ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 733/2014

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 24 mai 2012

și precizată prin cererea depusă la data de 21 martie 2013, reclamantul O.G. a

solicitat să-i fie recunoscute drepturile ce i se cuvin conform H.G. nr.

1041/2003, să fie obligate pârâtele SC E. SA și SC Filiala de Întreținere și

Servicii Energetice "E. Serv" SA - SC E.E. Muntenia SA la acordarea

cotelor gratuite de energie electrică potrivit H.G. nr. 1041/2003, precum și la

recalcularea facturilor de energie electrică emise după anul 2009.

Prin Sentința civilă

nr. 7441 din 03 septembrie 2013, Tribunalul a reținut că reclamantul se

prevalează de dispozițiile H.G. nr. 1041/2003, solicitând acordarea drepturilor

prevăzute de acest act normativ, însă pretențiile sale exced domeniului de

reglementare al jurisdicției muncii definit de art. 266 C. muncii, ce se referă

strict la soluționarea conflictelor de muncă, categorie în care nu se înscrie

acțiunea formulată de reclamant, întrucât nu există alte dispoziții legale

contrare, competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Sector 1

București în conformitate cu prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

În baza art. 158 (1)

C. proc. civ., Tribunalul a declinat în favoarea Judecătoriei Sector 1

competența de rezolvare a cauzei.

Prin Sentința civilă

nr. 19912 din 16 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București

în Dosarul nr. 38443/299/2013, s-a declinat în favoarea Tribunalului București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, competența de

soluționare a cauzei privind pe reclamantul O.G. și pe pârâtele SC E. SA și SC

Filiala de Întreținere și Servicii Energetice "E. Serv" SA - SC E.E.

Muntenia SA.

Totodată, s-a

constatat ivit conflict negativ de competență între Tribunalul București și

Judecătoria Sector 1, înaintându-se dosarul la Curtea de Apel București în

vederea rezolvării acestui conflict.

În opoziție cu cele

reținute prin sentința amintită, Judecătoria Sector 1 a avut în vedere

următoarele aspecte atunci când a pronunțat această hotărâre: conform art. 231

C. muncii, conflictele de muncă sunt cele intervenite între angajator și

salariați cu privire la interese și drepturi rezultate din desfășurarea

raporturilor de muncă. În speță, drepturile solicitate de reclamant sunt

prevăzute de un act normativ (H.G. nr. 1041/2003), dar și de un contract

colectiv de muncă, respectiv actul adițional la CCM al E. SA din anul 2002,

înregistrat sub nr. 9900-34382 din 27 decembrie 2010, fiind incidente

prevederile art. 2 pct. 1 lit. c) C. muncii; drept urmare, competența de

soluționare a cauzei revine Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Prin Decizia civilă

nr. 1 din 9 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a stabilit în

favoarea Judecătoriei Sector 1 București, competența de soluționare a pricinii

privind pe reclamantul O.G., în contradictoriu cu pârâtele SC E. SA și SC

Filiala de Întreținere și Servicii Energetice "E. Serv" SA - SC E.E.

Muntenia SA.

Autorul acțiunii a

solicitat strict recunoașterea și acordarea drepturilor prevăzute de H.G. nr.

1041/2003, pretinzând că îndeplinește condițiile impuse prin această hotărâre

de guvern.

Or, în aceste

condiții, nu se verifică teza susținută de Judecătoria Sectorului 1 București

în sensul că procesul dintre părți ar fi un conflict de muncă în sensul art.

231 C. muncii.

Reclamantul nu a

înțeles să se prevaleze de dispozițiile vreunui contract colectiv de muncă și

nici de cele ale actului adițional la CCM al E. SA din anul 2002, înregistrat

sub nr. 9900-34382 din 27 decembrie 2010.

De altfel, nici nu

putea să procedeze în acest sens în contextul în care la data formulării

acțiunii nu avea calitatea de salariat și nu se afla în desfășurarea unor

raporturi juridice de muncă, fiind pensionar.

Or, art. 231 C.

muncii arată că sunt conflicte de muncă doar acelea dintre "salariați și

angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori

drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă." Reclamantul

nu mai avea calitatea de salariat, ci doar pe aceea de pensionar, astfel că nu

poate fi subiect al unui conflict de muncă.

Trebuie avute în

vedere și dispozițiile art. 231 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului

social, potrivit cu care "clauzele contractelor colective de muncă produc

efecte după cum urmează:

a) pentru toți

angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la

acest nivel;

b) pentru toți

angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru

care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;

c) pentru toți

angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a

încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile

patronale semnatare ale contractului."

