ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5448/2012

Asupra recursurilor constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 ianuarie 2008 pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâtele D.B.M. și D.B.M.R. pentru a fi obligate să-i restituie împrumutul nerambursat, în sumă de 137.200 euro, cu cheltuieli de judecată. Motivând în fapt acțiunea, reclamantul a arătat ca a fost contactat la sfârșitul anului 2006 de numitul F.D. care i-a solicitat să meargă la atelierul acestuia, respectiv pe strada Brestei, pentru a discuta o problemă, lucru pe care l-a și făcut. A mai arătat că, la atelierul numitului F.D., acesta i-a prezentat-o pe pârâta D.B.M. ca fiind o cunoștință mai veche de-a lui F.D.

și directoare la o firmă de colectare fier vechi din Craiova și care avea nevoie urgentă de o sumă de bani. Astfel, F.D. a insistat ca reclamantul să o ajute pe pârâtă, în sensul de a-i împrumuta acesteia suma de bani, cu garanția că pârâta este o persoană de încredere, reclamantul împrumutând-o atunci cu suma de 20.000 euro. Ulterior, pârâta, care i-a câștigat încrederea reclamantului, a solicitat acestuia să devină asociați pentru înființarea propriei lor firme de colectare fier vechi, activitate în care pârâta avea experiență și din care aceștia puteau obține venituri importante. Pe fondul acestor raporturi, pârâta i-a solicitat reclamantului să-i împrumute, în continuare, diverse sume de bani, lucru pe care l-a și făcut, însă pentru siguranța acestuia i-a cerut pârâtei să semneze câte o chitanță în acest sens și să-i ofere acestuia ceva în garanție.

I-au fost predate astfel, spre păstrare, un certificat de acționar la T. București pe numele soțului pârâtei, decedat, Dispoziția Primarului Municipiului Craiova nr. 5633 din 8 iulie 2002, Procesul-verbal de negociere din 26 mai 2004 și Hotărârea nr. 1036 din 2 iunie 2005 a D.G.F.P. Dolj, conform căreia aceasta era îndreptățită să primească o despăgubire în sumă de 4.170.909.600 lei vechi. Toate aceste acțiuni l-au determinat pe reclamant să aibă încredere în pârâtă și să o împrumute în mai multe rânduri, de fiecare dată întocmindu-se chitanță scrisă personal de către pârâtă, chitanță în care se totaliza atât datoria nerambursată, cât și suma împrumutată la data respectivă.

Reclamantul a susținut că pârâta a invocat diverse motive atunci când reclamantul i-a solicitat restituirea sumei datorate, respectiv probleme la firma unde aceasta era directoare, lipsa banilor pentru achitarea unui credit imobiliar, fie diverse probleme financiare ale fiicei sale, pârâta D.B.M.R. Întrucât suma împrumutată ajunsese la valoarea de 153.000 euro, reclamantul le-a solicitat pârâtelor să-și ia un angajament ferm cu privire la data la care acestea se angajează să-i restituie împrumutul, însă acestea și de această dată i-au promis că intenționează să înstrăineze imobilul din strada I.L.C., a cărui valoare era de peste 12 miliarde lei vechi.

Reclamantul a arătat că pârâtele au fost de acord să întocmească chitanța prin care acestea au recunoscut că au împrumutat suma totală de 153.000 euro, angajându-se ca, în situația în care nu vor putea vinde imobilul până la data de 1 ianuarie 2008, sunt de acord să-l transmită reclamantului prin contract de vânzare-cumpărare, la prețul de 153.000 RON, întocmind chitanța pe care, de altfel, a și depus-o în scop probator la dosar. După această ultimă înțelegere, pârâta D.B.M. i-a restituit doar suma de 15.800 euro, așa cum rezultă din declarația "Chitanță", autentificată sub nr. AA din 28 decembrie 2007 la B.N.P. B.M. La data de 17 aprilie 2008, pârâtele D.B.M. și D.B.M.R. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, pârâtele au arătat că, față de temeiul juridic invocat de reclamant și de situația de fapt susținută în speță înscrisul depus la dosar nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 1179, 1180 C. civ., întrucât împrumutul fiind un contract sinalagmatic potrivit art. 1179 C. civ. se impunea, sub sancțiunea nevalabilității, să fie făcut în atâtea exemplare originale câte părți cu interes contrar există în cauză și să poarte mențiunea despre numărul originalelor ce s-au făcut. Potrivit art. 1180 C. civ., înscrisul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris sau cel puțin acesta, înainte de a subsemna să adauge la finele actului cuvintele "bun și aprobat", arătând întotdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să iscălească.

