ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 733/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 733/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra
cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 24 mai 2012
și precizată prin cererea depusă la data de 21 martie 2013, reclamantul O.G. a
solicitat să-i fie recunoscute drepturile ce i se cuvin conform H.G. nr.
1041/2003, să fie obligate pârâtele SC E. SA și SC Filiala de Întreținere și
Servicii Energetice "E. Serv" SA - SC E.E. Muntenia SA la acordarea
cotelor gratuite de energie electrică potrivit H.G. nr. 1041/2003, precum și la
recalcularea facturilor de energie electrică emise după anul 2009.
Prin Sentința civilă
nr. 7441 din 03 septembrie 2013, Tribunalul a reținut că reclamantul se
prevalează de dispozițiile H.G. nr. 1041/2003, solicitând acordarea drepturilor
prevăzute de acest act normativ, însă pretențiile sale exced domeniului de
reglementare al jurisdicției muncii definit de art. 266 C. muncii, ce se referă
strict la soluționarea conflictelor de muncă, categorie în care nu se înscrie
acțiunea formulată de reclamant, întrucât nu există alte dispoziții legale
contrare, competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Sector 1
București în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
În baza art. 158 (1)
C. proc. civ., Tribunalul a declinat în favoarea Judecătoriei Sector 1
competența de rezolvare a cauzei.
Prin Sentința civilă
nr. 19912 din 16 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București
în Dosarul nr. 38443/299/2013, s-a declinat în favoarea Tribunalului București,
secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, competența de
soluționare a cauzei privind pe reclamantul O.G. și pe pârâtele SC E. SA și SC
Filiala de Întreținere și Servicii Energetice "E. Serv" SA - SC E.E.
Muntenia SA.
Totodată, s-a
constatat ivit conflict negativ de competență între Tribunalul București și
Judecătoria Sector 1, înaintându-se dosarul la Curtea de Apel București în
vederea rezolvării acestui conflict.
În opoziție cu cele
reținute prin sentința amintită, Judecătoria Sector 1 a avut în vedere
următoarele aspecte atunci când a pronunțat această hotărâre: conform art. 231
C. muncii, conflictele de muncă sunt cele intervenite între angajator și
salariați cu privire la interese și drepturi rezultate din desfășurarea
raporturilor de muncă. În speță, drepturile solicitate de reclamant sunt
prevăzute de un act normativ (H.G. nr. 1041/2003), dar și de un contract
colectiv de muncă, respectiv actul adițional la CCM al E. SA din anul 2002,
înregistrat sub nr. 9900-34382 din 27 decembrie 2010, fiind incidente
prevederile art. 2 pct. 1 lit. c) C. muncii; drept urmare, competența de
soluționare a cauzei revine Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte
de muncă și asigurări sociale.
Prin Decizia civilă
nr. 1 din 9 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a stabilit în
favoarea Judecătoriei Sector 1 București, competența de soluționare a pricinii
privind pe reclamantul O.G., în contradictoriu cu pârâtele SC E. SA și SC
Filiala de Întreținere și Servicii Energetice "E. Serv" SA - SC E.E.
Muntenia SA.
Autorul acțiunii a
solicitat strict recunoașterea și acordarea drepturilor prevăzute de H.G. nr.
1041/2003, pretinzând că îndeplinește condițiile impuse prin această hotărâre
de guvern.
Or, în aceste
condiții, nu se verifică teza susținută de Judecătoria Sectorului 1 București
în sensul că procesul dintre părți ar fi un conflict de muncă în sensul art.
231 C. muncii.
Reclamantul nu a
înțeles să se prevaleze de dispozițiile vreunui contract colectiv de muncă și
nici de cele ale actului adițional la CCM al E. SA din anul 2002, înregistrat
sub nr. 9900-34382 din 27 decembrie 2010.
De altfel, nici nu
putea să procedeze în acest sens în contextul în care la data formulării
acțiunii nu avea calitatea de salariat și nu se afla în desfășurarea unor
raporturi juridice de muncă, fiind pensionar.
Or, art. 231 C.
muncii arată că sunt conflicte de muncă doar acelea dintre "salariați și
angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori
drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă." Reclamantul
nu mai avea calitatea de salariat, ci doar pe aceea de pensionar, astfel că nu
poate fi subiect al unui conflict de muncă.
Trebuie avute în
vedere și dispozițiile art. 231 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului
social, potrivit cu care "clauzele contractelor colective de muncă produc
efecte după cum urmează:
a) pentru toți
angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la
acest nivel;
b) pentru toți
angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru
care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
c) pentru toți
angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a
încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile
patronale semnatare ale contractului."
