ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2434/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2434/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă precizată, înregistrată

la Tribunalul Hunedoara, reclamantul Ș.I.A., a chemat în judecată în calitate

de pârâți Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei

Electrică „Electrica B.” SA, SC G. SA Petroșani și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Hunedoara, solicitând obligarea acestora la plata:

- sumei de 126.235,38

euro despăgubiri pentru ocuparea cu linii electrice, proprietatea acestora a

unei suprafețe de cca. 34.000 mp. din grădină;

- sumei de câte 150.000

euro daune morale, respectiv câte 50.000 euro/persoană, pentru fiecare din membrii

familiei, pentru situația de risc de accidente datorită defecțiunilor ce pot apărea

la aceste instalații,

- precum și starea de

pericol și risc de îmbolnăvire a membrilor familiei sale, ca urmare a expunerii

îndelungate la influențele nocive a câmpului electromagnetic generat de aceste linii

electrice ce-i traversează proprietatea;

- sumei de 100.000

euro reprezentând despăgubiri pentru scăderea valorii imobilului, respectiv a prețului

de vânzare a acestuia, precum și a chiriei de 4 euro/mp./an, pentru ocuparea abuzivă

a terenului, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, pe toată durata

existenței construcțiilor.

Prin sentința civilă

nr. 347/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a fost admisă

acțiunea civilă formulată de reclamantul Ș.I.A. împotriva pârâtei pe Societatea

Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrică „Electrica B.” SA, și

în consecință obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 100.000 euro despăgubiri

și suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligată pârâta

să plătească către stat suma de 8.411 RON cu titlu de taxă legală de timbru și timbru

judiciar de 5 RON, precum și către pârâta SC G. SA Petroșani, suma de 2190 RON cheltuieli

de judecată.

S-a dispus plata onorariului

avocatului din oficiu, în sumă de 1000 RON, prin compartimentul economic al Tribunalului

Hunedoara.

A fost respinsă în rest

acțiunea față de această pârâtă și, în totalitate, față de pârâții SC G. SA Petroșani

și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Hunedoara.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut că proprietatea imobiliară deținută de reclamantul

Ș.I.A., situată în Petroșani, str. V., înscrisă în CF nr. XX Petroșani, nr. top.

AA, având profil de casă, curte, anexe gospodărești și grădină, situate la limita

intravilan/extravilan al localității, conform PUG Petroșani este afectată, în proporție

de 32,05% de capacitățile energetice LEA de 110 KV; LEA de 20 KV și LEA de 6 KV

precum și de stâlpi de susținere a acestora.

Acestea au fost executate,

în etape succesive, în perioada 1956-1974, ca obiective de utilitate publică și

împart terenul reclamantului, din punct de vedere utilitar și topografic, în patru

parcele, având configurația geometrică poligonală neregulată.

Aceste capacități, proiectate

de către fostul IRE Deva, funcționează la tensiuni mai mici decât cele pentru care

au fost proiectate și, conform normelor tehnice ANRE, determină culoare de trecere

ca spații de protecție și siguranță cu valabilitate unitară în funcție de tensiunea

pentru care au fost construite, indiferent dacă, în prezent, aceste linii sunt în

funcțiune, în rezervă sau funcționează la tensiuni diferite decât cele pentru care

s-au executat.

Potrivit art. 37

alin. (4) din Legea nr. 318/2013, terenurile pe care se află situate rețelele electrice

existente la intrarea în vigoare a acestuia, sunt declarate proprietatea statului,

fiind instituite asupra lor, - prin art. 16 alin. (2), pe întreaga durată de funcționare

a acestora, un drept de uz pentru executarea lucrărilor de realizare sau retehnologizare

a lor, ca și pentru asigurarea funcționării acestora (respectiv pentru reparații,

intervenții necesare, etc.); un drept de servitute de trecere subterană, de suprafață

sau aeriană atât pentru amplasarea de rețele sau echipamente aferente, cât și pentru

asigurarea accesului la locul de amplasare a acestora; un drept de a obține restrângerea

sau încetarea unor activități ce ar pune în pericol persoane și bunuri, precum și

un drept de acces la utilitățile publice respective.

