ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 282/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin rezoluția înregistrată la Judecătoria Caransebeș, sub nr. 3583/208 din 20 decembrie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții P.I., P.G., R.L., B.D., D.I., S.T., B.A., B.N., Ț.C. și R.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 248 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 246 C. pen. Totodată, prin aceeași rezoluție, a dispus înaintarea Dosarului nr. 940/P/2007 la Judecătoria Caransebeș, pentru ca această instanță să se pronunțe cu privire la înscrierea în fals a înscrisurilor în litigiu, în raport cu dispozițiile art. 228 pct. 6 și ale art. 245 alin. (1), lit. c) 1 C. proc.

pen. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin sentința civilă nr. 975 din 30 aprilie 2008, Judecătoria Caransebeș a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin. Prin încheierea civilă pronunțată în ședința publică din data de 05 iunie 2008, Tribunalul Caraș – Severin, secția civilă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia serviciului de registratură, în vederea repartizării aleatorii pentru secția de contencios administrativ și fiscal a aceluiași Tribunal.

Prin sentința civilă nr. 47 din 21 ianuarie 2009, Tribunalul Caraș-Severin, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu; a declinat competența soluționării acțiunii formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș în contradictoriu cu pârâții P.l., P.G., R.L., B.D., D. I., S.T., B.A., B.N., C.P., Consiliul Local Mehadia, Primăria Mehadia - Prin Primar, P.l.T., C.S.F., Ț.S., Ț.l. și G.G., în favoarea Judecătoriei Caransebeș; a constatat conflictul negativ de competență și a trimis cauza la Curtea de Apel Timișoara. Tribunalul a apreciat că pentru ca o acțiune să facă obiectul judecății în contencios administrativ, cererea trebuie să vizeze un act administrativ de autoritate.

î n speță, constatarea nulității actelor administrative considerate ilegale (procesul-verbal de ședință și o adeverință emisă de Primăria Mehadia) apare ca fiind urmarea directă a săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală și ca accesoriu al unei acțiuni penale de natură să atragă, în aplicarea dispozițiilor art. 348 și art. 17 C. proc. pen., raportat la art. 288 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., competența instanței care a judecat cauza penală, respectiv Judecătoria Caransebeș. 3. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 4 din 25 martie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, judecând conflictul negativ de competență, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea t ribunalului Caraș-Severin, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele sentinței, Curtea a reținut, în esență, că Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș a sesizat Judecătoria Caransebeș în temeiul art. 245 C. proc. pen., dispoziție legală care face referire la competența instanțelor civile, în opoziție cu instanțele penale, de a judeca pricinile privind desființarea înscrisurilor falsificate, fără a distinge între diferite instanțe în funcție de natura actului: civile, comerciale, de contencios administrativ etc. Determinând natura juridică a hotărârilor Consiliului Local Mehadia a căror anulare s-a solicitat, și stabilind că acestea sunt acte administrative, Curtea de Apel Timișoara a concluzionat că legalitatea emiterii acestora se impune a fi verificată de către instanța de contencios administrativ competentă teritorial, respectiv Tribunalul Caransebeș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește cererile formulate de pârâtul C.P. privind anularea altor acte decât hotărârile Consiliului Local Mehadia,instanța care a pronunțat regulatorul de competență a considerat că nu are competența de a stabili cadrul procesual al litigiului și nici natura juridică a cererilor formulate. A apreciat că instanței competente să soluționeze cauza îi revine obligația de a determina existența unei legături între cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș și cererile formulate de alte persoane. 4. Recursul reclamantului Împotriva sentinței civile nr. 4 din 25 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul C.P., solicitând că în soluționarea cauzei să fie respectată Legea nr. 10/2001 și să fie obligată Primăria Mehadia să efectueze punerea în posesie asupra imobilului înscris în C.F.și anexând copiile unor înscrisuri privind situația juridică a imobilului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma susținerilor recurentului și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Potrivit art. 14, alin. (3) lit. a) C. proc. pen., repararea pagubei produse ca urmare a unei fapte penale se face potrivit legii civile, în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea totală sau parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de reparare. În cazul în care acțiunea penală se stinge în faza urmăririi penale, prin încetarea sau scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art. 245 alin. (1) lit. c) 1 și al art. 249 alin. (2) C. proc.

pen., prin ordonanța de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală, procurorul dispune asupra sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris. Așa cum a reținut și judecătorul fondului, sintagma „instanța civilă competentă” nu poate fi interpretată în sensul restrictiv, acela al competenței exclusive a instanței civile de drept comun, ci în sens larg prin delimitare de instanțele penale, care în cazul în care procesul penal nu s-ar fi stins în faza urmăririi penale ar fi fost competente să se pronunțe și asupra acțiunii civile alăturate acțiunii penale, potrivit regulilor prevăzute în art. 14 - 22 C. proc. pen.

Acesta este, de altfel, și sensul care se desprinde din considerentele deciziei de recurs în interesul l egii nr. 15 din 21 noiembrie 2005, prin care secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au reținut că în lipsa unei norme de procedură care să prevadă competența instanței penale de a soluționa acțiunea civilă în cauzele în care procurorul a adoptat o soluție de netrimitere în judecată, competența de a dispune desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, aparține instanței civile.

În temeiul principiului constituțional cuprins în art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală, potrivit căruia „controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar” natura juridică de acte administrative a înscrisurilor supuse cenzurii judiciare atrage competența instanței de contencios administrativ.

Calitatea procesuală activă a parchetului în contenciosul administrativ și, implicit, competența instanței specializate, rezultă și din prevederile exprese ale art. 1 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atribuțiilor prevăzute de legea sa organică, apreciază că încălcările drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor se datorează existenței unor acte administrativ unilaterale individuale emise cu exces de putere, cu acordul prealabil al acestora, sesizează instanța de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate, care urmează a dobândi de drept calitatea de reclamant.

Când Ministerul Public apreciază că, prin emiterea unui act administrativ normativ, se vatămă un interes legitim public, sesizează instanța de contencios administrativ competentă de la sediul autorității publice emitente. De asemenea, în temeiul alin. (8) al aceluiași articol, Prefectul, A.N.R.P. și orice subiect de drept public (printre care se numără și structurile Ministerului Public) pot introduce acțiuni în contenciosul administrativ, în condițiile prezentei legi și ale legilor speciale. Toate aceste argumente constituie fundamente ale legalității regulatorului de competență pronunțat de curtea de apel, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1), Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul exercitat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 corelat cu prevederile art. 22 alin. (5) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul C.P. împotriva sentinței civile nr. 4 din 25 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.