ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 282/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin rezoluția înregistrată la Judecătoria Caransebeș, sub nr. 3583/208 din 20 decembrie 2007,

Parchetul de pe lângă

Judecătoria Caransebeș a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții P.I.,

P.G., R.L., B.D., D.I., S.T., B.A., B.N., Ț.C. și R.G., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 248 C. pen., art. 289 C. pen., art.

291 C. pen. și art. 246 C. pen. Totodată, prin aceeași rezoluție, a dispus

înaintarea Dosarului nr. 940/P/2007 la Judecătoria Caransebeș, pentru ca această instanță să se pronunțe cu privire la înscrierea în

fals a înscrisurilor în litigiu, în raport cu dispozițiile art. 228 pct. 6 și

ale art. 245 alin. (1), lit. c)

1

C. proc. pen.

generat conflictul negativ de competență

Prin

sentința civilă nr. 975 din 30 aprilie 2008, Judecătoria Caransebeș

a admis excepția de

necompetență materială a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Prin

încheierea civilă pronunțată în ședința publică din data de 05 iunie 2008,

Tribunalul Caraș – Severin, secția civilă, a dispus

scoaterea cauzei de

pe rol și trimiterea acesteia serviciului de registratură, în vederea

repartizării aleatorii pentru secția de contencios administrativ și fiscal a

aceluiași Tribunal.

Prin

sentința civilă nr. 47 din 21 ianuarie 2009, Tribunalul Caraș-Severin, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția

necompetenței materiale, invocată din oficiu; a declinat competența

soluționării acțiunii formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș

în contradictoriu cu pârâții P.l., P.G., R.L., B.D., D.

I., S.T., B.A., B.N., C.P., Consiliul Local

Mehadia, Primăria

Mehadia - Prin Primar, P.l.T., C.S.F., Ț.S., Ț.l. și G.G., în favoarea

Judecătoriei Caransebeș; a constatat conflictul negativ de competență și a

trimis cauza la Curtea de Apel Timișoara.

Tribunalul

a apreciat că pentru ca o acțiune să facă obiectul judecății în contencios

administrativ, cererea trebuie să vizeze un act administrativ de autoritate.

î

n speță, constatarea nulității actelor

administrative considerate ilegale (procesul-verbal de ședință și o adeverință

emisă de Primăria Mehadia) apare ca fiind urmarea directă a săvârșirii unor

fapte prevăzute de legea penală și ca accesoriu al unei acțiuni penale de

natură să atragă, în aplicarea dispozițiilor art. 348 și art. 17 C. proc. pen.,

raportat la art. 288 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., competența instanței

care a judecat cauza penală, respectiv Judecătoria Caransebeș.

3.

Hotărârea Curții de apel

Prin

sentința civilă nr. 4 din 25 martie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ și fiscal, judecând conflictul negativ de competență, a

stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

t

ribunalului Caraș-Severin, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal.

În

considerentele sentinței, Curtea a reținut, în esență, că Parchetul de pe lângă

Judecătoria Caransebeș a sesizat Judecătoria Caransebeș în temeiul art. 245 C.

proc. pen., dispoziție legală care face referire la competența instanțelor

civile, în opoziție cu instanțele penale, de a judeca pricinile privind

desființarea înscrisurilor falsificate, fără a distinge între diferite instanțe

în funcție de natura actului: civile, comerciale, de contencios administrativ

etc.

Determinând

natura juridică a hotărârilor Consiliului Local Mehadia a căror anulare s-a

solicitat, și stabilind că acestea sunt acte administrative, Curtea de Apel

Timișoara a concluzionat că legalitatea emiterii acestora se impune a fi

verificată de către instanța de contencios administrativ competentă teritorial,

respectiv Tribunalul Caransebeș, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

În

ceea ce privește cererile formulate de pârâtul C.P. privind anularea altor acte

decât hotărârile Consiliului Local Mehadia,instanța care a pronunțat

regulatorul de competență a considerat că nu are competența de a stabili cadrul

procesual al litigiului și nici natura juridică a cererilor formulate.