S-a constatat că în cauză,

dreptul de proprietate al reclamantului este afectat în ce privesc toate cele trei

atribute ale sale, la acestea adăugându-se o stare prelungită de angoasă, motivată

de pericolul câmpului energetic generat de capacitățile energetice, asupra sănătății

acestuia ca și a membrilor familiei sale (soție, copil), precum și de incertitudini

legate de siguranța exercițiului dreptului său de proprietate imobiliară, cu referire

expresă la riscul de accidente și avarii.

S-a constatat că o perioadă

de mai bine de jumătate de secol, proprietatea reclamantului și, respectiv, a antecesorilor

săi deși nu a fost supusă procedurii clasice a exproprierii, în sensul că nu a operat

transmiterea ei, efectiv, către stat contra despăgubiri, aceasta este afectată de

capacități industriale energetice de interes public care prin restricțiile, protecțiile

și privilegiile legale instituite, o afectează în mod cert.

Și, deși, din punct de

vedere juridic, acest drept al reclamantului este intact, el putând a dispune și

folosi imobilul, în fapt, din punct de vedere practic, acest drept este grav afectat,

pierzând din substanța sa, datorită atât restricțiilor impuse legal, cât și datorită

posibilităților reale de înstrăinare a imobilului, la un preț rezonabil, de piață

și, respectiv, a exercițiului real a atributelor sale.

S-a apreciat că în speță,

reclamantul a suferit un prejudiciu.

Autorul prejudiciului

ce deține în concesiune capacitățile energetice, în funcțiune, ce traversează proprietatea

imobiliară a reclamantului și, care, determină culoare de protecție, de restricții

și interdicții, pe o suprafață de 13.687 mp., - respectiv în proporție de 32,05%

din suprafață -, nu numai că nu a luat măsuri de reducere a acestui prejudiciu sau

de compensare a lui, dar nici măcar nu a respectat legea, respectiv dispozițiile

art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007, care îi impune obligația de a încheia convenții-cadru

în care să se stabilească cuantumul indemnizațiilor și a despăgubirilor cuvenite

pentru exercitarea drepturilor reale (uz și servitute),ca și pentru acoperirea oricăror

prejudicii.

În sinteză, raportat la

cele ce preced, tribunalul a admis că acțiunea reclamantului se justifică, în fapt

și în drept, doar cu privire la cererea privind despăgubirile pentru deprecierea

valorică a imobilului, instanța acordând cu acest titlu de despăgubiri, suma de

100.000 euro – nefiind posibil a se acorda mai mult decât s-a cerut, - în condițiile

în care la data prezentei, cursul valutar euro/RON, este de 4,300 RON/euro.

S-a respins acțiunea reclamantului

în ce privește obligarea pârâtului la plata sumei de 126.235,38 euro, reprezentând

contravaloarea terenului ocupat de liniile electrice aflate în administrarea rentabilă

a societății concesionare, apreciind că reclamantul avea posibilitatea de a-și valorifica

dreptul la reparațiuni, în condițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, dacă terenul

a făcut obiectul unor exproprieri succesive pentru cauză de utilitate publică sau

a fost preluat de stat, cu sau fără titlu legal, iar modul de compensare a fost

impus într-o modalitate nesatisfăcătoare sau contra unor despăgubiri modice.

Cum, termenul limită pentru

demararea procedurii de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada

regimului său comunist, a expirat la data de 14 februaria 2002, reclamantul este

decăzut din dreptul de a mai solicita aceste reparațiuni, în temeiul Legii nr. 10/2001,

care reglementează restituirea, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate

de stat în perioada regimului comunist, cu modificările ulterioare aduse prin Legea

nr. 247/2005.

