ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2369/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2369/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului civil de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 29 iunie

2009, reclamanta M.I. a chemat în judecată Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P.

Caras Severin - și M.A.I. solicitând obligarea pârâților la plata sumei de

1.000.000 euro, cu titlul de daune pentru luarea măsurii administrative cu

caracter politic privind dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu al

reclamantei, în baza Deciziei nr. 200/1951, ca urmare a suferințelor cauzate

acesteia și familiei, în perioada 18 iunie 1951 - 21 februarie 1956.

În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe

dispozițiile Legii nr. 221/2009, reclamanta a arătat că în perioada de

referință, sus menționată, ei și familiei acesteia i s-a stabilit domiciliu

obligatoriu în localitatea Feteștii Noi, schimbarea condițiilor de viață,

frigul, lipsa hranei, distanțele foarte mari până la sursele de apă, traiul în

condiții improprii, afectând grav starea de sănătate a părinților și bunicilor

reclamantei, iar la înapoiere, ea și familia acesteia nu au putut intra în

locuința lor din Moldova Nouă și pe timpul iernii au stat in casa vecinilor.

Reclamanta M.I. și-a precizat acțiunea introductivă

de instanță, arătând că suma de 1.000.000 euro reprezintă daune morale, și că

înțelege să se judece în contradictoriu doar cu pârâtul Statul Român prin M.F.P.

- D.G.F.P. Caras-Severin, fiind din eroare chemat în judecată M.A.I.

Prin sentința civilă nr. 1300 din 17 noiembrie 2009,

Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin M.F.P., pe care l-a obligat la plata către reclamantă a sumei

de 250.000 euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat

că sunt incidente prevederile art. 3 din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora

„constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de

organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea si

stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă,

stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai

multe acte normative", evidențiate la lit. a) - f) din textul arătat, în

speță măsura fiind aplicată prin Decizia nr. 200/1951 emisă de M.A.I. (lit. e)),

fiind îndeplinite condițiile stipulate de art. 5 alin. (1) lit. a) din această

lege.

Astfel, reclamanta este îndrituită a solicita

instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a

Legii nr. 221/2009, obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare, legiuitorul stabilind că orice

persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative

cu caracter politic.

„La stabilirea cuantumului despăgubirilor instanța va

ține seama si de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză, în

temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere

de la 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989".

Instanța de fond a apreciat că măsura dislocării și

stabilirii domiciliului obligatoriu a cauzat reclamantei și familiei acesteia

prejudicii morale, fiindu-le știrbit dreptul nepatrimonial la libertate și

afectate valori ce țin de onoare, demnitate, reputație, cu consecințe nefaste

în planul vieții private a familiei reclamantei, inclusiv după momentul

întoarcerii acasă, respectiv după aprox. 5 ani, când nu au mai găsit decât o

casă complet distrusă, în locul gospodăriei prospere, lăsate anterior plecării,

precum și asupra surselor de venit, fiind astfel întrunite elementele ce atrag

incidența prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Tribunalul a considerat că suma de 1.000.000

solicitată de reclamantă cu titlul de daune morale este însă, exagerat de mare

și că, deși criteriile de acordare a daunelor morale au în esența lor, prin

specificul acestor daune, un grad de subiectivitate în apreciere, atingerea

adusă unor drepturi fundamentale ale reclamantei și familiei sale este

evidentă, chiar dacă stabilirea acestei sume nu poate fi cuantificată, ca un

„preț" al suferințelor fizice și psihice.

S-a reținut generic că, deși suferințele sunt

inestimabile, stabilirea cuantumului despăgubirilor la suma de 250.000 euro, a

avut în vedere în aprecierea realizată de instanță, perspectiva consecințelor

negative ale prejudiciului, ale implicațiilor acestuia pe planul vieții sociale

ce a afectat viața reclamantei și familiei acesteia precum și importanța

valorilor morale lezate.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel

pârâtul Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Caras Severin, solicitând admiterea

acestuia, desființarea sentinței civile nr. 1300 din 17 noiembrie 2009 a

Tribunalului Caraș-Severin ca netemeinică și nelegală, iar pe fond respingere

acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. In motivarea căii ordinare de atac,

pârâtul a adus critici referitoare la: -ignorarea acordării către reclamantă a

unei indemnizații lunare de 934 lei, conform Decretului-Lege nr. 118/1990, începând

cu data de 1 aprilie 1990 și a stabilirii perioadei de referință ca

reprezentând vechime neîntreruptă în muncă, conform Hotărârii nr. 1157 din 26

septembrie 1990 emisă de Comisia județeană Caraș-Severin de aplicare a

Decretului-Lege nr. 118/1990;

- cuantumul despăgubirilor prea mari acordate

reclamantei, în condițiile în care instanța de fond nu a ținut seama de

dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 care prevăd că, la stabilirea

cuantumului despăgubirilor se vor avea în vedere și măsurile reparatorii deja

acordate persoanelor în cauză, în temeiul acestui act normativ;