În raport de aceste

prevederi, este evident că actul adițional la CCM al E. SA din anul 2002,

înregistrat sub nr. 9900-34382 din 27 decembrie 2010, nu poate produce efecte

în privința reclamantului, căci el nu mai are calitatea de angajat.

Așa fiind, cum corect

a reținut și Tribunalul, litigiul dintre părți excede prevederilor art. 266 C.

muncii, text care statuează următoarele:

"Jurisdicția

muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la

încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor

individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod,

precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali,

stabilite potrivit prezentului cod."

Pe cale de

consecință, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., ci cele ale art. 1 pct. 1 și 5 din același cod, având în vedere

faptul că sediul pârâtelor se află în raza teritorială a Judecătoriei Sector 1

București.

Împotriva deciziei

pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul O.G.,

criticând soluția pentru nelegalitate, susținând, în esență, că instanța a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

din 1865, ale H.G. nr. 1041/2003, precum și o eronată interpretare a clauzelor

din contractul colectiv de muncă.

S-a arătat de către

recurent că litigiul dedus judecății derivă dintr-un raport de muncă și că,

deși la momentul formulării acțiunii, avea calitatea de pensionar, drepturile

pe care le invocă au luat naștere ca urmare a calității de salariat la SC H.

SA.

Dreptul de a i se

furniza energie electrică, în mod gratuit, rezultă din contractul colectiv de

muncă, în temeiul căruia s-a încheiat și contractul individual de muncă, astfel

încât cele două nu pot fi separate.

Din cuprinsul H.G. nr.

1041/2003 rezultă că se acordă cota de energie gratuită, inclusiv

pensionarilor, această facilitate acordându-se până în anul 2002, când a fost

sistat, fără niciun temei legal.

Așadar, instanța

trebuia să statueze asupra competenței în favoarea Tribunalului București, nu a

Judecătoriei Sectorului 1 București, deoarece nu este un litigiu de drept

comun, în obligație de a face.

Recursul este

întemeiat.

Examinând actele și

lucrările dosarului, precum și susținerile părților, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, urmând a fi analizat din perspectiva dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Analizând acțiunea

introductivă de instanță se reține că reclamantul a invocat un drept constituit

în favoarea sa, respectiv scutirea la plata energiei electrice, obținut ca

urmare a calității sale de salariat la SC H. SA, atât în temeiul H.G. nr.

1041/2003, cât și a contractului colectiv de muncă, respectiv a actului

adițional al acestui contract din anul 2002, înregistrat sub nr. 9900-34382 din

27 decembrie 2010.

Așadar, temeiul

juridic invocat, precum și situația de fapt, care constituie împreună cauza

juridică a acțiunii deduse judecății își au originea într-un raport de muncă,

indiferent de calitatea pe care o are în prezent reclamantul, respectiv aceea

de pensionar.

În acest context,

litigiul privește interesele cu caracter economic și social, și drepturile

rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, așa cum sunt definite în art.

213 C. muncii, textul trebuind să fie interpretat în raport de ratio legis, în

sensul în care reclamantului trebuie să i se acorde protecția juridică a unui

drept dobândit în cadrul activității sale de salariat.

Este evident că

dreptul de a beneficia de scutirea la plata curentului electric se circumscrie

sferei economice și sociale, iar acest drept i-a fost acordat reclamantului în

considerarea raporturilor sale de muncă la unitatea furnizoare de energie

electrică.

De asemenea, nici

dispozițiile art. 231 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, nu

trebuie interpretate restrictiv, deoarece enumerarea subiectelor de drept

asupra cărora contractul colectiv de muncă produce efecte, nu este limitativă,

ci conferă un standard minim de protecție, ce poate fi depășit în situația în

care protecția poate fi extinsă și la persoanele care se pensionează, mai ales

că acest drept este confirmat printr-un act normativ, respectiv H.G. nr.

1041/2003.

În consecință, în

baza dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., competența aparține

Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale,

raportat și la dispozițiile art. 266 C. muncii.

Așa fiind, instanța

de fond, prin regulator de competență, în mod eronat a stabilit competența în

favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, de vreme ce litigiul dedus

judecății își are originea în sfera raporturilor de muncă.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3)

raportate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează să admită recursul, să

modifice sentința, în sensul că stabilește competența în primă instanță, în

favoarea Tribunalului București, secția litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul

declarat de reclamantul O.G. împotriva Sentinței nr. 1 din 09 ianuarie 2014 a

Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Modifică sentința

menționată, în sensul că stabilește competența soluționării cauzei în primă

instanță în favoarea Tribunalului București, secția litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2014.

Procesat

de GGC - NN