., D.L. și P.G. - decedat, a cărui calitate procesuală a fost preluată de moștenitorii P.V. și P.I. împotriva deciziei nr. 259 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și s-au constatat nule recursurile declarate de pârâții P.C.I.I.I. și M.I. împotriva aceleiași decizii. Recursurile declarate de pârâții P.C.I.I.I. și M.I. au fost constatate nule, în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c), art. 303 alin. (1) și art. 306 alin. (1) din C. proc.

civ., reținându-se că motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 din cod. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat. Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 din C. proc. civ. În speță, s-a constatat că prin recursurile declarate de pârâții P.C.I.I.I.

și M.I. nu s-au formulat critici privind soluția pronunțată prin decizia atacată, care să facă posibilă încadrarea în acest text. Dezvoltarea criticilor formulate de cei doi recurenți au vizat doar chestiuni de fapt și modul în care instanța de apel a făcut aprecierea probelor cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat. Or, modul în care instanța de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 din C. proc. civ. a fost abrogat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000. În ceea ce privește recursul declarat de pârâții B.G., D.L.

și P.G., în prezent decedat, s-a constatat că în primul ciclu procesual, recursul declarat de aceștia a fost respins, reținându-se că respectivii recurenți nu au declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, achiesând astfel la soluția pronunțată de tribunal. Totodată, s-a constatat că acești recurenți nu pot critica, pe calea recursului, decizia instanței de apel prin care li s-au acordat cu titlu de despăgubiri valori mai mari decât cele la care au achiesat prin nedeclararea apelului. La rejudecarea apelului, după casare, pârâții B.G., D.L. și P.G. au formulat cerere de aderare la apelul declarat de reclamanta SC H. SA și la apelul declarat de pârâtul P.C.I.I.I., iar prin decizia ce face obiectul recursului de față a fost respinsă cererea de aderare la apel, ca tardiv formulată.

În raport de aceste împrejurări și având în vedere că în prezentul recurs nu au fost formulate critici împotriva soluției dată cererii de aderare la apel, ceea ce echivalează cu neexercitarea căii de atac a aderării la apel, s-a constatat că hotărârea primei instanțe a intrat în puterea lucrului judecat față de pârâții B.G., D.L. și P.G., iar exercitarea căii de atac a recursului, prin care s-au formulat doar critici ce vizează fondul cauzei, apare ca fiind omisso medio, astfel că recursul declarat de aceștia a fost respins ca inadmisibil. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare P.C.I.I.I., solicitând admiterea, anularea hotărârii atacate și rejudecarea recursului, cu dispunerea, pe fond, a casării cu trimitere spre rejudecare, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea cererii reconvenționale, cu precizările ulterioare, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

A considerat că se află atât în ipoteza referitoare la existența unei greșeli materiale, cât și în cea privitoare la faptul că instanța nu a răspuns tuturor motivelor de recurs. A solicitat a se avea în vedere faptul că în cauză erau aplicabile inclusiv prevederile art. 306 pct. 2 și 3 C. proc. civ., iar instanța trebuia să dea eficiență art. 6 din C.E.D.O. și să răspundă tuturor cererilor și apărărilor formulate de părți. A arătat astfel că deși la dosarul cauzei se aflau indicate motive de recurs vizând nelegalitatea hotărârilor recurate, dintr-o greșeală materială acestea au fost considerate ca inexistente. De asemenea, a precizat că deși la dosarul cauzei existau motive care puteau fi analizate în recurs, acestea au fost neglijate, astfel încât sunt întrunite ambele situații prevăzute de art. 318 C. proc.

civ. În acest sens, a menționat că existau critici referitoare la inaplicabilitatea art. 26 din Legea nr. 33/1994, critici referitoare la admisibilitatea unei cereri, pe fondul cauzei, lipsa unei hotărâri guvernamentale a Comisiei de expropriere, critici privind nepronunțarea pe disjungerea cauzelor. A conchis că dintr-o eroare materială instanța nu s-a pronunțat asupra respectivelor critici, omițând a se pronunța asupra tuturor motivelor de recurs. Contestația în anulare este neîntemeiată, în considerarea argumentelor ce succed. Art. 318 alin. (1) C. proc. civ., indicat ca temei de drept al contestației în anulare, stipulează că „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Se observă că prin contestația în anulare formulată s-a susținut că în cauză sunt întrunite ambele ipoteze reglementate de textul de lege sus citat, susțineri care însă nu pot fi primite. Se reține astfel că prima teză a textului de lege reglementează posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac în situația în care dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale. Prin greșeli materiale se înțeleg, în sensul textului de lege, erorile materiale, respectiv cele de ordin formal, procedural săvârșite involuntar cu ocazia judecății și nu greșeli de judecată, cum ar fi aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziții legale sau rezolvarea unui incident procedural.

Se constată deci că pentru a învesti instanța cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare, se impune ca și criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege. Or, în speță, așa zisa eroare materială a instanței de recurs este reprezentată de omisiunea cercetării tuturor motivelor de recurs, ceea ce, în opinia contestatorului, presupune întrunirea și celei de a doua ipoteze reglementată de art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În cauză însă, prin decizia atacată, nu au fost omise a fi cercetate motive de recurs, ci dimpotrivă, din analiza acestora, s-a constatat că nu pot fi primite, întrucât nu se încadrează în cele prevăzute limitativ, ca și critici de legalitate, în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., sens în care recursul declarat de contestator s-a constatat nul. Pentru cele ce preced, se va respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de P.C.I.I.I. împotriva deciziei nr. 2334 din 29 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.