- intrepretarea greșită realizată de instanța de

fond, în sensul că reclamanta nu a suferit o condamnare, ci stabilirea

domiciliului obligatoriu a făcut obiectul unei măsuri administrative cu

caracter politic, nefiind îndeplinite condițiile pentru a primi despăgubiri

pentru prejudiciul moral, reclamanta și familie sa, beneficiind în realitate de

o „stare de semilibertate";

- nerespectarea principiului proporționalitătii

daunei în raport de cuantumul despăgubirii acordate;

Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia nr. 78 din 14

aprilie 2010 a admis apelul pârâtului Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Caras

Severin, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că l-a obligat pe

pârât la plata sumei de 100.000 euro, sau echivalentul în lei la data plătii,

reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că

este întemeiată critica referitoare la despăgubirile acordate pentru

determinarea prejudiciului moral, acestea fiind vădit prea mari, în raport de

măsura cu caracter politic, constând în stabilirea domiciliului obligatoriu,

iar stabilirea cuantumului acestora, deși implică un grad de subiectivitate în

apreciere, poate fi realizată respectând un echilibru între prejudiciul moral

suferit de reclamantă și familia sa și despăgubirile acordate, astfel încât

acest cuantum să permită o reparație, care să atenueze suferințele morale, fără

a se ajunge la situația îmbogățirii fără justă cauză.

Curtea de Apel Timișoara și-a motivat soluția de

reducere a cuantumului daunelor morale, de la 250.000 euro la 100.00 euro pe

criteriu echității, astfel cum acesta este reflectat și în C.E.D.O.,

considerând că suma acordată de instanța de fond reclamantei este nejustificat

de mare, în raport cu prejudiciul moral suferit, având în vedere și faptul că

aceasta beneficiază de o indemnizație lunară de 934 lei, în baza

Decretului-Lege nr. 118/1990, în acord cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009.

Aceeași instanță a respins însă, critica ce viza

faptul că despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor, fiind excluse de

la beneficiul legii, persoanele cărora li s-au aplicat măsurile administrative

cu caracter politic stabilite prin art. 3 din Legea nr. 221/2009, o

interpretare corectă rezultând atât din conținutul textului legal, cât și din

finalitatea legii, care stipulează expres, în dispozițiile cuprinse la art. 5 alin.

(1) că "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic(.), poate solicita instanței de judecată,

obligarea statului la despăgubiri pentru prejudiciul moral".

Decizia pronunțată în apel a făcut obiectul

criticilor formulate ]n recurs de pârâtul Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P.

Caraș-Severin, acestea fiind încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Ca atare, recurentul-pârât arată că la stabilirea

cuantumului despăgubirilor acordate prin art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009,

instanțele nu au respectat cerințele actului normativ de a se ține seama și de

măsurile reparatorii deja acordate, în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 și

susține că familia reclamantei nu a suferit o condamnare, măsura administrativă

cu caracter politic a stabilirii domiciliului obligatoriu, neputând fi

asimilată unei condamnări, legea prevăzând posibilitatea de a acorda daune

morale numai persoanelor care au suferit o condamnare.

Astfel, se arată de către recurentul-pârât că

instanța de judecată nu poate face distincția și nici asocierea unei

condamnări, în sensul Legii nr. 221/2009, cu o altă măsură luată împotriva

reclamantei, având în vedere principiul de drept ubi lex non distinguit, nec

nos distinguere debemus, fiind invocate dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2

din acest act normativ.

Recursul este fondat și urmează a fi admis în limita

și pentru considerentele ce succed, numai sub aspectul motivului referitor la

supraevaluarea daunelor morale, în raport de măsura administrativă stabilită de

dispozițiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.

Actul normative sus menționat are ca obiect de

reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 au fost subiectele unor condamnări cu

caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora.

Cât privește critica recurentului-pârât privind

cuantumul exagerat de mare al daunelor morale acordate, este de observat că,

deși instanța de apel a avut în vedere beneficiul material stabilit reclamantei

prin Decretul-Lege nr. 118/1990, conform Hotărârii nr. 1157 din 26 septembrie 1990,

acesta fiind un criteriu ce a contribuit la schimbarea soluției în apel, în

sensul reducerii cuantumului daunelor morale, instanța nu a detaliat criteriile

aplicabile în aprecierea întinderii daunelor morale, raportate la caracterul

măsurii de condamnare, sau măsurii administrative asimilate acestora,

diferențiere care este obligatorie sub aspectul consecințelor celor două

categorii, ce fac obiectul de reglementare al Legii nr. 221/2009.

Este evident că, estimarea cuantumului daunelor

morale se realizeză în raport de natura măsurii, de gravitatea acesteia, de

durata acesteia, proporțional cu măsurile reparatorii deja acordate.