A

apreciat că instanței competente să soluționeze cauza îi revine obligația de a

determina existența unei legături între cererea formulată de Parchetul de pe

lângă Judecătoria Caransebeș și cererile formulate de alte persoane.

4.

Recursul reclamantului

Împotriva

sentinței civile nr. 4 din 25 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul C.P.,

solicitând că în soluționarea cauzei să fie respectată Legea nr. 10/2001 și să

fie obligată Primăria Mehadia să efectueze punerea în posesie asupra imobilului

înscris în C.F.și anexând copiile unor înscrisuri privind situația juridică a

imobilului.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza prin prisma susținerilor recurentului și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat.

Potrivit

art. 14, alin. (3) lit. a) C. proc. pen., repararea pagubei produse ca urmare a

unei fapte penale se face potrivit legii civile, în natură, prin restituirea

lucrului, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin

desființarea totală sau parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de

reparare.

În

cazul în care acțiunea penală se stinge în faza urmăririi penale, prin

încetarea sau scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art. 245 alin. (1) lit.

c)

1

și al art. 249 alin. (2) C. proc. pen., prin ordonanța de

încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală, procurorul

dispune asupra sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea

totală sau parțială a unui înscris.

Așa

cum a reținut și judecătorul fondului, sintagma „instanța civilă competentă” nu

poate fi interpretată în sensul restrictiv, acela al competenței exclusive a

instanței civile de drept comun, ci în sens larg prin delimitare de instanțele

penale, care în cazul în care procesul penal nu s-ar fi stins în faza urmăririi

penale ar fi fost competente să se pronunțe și asupra acțiunii civile alăturate

acțiunii penale, potrivit regulilor prevăzute în art. 14 - 22 C. proc. pen.

Acesta

este, de altfel, și sensul care se desprinde din considerentele deciziei de

recurs în interesul

l

egii nr. 15

din 21 noiembrie 2005, prin care secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție au reținut că în lipsa unei norme de procedură care să prevadă

competența instanței penale de a soluționa acțiunea civilă în cauzele în care

procurorul a adoptat o soluție de netrimitere în judecată, competența de a

dispune desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, în cauzele în

care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, aparține instanței

civile.

În

temeiul principiului constituțional cuprins în art. 126 alin. (6) din Legea

fundamentală, potrivit căruia „controlul judecătoresc al actelor administrative

ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ este garantat,

cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor

de comandament cu caracter militar” natura juridică de acte administrative a

înscrisurilor supuse cenzurii judiciare atrage competența instanței de

contencios administrativ.

Calitatea

procesuală activă a parchetului în contenciosul administrativ și, implicit,

competența instanței specializate, rezultă și din prevederile exprese ale art. 1

alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora Ministerul Public,

atunci când, în urma exercitării atribuțiilor prevăzute de legea sa organică,

apreciază că încălcările drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale

persoanelor se datorează existenței unor acte administrativ unilaterale

individuale emise cu exces de putere, cu acordul prealabil al acestora,

sesizează instanța de contencios administrativ de la domiciliul persoanei

fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate, care urmează a dobândi de

drept calitatea de reclamant. Când Ministerul Public apreciază că, prin

emiterea unui act administrativ normativ, se vatămă un interes legitim public,

sesizează instanța de contencios administrativ competentă de la sediul

autorității publice emitente.

De

asemenea, în temeiul alin. (8) al aceluiași articol, Prefectul, A.N.R.P. și

orice subiect de drept public (printre care se numără și structurile Ministerului

Public) pot introduce acțiuni în contenciosul administrativ, în condițiile

prezentei legi și ale legilor speciale.

Toate

aceste argumente constituie fundamente ale legalității regulatorului de

competență pronunțat de curtea de apel, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin.

(1), Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul exercitat potrivit art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 corelat cu prevederile art. 22 alin. (5) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul C.P. împotriva sentinței civile nr. 4 din 25 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.