S-a arătat că, în raport de aceste condiții prevăzute de lege, înscrisul sub semnătură privată nu poate fi opus pârâtei D.B.M.R. întrucât acesteia nu-i aparține scrierea din înscrisul depus la dosar, nu a efectuat mențiunea "bun și aprobat" pe acest înscris și nu a restituit nicio sumă reclamantului în contul pretinsului împrumut. Pârâta D.B.M.R. a invocat lipsa calității procesuale pasive susținând că nu-i poate fi opus înscrisul și nu a împrumutat niciodată nicio sumă de bani de la reclamant, aspecte ce rezultă chiar din descrierea situației de fapt din cuprinsul acțiunii reclamantului. Ambele pârâte au contestat valabilitatea înscrisului sub semnătură privată depus de reclamant la dosar, sub aspectul valabilității consimțământului lor în raport de dispozițiile art. 953, 955 - 959 C. civ.

susținând că înscrisul intitulat chitanță a fost scris de D.B.M. și semnat de ambele pârâte sub amenințare exercitată de reclamant și numiții F.D. și M.E. la data de 22 august 2007, când au pătruns în domiciliul lor și sub amenințare, li s-a dictat conținutul înscrisului și au fost forțate să-l semneze. Pârâtele au solicitat spre consultare Dosarul nr. 9793/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în care s-au efectuat cercetări cu privire la aspectele petrecute la data de 22 august 2007. Pârâtele au formulat cerere reconvențională solicitând instanței să constate nulitatea absolută a înscrisului intitulat "chitanță", pretins a fi încheiat la 22 martie 2007, dar în realitate, scris și semnat la 22 august 2007, în condițiile descrise de acestea prin întâmpinare și în raport de dispozițiile art. 948, 966 - 968 C. civ., în principal, pentru lipsa cauzei actului juridic, iar în subsidiar, pentru cauza falsă, ilicită a acestui act.

Pârâtele au arătat că au solicitat nulitatea acestui înscris având în vedere că reclamantul a pretins că, prin acesta, s-au obligat să-i restituie un împrumut de 153.000 euro, în condițiile în care, un astfel de împrumut nu a existat, situație în care lipsește scopul pentru care acestea s-ar fi obligat la restituirea unei asemenea sume. Pârâtele au susținut că, prin întâmpinarea depusă, au arătat în ce condiții au fost nevoite să-și exprime, prin semnătură, consimțământul cu privire la cele înscrise în "chitanță", împrejurări care nu pot conduce la concluzia că acestea și-ar fi exprimat un consimțământ valabil.

Au mai arătat că o condiție a valabilității actului juridic este însă analiza cauzei actului juridic, a existenței acesteia care, nefiind îndeplinită, alături de celelalte condiții ce trebuie întrunite cumulativ, astfel cum au fost prevăzute de art. 948 C. civ., înscrisul este nul absolut, nulitate care o solicită a se constata de către instanță prin hotărâre judecătorească. În cauză s-a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.B.M.R., excepție care a fost pusă în discuția părților și pe care instanța a unit-o cu fondul cauzei. Prin Sentința civilă nr. 20463 din 22 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. 2329/215/2008, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul B.I.