În ce privește cererea

de obligare la daune morale în sumă de 50.000 euro pentru reclamant, precum și pentru

fiecare membru al familiei sale în condițiile în care această instituție vizează

compensarea/ameliorarea unor prejudicii personal nepatrimoniale, precum viața, sănătate,

siguranța, etc., atât stabilirea cuantumului lor cât și demersul în justiție pentru

obținerea unor sume cu acest titlu, constituie atributul exclusiv și personal al

persoanei lezate ca victimă a prejudiciului moral reclamant.

Dar, acordarea unor atare

daune morale, în cauză, nu este întemeiată câtă vreme nu s-au dovedit depășiri ale

coeficienților maxim admiși care, prin valorile lor ar pune în mod incontestabil,

în stare de pericol, valorile primordiale ale persoanei reclamantului, precum și

a membrilor familiei sale, după cum nici afecțiuni datorate în exclusivitate amplasării

acestor linii electrice.

În ce privește suma de

4 euro/mp./an, pretinsă cu titlu de chirie pentru suprafețele de teren afectate

de capacitățile energetice în administrarea pârâtei, pretinsă, începând cu data

prezentei și pe toată durata de funcționare a acesteia, s-a apreciat că o atare

sumă, cu acest titlu, urmează a fi stabilită, la cerere, pe baza negocierii părților,

urmând a fi cuprinsă într-o convenție-cadru, în condițiile impuse de prevederile

art. 16 din Legea nr. 13/2007 privind energia electrică.

Pe considerentele arătate

mai sus, respectiv în considerarea calității pârâtei Societatea Comercială de Distribuție

și Furnizare a Energiei Electrică „Electrica B.” SA de concesionar al capacităților

energetice ce afectează proprietatea reclamantului și de unic beneficiar al exploatării

lor profitabile, s-a respins acțiunea față de pârâții SC G. SA și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Pe aceleași considerente,

s-a respins acțiunea față de pârâta SC G. SA.

În fine, în temeiul

art. 274 C. proc. civ., a fost obligată pârâta Societatea Comercială de Distribuție

și Furnizare a Energiei Electrică „Electrica B.” SA, ca parte căzută în pretenții,

la plata cheltuielilor de judecată, justificate în cauză, după cum urmează: în sumă

de 1500 RON către reclamant, a taxei de timbru în sumă de 8.411 RON cu timbru judiciar

de 5 RON, care urmează a fi achitată de către aceasta, către stat, în condițiile

art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 coroborat cu prevederile art. 1 și 2 din Legea

nr. 146/2007, cu modificările ulterioare, precum și a sumei de 2190 RON către SC

G. SA.

În considerarea art. 22

alin. (3) și art. 23 din O.U.G. nr. 51/2008, plata avocatului din oficiu, stabilit

la suma de 1000 RON, s-a dispus a se achita prin compartimentul economic al tribunalului.

Apelurile declarate de

reclamantul S.I.A. și pârâta SC ENEL Distribuție B. SA au fost respinse de Curtea

de Apel Alba Iulia, sectia I civilă, prin decizia civilă nr. 37/2013 din 25 aprilie

2013.

În argumentarea acestei

decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că din probele administrate în apel,

în completarea celor administrate de instanța de fond, rezultă că nivelul câmpului

electromagnetic se încadrează în limitele stabilite prin legislația sanitară în

vigoare și nu se justifică nici constatarea afectării sănătății reclamantului și

a familiei sale prin existența acestui câmp și nici acordarea daunelor morale. În

consecință, în mod corect a fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor

morale de către instanța de fond.

S-a constatat că în apel

reclamantul a solicitat în plus față de capetele de cerere cu care a fost investită

inițial instanța de fond, obligarea pârâtelor la despăgubiri pentru terenul rămas

neocupat dar fragmentat și afectat de instalațiile pârâților și care nu mai poate

fi vândut și despăgubiri pentru valoarea construcțiilor afectate de instalațiile

pârâtului, capete de cerere care vor fi respinse ca inadmisibile în temeiul

art. 294 C. proc. civ., fiind formulate pentru prima dată în apel.

