ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4414/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 5910 din 8 iulie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, și de proprietate intelectuală, a constatat nulitatea recursului declarat de reclamanta U.L.R. împotriva deciziei nr. 369A din 14 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., iar art. 306 alin. (1) din același Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat, când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., ori când criticile formulate nu au legătură cu considerentele deciziei atacate, calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs, deși încadrabilă în cazurile reglementate de art. 304 C. proc. civ. și făcând ample referiri la dispoziții legale interne și comunitare în materia dreptului de proprietate, nu vizează soluția adoptată prin decizia supusă controlului judiciar, ceea ce atrage nulitatea căii de atac astfel declarate. Motivele de recurs nu fac referiri la soluția respingerii apelului și nu arată care sunt argumentele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci expun nemulțumiri ale recurentei-reclamante legate de modalitatea de soluționare a fondului cauzei fără nici o legătură cu considerentele deciziei recurate, în contextul în care prin această decizie cauza a fost soluționată prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.

Chiar dacă în motivele de recurs reclamanta a făcut referire la „greșita soluționare a cauzei prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților", aceasta nu a arătat în ce a constat, în concret, greșeala instanței de apel în admiterea acestei excepții și nu a dezvoltat critici în acest sens, limitându-se la o simplă afirmație privind soluționarea eronată a cauzei prin intermediul excepției arătate. Referirile reclamantei la greșita aplicare a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, la presupusa nesoluționare, de către instanța de apel, a tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită, ori la interpretarea dispozițiilor legale din materia proprietății prin raportare la normele constituționale sunt străine soluției adoptate de instanța de apel și motivării aferente acesteia.

De asemenea, susținerile apărătorului ales al recurentei, formulate cu ocazia concluziilor verbale expuse la termenul la care pricina a fost reținută spre soluționare, privind nerespectarea deciziei de casare pronunțate în cauză, modalitatea de soluționare a excepției în sensul nepunerii ei în discuția părților, precum și încălcarea deciziilor în interesul legii evocate, nu se regăsesc în motivele formulate în scris, astfel încât nu pot fi avute în vedere la soluționarea recursului. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.

S-a mai reținut că în speță nu sunt date motive de ordine publică și în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat nulitatea recursului. Împotriva acestei decizii reclamanta U.L.R. a formulat contestație în anulare invocând dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor se susține că potrivit prevederilor art. 317 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau atunci când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Se mai susține că potrivit prevederilor art. 318 C. proc.

civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Dispoziția legală menționată, arată contestatoarea, se referă la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pe calea contestației în anulare neputând fi remediate greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale. Se susține că decizia contestată a reținut ca motive de nelegalitate: greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București, greșita aplicare a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 și aplicarea limitativă a prevederilor art. 480 și urm. C. civ.

și nu a cercetat niciunul din motivele de modificare a deciziei pronunțate în apel, constatând nulitatea recursului. Dreptul de proprietate al contestatoarei este protejat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. La judecarea recursului au fost încălcate prevederile art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Contestația în anulare va fi respinsă. Astfel, decizia pronunțată în recurs este criticată din perspectiva art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Pe calea contestației în anulare se solicită instanței care a pronunțat hotărârea atacată să-și desființeze propria hotărâre în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare ce poate fi exercitată pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 - contestația în anulare propriu-zisă și de art. 318 C. proc. civ., respectiv contestația în anulare specială. Dispozițiile art. 317 C. proc. civ. alin. (1) pct. 1 statuează: „când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; pct. 2 când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență". La alin. (2) se dispune: „Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond". Dispozițiile art. 318 C. proc.

civ. reglementează contestația în anulare specială (greșeală materială și omisiunea cercetării unui motiv de modificare sau casare). Potrivit art. 318 alin. (1) Teza a doua C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Prin urmare acest text de lege reglementează situația când instanța de recurs prin hotărârea contestată a admis sau a respins recursul fără ca aceasta, din greșeală, să analizeze unul sau mai multe motive de recurs. Or, în speță, prin decizia contestată recursul a fost constatat nul, motiv pentru care contestația în anulare se privește ca inadmisibilă și nu poate fi primit nici motivul prevăzut de art. 317 C. proc.

civ., evocat de altfel generic, nici motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) Teza a doua C. proc. civ. Pentru considerentele expuse contestația în anulare formulată de către contestatoarea U.L.R. împotriva deciziei civile nr. 5910 din 8 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, și de proprietate intelectuală, va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de către contestatoarea U.L.R. împotriva deciziei civile nr. 5910 din 8 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012 .