în contradictoriu cu pârâtele D.B.M. și D.B.M.R., au fost obligate pârâtele către reclamant la plata sumei de 133.200 euro, împrumut nerestituit, echivalent în lei la data efectuării plății, a fost respinsă cererea reconvențională precizată formulată de pârâtele D.B.M. și D.B.M.R. și au fost obligate pârâtele către reclamant la 10.263 RON cheltuieli de judecată. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta D.B.M.R. prin întâmpinare, a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că din probele administrate în cauză a rezultat că aceasta a avut raporturi juridice cu reclamantul prin semnarea înscrisului alături de pârâta D.B.M., obligându-se în acest mod la restituirea împrumutului.

Cererea reconvențională formulată de pârâte a fost respinsă, instanța apreciind că pârâtele nu au făcut dovada conform art. 1169 C. civ. a lipsei cauzei actului juridic sau că actul s-a întemeiat pe o cauză falsă, ilicită și, în consecință, s-a constatat că actul nu poate fi sancționat cu nulitatea absolută. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâtele D.B.M. și D.B.M.R., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În ședința publică din 6 noiembrie 2009 apelantele-pârâte au invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei în soluționarea cauzei în primă instanță, în raport de valoarea obiectului de peste 500.000 RON. Prin Decizia civilă nr. 679 din 6 noiembrie 2009, Tribunalul Dolj a admis apelul formulat de pârâte împotriva Sentinței civile M.20463 din 22 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a anulat sentința și a constatat competența Tribunalului Dolj, secția civilă, de soluționare a cauzei în primă instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 2 alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON. Instanța a constatat că reclamantul-intimat B.I. a învestit Judecătoria Craiova la data de 30 ianuarie 2008, cu o cerere îndreptată împotriva apelantelor-pârâte D.B.M. și D.B.M.R. având ca obiect pretenții în valoare de 137.200 euro. Cum cursul stabilit de Banca Națională a României la data de 30 ianuarie 2008 (data introducerii cererii de chemare în judecată) pentru un euro a fost de 3,7420 RON, instanța a constatat că valoarea pretențiilor a fost de 513.402.400 RON (137.200 euro x 3,7420 RON = 513.402.400 RON) la data introducerii cererii de chemare în judecată, ceea ce este de natură să atragă competența tribunalului în soluționarea în primă instanță a cererii.

Cauza a fost reînregistrată sub nr. 1091/63/2010 pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă. Prin Încheierea de ședință din data de 25 martie 2010 a fost încuviințată proba cu interogatoriul părților, iar prin Încheierea de ședință din data de 20 mai 2010, a apreciat ca fiind utilă, pertinentă și concludentă proba cu martorul P.N.S., declarația acestuia, luată sub prestare de jurământ religios, fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei. În rejudecare, reclamantul a completat timbrajul. Din oficiu, instanța a dispus atașarea Dosarului penal nr. 4007/215/2010 al Judecătoriei Craiova, încuviințând proba cu înscrisurile cuprinse în cadrul acestui dosar.

Prin Sentința civilă nr. 438 din 11 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 1091/63/2010, îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială pronunțată la data de 13 decembrie 2010, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-reclamante D.B.M.R., a admis acțiunea precizată și formulată de către reclamantul-pârât, a obligat pârâtele-reclamante la plata către reclamant a sumei de 133.200 euro, împrumut nerestituit, echivalent în lei la data efectuării efective a plății. A respins cererea reconvențională precizată și formulată de către pârâtele-reclamante, iar în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. au fost obligate pârâtele către reclamant la plata sumei de 11.245 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins solicitarea pârâtelor de acordare a cheltuielilor de judecată. În argumentarea soluției pronunțate tribunalul a reținut că înscrisul încheiat între părți la data de 22 martie 2007, intitulat "chitanță", reprezintă un veritabil contact de împrumut, în sensul dispozițiilor art. 1576 C. civ., având forța probantă între părți sub aspectul obligațiilor asumate. S-a mai reținut că acest înscris reprezintă un început de dovadă scrisă ce se poate completa cu orice alte probe, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1179 C. civ. referitoare la existența multiplului exemplar al înscrisului. În raport de probatoriul administrat instanța a reținut că pârâtele-reclamante au contractat împrumutul cu obligația de restituire a sumei de 153.000 euro până la data de 1 ianuarie 2008, în caz contrar acestea fiind nevoite să înstrăineze imobilul descris în chitanță, în favoarea reclamantului-pârât.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-reclamante D.B.M.R. a fost respinsă, apreciindu-se că prin semnarea chitanței de împrumut alături de mama sa și prin lipsa nejustificată a acesteia la termenul de judecată la care s-a administrat proba cu interogatoriu, s-a făcut dovada calității acesteia de persoană împrumutată. În privința cererii reconvenționale prin care s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a înscrisului intitulat "chitanță" pentru lipsa cauzei, respectiv pentru cauză falsă, ilicită, instanța a reținut că este neîntemeiată, în condițiile în care prin probatoriul administrat nu s-a făcut dovada motivelor de nulitate invocate de pârâtele-reclamante. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele-reclamante, D.B.M.

