ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2434/2014

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă precizată, înregistrată la Tribunalul Hunedoara, reclamantul Ș.I.A., a chemat în judecată în calitate de pârâți Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrică „Electrica B.” SA, SC G. SA Petroșani și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, solicitând obligarea acestora la plata: - sumei de 126.235,38 euro despăgubiri pentru ocuparea cu linii electrice, proprietatea acestora a unei suprafețe de cca. 34.000 mp.

din grădină; - sumei de câte 150.000 euro daune morale, respectiv câte 50.000 euro/persoană, pentru fiecare din membrii familiei, pentru situația de risc de accidente datorită defecțiunilor ce pot apărea la aceste instalații, - precum și starea de pericol și risc de îmbolnăvire a membrilor familiei sale, ca urmare a expunerii îndelungate la influențele nocive a câmpului electromagnetic generat de aceste linii electrice ce-i traversează proprietatea; - sumei de 100.000 euro reprezentând despăgubiri pentru scăderea valorii imobilului, respectiv a prețului de vânzare a acestuia, precum și a chiriei de 4 euro/mp./an, pentru ocuparea abuzivă a terenului, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, pe toată durata existenței construcțiilor.

Prin sentința civilă nr. 347/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul Ș.I.A. împotriva pârâtei pe Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrică „Electrica B.” SA, și în consecință obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 100.000 euro despăgubiri și suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost obligată pârâta să plătească către stat suma de 8.411 RON cu titlu de taxă legală de timbru și timbru judiciar de 5 RON, precum și către pârâta SC G. SA Petroșani, suma de 2190 RON cheltuieli de judecată. S-a dispus plata onorariului avocatului din oficiu, în sumă de 1000 RON, prin compartimentul economic al Tribunalului Hunedoara.

A fost respinsă în rest acțiunea față de această pârâtă și, în totalitate, față de pârâții SC G. SA Petroșani și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că proprietatea imobiliară deținută de reclamantul Ș.I.A., situată în Petroșani, str. V., înscrisă în CF nr. XX Petroșani, nr. top. AA, având profil de casă, curte, anexe gospodărești și grădină, situate la limita intravilan/extravilan al localității, conform PUG Petroșani este afectată, în proporție de 32,05% de capacitățile energetice LEA de 110 KV; LEA de 20 KV și LEA de 6 KV precum și de stâlpi de susținere a acestora.

Acestea au fost executate, în etape succesive, în perioada 1956-1974, ca obiective de utilitate publică și împart terenul reclamantului, din punct de vedere utilitar și topografic, în patru parcele, având configurația geometrică poligonală neregulată. Aceste capacități, proiectate de către fostul IRE Deva, funcționează la tensiuni mai mici decât cele pentru care au fost proiectate și, conform normelor tehnice ANRE, determină culoare de trecere ca spații de protecție și siguranță cu valabilitate unitară în funcție de tensiunea pentru care au fost construite, indiferent dacă, în prezent, aceste linii sunt în funcțiune, în rezervă sau funcționează la tensiuni diferite decât cele pentru care s-au executat.

Potrivit art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2013, terenurile pe care se află situate rețelele electrice existente la intrarea în vigoare a acestuia, sunt declarate proprietatea statului, fiind instituite asupra lor, - prin art. 16 alin. (2), pe întreaga durată de funcționare a acestora, un drept de uz pentru executarea lucrărilor de realizare sau retehnologizare a lor, ca și pentru asigurarea funcționării acestora (respectiv pentru reparații, intervenții necesare, etc.); un drept de servitute de trecere subterană, de suprafață sau aeriană atât pentru amplasarea de rețele sau echipamente aferente, cât și pentru asigurarea accesului la locul de amplasare a acestora; un drept de a obține restrângerea sau încetarea unor activități ce ar pune în pericol persoane și bunuri, precum și un drept de acces la utilitățile publice respective.

