ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2369/2011

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 29 iunie 2009, reclamanta M.I. a chemat în judecată Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Caras Severin - și M.A.I.

solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlul de daune pentru luarea măsurii administrative cu caracter politic privind dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu al reclamantei, în baza Deciziei nr. 200/1951, ca urmare a suferințelor cauzate acesteia și familiei, în perioada 18 iunie 1951 - 21 februarie 1956. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, reclamanta a arătat că în perioada de referință, sus menționată, ei și familiei acesteia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Feteștii Noi, schimbarea condițiilor de viață, frigul, lipsa hranei, distanțele foarte mari până la sursele de apă, traiul în condiții improprii, afectând grav starea de sănătate a părinților și bunicilor reclamantei, iar la înapoiere, ea și familia acesteia nu au putut intra în locuința lor din Moldova Nouă și pe timpul iernii au stat in casa vecinilor.

Reclamanta M.I. și-a precizat acțiunea introductivă de instanță, arătând că suma de 1.000.000 euro reprezintă daune morale, și că înțelege să se judece în contradictoriu doar cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Caras-Severin, fiind din eroare chemat în judecată M.A.I. Prin sentința civilă nr. 1300 din 17 noiembrie 2009, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P., pe care l-a obligat la plata către reclamantă a sumei de 250.000 euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că sunt incidente prevederile art. 3 din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe acte normative", evidențiate la lit. a) - f) din textul arătat, în speță măsura fiind aplicată prin Decizia nr. 200/1951 emisă de M.A.I. (lit. e)), fiind îndeplinite condițiile stipulate de art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege.

Astfel, reclamanta este îndrituită a solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, legiuitorul stabilind că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

„La stabilirea cuantumului despăgubirilor instanța va ține seama si de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză, în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989". Instanța de fond a apreciat că măsura dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu a cauzat reclamantei și familiei acesteia prejudicii morale, fiindu-le știrbit dreptul nepatrimonial la libertate și afectate valori ce țin de onoare, demnitate, reputație, cu consecințe nefaste în planul vieții private a familiei reclamantei, inclusiv după momentul întoarcerii acasă, respectiv după aprox.

5 ani, când nu au mai găsit decât o casă complet distrusă, în locul gospodăriei prospere, lăsate anterior plecării, precum și asupra surselor de venit, fiind astfel întrunite elementele ce atrag incidența prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Tribunalul a considerat că suma de 1.000.000 solicitată de reclamantă cu titlul de daune morale este însă, exagerat de mare și că, deși criteriile de acordare a daunelor morale au în esența lor, prin specificul acestor daune, un grad de subiectivitate în apreciere, atingerea adusă unor drepturi fundamentale ale reclamantei și familiei sale este evidentă, chiar dacă stabilirea acestei sume nu poate fi cuantificată, ca un „preț" al suferințelor fizice și psihice.

S-a reținut generic că, deși suferințele sunt inestimabile, stabilirea cuantumului despăgubirilor la suma de 250.000 euro, a avut în vedere în aprecierea realizată de instanță, perspectiva consecințelor negative ale prejudiciului, ale implicațiilor acestuia pe planul vieții sociale ce a afectat viața reclamantei și familiei acesteia precum și importanța valorilor morale lezate. Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel pârâtul Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Caras Severin, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței civile nr. 1300 din 17 noiembrie 2009 a Tribunalului Caraș-Severin ca netemeinică și nelegală, iar pe fond respingere acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

In motivarea căii ordinare de atac, pârâtul a adus critici referitoare la: -ignorarea acordării către reclamantă a unei indemnizații lunare de 934 lei, conform Decretului-Lege nr. 118/1990, începând cu data de 1 aprilie 1990 și a stabilirii perioadei de referință ca reprezentând vechime neîntreruptă în muncă, conform Hotărârii nr. 1157 din 26 septembrie 1990 emisă de Comisia județeană Caraș-Severin de aplicare a Decretului-Lege nr. 118/1990; - cuantumul despăgubirilor prea mari acordate reclamantei, în condițiile în care instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 care prevăd că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor se vor avea în vedere și măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză, în temeiul acestui act normativ; - intrepretarea greșită realizată de instanța de fond, în sensul că reclamanta nu a suferit o condamnare, ci stabilirea domiciliului obligatoriu a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, nefiind îndeplinite condițiile pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral, reclamanta și familie sa, beneficiind în realitate de o „stare de semilibertate"; - nerespectarea principiului proporționalitătii daunei în raport de cuantumul despăgubirii acordate; Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia nr. 78 din 14 aprilie 2010 a admis apelul pârâtului Statul Român prin M.F.P.

- D.G.F.P. Caras Severin, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că l-a obligat pe pârât la plata sumei de 100.000 euro, sau echivalentul în lei la data plătii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că este întemeiată critica referitoare la despăgubirile acordate pentru determinarea prejudiciului moral, acestea fiind vădit prea mari, în raport de măsura cu caracter politic, constând în stabilirea domiciliului obligatoriu, iar stabilirea cuantumului acestora, deși implică un grad de subiectivitate în apreciere, poate fi realizată respectând un echilibru între prejudiciul moral suferit de reclamantă și familia sa și despăgubirile acordate, astfel încât acest cuantum să permită o reparație, care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge la situația îmbogățirii fără justă cauză.

