ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2448/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30 mai 2013 sub nr. 6398/3/2014, reclamanta N.M. a chemat în judecată pe pârâții SC Electrica SA Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice București, SC Filiala de întreținere și Servicii Energetice „Electrica Serv" SA - Sucursala S.l.S.E. Transilvania Nord SA și Statul Român prin Ministerul Finanțeior Publice solicitând anularea deciziei nr. 108 din 26 iunie 2013 emisă de SC Filiala de Întreținere și Servicii Energetice „Electrica Serv" SA București, obligarea pârâților la emiterea unei noi decizii de restituire în natură a suprafaței de teren prevăzute în sentința civilă nr. 1837 din 10 mai 2012 a Tribunalului Satu Mare, precum și obligarea pârâților la acordarea măsurilor compensatorii pentru restul terenului care nu poate fi restituit în natură și la plata de daune-interese.

În ședința publică de la 24 februarie 2014, Tribunalul București a apreciat că este legal învestit numai cu capătul de cerere având ca obiect contestația împotriva deciziei nr. 108 din 26 iunie 2013 și a dispus disjungerea celorlalte capete de cerere, cu formarea a două dosare distincte. Cererea de obligare a pârâților la plata de daune interese, până la emiterea deciziilor la care au fost obligate în baza sentinței civile nr. 1837 din 10 mai 2012 a Tribunalului Satu Mare a fost înregistrată sub nr. 6398/3/2014; prin sentința civilă nr. 207 din 24 februarie 2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Judecătoriei Satu Mare, reținând că cererea dedusă judecății sub acest număr de dosar a fost întemeiată pe dispozițiile art. 905 alin. (1) C. proc.

civ., astfel că este de competența instanței de executare. Or, în conformitate cu art. 650 C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea. Reținând că reclamanta a formulat o cerere de executare silită, care a fost încuviințată de Judecătoria Satu Mare, prin încheierea pronunțată în Dosarul nr. 2717/296/2013, Tribunalul București a concluzionat că aceasta este competentă să soluționeze cererea, ca instanță de executare. Prin sentința nr. 2312 din 23 mai 2014, Judecătoria Satu Mare a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, arătând că acesta a reținut spre soluționare acțiunea principală și a disjuns cererea prin care s-a solicitat acordarea de daune-interese, declinând ulterior competența de soluționare a acestei cereri.

Or, în temeiul dispozițiilor art. 123 C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze capătul de cerere principal, este competentă să soluționeze și capetele de cerere accesorii; chiar dacă judecătoria este competentă să soluționeze cererile întemeiate pe dispozițiile art. 905 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 650 C. proc. civ., în speță competența de soluționare aparține Tribunalului București, ca instanță competentă să soluționeze capătul principal de cerere. Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru considerentele ce succed.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30 mai 2013, sub nr. 38188/3/2013, reclamanta N.M. a chemat în judecată pe pârâții SC Electrica SA Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice București, SC Filiala de întreținere și Servicii Energetice „Electrica Serv" SA - Sucursala S.I.S.E.

Transilvania Nord SA și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 108 din 26 iunie 2013 emisă de SC Filiala de întreținere și Servicii Energetice „Electrica Serv" SA București, obligarea pârâților la emiterea unei noi decizii de restituire în natură a suprafaței de teren prevăzută în sentința civilă nr. 1837 din 10 mai 2012 a Tribunalului Satu Mare, precum și obligarea pârâților la acordarea măsurilor compensatorii pentru restul terenul care nu poate fi restituit în natură în natură și la plata de daune-interese până l a emiterea efectivă a deciziilor la care au fost obligate prin sentința civilă nr. 1837/D din 10 rnai 2012 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.

La data de 21 februarie 2014, reclamanta a depus note de ședință prin care a arărat că cererea de obligare la daune-interese are ca fundament dispozițiile art. 905 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010. Se reține, de asemenea, că la data de 1 martie 2013 reclamanta N.M. a depus la Biroul Executorului Judecătoresc M.l., cu sediul în municipiul Satu Mare, o cerere de executare silită a sentinței civile nr. 1837/D din 10 mai 2012 a Tribunalului Satu Mare și deciziei nr. 201/R din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel Oradea, cerere care a fost încuviințată de Judecătoria Satu Mare prin încheierea nr. 710 din 12 martie 2013. Cererea a cărei soluționare a generat conflictul negativ de competență are caracterul unei cereri accesorii, astfel că devin incidente dispozițiile art. 123 C. proc.

civ., care reglementează prorogarea legală de competență în favoarea instanței legal învestite cu soluționarea cererii principale. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2014.