și D.B.M.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 264 din 6 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de pârâta D.B.M., a admis apelul declarat de pârâta D.B.M.R., împotriva aceleiași sentințe civile, a schimbat în parte sentința civilă atacată în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.B.M.R., și a respins acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva acestei pârâte; a menținut restul dispozițiilor sentinței, a obligat pe apelanta-pârâtă D.B.M. la plata sumei de 900 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant B.I.; a obligat pe intimatul-reclamant la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă D.B.M.R.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, referitor la motivul de apel formulat de pârâta D.B.M.R., privind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte, examinat cu prioritate în raport de art. 137 C. proc. civ., a constatat că excepția a fost soluționată greșit de tribunal. Calitatea procesuală reprezintă una din condițiile pentru a fi parte în procesul civil sau pentru exercitarea acțiunii civile, alături de capacitatea procesuală și existența interesului judiciar, or prin acțiunea formulată de reclamant, s-a susținut că acesta a împrumutat suma de bani solicitată prin acțiune numai pârâtei D.B.M.

De asemenea, din conținutul convenției intitulată "chitanță" din 22 martie 2007 a rezultat că în privința împrumutului în sumă de 153.000 euro pentru nevoi personale, pârâta D.B.M., cea care a redactat acest înscris, a menționat la singular, și nu la plural următoarele: "în caz că nu voi putea vinde casa până pe data de 1 ianuarie 2008, mă angajez că voi face contract de vânzare-cumpărare la imobilul menționat mai sus, la prețul de 153.000 euro". Proba cu interogatoriu, administrată în dosarul tribunalului, a evidențiat răspunsurile date de reclamantul B.I., la interogatoriul luat de pârâte, între acestea regăsindu-se și răspunsul dat de reclamant la ultima întrebare din interogatoriu ce viza motivul pentru care a pretins pârâtei D.B.M.R.

să semneze chitanța din 22 august 2007: "Ea a vrut să semneze". În acest context instanța de apel a apreciat că nu s-a făcut dovada încheierii unei convenții de împrumut între reclamant și pârâta D.B.M.R. și nici dovada predării unor sume de bani către această pârâtă, cu titlu de împrumut. Totodată, s-a susținut că tribunalul a aplicat greșit dispozițiile art. 225 C. proc. civ. raportat la lipsa nejustificată a acestei pârâte la termenul de judecată la care s-a administrat proba cu interogatoriu, având în vedere că în reluarea judecării fondului de către Tribunalul Dolj, ca instanță de fond competentă, s-a administrat proba cu interogatoriu luat ambelor pârâte, la solicitarea reclamantului, astfel încât nu se impune aplicarea textului legal arătat, neputându-se considera că lipsa pârâtei la un termen de judecată în fața unei instanțe necompetente material ar echivala cu recunoașterea pretențiilor reclamantului.