În raport de aceste
prevederi, este evident că actul adițional la CCM al E. SA din anul 2002,
înregistrat sub nr. 9900-34382 din 27 decembrie 2010, nu poate produce efecte
în privința reclamantului, căci el nu mai are calitatea de angajat.
Așa fiind, cum corect
a reținut și Tribunalul, litigiul dintre părți excede prevederilor art. 266 C.
muncii, text care statuează următoarele:
"Jurisdicția
muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la
încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor
individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod,
precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali,
stabilite potrivit prezentului cod."
Pe cale de
consecință, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) C.
proc. civ., ci cele ale art. 1 pct. 1 și 5 din același cod, având în vedere
faptul că sediul pârâtelor se află în raza teritorială a Judecătoriei Sector 1
București.
Împotriva deciziei
pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul O.G.,
criticând soluția pentru nelegalitate, susținând, în esență, că instanța a
făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.
din 1865, ale H.G. nr. 1041/2003, precum și o eronată interpretare a clauzelor
din contractul colectiv de muncă.
S-a arătat de către
recurent că litigiul dedus judecății derivă dintr-un raport de muncă și că,
deși la momentul formulării acțiunii, avea calitatea de pensionar, drepturile
pe care le invocă au luat naștere ca urmare a calității de salariat la SC H.
SA.
Dreptul de a i se
furniza energie electrică, în mod gratuit, rezultă din contractul colectiv de
muncă, în temeiul căruia s-a încheiat și contractul individual de muncă, astfel
încât cele două nu pot fi separate.
Din cuprinsul H.G. nr.
1041/2003 rezultă că se acordă cota de energie gratuită, inclusiv
pensionarilor, această facilitate acordându-se până în anul 2002, când a fost
sistat, fără niciun temei legal.
Așadar, instanța
trebuia să statueze asupra competenței în favoarea Tribunalului București, nu a
Judecătoriei Sectorului 1 București, deoarece nu este un litigiu de drept
comun, în obligație de a face.
Recursul este
întemeiat.
Examinând actele și
lucrările dosarului, precum și susținerile părților, Înalta Curte constată că
recursul este fondat, urmând a fi analizat din perspectiva dispozițiilor art.
304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.
Analizând acțiunea
introductivă de instanță se reține că reclamantul a invocat un drept constituit
în favoarea sa, respectiv scutirea la plata energiei electrice, obținut ca
urmare a calității sale de salariat la SC H. SA, atât în temeiul H.G. nr.
1041/2003, cât și a contractului colectiv de muncă, respectiv a actului
adițional al acestui contract din anul 2002, înregistrat sub nr. 9900-34382 din
27 decembrie 2010.
Așadar, temeiul
juridic invocat, precum și situația de fapt, care constituie împreună cauza
juridică a acțiunii deduse judecății își au originea într-un raport de muncă,
indiferent de calitatea pe care o are în prezent reclamantul, respectiv aceea
de pensionar.
În acest context,
litigiul privește interesele cu caracter economic și social, și drepturile
rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, așa cum sunt definite în art.
213 C. muncii, textul trebuind să fie interpretat în raport de ratio legis, în
sensul în care reclamantului trebuie să i se acorde protecția juridică a unui
drept dobândit în cadrul activității sale de salariat.
Este evident că
dreptul de a beneficia de scutirea la plata curentului electric se circumscrie
sferei economice și sociale, iar acest drept i-a fost acordat reclamantului în
considerarea raporturilor sale de muncă la unitatea furnizoare de energie
electrică.
De asemenea, nici
dispozițiile art. 231 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, nu
trebuie interpretate restrictiv, deoarece enumerarea subiectelor de drept
asupra cărora contractul colectiv de muncă produce efecte, nu este limitativă,
ci conferă un standard minim de protecție, ce poate fi depășit în situația în
care protecția poate fi extinsă și la persoanele care se pensionează, mai ales
că acest drept este confirmat printr-un act normativ, respectiv H.G. nr.
1041/2003.
În consecință, în
baza dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competența aparține
Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale,
raportat și la dispozițiile art. 266 C. muncii.
Așa fiind, instanța
de fond, prin regulator de competență, în mod eronat a stabilit competența în
favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, de vreme ce litigiul dedus
judecății își are originea în sfera raporturilor de muncă.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3)
raportate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează să admită recursul, să
modifice sentința, în sensul că stabilește competența în primă instanță, în
favoarea Tribunalului București, secția litigii de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul
declarat de reclamantul O.G. împotriva Sentinței nr. 1 din 09 ianuarie 2014 a
Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale.
Modifică sentința
menționată, în sensul că stabilește competența soluționării cauzei în primă
instanță în favoarea Tribunalului București, secția litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 martie 2014.
Procesat
de GGC - NN