Aceeași a fost situația

și față de precizarea capătului de cerere de obligare a pârâtei la plata chiriei

de 4 euro/mp pe an, pentru care s-a solicitat în apel a fi acordată retroactiv pentru

trei ani anterior introducerii acțiunii și de la data introducerii acțiunii, iar

prin acțiunea introductivă s-a solicitat acordarea chiriei doar începând cu data

rămânerii definitive a hotărârii. Așadar, precizarea acțiunii pentru o perioadă

anterioară celei solicitate inițial prin acțiunea introductivă, a fost de asemenea

respinsă ca inadmisibilă în temeiul art. 294 C. proc. civ.

În ceea ce privește obligarea

pârâtelor la plata chiriei, s-a constatat că așa cum corect a reținut instanța de

fond, între reclamant și pârâtă nu există un raport de locațiune care să justifice

obligarea acestora la plata chiriei. Și din această perspectivă soluția instanței

de fond este legală și temeinică.

În ceea ce privește despăgubirile

pentru ocuparea terenului privind liniile electrice potrivit art. 16 alin. (4) din

Legea nr. 318/2003 (în vigoare la data promovării acțiunii) preluat în art. 37

alin. (4) din Legea nr. 13/2007, privind energia electrică, exercitarea drepturilor

de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale

afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata

existenței acestora. Doar în situația în care cu ocazia reparațiilor efectuate la

capacitățile energetice se produc prejudicii, unitatea care asigură distribuția

va fi obligată la despăgubiri.

Trebuie menționat că,

potrivit art. 16 din Legea nr. 318/2003, asupra terenurilor și bunurilor proprietate

publică sau privată, titularii licențelor beneficiază în condițiile legii de mai

multe drepturi, menționate expres în textul de lege, iar aceste drepturi de uz și

servitute asupra terenurilor au ca obiect utilitate publică și caracter legal.

Reclamantul apelant a

preluat imobilul de la antecesorii săi cu titlu succesiune, în condițiile în care

existau aceste capacități energetice pe teren, încă din anii 1956, 1974. Având în

vedere data promovării acțiunii, instanța ține seama de legea aplicabilă la momentul

înregistrării acesteia.

În mod corect instanța

de fond a respins capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru ocuparea

terenului cu liniile electrice, față de dispozițiile legale sus menționate și analizate

și în apel.

Au fost acordate reclamantului

despăgubiri în cuantum de 100.000 euro reprezentând o compensare a alterării valorii

imobilului și va fi menținută această dispoziție a instanței, în condițiile în care

nu face obiectul apelului niciuneia dintre părți.

În ceea ce privește acordarea

cheltuielilor de judecată, instanța de fond a acordat cheltuielile necesare și utile

soluționării cauzei, pentru expertizele judiciare efectuate în cauză, dovedite cu

înscrisuri, fără însă a acorda alte cheltuieli, respectiv deplasări la termene de

judecată sau expertiză medico-legală nesolicitată de instanță. Ca urmare, se constată

că au fost aplicate corect prevederile art. 274 C. proc. civ., iar hotărârea este

la adăpost și față de această critică.

În ceea ce privește apelul

declarat de pârâta SC Enel Distribuție B. SA, s-a constatat că acest apel poate

fi considerat mai degrabă o întâmpinare, un răspuns față de motivele invocate în

apelul reclamantului și nu o critică justificată față de hotărârea atacată. Nu s-a

contestat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor de 100.000 euro, ci doar respingerea

acțiunii față de SC G. Petroșani SA și față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice.

