ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3551/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următeatele: 1. Hotărârea pronunțată la data de 19 martie 2012 de Tribunalul Specializat Cluj c a primă instanță. Prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 11 mai 2011 pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, reclamantul C.M.M. a solicitat obligarea pârâtelor SC D.E. SRL și D.G.S. la restituirea sumei de 180.000 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând împrumutul acordat pârâtelor la data de 17 iunie 2009. Potrivit susținerilor reclamantului, pârâtele nu au respectat termenul convenit prin contractul încheiat la 17 iunie 2009 pentru restituirea sumei împrumutate, de 120 zile de la data acordării împrumutului, termen care a expirat la 15 octombrie 2009, că la 2 noiembrie 2009 cu ocazia concilierii directe s-a convenit o prelungire a scadenței până la 16 noiembrie 2009, pârâtele însă nu au restituit suma împrumutată până la data formulării prezentei acțiuni.

Pârâta D.G.S. prin întâmpinarea depusă la data de 10 octombrie 2012 a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a societății SC D.E. SRL, iar în ceea ce o privește a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În esență, pârâta a susținut că suma de 180.000 euro împrumutată în nume personal de la reclamant, i-a fost restituită, în parte în numerar, în parte prin compensare cu alte obligații pe care reclamantul Ie avea izvorâte din tranzacțiile dintre ei; că împrejurările în care a fost semnat contractul de împrumut din 17 iunie 2009 sunt mult mai complexe decât cele arătate de reclamant în acțiunea introductivă, iar prin semnarea contractului in numele societății și aplicarea ștampilei nu a intenționat să angajeze societatea în acest raport juridic.

Totodată pârâta a arătat că în absența acordului celui de al doilea administrator al societății, d-na V.I. și a unei hotărâri a adunării generale a asociaților care să aprobe contractarea împrumutului, semnarea contractului ele împrumut în numele societății nu este valabilă. Pârâta persoană juridică, legal citată, nu a formulat întâmpinare. Examinând probele cu înscrisuri și interogatorii administrate în cauză Tribunalul prin sentința civilă nr. 1436 din 19 martie 2012 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC D.E. SRL ca neîntemeiată; a admis acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 180.000 euro echivalentul în RON la data plății ia cursul BNR și la 12.505 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere conținutul contractului de împrumut încheiat de pârti la 17 iunie 2009 din care rezultă că împrumutul a fost acordat ambelor pârâte, care figurează în calitate de împrumutate, pe contract fiind aplicate ștampila societății pârâte și semnătura d-nei D.G.S. în calitate de administrator și asociat cu drept de a reprezenta societatea în relația cu terții. Totodată prima instanță a reținut ca in actul constitutiv al societății pârâte nu există nici o prevedere care să condiționeze contractarea împrumutului de acordul celorlalți asociați, administratorul societății cu puteri depline putând angaja valabil societatea fără a fi necesară încuviințarea sau aprobarea prealabile a celorlalți asociați.

Referitor la apărările pârâtei D.G.S., în nume personal, tribunalul a reținut că pretinsul dol, astfel cum a fost invocat prin întâmpinare, nu există, deoarece solicitarea reclamantului de a aplica ștampila societății pârâte nu este un motiv de dol. Sub un ultim argument tribunalul apreciază că, având în vedere valoarea împrumutului, în ipoteza restituirii lui de către pârâta D.G.S., ar fi trebuit încheiate acte doveditoare, acte pe care pârâta nu Ie-a prezentat. Așa fiind, tribunalul, constatând încheierea valabilă de împrumut și caracterul obligatoriu pentru părțile contractante conform art. 969 C. civ., a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtele, în solidar la restituirea împrumutului acordat de 180.000 euro.

II. Apelul. Decizia civilă nr. 59 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin decizia civilă nr. 59 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel, secția a ll-a civilă a admis apelul declarat de pârâtele SC D.E. SRL și D.G.S. împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Cluj și în consecință a schimbat în parte sentința fondului în sensul respingerii cererii reclamantuiu de obligare a pârâtei SC D.E. SRL Ia restituirea sumei de 180.000 euro; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței referitoare la obligarea pârâtei, persoană fizică, la restituirea împrumutului. În motivarea soluției adoptate, Curtea de Apel a reținut că potrivit actului constitutiv al societății SC D.E.

