ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5434/2010

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 11 din 8

mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a stabilit competența de

soluționare a acțiunii civile în pretenții bănești, formulată de reclamantele P.P.S.,

P.A.O. și P.M. împotriva pârâților T.G. și SC O.A.G.I. SA București în favoarea

Tribunalului Caras - Severin jud. Reșița.

Pentru a se

pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

Prin cererea

adresată Tribunalului Caras - Severin la data de 4 iulie 2007, reclamantele P.S.P.,

P.A.O., P.M. au chemat în judecată pârâții T.G.

În solidar cu SC

S.A.O.A.G.I. SA București pentru a fi obligați la plata sumei de 222.500 euro,

respectiv 712.000 lei, la cursul de 3,2 lei/euro ce reprezintă repararea

prejudiciului ce li s-a cauzat ca urmare a producerii accidentului de

circulație din 16 martie 2004 pe autostrada M 5 între localitățile Kecskemet și

Kiskunfelegyhza Ungaria, în urma căruia P.I., pasager în autovehicul,

accidentat, a decedat.

Prin sentința

civilă nr. 1978 din 26 noiembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 2376/115/2007,

Tribunalul Caras - Severin jud. Reșița, a declinat competența de soluționare a

cauzei privind pe reclamanții P.S.P., P.A.O. și P.M., împotriva pârâtului T.G.

pentru pretenții, în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

Pentru a se

pronunța astfel, Tribunalul Caras - Severin a reținut că în speță nu sunt

incidente dispozițiile art. 1 lit. b) C. proc. civ. care se referă la procesele

în materie civilă, ci este vorba despre latura civilă nerezolvată în procesul

penal, situație în care competența de soluționare a cauzei aparține aceleiași

instanțe, competentă a judeca latura penală, respectiv Judecătoria Caransebeș,

în raza căreia se află domiciliul pârâtului.

La rândul său

Judecătoria Caransebeș prin sentința civilă nr. 493 din 13 martie 2008 și-a

declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Caransebeș.

Pentru a se

pronunța astfel Judecătoria Caransebeș a reținut următoarele:

Față de

acțiunea penală, acțiunea civilă în procesul penal are un caracter subsidiar,

urmând a fi soluționată numai după ce a fost soluționată în prealabil acțiunea

penală, conform formulei „penalul ține în loc civilul".

Cu excepția

cazurilor prevăzute de lege, partea vătămată conform art. 19 C. proc. civ. în

baza dreptului de opțiune, are dreptul de a alege, pentru valorificarea

pretențiilor civile decurgând dintr-o infracțiune, calea procesuală penală sau

civilă.

Cu ocazia

judecării laturii penale în Ungaria, latura civilă a rămas nesoluționată,

reclamantele optând pentru sesizarea instanței civile din România, situație în

care trebuie să se conformeze normelor C. proc. civ. - potrivit cu care

procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste

5 miliarde se judecă în primă instanță de Tribunal potrivit art. 2 pct. 1 lit. b).

Or, din moment

ce reclamantele au sesizat separat instanța civilă din România în vederea

judecării laturii civile a cauzei prezente (latura penală s-a judecat în

Ungaria) care are o valoare de 712.000 lei Rol, competent a judeca prezenta

cauză este Tribunalul Caras - Severin, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ.

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs pârâtul T.G., criticând-o ca nelegală și

netemeinică.

Recurentul a

indicat motivele de recurs prevăzut de art. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Astfel, dat

fiind izvorul pretențiilor reclamantelor - infracțiunea de ucidere din culpă -

competentă a soluționa cauza era judecătoria, indiferent de întinderea

despăgubirilor, deoarece incidente în cauză sunt dispozițiile C. proc. pen.,

respectiv art. 31 care reglementează competența instanțelor în ipoteza în care

infracțiunea este săvârșită în străinătate, incluzând și latura civilă.

Prin urmare,

natura infracțiunii este singurul criteriu de stabilire a instanței competente

atât penale cât și civile fiind fără rațiune logică a se distinge situația când

ambele laturi civilă și penală se judecă împreună la judecătorie iar în ipoteza

judecării separate, să fie judecate de tribunal.

Textul art. 2 lit.

b) C. proc. civ. se referă la procesele și cererile în materie civilă și nu în

materie penală.

Examinând

recursul instanța reține următoarele:

În ipoteza în

care faptul prejudiciabil civil își are izvorul într-un fapt penal, regulile

după care operează competența diferă după cum persoana vătămată s-a constituit

sau nu parte civilă în procesul penal. Astfel, în cazul în care persoana

vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal, acțiunea civilă se

exercită în cursul procesului penal, instanța competentă de a soluționa cauza

fiind instanța competentă a judeca infracțiunea, adică instanța penală, după

regulile procedurale statuate în Codul de procedură penală.

În ipoteza în

care acțiunea civilă nu se exercită în cadrul penal, persoana lezată prin

infracțiune poate opta și a se adresa instanței civile, situație în care

acțiunea civilă nu mai este guvernată de regulile de procedură penală privind

competența instanțelor penale indiferent de locul săvârșirii infracțiunii, ci

de regulile de procedură civilă.

Prin urmare,

același fapt ilicit, infracțiunea, poate genera în funcție de opțiunea

persoanei vătămate, judecata litigiului de instanțe diferite penală și civilă,

fără ca regulile penale să-și extindă efectele asupra acțiunii civile în

materie de competență.

În consecință,

din moment ce partea s-a adresat separat cu o acțiune civilă, la o instanță

civilă, regulile de competență incidente vor fi cele exclusiv civile, chiar

dacă faptul prejudiciabil a fost judecat și ca infracțiune, deoarece instanța

penală reclamată de recurent a fi competentă a soluționa acțiunea civilă, nu

își poate extinde competența dincolo de tragerea la răspundere penală a

persoanelor care au săvârșit o infracțiune, în absența cererii exprese a părții

de a se constitui parte civilă în procesul penal.

Cum în speță,

acțiunea civilă în daune cu izvor în săvârșirea unor fapte penale s-a exercitat

separat, regulile de competență materială sunt exclusiv civile și prin urmare

competența materială stabilită de Curte de Apel Timișoara în funcție de

valoarea pretențiilor deduse judecății este legală potrivit art. 2 pct. 1 lit. b)

C. proc. civ.

În consecință,

recursul promovat de recurent este neîntemeiat și urmează a fi respins potrivit

art. 312 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul T.G. împotriva sentinței nr. 2 din 8 mai

2008 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 octombrie 2010.