Hotărârea instanței de

fond este corectă și sub aspectul stabilirii calității procesual pasive, în sensul

că, pârâta apelantă în calitate de concesionară a capacităților energetice (potrivit

contractului depus la dosar și avut în vedere de instanța de fond) ce afectează

proprietatea reclamantului și de unică beneficiară a exploatării lor profitabile

este răspunzătoare și de prejudiciile pe care le aduce proprietății asupra căreia

își exercită drepturile de concesiune.

Referirile la 998–999

C. civ., din apelul pârâtei exced motivului pentru care au fost acordate despăgubiri

reclamantului, astfel că nu vor mai fi analizate.

Având în vedere toate

aceste argumente de fapt și de drept, în temeiul art. 296 C. proc. civ., au fost

respinse ambele apeluri, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.

Împotriva acestei decizii

reclamantul S.I.A. și pârâta SC Enel Distribuție B. SA au declarat recursuri.

Recursul reclamantului

S.I.A. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea

căruia, recurentul a arătat, în esență, că deși teoretic s-au administrat noi probe,

acestea nu au lămurit punctual solicitările sale, instanța neinsistând la instituțiile

competente să răspundă punctual la solicitările sale, respectiv de a se efectua

măsurătorile pentru stabilirea cantității radiațiilor produse de instalațiile pârâților

și modul cum acestea afectează sănătatea omului.

În susținerea despăgubirilor

solicitate pentru afectarea sănătății sale și a membrilor familiei sale, recurentul

prezintă detaliat dovezile existenței radiațiilor și a urmărilor produse de acestea.

Recurentul susține că

actele normative invocate de Curtea de Apel (H.G. nr. 862 din 28 iunie 2006, H.G.

nr. 1136 din 30 august 2006, Ordinul nr. 11936 din 29 septembrie 2006) nu erau în

vigoare la data introducerii acțiunii (01 februarie 2006) așa că nu trebuiau reținute

deoarece nu retroactivează.

De asemenea, recurentul

susține că deși instanța de fond a aprobate cererea sa și a dispus efectuarea unei

expertize ANEVAR, în mod netemeinic nu a ținut cont de rapoartele acestor expertize

efectuate de expertul L.N. și de expertul U.R.

În continuarea motivării

recurentul prezintă situația sa privind dreptul de proprietate asupra terenurilor

pe care se află instalațiile pârâtului prezentând detaliat demersurile făcute pentru

demararea procedurii de restituire în natură sau echivalent a imobilelor ocupate

abuziv de stat.

Referitor la cheltuielile

de judecată, recurentul menționează că dovada cheltuielilor făcute atât la instanța

de fond cât și la cea de apel există la dosar.

Pentru aceste motive recurentul

a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii

apelului său și modificarea sentinței nr. 347/2011 a Tribunalului Hunedoara în sensul

admiterii în întregime a cererii sale așa cum a fost precizată.

Recursul pârâtei SC Enel

Distribuție B. SA a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

În susținerea motivelor

de recurs indicate, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra apelului său considerând în mod cu totul superficial că despăgubirile în

sumă de 100.000 de euro nu au făcut obiectul apelului. Mai mult, susține recurenta,

în mod cu totul eronat a interpretat instanța apelul pârâtei ca fiind o întâmpinare

față de motivele invocate în apelul reclamantului.

În continuarea motivării

recurenta prezintă în detaliu legislația ce reglementează sectorul energetic, situația

de fapt a sectorului național al energiei electrice față de momentul în care se

pot solicita despăgubiri în funcție de legislația în vigoare la acel moment, arătând

că singura situație în care reclamantul ar putea beneficia de despăgubiri, este

atunci când, cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii sau

avarii se produc pagube proprietarului din vecinătatea capacităților energetice.

Recurenta susține că deși

instanța de apel apreciază că „referirile la art. 998-999 C. civ., din apelul pârâtei

exced motivului pentru care au fost acordate despăgubiri reclamantului, astfel că

nu vor mai fi analizate”, exact aceste prevederi coroborate cu prevederile Legii

nr. 13/2007 au format convingerea instanței de fond că pârâta trebuie să plătească

despăgubiri reclamantului.