De asemenea, înscrisul intitulat "chitanță" ce atestă existența convenției de împrumut acordat de reclamant pârâtei D.B.M. nu a fost scris de către pârâta D.B.M.R. și nu a purtat nici mențiunea "bun și aprobat", înainte de a fi semnat de către această pârâtă, aspecte ce nu au fost contestate de părți, înscrisul neputând face dovada acordării vreunui împrumut acestei pârâte. Referitor la soluționarea fondului cauzei, față de pârâta D.B.M., s-a apreciat de către instanța de control că tribunalul a reținut corect situația de fapt și de drept. În speță, dovada împrumutului de 153.000 euro s-a făcut conform art. 1191 alin. (1) C. civ., prin înscris sub semnătură privată și s-a făcut dovada faptului material al predării sumei de 153.000 euro cu răspunsurile la interogatoriu și cu declarațiile martorilor M.E.

și F.D., probe cu administrarea cărora pârâtele au fost de acord. Spre deosebire de contractele sinalagmatice care sunt caracterizate prin reciprocitatea și interdependența obligațiilor reciproce, în raport de prevederile art. 943 C. civ., contractele unilaterale sunt acele contracte care dau naștere la obligații numai în sarcina uneia dintre părți, cealaltă parte având numai calitatea de creditor. Referitor la natura juridică a contractului de împrumut instanța apel a susținut că acesta are caracterul unui contract unilateral în condițiile în care singura obligație generată de contract revine persoanei împrumutate, în speță pârâtei D.B.M., privind restituirea împrumutului de 153.000 euro acordat de reclamantul B.I.

În conformitate cu prevederile art. 1180 C. civ., înscrisul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către cealaltă să-i plătească o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie scris în întregul lui de acela care l-a subscris sau cel puțin acesta înainte de a subsemna să adauge la finele actului cuvintele: "bun și aprobat", arătând întotdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să iscălească. Interogatoriul luat de către reclamant pârâtelor a evidențiat că înscrisul sub semnătură privată intitulat chitanță a fost scris în întregime de pârâta D.B.M. Probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, răspunsul la interogatoriu, depozițiile martorilor M.E.

și F.D., au evidențiat că reclamantul a împrumutat suma de 153.000 euro pârâtei D.B.M., din care s-au restituit sumele de 15.800 euro și 4.000 euro, rămânând o diferență de 153.200 euro. Nu s-a făcut dovada existenței vreunui motiv de nulitate absolută a înscrisului intitulat "chitanță", raportat la mențiunea datei încheierii acestui înscris, cu atât mai mult cu cât înscrisul a fost întocmit, semnat și datat de către pârâta D.B.M., care nu-și poate invoca propria-i culpă în menționarea datei. Susținerile din apel în care se invocă faptul că "există numeroase falsuri" în înscrisul intitulat "chitanță", precum și cele în care se invocă aplicativitatea art. 1089 C. civ. reprezintă susțineri noi formulate direct în apel, ce nu pot fi examinate, în raport de prevederile art. 294 C. proc.

civ. conform cărora în apel nu se pot formula cereri noi.

Nu s-a făcut dovada existenței vreunui motiv de nulitate relativă a contractului de împrumut sub aspectul violenței psihice, ca viciu de consimțământ, având în vedere și considerentele Deciziei penale nr. 605 din 24 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, în care s-a reținut: "în cursul actelor premergătoare persoanele vătămate au revenit și au precizat că nu au fost amenințate în vreun fel de niciunul din intimați, dar au semnat chitanțele respective pe fondul unor discuții contradictorii pe un ton foarte ridicat din partea intimaților". Referitor la nulitatea absolută a înscrisului intitulat "chitanță" pentru cauză falsă, ilicită invocată de pârâte Curtea a reținut că pentru ca o cauză să nu fie reală, respectiv să fie falsă, este necesar ca aceasta să fi existat numai în imaginația autorului actului juridic, iar în cazul în care ar fi existat eroare asuprea motivului determinat, sancțiunea ar fi fost nulitatea relativă și nu absolută, în condițiile în care falsitatea cauzei atrage nulitatea relativă a actului juridic.