Curtea de Apel Timișoara și-a motivat soluția de reducere a cuantumului daunelor morale, de la 250.000 euro la 100.00 euro pe criteriu echității, astfel cum acesta este reflectat și în C.E.D.O., considerând că suma acordată de instanța de fond reclamantei este nejustificat de mare, în raport cu prejudiciul moral suferit, având în vedere și faptul că aceasta beneficiază de o indemnizație lunară de 934 lei, în baza Decretului-Lege nr. 118/1990, în acord cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Aceeași instanță a respins însă, critica ce viza faptul că despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor, fiind excluse de la beneficiul legii, persoanele cărora li s-au aplicat măsurile administrative cu caracter politic stabilite prin art. 3 din Legea nr. 221/2009, o interpretare corectă rezultând atât din conținutul textului legal, cât și din finalitatea legii, care stipulează expres, în dispozițiile cuprinse la art. 5 alin. (1) că "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic(.), poate solicita instanței de judecată, obligarea statului la despăgubiri pentru prejudiciul moral". Decizia pronunțată în apel a făcut obiectul criticilor formulate ]n recurs de pârâtul Statul Român prin M.F.P.

- D.G.F.P. Caraș-Severin, acestea fiind încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ca atare, recurentul-pârât arată că la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate prin art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, instanțele nu au respectat cerințele actului normativ de a se ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate, în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 și susține că familia reclamantei nu a suferit o condamnare, măsura administrativă cu caracter politic a stabilirii domiciliului obligatoriu, neputând fi asimilată unei condamnări, legea prevăzând posibilitatea de a acorda daune morale numai persoanelor care au suferit o condamnare.

Astfel, se arată de către recurentul-pârât că instanța de judecată nu poate face distincția și nici asocierea unei condamnări, în sensul Legii nr. 221/2009, cu o altă măsură luată împotriva reclamantei, având în vedere principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, fiind invocate dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 din acest act normativ. Recursul este fondat și urmează a fi admis în limita și pentru considerentele ce succed, numai sub aspectul motivului referitor la supraevaluarea daunelor morale, în raport de măsura administrativă stabilită de dispozițiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009. Actul normative sus menționat are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au fost subiectele unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora.

Cât privește critica recurentului-pârât privind cuantumul exagerat de mare al daunelor morale acordate, este de observat că, deși instanța de apel a avut în vedere beneficiul material stabilit reclamantei prin Decretul-Lege nr. 118/1990, conform Hotărârii nr. 1157 din 26 septembrie 1990, acesta fiind un criteriu ce a contribuit la schimbarea soluției în apel, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale, instanța nu a detaliat criteriile aplicabile în aprecierea întinderii daunelor morale, raportate la caracterul măsurii de condamnare, sau măsurii administrative asimilate acestora, diferențiere care este obligatorie sub aspectul consecințelor celor două categorii, ce fac obiectul de reglementare al Legii nr. 221/2009.

Este evident că, estimarea cuantumului daunelor morale se realizeză în raport de natura măsurii, de gravitatea acesteia, de durata acesteia, proporțional cu măsurile reparatorii deja acordate. Problema diferențierii cuantumului daunelor morale a constituit o preocupare a legiuitorului, atunci când prin Ordonanța de urgență nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 au fost stabilite sume, de la 10.00 euro pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, la 5.000 euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I, la 2.500 euro pentru descendenții de gradul al II-lea.

Fără a face referire la aspectul neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 (ce excede analizei recursului de față), în contextul necesității stabilirii unor măsuri pentru instituirea unui regim echitabil în acordarea despăgubirilor privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință, diferențierea cuantumului daunelor morale acordate de instanță trebuie realizată și în funcție de criteriul bugetar, raportat la politica financiară și la posibilitatea executării unor asemenea hotărâri de obligare a statului la plata daunelor morale, în fiecare caz în parte.

Astfel, stabilirea unor criterii de diferențiere a cuantumului daunelor morale este imperios necesară, iar aplicarea unitară a acestora, fără diferențieri semnificative în stabilirea întinderii prejudiciului moral este obligatorie sub aspectul unei practici unitare a instanțelor, prin raportare la : natura măsurii (condamnări cu caracter politic/măsurile administrative asimilate acestora), durata acestora, individualizarea aplicării acestora direct persoanelor, sotilor/soțiilor sau moștenitorilor acestora, consecințele negative asupra drepturilor personal nepatrimoniale ale persoanei, lezarea unor valori ca demnitatea, onoarea, cinstea, reputația, criteriul proporționalității daunei în raport de prejudiciul suferit, importanța valorilor morale lezate, gradul în care a fost afectată, de la caz la caz, situația familială, profesională și socială.