SRL înregistrat Ia Registrul Comerțului la data de 9 septembrie 2008, atribuțiile administratorilor sunt limitate, în sensul că angajarea răspunderii societății în raporturile cu terții se face în baza delegației date de adunarea generală a asociaților, aceste limitări fiind opozabile terților de la data înregistrării Ior în Registrul Comerțului. În acest context, instanța de apel a apreciat că, în absența unei hotărâri a adunării generale a asociaților referitoare la contractarea împrumutului și în numele societății, semnarea contractului de către unul din cei doi administratori nu este suficientă pentru angajarea răspunderii societății, limitele mandatului acordat administratorului neputând fi imputate societății pentru a atrage obligarea sa.

În plus instanța de apel reține și faptul că, potrivit cercetărilor penale declanșate la plângerea reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenție, s-a constatat că sumele împrumutate nu au intrat în contul societății, iar în prezenta cauză nu au fost administrate dovezi care să impună o altă concluzie. III. Recursul. Motivele de recurs. Împotriva deciziei nr. 59 din 17 aprilie 2013 pronunțată în cauză de Curtea de Apel Cluj, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.M.M. solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii apelului formulat de pârâte și menținerii ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. Recurentul și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate reglementate de art 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., vizând interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În argumentarea criticilor de nelegalitate invocate recurentul a susținut că, în condițiile în care pârâta societate comercială, este parte în contractul de împrumut și semnatară a acestuia, prin administratorul desemnat, exonerarea societății de la plata sumei împrumutate este greșită iar împrejurarea că actul constitutiv al societății ar limita atribuțiile administratorului nu este de natură să exonereze societatea de la executarea obligațiilor născute din contract. Potrivit recurentului, angajarea societății în mod legal, în temeiul unui contract realizat în formă scrisă, semnat de administratorul legal al societății, nu presupune efectuarea de verificări suplimentare la Registrul Comerțului pentru a se stabili limitele mandatului, o astfel de cerința fiind excesivă.

Totodată recurentul precizează că potrivit actului constitutiv, art. 15 alin. (2), d-na D.G.S. este administrator cu puteri depline, iar împrejurarea că sumele de bani împrumutate nu au fost evidențiate în documentele contabile nu are relevanță în ceea ce privește pe împrumutător față de conținutul contractului de cei doi pârâți. Sub un al doilea aspect, recurentul arată că, și în ipoteza reținută de instanța de apel, a limitării puterilor conferite administratorului prin actul constitutiv și inexistența unei hotărâri a adunării generale cu privire Ia încheierea contractului de împrumut, soluția adoptată este greșită deoarece în procedurile judiciare derulate anterior formulării prezentei acțiuni, societatea a recunoscut existența contractului, a împrumutului în sine, poziție procesuală care valorează o veritabilă ratificare având în vedere dispozițiile referitoare Ia mandat [art. 1546 alin. (2) din vechiul C. civ.] aplicabile și societăților comerciale.

În același sens, recurentul invocă și îndeplinirea condițiilor mandatului aparent, în raport de circumstanțele factuale ale cauzei, care au fundamentat credința legitimă a împrumutatorului cu privire la mandatul acordat reprezentantului legal al societății. Din această perspectivă, susține autorul recursului, mențiunile înscrise la Registrul Comerțului și funcția deținută de către reprezentantul societății au fost edificatoare, aparenta astfel creată neputând fi imputată decât mandantului care a făcut sa fie credibilă existența mandatului. Intimații pârâți au formulat întâmpinări la cererea de recurs solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează: Chestiunea de drept, de a cărei dezlegare depinde soluționarea prezentei cauze se circumscrie dispozițiilor legale referitoare la drepturile și obligațiile administratorilor societății cu răspundere limitată, puterile conferite și încălcarea limitelor acestor puteri, cuprinse în Legea nr. 31/1990 modificată (LSC) incidente în cauză.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează ca administratorii societății cu răspundere limitată sunt supuși regimului general al drepturilor, obligațiilor și răspunderilor ce Ie revin acestora, potrivit dispozițiilor comune cuprinse în Titlul III al LSC - Funcționarea societăților comerciale -, art. 70, 72, având ca regulă, o plenitudine de competențe, putând face toate operațiunile cerute pentru realizarea obiectului de activitate, afara de restricțiile arătate în actul constitutiv; obligațiile și răspunderea administratorilor fiind reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și cele special prevăzute în această lege (art. 72). Administratorii sunt mandatarii societății, lucrând în numele și pe seama societății, conținutul mandatului acordat, vizând gestionarea patrimoniului și reprezentarea societății în raporturi comerciale este atât contractual, cât și legal întrucât anumite obligații sunt reglementate direct prin lege.