Pentru aceste motive recurenta

a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea în totalitate

a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca nelegală și neîntemeiată.

Recursul reclamantului

Ș.I.A.

Înalta Curte în conformitate

cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

a luat în examinare excepția nulității recursului declarat de reclamantul S.I.A.

și a reținut următoarele:

Deși recurentul a invocat

în susținerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

acesta nu a structurat și dezvoltat motivul invocat, conform cerințelor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a-și exprima nemulțumirea față

de modul în care instanța de apel a analizat probele administrate.

Prin urmare, în recurs,

cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine obligația să examineze

legalitatea și temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate și

argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.

Prin criticile invocate

în cererea de recurs reclamantul, și-a exprimat nemulțumirea privind modul de interpretare

al probelor administrate referitoare la radiațiile electromagnetice produse de instalațiile

pârâtei, la interpretarea raportului de expertiză care a confirmat afectarea stării

lor de sănătate, la enumerarea celor 9 instalații de pe proprietatea sa, dezvoltarea

acestora nepermițând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 C. proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu

pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.

Indicarea de către recurent

a unor dispoziții legale, nu atrage automat cerința motivării recursului în conformitate

cu dispozițiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă

unor cerințe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerințe

impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.

În alți termeni fața de

considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea

cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv

pentru care, Înalta Curte urmează va constata nulitatea cererii de recurs în conformitate

cu dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Recursul pârâtei SC Enel

Distribuție B. SA este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 295 C.

proc. civ. obligă instanța de apel să verifice în limitele cererii de apel, stabilirea

situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Pe de altă parte, prevederile

art. 261 C. proc. civ. obligă instanțele să arate motivele de fapt și de drept pentru

care au fost înlăturate cererile părților.

Din această perspectivă

se constată că instanța de apel nu a examinat motivele de netemeinicie și nelegalitate

invocate în calea de atac a apelului formulat de pârâta SC Enel Distribuție B. SA,

soluția bazându-se pe o apreciere generală a situației de fapt fără nicio referire

la dispozițiile legale a căror aplicare greșită a fost criticată.

Chiar și în ipoteza în

care situația de fapt și apărările care au fost criticate de apelantă au rămas neschimbate,

în sensul că sunt aceleași care au fost dezbătute de prima instanță, nu se poate

reține că menținerea soluției fondului în fața unor critici concrete, fără a răspunde

fie și succint la acestea, satisface cerința impusă de art. 261 C. proc. civ.

În contextul arătat, în

recurs nu se poate examina legalitatea deciziei pronunțate de Curtea de Apel, întrucât

lipsește baza de analiză și anume considerentele deciziei, în ce privește apelul

pârâtei insuficiența motivării nefiind corespunzătoare scopului motivării și echivalează

în realitate cu o nemotivare.

Nu în ultimul rând trebuie

reținut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un

proces echitabil consacrat de art. 6 parag. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și în același timp o garanție

procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești

(cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).

Rezumând, argumentele

de mai sus și având în vedere că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă

cu orice soluție ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte având în vedere încălcarea

dispozițiilor legale mai sus arătate și prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. ipoteza a doua, reține lipsa de temei legal a deciziei recurate în ce privește

apelul pârâtei SC Enel Distribuție B. SA, întrucât din modul în care a fost analizat

apelul acesteia, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.

Așa fiind față de considerentele

expuse Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul

pârâta SC Enel Distribuție B. SA,

va casa decizia

recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării apelului

pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de reclamantul Ș.I.A. împotriva deciziei civile nr.

37/2013 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Admite recursul

declarat de pârâta SC Enel Distribuție Banat SA împotriva deciziei civile nr. 37/2013

din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

26 iunie

2014.