Caracterul subiectiv al aprecierii cuantumului daunelor morale, prin natura lor, greu de cuantificat, în absența unor criterii de referință, pentru fiecare caz în parte, nu trebuie să prevaleze unor criterii obiective, general aplicabile. Sub acest aspect, motivarea instanței de apel este lapidară, nefiind realizată o analiză temeinică a criteriilor legale care au determinat convingerea instanței în a determina prejudiciul moral, singurele elemente de analiză fiind caracterul complementar al Legii nr. 221/2009 în raport de măsurile reparatorii, acordate deja în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, referirile sumare la criteriile proporționalității daunei cu prejudiciul moral și principiul echității, în stabilirea acestora.

Așa fiind, constatând incident motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și apreciind că stabilirea unor criterii obligatorii pentru determinarea cuantumului daunelor morale reprezintă o chestiune de legalitate, în raport de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza primă și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul. Va modifica decizia recurată, în sensul că va stabili cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 euro.

Înalta Curte va înlătura însă, ca neîntemeiate, criticile privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, pentru a primi despăgubiri ca urmare a prejudiciul moral suferit, în accepțiunea interpretării recurentului-pârât Statul Român prin M.F.P., în sensul că persoanelor cărora li s-a aplicat măsura administrativă, nu beneficiază de prevederile Legii nr. 221/2009, deoarece aceste măsuri nu sunt considerate și nici asimilate condamnărilor, pentru considerentele de mai jos: Astfel, anterior adoptării Legii nr. 221/2009 au fost adoptate Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale și materiale suferite în timpul regimului politic anterior, de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative menționate.

În contextul general al acestor reglementări este evident că Legea nr. 221/2009 are un caracter de complinire, astfel că nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic, în perioada de referință, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militară, acordarea de despăgubiri morale, dacă reparațiile obținute prin efectul Decretului-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999, nu sunt suficiente. Prin art. 1 și 3 din Legea nr. 221/2009 se definesc două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist, care pot fi reparate, și anume :condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare și trimitere expresă la infracțiunile în baza cărora a fost pronunțată condamnarea și măsurile administrative cu caracter politic.

Acestea din urmă sunt definite ca măsuri administrative având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de altă parte, alte măsuri administrative. Modalitatea practică de reparare a prejudiciului este stabilită de legiuitor prin art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Astfel, alin. (1) stabilește că "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instanței de judecată". Litera a) din acest alineat prevede posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar lit. b) stabilește acordarea de despăgubiri, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă a obținut reparația în condițiile legilor anterioare.

Cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică și teleologică a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 privește toate persoanele, atât cele condamnate politic, cât și cele care au făcut subiectul unor măsuri administrative politice în perioada de referință, care beneficiază de dreptul la despăgubiri morale și/sau materiale. Atât condamnările, cât și măsurile administrative cu caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist și vizează persoanele care s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului politic totalitar și care au suferit prejudicii materiale și morale. A distinge între cele două categorii, sub aspectul daunelor materiale și morale, ar însemna negarea rațiunii adoptării actului normativ și crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situații similare.

În aceste situații legea nu distinge, astfel că, în spiritul unei consecvențe legislative trebuie să se facă o asimilare nu numai la nivel declarativ, ci și la nivelul aplicării practice. Dacă legiuitorul ar fi intenționat să excludă în mod categoric de la despăgubiri pentru prejudiciul moral, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri politice administrative, ar fi folosit ca tehnică legislativă, același procedeu utilizat în redactarea art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, potrivit cu care, se acordă despăgubiri materiale pentru bunuri confiscate, dacă nu au fost restituire sau nu s-au obținut anterior despăgubiri în echivalent, în scopul evitării unei duble reparații. Față de aceste considerente, concluzia este aceea că sunt îndreptățite la repararea prejudiciului moral și persoanele care au fost victimele unor măsuri administrative cu caracter politic, care nu au fost satisfăcute adecvat prin legea veche.

Cum art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 stabilește că, printre măsurile administrative cu caracter politic se înscrie și dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate și pe Decizia 200/1951 a M.A.I., iar în cazul în speță, reclamanta a fost subiectul unei astfel de măsuri administrative cu caracter politic, fiind dislocată de la domiciliul său, în perioada 18 iunie 1951 - 21 februarie 1956, împreună cu familia sa, aceasta poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri morale, fiind înlăturată critica privind împrejurarea că de acestea, beneficiază numai persoanele care au suferit condamnări.

Este de observat că, din chiar titlul Legii nr. 221/2009 rezultă că legiuitorul a stabilit expres îndrituirea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic și a celor cărora li s-au aplicat măsurile administrative asimilate acestora, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul art. 5 alin. (1) al aceluiași act normativ, domeniul de aplicare al acestei legi vizează „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic", astfel că rezultă indubitabil caracterul de complinire, ce este susținut și de argumentul de text, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Cu aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul, doar sub aspectul motivului referitor la greșita apreciere a instanței de apel cu privire la cuantumul exagerat de mare al daunelor morale acordate de instanța de apel, în lipsa unor criterii obiective de apreciere, astfel că va stabili cuantumul acestora la suma de 50.000 euro, menținând celelalte dispoziții ale Deciziei nr. 78 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. (D.G.F.P. Caraș-Severin) împotriva Deciziei nr. 78 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că stabilește cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 euro. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.