În egală măsură, administratorilor societății cu răspundere limitată li se aplică dispozițiile speciale privind societatea în nume colectiv, respectiv art. 75, 76 , 77 alin. (1) și art. 79, referitoare la dreptul de reprezentare, modul în care lucrează administratorii, numirea și revocarea, la care art. 197 alin. (3) din LSC face trimitere expresă.

Așa fiind, în raport de aceste dispoziții legale pertinente în soluționarea cauzei, a căror evocare Înalta Curte o consideră necesară față de, conținutul deciziei atacate, care nu cuprinde nicio referire la dreptul aplicabil în fundamentarea raționamentului juridic expus, Înalta Curte va reține ca o premisă legală a considerentelor ce-i succed că în materia reprezentării societății cu răspundere limitata dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator dacă nu se prevede altfel prin actul constitutiv, ceea ce înseamnă că fiecare administrator exercită ambele categorii de atribuții, de gestiune a patrimoniului și de reprezentare putând să încheie în numele societății orice acte jundice, în limitele legii, care să o angajeze în mod legal în raporturile cu terții.

În c auză instanța de apel a apreciat că potrivit actului constitutiv al societății pârâte SC D.E. SRL atribuțiile administratorilor sunt limitate, angajarea răspunderii societății se face in baza delegației date de adunarea generală, iar Ia dosar nu există o hotărâre a adunării generale care să ateste dezlegarea în sensul încheierii contractului de împrumut. Art. 15 din actul constitutiv al societății are următorul conținut: „Atribuțiile administratorului se referă la convocarea adunării generale, luarea măsurilor pentru executarea hotărârilor acesteia, încheierea contractelor de muncă, individuale, (...) reprezentarea societății în relațiile cu terții, angajând răspunderea acesteia pe bază de delegație dată de adunarea generală (...).

„Atribuțiile legate de administrarea societății vor fi îndeplinite de asociatele V.I. și D.G.S., cu puteri depline și pe o perioadă nelimitată, acestea reprezentând societatea în raporturile cu terții". Astfel, ca o primă constatare Înalta Curte notează că în alin. (1) art. 15 au fost enumerate principalele atribuțiile pe care legea (LSC) le conferă administratorilor iar sintagma „angajând răspunderea societății pe bază de delegație dată de adunarea generală" este de natură să inducă o anumită doză de ambiguitate datorită modului de redactare și termenilor utilizați - atât de hotărâre cât și de delegație - cu referire la adunarea generală.

Cu toate acestea, în alin. (2) al art. 15 se prevede expres și explicit că atribuțiile legate de administrarea societății vor fi îndeplinite de cei doi administratori desemnați din rândul asociațiilor, cu puteri depline și pe o perioadă nelimitată, ceea ce este de natură să înlăture orice echivoc în legătură cu întinderea puterilor acordate administratorilor societății în raporturile cu terții, respectiv toate puterile pe care le implică îndeplinirea atribuțiilor legale ce revin administratorilor fără nici o restricție convențională. Or, față de conținutul alin. (2) din art. 15 pe care instanța de apel, pentru rațini care ne scapă, nu îl menționează, argumentul său în sensul limitării puterilor conferite administratorilor prin actul constitutiv este lipsit de fundament.