În speță, înscrisul intitulat "chitanță" prin care pârâta D.B.M. a recunoscut încheierea convenției de împrumut, are o cauză reală, nefăcându-se dovada caracterului ilicit al cauzei, cauza convenției de împrumut nefiind prohibită de lege și nici contrară bunelor moravuri și ordinii publice. A fost reținută ca nefondată și ultima critică din apel privind existența unor dubii în administrarea probelor, dubii ce ar profita pârâtelor, raportat la faptul că acestea nu au avut posibilitatea să combată susținerile reclamantului, dat fiind faptul că soluționarea acțiunii de către tribunal s-a făcut în baza probelor administrate, nefiind incident în cauză principiul "in dubio pro reo". Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamantul B.I.

și pârâta D.B.M. Recurentul B.I., prevalându-se în drept de dispozițiile art. 304 pct. (8) și (9) C. proc. civ., a dezvoltat prin memoriul de recurs următoarele critici: În mod greșit curtea de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.B.M.R., întrucât aceasta și-a asumat împrumutul și implicit obligația de a-l restitui la scadență, prin semnarea înscrisului intitulat chitanță, care îndeplinește toate cerințele unui angajament unilateral de a se împrumuta și de a-și asuma împreună cu cealaltă pârâtă obligația de a restitui împrumutul. Instanța de apel a ignorat faptul că înscrisul "chitanță" are valoarea unui început de dovadă scrisă, ce putea fi completat cu alte mijloace de probă (martori, prezumții), cum în mod corect a procedat instanța fondului, atunci când a stabilit că pârâta este parte acelei convenții, prin urmare, aceasta s-a obligat valabil.

Mai susține reclamantul, ca un argument în susținerea calității procesuale pasive a pârâtei D.B.M.R., faptul că această pârâtă a formulat cerere reconvențională în cauză, prin care a solicitat constatarea nulității acelei chitanțe și deși a invocat mai multe motive de nulitate, niciodată nu a invocat lipsa consimțământului ca element fundamental în încheierea valabilă a convenției. Prin urmare, arată recurentul, ignorând aceste aspecte, instanța de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică și în consecință solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și obligarea celor două intimate-pârâte la restituirea sumei împrumutate. Recurenta D.B.M., fără a indica în drept vreunul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., prin memoriul de recurs a dezvoltat următoarele critici: - Împrumutul pretins prin înscrisul intitulat chitanță nu a existat, fiind un fals antedatat, lovit de nulitate absolută. - Nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 1179, 1180 C. civ., având cauză falsă, ilicită. - Susține că deși s-a opus audierii în cauză a martorilor F. și M., întrucât, se afla în conflict deschis cu aceștia, în mod greșit instanța a dispus audierea lor. Mai mult, arată recurenta, între aceasta și numitul M. exista un proces de partaj, în curs la acea dată, iar împotriva acestuia, formulase și o plângere penală, sens în care apreciază că mărturiile acestora nu au relevanță în cauză.

- Arată că Judecătoria Craiova, deși nu era competentă material să soluționeze cauza, a audiat martorii sus-menționați, iar Tribunalul Dolj, sesizat sub acest aspect, a reținut în mod eronat că audierea acestora a fost "corectă și valabilă", recurenta susținând că se impune în acest sens anularea acestor declarații. - Referitor la solicitarea de constatare a nulității absolute a înscrisului, susține că nu toate persoanele nominalizate în acel înscris au participat la primirea sumelor de bani menționate. Totodată, arată că nu s-a putut clarifica nici raportul dintre părți prin declarațiile martorilor și nici câtimea presupusei datorii a fiecăruia dintre cei menționați în înscris, față de reclamant.