S-a constatat că în cauză, dreptul de proprietate al reclamantului este afectat în ce privesc toate cele trei atribute ale sale, la acestea adăugându-se o stare prelungită de angoasă, motivată de pericolul câmpului energetic generat de capacitățile energetice, asupra sănătății acestuia ca și a membrilor familiei sale (soție, copil), precum și de incertitudini legate de siguranța exercițiului dreptului său de proprietate imobiliară, cu referire expresă la riscul de accidente și avarii. S-a constatat că o perioadă de mai bine de jumătate de secol, proprietatea reclamantului și, respectiv, a antecesorilor săi deși nu a fost supusă procedurii clasice a exproprierii, în sensul că nu a operat transmiterea ei, efectiv, către stat contra despăgubiri, aceasta este afectată de capacități industriale energetice de interes public care prin restricțiile, protecțiile și privilegiile legale instituite, o afectează în mod cert.

Și, deși, din punct de vedere juridic, acest drept al reclamantului este intact, el putând a dispune și folosi imobilul, în fapt, din punct de vedere practic, acest drept este grav afectat, pierzând din substanța sa, datorită atât restricțiilor impuse legal, cât și datorită posibilităților reale de înstrăinare a imobilului, la un preț rezonabil, de piață și, respectiv, a exercițiului real a atributelor sale. S-a apreciat că în speță, reclamantul a suferit un prejudiciu.

Autorul prejudiciului ce deține în concesiune capacitățile energetice, în funcțiune, ce traversează proprietatea imobiliară a reclamantului și, care, determină culoare de protecție, de restricții și interdicții, pe o suprafață de 13.687 mp., - respectiv în proporție de 32,05% din suprafață -, nu numai că nu a luat măsuri de reducere a acestui prejudiciu sau de compensare a lui, dar nici măcar nu a respectat legea, respectiv dispozițiile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007, care îi impune obligația de a încheia convenții-cadru în care să se stabilească cuantumul indemnizațiilor și a despăgubirilor cuvenite pentru exercitarea drepturilor reale (uz și servitute),ca și pentru acoperirea oricăror prejudicii.

În sinteză, raportat la cele ce preced, tribunalul a admis că acțiunea reclamantului se justifică, în fapt și în drept, doar cu privire la cererea privind despăgubirile pentru deprecierea valorică a imobilului, instanța acordând cu acest titlu de despăgubiri, suma de 100.000 euro – nefiind posibil a se acorda mai mult decât s-a cerut, - în condițiile în care la data prezentei, cursul valutar euro/RON, este de 4,300 RON/euro.

S-a respins acțiunea reclamantului în ce privește obligarea pârâtului la plata sumei de 126.235,38 euro, reprezentând contravaloarea terenului ocupat de liniile electrice aflate în administrarea rentabilă a societății concesionare, apreciind că reclamantul avea posibilitatea de a-și valorifica dreptul la reparațiuni, în condițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, dacă terenul a făcut obiectul unor exproprieri succesive pentru cauză de utilitate publică sau a fost preluat de stat, cu sau fără titlu legal, iar modul de compensare a fost impus într-o modalitate nesatisfăcătoare sau contra unor despăgubiri modice.

Cum, termenul limită pentru demararea procedurii de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada regimului său comunist, a expirat la data de 14 februaria 2002, reclamantul este decăzut din dreptul de a mai solicita aceste reparațiuni, în temeiul Legii nr. 10/2001, care reglementează restituirea, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate de stat în perioada regimului comunist, cu modificările ulterioare aduse prin Legea nr. 247/2005. În ce privește cererea de obligare la daune morale în sumă de 50.000 euro pentru reclamant, precum și pentru fiecare membru al familiei sale în condițiile în care această instituție vizează compensarea/ameliorarea unor prejudicii personal nepatrimoniale, precum viața, sănătate, siguranța, etc., atât stabilirea cuantumului lor cât și demersul în justiție pentru obținerea unor sume cu acest titlu, constituie atributul exclusiv și personal al persoanei lezate ca victimă a prejudiciului moral reclamant.

Dar, acordarea unor atare daune morale, în cauză, nu este întemeiată câtă vreme nu s-au dovedit depășiri ale coeficienților maxim admiși care, prin valorile lor ar pune în mod incontestabil, în stare de pericol, valorile primordiale ale persoanei reclamantului, precum și a membrilor familiei sale, după cum nici afecțiuni datorate în exclusivitate amplasării acestor linii electrice. În ce privește suma de 4 euro/mp./an, pretinsă cu titlu de chirie pentru suprafețele de teren afectate de capacitățile energetice în administrarea pârâtei, pretinsă, începând cu data prezentei și pe toată durata de funcționare a acesteia, s-a apreciat că o atare sumă, cu acest titlu, urmează a fi stabilită, la cerere, pe baza negocierii părților, urmând a fi cuprinsă într-o convenție-cadru, în condițiile impuse de prevederile art. 16 din Legea nr. 13/2007 privind energia electrică.

