ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2448/2014

Asupra

cauzei de față, constată următoarele;

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30 mai 2013 sub

nr. 6398/3/2014, reclamanta N.M. a chemat în judecată pe pârâții SC Electrica SA

Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice București, SC Filiala de întreținere

și Servicii Energetice „Electrica Serv" SA - Sucursala S.l.S.E. Transilvania

Nord SA și Statul Român prin Ministerul Finanțeior Publice solicitând anularea deciziei

nr. 108 din 26 iunie 2013 emisă de SC Filiala de Întreținere și Servicii Energetice

„Electrica Serv" SA București, obligarea pârâților la emiterea unei noi decizii

de restituire în natură a suprafaței de teren prevăzute în sentința civilă nr. 1837

din 10 mai 2012 a Tribunalului Satu Mare, precum și obligarea pârâților la acordarea

măsurilor compensatorii pentru restul terenului care nu poate fi restituit în natură

și la plata de daune-interese.

În

ședința publică de la 24 februarie 2014, Tribunalul București

a apreciat că este legal învestit numai cu capătul de cerere având ca obiect contestația

împotriva deciziei nr. 108 din 26 iunie 2013 și a dispus disjungerea celorlalte

capete de cerere, cu formarea a două dosare distincte.

Cererea de obligare a pârâților la plata

de daune interese, până la emiterea deciziilor la care au fost obligate în baza

sentinței civile nr. 1837 din 10 mai 2012 a Tribunalului Satu Mare a fost înregistrată

sub nr. 6398/3/2014; prin sentința civilă nr. 207 din 24 februarie 2014, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a declinat competența de soluționare a acestei

cereri în favoarea Judecătoriei Satu Mare,

reținând că cererea dedusă

judecății sub acest număr de dosar a fost întemeiată pe dispozițiile art. 905

alin. (1) C. proc. civ., astfel că este de competența instanței de executare.

Or, în conformitate cu art. 650 C. proc.

civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul

executorului judecătoresc care face executarea.

Reținând că reclamanta a formulat o cerere

de executare silită, care a fost încuviințată de Judecătoria Satu Mare, prin încheierea

pronunțată în Dosarul nr. 2717/296/2013, Tribunalul București a concluzionat că

aceasta este competentă să soluționeze cererea, ca instanță de executare.

Prin sentința nr. 2312 din 23 mai 2014,

Judecătoria Satu Mare a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea

Tribunalului București,

arătând

că acesta a reținut spre soluționare acțiunea principală și a disjuns cererea prin

care s-a solicitat acordarea de daune-interese, declinând ulterior competența de

soluționare a acestei cereri.

Or, în temeiul dispozițiilor art. 123 C.

proc. civ., instanța competentă să soluționeze capătul de cerere principal, este

competentă să soluționeze și capetele de cerere accesorii; chiar dacă judecătoria

este competentă să soluționeze cererile întemeiate pe dispozițiile art. 905 C. proc.

civ., coroborate cu cele ale art. 650 C. proc. civ., în speță competența de soluționare

aparține Tribunalului București, ca instanță competentă să soluționeze capătul principal

de cerere.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal

învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două

instanțe, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București,

pentru considerentele

ce succed.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

pe rolul Tribunalului București la data de 30 mai 2013, sub nr. 38188/3/2013, reclamanta

N.M. a chemat în judecată pe pârâții SC Electrica SA Distribuție și Furnizare a

Energiei Electrice București, SC Filiala de întreținere și Servicii Energetice „Electrica

Serv" SA - Sucursala S.I.S.E. Transilvania Nord SA și Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 108 din 26 iunie 2013 emisă

de SC Filiala de întreținere și Servicii Energetice „Electrica Serv"

SA

București, obligarea pârâților la emiterea unei noi decizii de restituire în natură

a suprafaței de teren prevăzută în sentința civilă nr. 1837 din 10 mai 2012 a Tribunalului

Satu Mare, precum și obligarea pârâților la acordarea măsurilor compensatorii pentru

restul terenul care nu poate fi restituit în natură în natură și la plata de daune-interese

până

l

a emiterea efectivă a deciziilor la care

au fost obligate prin sentința civilă nr. 1837/D din 10 rnai 2012 pronunțată de

Tribunalul Satu Mare.

La data de 21 februarie 2014, reclamanta

a depus note de ședință prin care a arărat că cererea de obligare la daune-interese

are ca fundament dispozițiile art. 905 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Se reține, de asemenea, că la data de 1

martie 2013 reclamanta N.M. a depus la Biroul Executorului Judecătoresc M.l., cu

sediul în municipiul Satu Mare, o cerere de executare silită a sentinței civile

nr. 1837/D din 10 mai 2012 a Tribunalului Satu Mare și deciziei nr. 201/R din 15

ianuarie 2013 a Curții de Apel Oradea, cerere care a fost încuviințată de Judecătoria

Satu Mare prin încheierea nr. 710 din 12 martie 2013.

Cererea a cărei soluționare a generat conflictul

negativ de competență are caracterul unei cereri accesorii, astfel că devin incidente

dispozițiile art. 123 C. proc. civ., care reglementează prorogarea legală de competență

în favoarea instanței legal învestite cu soluționarea cererii principale.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei va fi stabilită

în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2014.