- În continuare, recurenta dezvoltă aserțiuni despre contractele unilaterale, care în opinia acesteia, de multe ori maschează cămătăria, susținând că în cazul acestor contracte pentru a fi valabil încheiate, în cazul în care partea care se obligă față de cealaltă este formată din mai multe persoane, trebuie pentru fiecare dintre persoane menționat raportul dintre părți și câtimea eventualei datorii ale fiecăreia, față de cealaltă parte. Or, în speță, susține recurenta, acest presupus înscris intitulat chitanță, pretins a fi un contract unilateral nu îndeplinește aceste condiții. - Susține că la încheierea înscrisului intitulat "chitanță" a existat violență psihică ca viciu de consimțământ, situație dovedită și ulterior prin amenințări reale (112 telefoane, plângeri penale la poliție etc.).

Astfel, susține că nimeni, de bunăvoie, nu ar accepta să cedeze un imobil ca cel la care se face referire în acel înscris, ce depășește ca valoare 12 miliarde lei vechi, în contul unei presupuse sume de 3 - 4 ori mai mică. - De asemenea, recurenta consideră că instanța avea obligația să-i solicite reclamantului care pretinde a fi împrumutat o asemenea sumă de bani, să dovedească proveniența și faptul că această sumă a existat în mod real. În consecință, solicită admiterea recursului, constatarea nulității absolute a înscrisului intitulat chitanță, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Înalta Curte, analizând recursurile de față prin prisma motivelor de recurs formulate, constată următoarele: Referitor la recursul declarat de reclamantul B.I., în ședința publică din 19 septembrie 2012, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția netimbrării acestuia.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepția netimbrării recursului. Recursul declarat de reclamantul B.I. urmează a fi anulat ca netimbrat pentru următoarele motive: Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în această lege, iar conform art. 20, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea cererii, împiedicând discutarea oricăror alte chestiuni privind cauza, în temeiul art. 137 și 316 C. proc. civ. Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, conform dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/197, dispoziții incidente și în cazul neaplicării timbrului judiciar.

Potrivit art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, "cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru". Pentru termenul de judecată din 19 septembrie 2012, recurentului i s-a pus în vedere prin citație să timbreze cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.131,5 RON și timbru judiciar de 5 RON.

Cum în cauză recurentul nu s-a conformat îndeplinirii obligației legale de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar prevăzut de actul normativ anterior menționat, așa cum de altfel i s-a pus în vedere și prin citația emisă pentru termenul de judecată acordat în vederea soluționării recursului, acesta urmează a fi anulat ca netimbrat, fără a mai fi analizate aspectele de nelegalitate invocate în calea de atac formulată. Analizând recursul declarat de pârâta D.B.M., Înalta Curte îl constată nul pentru cele ce succed: Potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În urma analizei punctuale a criticilor formulate de recurentă prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., întrucât, dezvoltarea acestora vizează aspecte ce nu țin de judecata din apel, respectiv - neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 1179, 1180 C. civ., a înscrisului intitulat chitanță, cauză falsă, ilicită, modul de administrare al probei cu martori de către instanța de apel, susținerile referitoare la nulitatea absolută a înscrisului chitanță, aserțiunile cu referire la contractele unilaterale, susținerile privind existența violenței psihice la momentul încheierii convenției, precum și cele vizând obligația instanței de a-i solicita reclamantului să dovedească proveniența sumei de bani împrumutate și faptul că aceasta a existat în mod real.

În realitate, recurenta nu a combătut în vreun fel argumentele instanței de apel și nici nu a formulat critici susceptibile de cenzură în recurs, Înalta Curte reținând că inclusiv invocarea dispozițiilor art. 1179, 1180 C. civ., singurul aspect susceptibil de a fi analizat în calea de atac a recursului, nu poate fi încadrat în unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., întrucât recurenta nu dezvoltă nicio critică în legătură cu acest aspect. În speță, succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. Constatând, pe de altă parte, că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul pârâtei este lovit de nulitate. Față de considerentele de drept expuse, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva Deciziei nr. 264 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și va constata nul recursul declarat de pârâta D.B.M. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva Deciziei nr. 264 din 6 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Constată nul recursul declarat de pârâta D.B.M. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