Pe considerentele arătate mai sus, respectiv în considerarea calității pârâtei Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrică „Electrica B.” SA de concesionar al capacităților energetice ce afectează proprietatea reclamantului și de unic beneficiar al exploatării lor profitabile, s-a respins acțiunea față de pârâții SC G. SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Pe aceleași considerente, s-a respins acțiunea față de pârâta SC G. SA. În fine, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a fost obligată pârâta Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrică „Electrica B.” SA, ca parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată, justificate în cauză, după cum urmează: în sumă de 1500 RON către reclamant, a taxei de timbru în sumă de 8.411 RON cu timbru judiciar de 5 RON, care urmează a fi achitată de către aceasta, către stat, în condițiile art. 18 din O.U.G.

nr. 51/2008 coroborat cu prevederile art. 1 și 2 din Legea nr. 146/2007, cu modificările ulterioare, precum și a sumei de 2190 RON către SC G. SA. În considerarea art. 22 alin. (3) și art. 23 din O.U.G. nr. 51/2008, plata avocatului din oficiu, stabilit la suma de 1000 RON, s-a dispus a se achita prin compartimentul economic al tribunalului. Apelurile declarate de reclamantul S.I.A. și pârâta SC ENEL Distribuție B. SA au fost respinse de Curtea de Apel Alba Iulia, sectia I civilă, prin decizia civilă nr. 37/2013 din 25 aprilie 2013. În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că din probele administrate în apel, în completarea celor administrate de instanța de fond, rezultă că nivelul câmpului electromagnetic se încadrează în limitele stabilite prin legislația sanitară în vigoare și nu se justifică nici constatarea afectării sănătății reclamantului și a familiei sale prin existența acestui câmp și nici acordarea daunelor morale.

În consecință, în mod corect a fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale de către instanța de fond. S-a constatat că în apel reclamantul a solicitat în plus față de capetele de cerere cu care a fost investită inițial instanța de fond, obligarea pârâtelor la despăgubiri pentru terenul rămas neocupat dar fragmentat și afectat de instalațiile pârâților și care nu mai poate fi vândut și despăgubiri pentru valoarea construcțiilor afectate de instalațiile pârâtului, capete de cerere care vor fi respinse ca inadmisibile în temeiul art. 294 C. proc. civ., fiind formulate pentru prima dată în apel.

Aceeași a fost situația și față de precizarea capătului de cerere de obligare a pârâtei la plata chiriei de 4 euro/mp pe an, pentru care s-a solicitat în apel a fi acordată retroactiv pentru trei ani anterior introducerii acțiunii și de la data introducerii acțiunii, iar prin acțiunea introductivă s-a solicitat acordarea chiriei doar începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. Așadar, precizarea acțiunii pentru o perioadă anterioară celei solicitate inițial prin acțiunea introductivă, a fost de asemenea respinsă ca inadmisibilă în temeiul art. 294 C. proc. civ. În ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata chiriei, s-a constatat că așa cum corect a reținut instanța de fond, între reclamant și pârâtă nu există un raport de locațiune care să justifice obligarea acestora la plata chiriei.

Și din această perspectivă soluția instanței de fond este legală și temeinică. În ceea ce privește despăgubirile pentru ocuparea terenului privind liniile electrice potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 (în vigoare la data promovării acțiunii) preluat în art. 37 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, privind energia electrică, exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora. Doar în situația în care cu ocazia reparațiilor efectuate la capacitățile energetice se produc prejudicii, unitatea care asigură distribuția va fi obligată la despăgubiri.

