ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4414/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

decizia nr. 5910 din 8 iulie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă, și de proprietate intelectuală, a constatat nulitatea recursului

declarat de reclamanta U.L.R. împotriva deciziei nr. 369A din 14 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția a III a civilă, și pentru cauze cu minori și

de familie.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că potrivit

art. 302

1

lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să

cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea

lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu

separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc.

civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs,

motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., iar art. 306 alin. (1) din același Cod prevede că recursul este nul dacă

nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.

(2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă

că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut

de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de

nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este

motivat, când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., ori când criticile formulate nu

au legătură cu considerentele deciziei atacate, calea de atac va fi lovită de

nulitate.

În speță, succesiunea de fapte și afirmații din

cuprinsul cererii de recurs, deși încadrabilă în cazurile reglementate de art.

304 C. proc. civ. și făcând ample referiri la dispoziții legale interne și

comunitare în materia dreptului de proprietate, nu vizează soluția adoptată

prin decizia supusă controlului judiciar, ceea ce atrage nulitatea căii de atac

astfel declarate.

Motivele de recurs nu fac referiri la soluția

respingerii apelului și nu arată care sunt argumentele de nelegalitate ale

deciziei recurate, ci expun nemulțumiri ale recurentei-reclamante legate de

modalitatea de soluționare a fondului cauzei fără nici o legătură cu

considerentele deciziei recurate, în contextul în care prin această decizie

cauza a fost soluționată prin admiterea excepției lipsei calității procesuale

pasive.

Chiar dacă în motivele de recurs reclamanta a făcut

referire la „greșita soluționare a cauzei prin admiterea excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâților", aceasta nu a arătat în ce a

constat, în concret, greșeala instanței de apel în admiterea acestei excepții

și nu a dezvoltat critici în acest sens, limitându-se la o simplă afirmație

privind soluționarea eronată a cauzei prin intermediul excepției arătate.

Referirile reclamantei la greșita aplicare a

dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, la

presupusa nesoluționare, de către instanța de apel, a tuturor capetelor de

cerere cu care a fost învestită, ori la interpretarea dispozițiilor legale din

materia proprietății prin raportare la normele constituționale sunt străine

soluției adoptate de instanța de apel și motivării aferente acesteia.

De asemenea, susținerile apărătorului ales al

recurentei, formulate cu ocazia concluziilor verbale expuse la termenul la care

pricina a fost reținută spre soluționare, privind nerespectarea deciziei de

casare pronunțate în cauză, modalitatea de soluționare a excepției în sensul

nepunerii ei în discuția părților, precum și încălcarea deciziilor în interesul

legii evocate, nu se regăsesc în motivele formulate în scris, astfel încât nu pot

fi avute în vedere la soluționarea recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de

reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente

controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când

criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supusă

acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept,

atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin

respectiva hotărâre.

S-a mai reținut că în speță nu sunt date motive de

ordine publică și în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., s-a

constatat nulitatea recursului.

Împotriva acestei decizii reclamanta U.L.R. a

formulat contestație în anulare invocând dispozițiile art. 317 și art. 318 C.

proc. civ.

În dezvoltarea criticilor se susține că potrivit

prevederilor art. 317 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu

contestație în anulare când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a

judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau atunci

când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competență.

Se mai susține că potrivit prevederilor art. 318 C.

proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Dispoziția

legală menționată, arată contestatoarea, se referă la greșeli materiale

evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pe calea

contestației în anulare neputând fi remediate greșeli de judecată, de apreciere

a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

Se susține că decizia contestată a reținut ca motive

de nelegalitate: greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale

pasive a Consiliului General al Municipiului București, greșita aplicare a

dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 și aplicarea limitativă a prevederilor

art. 480 și urm. C. civ. și nu a cercetat niciunul din motivele de modificare a

deciziei pronunțate în apel, constatând nulitatea recursului.

Dreptul de proprietate al contestatoarei este protejat

de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, de art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

La judecarea recursului au fost încălcate prevederile

art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Contestația în anulare va fi respinsă.

Astfel, decizia pronunțată în recurs este criticată

din perspectiva art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Pe calea contestației în anulare se solicită

instanței care a pronunțat hotărârea atacată să-și desființeze propria hotărâre

în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de

atac, de retractare ce poate fi exercitată pentru motivele expres și limitativ

prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 - contestația în anulare

propriu-zisă și de art. 318 C. proc. civ., respectiv contestația în anulare

specială.

Dispozițiile art. 317 C. proc. civ. alin. (1) pct. 1

statuează: „când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina,

nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; pct. 2 când hotărârea a fost

dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență". La alin. (2) se dispune: „Cu toate acestea, contestația poate

fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost

invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau

nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi

fost judecat în fond".

Dispozițiile art. 318 C. proc. civ. reglementează

contestația în anulare specială (greșeală materială și omisiunea cercetării

unui motiv de modificare sau casare).

Potrivit art. 318 alin. (1) Teza a doua C. proc.

civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Prin urmare acest text de lege reglementează situația

când instanța de recurs prin hotărârea contestată a admis sau a respins

recursul fără ca aceasta, din greșeală, să analizeze unul sau mai multe motive

de recurs.

Or, în speță, prin decizia contestată recursul a fost

constatat nul, motiv pentru care contestația în anulare se privește ca

inadmisibilă și nu poate fi primit nici motivul prevăzut de art. 317 C. proc.

civ., evocat de altfel generic, nici motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) Teza

a doua C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse contestația în anulare

formulată de către contestatoarea U.L.R. împotriva deciziei civile nr. 5910 din

8 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, și de

proprietate intelectuală, va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de către

contestatoarea U.L.R. împotriva deciziei civile nr. 5910 din 8 iulie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 iunie

2012

.