Altfel spus sintagma utilizată în alin. (1) art. 15 nu reprezintă, în opinia Curții, decât o exprimare inadecvată și nu o limitare a puterilor administratorilor, de vreme ce în aliniatul următor se precizează, „in terminis” puterile nelimitate acordate acestora, fără nicio rezervă, sau restrictie cu referire Ia alin. (1). În același sens Înalta Curte amintește, așa cum s-a arătat în preambulul acestor considerente, că dreptul de a reprezenta societatea prin încheiere de acte juridice în raporturile cu terții este conferit administratorilor societăților cu răspundere limitată de lege (LSC), actul constitutiv putând limita dreptul de reprezentare fie acordându-l numai unuia dintre administratori, fie impunându-le semnătura conjunctă ca o condiție de valabilitate a reprezentării, fie restricționând puterile la anumite acte sau valori, ori niciuna din aceste ipoteze nu se regăsește in art. 15 susmenționat.

Relevantă în această concluzie este și conduita procesuală a pârâților pe tot parcursul derulării procesului, care nu au făcut niciun fel de referire la conținutul alin. (2) a art. 15 și nu au oferit nicio explicație pertinentă cu privire Ia semnificația puterilor nelimitate acordate fiecărui administrator desemnat; în egală măsură pârâții au trecut sub tăcere recunoașterea fără nicio obiecție a împrumutului primit, astfel cum este consemnată în procesul-verbal de conciliere din data de 2 noiembrie 2009 precum și în întâmpinarea depusă în procesul de emitere a somației de plată pentru restituirea împrumutului, declanșat de reclamant anterior promovării prezentei acțiuni, ceea ce conferă apărării lor întemeiată exclusiv pe art. 15 alin. (1) din actul constitutiv un caracter formal, de circumstanță fără consistență sub aspectul consecințelor juridice.

Distinct de acestea, plecând de la interpretarea ad litteram a sintagmei utilizate în alin. (1), așa cum a procedat instanța de apel, ar însemna ca în toate situațiile în raporturile cu terții, încheierea de acte juridice să impună o „delegație" din partea adunării generale, pentru angajarea răspunderii societății, ceea ce semnifică o limitare a puterilor conferite de lege acestor organe, inopozabilă terților, chiar dacă clauzele actului constitutiv sau hotărârea organelor statutare adoptate în acest sens au fost publicate, potrivit art. 55 din LSC.

Protecția pe care art. 56 alin. (2) din LSC o oferea terților, împotriva unor limitări hotărâte de societate a puterilor conferite de lege reprezentanților legali, constituie o derogare de la principiile mandatului a cărei rațiune constă în aceea ca terții se bazează la încheierea actelor juridice pe dispozițiile legii care conferă anumite puteri reprezentanților societății, astfel că nu li se pot opune limitările acestor puteri prin voința asociaților; în același timp această protecție constituie și o derogare de la prevederile art. 50 din lege potrivit cărora actele pentru care societatea a efectuat publicitatea sunt opozabile terților.

Cum, în cauză instanța de apel și-a argumentat soluția de schimbare a sentinței fondului pe o analiză trunchiată a actului constitutiv, cu încălcarea tuturor dispozițiilor legale susmenționate referitoare la puterile conferite de lege reprezentanților legali ai societății cu răspundere limitate și a protecției acordate terților in raporturile cu societatea, decizia astfel pronunțată intră sub incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1), (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâții SC D.E. SRL Arad și D.G.S.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. intimații pârâți vor fi obligați la plata către recurent a cheltuielilor de judecată ocazionate de această fază procesuală, în suma de 268 RON, reprezentând cheltuieli de cazare aferente termenului din 25 octombrie 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul C.M.M. împotriva deciziei civile nr. 53/2013 din 17 aprilie 2013 pronunțată Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifica în tot decizia recurată in sensul că respinge apelul declarat de pârâtele SC D.E. SRL și D.G.S. împotriva sentinței civile nr. 436/2012 din 19 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj. Obligă intimatele-pârâte în favoarea recurentului-reclaman C.M.M. la plata sumei de 268 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2013.