Trebuie menționat că, potrivit art. 16 din Legea nr. 318/2003, asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată, titularii licențelor beneficiază în condițiile legii de mai multe drepturi, menționate expres în textul de lege, iar aceste drepturi de uz și servitute asupra terenurilor au ca obiect utilitate publică și caracter legal. Reclamantul apelant a preluat imobilul de la antecesorii săi cu titlu succesiune, în condițiile în care existau aceste capacități energetice pe teren, încă din anii 1956, 1974. Având în vedere data promovării acțiunii, instanța ține seama de legea aplicabilă la momentul înregistrării acesteia. În mod corect instanța de fond a respins capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru ocuparea terenului cu liniile electrice, față de dispozițiile legale sus menționate și analizate și în apel.

Au fost acordate reclamantului despăgubiri în cuantum de 100.000 euro reprezentând o compensare a alterării valorii imobilului și va fi menținută această dispoziție a instanței, în condițiile în care nu face obiectul apelului niciuneia dintre părți. În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, instanța de fond a acordat cheltuielile necesare și utile soluționării cauzei, pentru expertizele judiciare efectuate în cauză, dovedite cu înscrisuri, fără însă a acorda alte cheltuieli, respectiv deplasări la termene de judecată sau expertiză medico-legală nesolicitată de instanță. Ca urmare, se constată că au fost aplicate corect prevederile art. 274 C. proc. civ., iar hotărârea este la adăpost și față de această critică.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâta SC Enel Distribuție B. SA, s-a constatat că acest apel poate fi considerat mai degrabă o întâmpinare, un răspuns față de motivele invocate în apelul reclamantului și nu o critică justificată față de hotărârea atacată. Nu s-a contestat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor de 100.000 euro, ci doar respingerea acțiunii față de SC G. Petroșani SA și față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Hotărârea instanței de fond este corectă și sub aspectul stabilirii calității procesual pasive, în sensul că, pârâta apelantă în calitate de concesionară a capacităților energetice (potrivit contractului depus la dosar și avut în vedere de instanța de fond) ce afectează proprietatea reclamantului și de unică beneficiară a exploatării lor profitabile este răspunzătoare și de prejudiciile pe care le aduce proprietății asupra căreia își exercită drepturile de concesiune.

Referirile la 998–999 C. civ., din apelul pârâtei exced motivului pentru care au fost acordate despăgubiri reclamantului, astfel că nu vor mai fi analizate. Având în vedere toate aceste argumente de fapt și de drept, în temeiul art. 296 C. proc. civ., au fost respinse ambele apeluri, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată. Împotriva acestei decizii reclamantul S.I.A. și pârâta SC Enel Distribuție B. SA au declarat recursuri. Recursul reclamantului S.I.A. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea căruia, recurentul a arătat, în esență, că deși teoretic s-au administrat noi probe, acestea nu au lămurit punctual solicitările sale, instanța neinsistând la instituțiile competente să răspundă punctual la solicitările sale, respectiv de a se efectua măsurătorile pentru stabilirea cantității radiațiilor produse de instalațiile pârâților și modul cum acestea afectează sănătatea omului.

În susținerea despăgubirilor solicitate pentru afectarea sănătății sale și a membrilor familiei sale, recurentul prezintă detaliat dovezile existenței radiațiilor și a urmărilor produse de acestea. Recurentul susține că actele normative invocate de Curtea de Apel (H.G. nr. 862 din 28 iunie 2006, H.G. nr. 1136 din 30 august 2006, Ordinul nr. 11936 din 29 septembrie 2006) nu erau în vigoare la data introducerii acțiunii (01 februarie 2006) așa că nu trebuiau reținute deoarece nu retroactivează. De asemenea, recurentul susține că deși instanța de fond a aprobate cererea sa și a dispus efectuarea unei expertize ANEVAR, în mod netemeinic nu a ținut cont de rapoartele acestor expertize efectuate de expertul L.N.

și de expertul U.R. În continuarea motivării recurentul prezintă situația sa privind dreptul de proprietate asupra terenurilor pe care se află instalațiile pârâtului prezentând detaliat demersurile făcute pentru demararea procedurii de restituire în natură sau echivalent a imobilelor ocupate abuziv de stat. Referitor la cheltuielile de judecată, recurentul menționează că dovada cheltuielilor făcute atât la instanța de fond cât și la cea de apel există la dosar. Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului său și modificarea sentinței nr. 347/2011 a Tribunalului Hunedoara în sensul admiterii în întregime a cererii sale așa cum a fost precizată.

Recursul pârâtei SC Enel Distribuție B. SA a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În susținerea motivelor de recurs indicate, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apelului său considerând în mod cu totul superficial că despăgubirile în sumă de 100.000 de euro nu au făcut obiectul apelului. Mai mult, susține recurenta, în mod cu totul eronat a interpretat instanța apelul pârâtei ca fiind o întâmpinare față de motivele invocate în apelul reclamantului.

În continuarea motivării recurenta prezintă în detaliu legislația ce reglementează sectorul energetic, situația de fapt a sectorului național al energiei electrice față de momentul în care se pot solicita despăgubiri în funcție de legislația în vigoare la acel moment, arătând că singura situație în care reclamantul ar putea beneficia de despăgubiri, este atunci când, cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii sau avarii se produc pagube proprietarului din vecinătatea capacităților energetice. Recurenta susține că deși instanța de apel apreciază că „referirile la art. 998-999 C. civ., din apelul pârâtei exced motivului pentru care au fost acordate despăgubiri reclamantului, astfel că nu vor mai fi analizate”, exact aceste prevederi coroborate cu prevederile Legii nr. 13/2007 au format convingerea instanței de fond că pârâta trebuie să plătească despăgubiri reclamantului.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca nelegală și neîntemeiată. Recursul reclamantului Ș.I.A. Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului declarat de reclamantul S.I.A. și a reținut următoarele: Deși recurentul a invocat în susținerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta nu a structurat și dezvoltat motivul invocat, conform cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a-și exprima nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a analizat probele administrate.

Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine obligația să examineze legalitatea și temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate și argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea. Prin criticile invocate în cererea de recurs reclamantul, și-a exprimat nemulțumirea privind modul de interpretare al probelor administrate referitoare la radiațiile electromagnetice produse de instalațiile pârâtei, la interpretarea raportului de expertiză care a confirmat afectarea stării lor de sănătate, la enumerarea celor 9 instalații de pe proprietatea sa, dezvoltarea acestora nepermițând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate. Indicarea de către recurent a unor dispoziții legale, nu atrage automat cerința motivării recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac. În alți termeni fața de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează va constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. Recursul pârâtei SC Enel Distribuție B. SA este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Prevederile art. 295 C. proc. civ. obligă instanța de apel să verifice în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Pe de altă parte, prevederile art. 261 C. proc. civ. obligă instanțele să arate motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate cererile părților. Din această perspectivă se constată că instanța de apel nu a examinat motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate în calea de atac a apelului formulat de pârâta SC Enel Distribuție B. SA, soluția bazându-se pe o apreciere generală a situației de fapt fără nicio referire la dispozițiile legale a căror aplicare greșită a fost criticată.

Chiar și în ipoteza în care situația de fapt și apărările care au fost criticate de apelantă au rămas neschimbate, în sensul că sunt aceleași care au fost dezbătute de prima instanță, nu se poate reține că menținerea soluției fondului în fața unor critici concrete, fără a răspunde fie și succint la acestea, satisface cerința impusă de art. 261 C. proc. civ. În contextul arătat, în recurs nu se poate examina legalitatea deciziei pronunțate de Curtea de Apel, întrucât lipsește baza de analiză și anume considerentele deciziei, în ce privește apelul pârâtei insuficiența motivării nefiind corespunzătoare scopului motivării și echivalează în realitate cu o nemotivare. Nu în ultimul rând trebuie reținut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 parag.

1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și în același timp o garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României). Rezumând, argumentele de mai sus și având în vedere că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluție ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte având în vedere încălcarea dispozițiilor legale mai sus arătate și prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ipoteza a doua, reține lipsa de temei legal a deciziei recurate în ce privește apelul pârâtei SC Enel Distribuție B. SA, întrucât din modul în care a fost analizat apelul acesteia, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.

Așa fiind față de considerentele expuse Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul pârâta SC Enel Distribuție B. SA, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării apelului pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul Ș.I.A. împotriva deciziei civile nr. 37/2013 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Admite recursul declarat de pârâta SC Enel Distribuție Banat SA împotriva deciziei civile nr. 37/2013 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2014.