Problema diferențierii cuantumului daunelor morale a

constituit o preocupare a legiuitorului, atunci când prin Ordonanța de urgență nr.

62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 au fost stabilite

sume, de la 10.00 euro pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter

politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul

unor măsuri administrative cu caracter politic, la 5.000 euro pentru

soțul/soția și descendenții de gradul I, la 2.500 euro pentru descendenții de

gradul al II-lea.

Fără a face referire la aspectul

neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 (ce

excede analizei recursului de față), în contextul necesității stabilirii unor

măsuri pentru instituirea unui regim echitabil în acordarea despăgubirilor

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada de referință, diferențierea cuantumului

daunelor morale acordate de instanță trebuie realizată și în funcție de

criteriul bugetar, raportat la politica financiară și la posibilitatea

executării unor asemenea hotărâri de obligare a statului la plata daunelor

morale, în fiecare caz în parte.

Astfel, stabilirea unor criterii de diferențiere a

cuantumului daunelor morale este imperios necesară, iar aplicarea unitară a

acestora, fără diferențieri semnificative în stabilirea întinderii

prejudiciului moral este obligatorie sub aspectul unei practici unitare a

instanțelor, prin raportare la : natura măsurii (condamnări cu caracter politic/măsurile

administrative asimilate acestora), durata acestora, individualizarea aplicării

acestora direct persoanelor, sotilor/soțiilor sau moștenitorilor acestora,

consecințele negative asupra drepturilor personal nepatrimoniale ale persoanei,

lezarea unor valori ca demnitatea, onoarea, cinstea, reputația, criteriul

proporționalității daunei în raport de prejudiciul suferit, importanța

valorilor morale lezate, gradul în care a fost afectată, de la caz la caz,

situația familială, profesională și socială.

Caracterul subiectiv al aprecierii cuantumului

daunelor morale, prin natura lor, greu de cuantificat, în absența unor criterii

de referință, pentru fiecare caz în parte, nu trebuie să prevaleze unor

criterii obiective, general aplicabile.

Sub acest aspect, motivarea instanței de apel este

lapidară, nefiind realizată o analiză temeinică a criteriilor legale care au

determinat convingerea instanței în a determina prejudiciul moral, singurele

elemente de analiză fiind caracterul complementar al Legii nr. 221/2009 în

raport de măsurile reparatorii, acordate deja în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990,

referirile sumare la criteriile proporționalității daunei cu prejudiciul moral

și principiul echității, în stabilirea acestora.

Așa fiind, constatând incident motivul de

nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și apreciind că stabilirea

unor criterii obligatorii pentru determinarea cuantumului daunelor morale

reprezintă o chestiune de legalitate, în raport de considerentele mai sus

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza primă și alin. (3) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul.

Va modifica decizia recurată, în sensul că va stabili

cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 euro.

Înalta Curte va înlătura însă, ca neîntemeiate,

criticile privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, pentru a primi

despăgubiri ca urmare a prejudiciul moral suferit, în accepțiunea interpretării

recurentului-pârât Statul Român prin M.F.P., în sensul că persoanelor cărora li

s-a aplicat măsura administrativă, nu beneficiază de prevederile Legii nr. 221/2009,

deoarece aceste măsuri nu sunt considerate și nici asimilate condamnărilor,

pentru considerentele de mai jos:

Astfel, anterior adoptării Legii nr. 221/2009 au fost

adoptate Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 pentru repararea

prejudiciilor morale și materiale suferite în timpul regimului politic

anterior, de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative

menționate.

În contextul general al acestor reglementări este

evident că Legea nr. 221/2009 are un caracter de complinire, astfel că nu

înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop

înlăturarea consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic, în

perioada de referință, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a

dispus, prin aceste condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militară,

acordarea de despăgubiri morale, dacă reparațiile obținute prin efectul

Decretului-Lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999, nu sunt suficiente.

Prin art. 1 și 3 din Legea nr. 221/2009 se definesc

două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist, care pot fi

reparate, și anume :condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare

și trimitere expresă la infracțiunile în baza cărora a fost pronunțată

condamnarea și măsurile administrative cu caracter politic.

Acestea din urmă sunt definite ca măsuri

administrative având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu

obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de

muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele

normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de altă parte, alte

măsuri administrative.

Modalitatea practică de reparare a prejudiciului este

stabilită de legiuitor prin art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Astfel, alin. (1) stabilește că "orice persoană

care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instanței de

judecată".

Litera a) din acest alineat prevede posibilitatea de

a cere obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare, iar lit. b) stabilește acordarea de despăgubiri,

reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de

condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă a obținut reparația în

condițiile legilor anterioare.

Cadrul general de reglementare a drepturilor

patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică și

teleologică a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 privește toate

persoanele, atât cele condamnate politic, cât și cele care au făcut subiectul

unor măsuri administrative politice în perioada de referință, care beneficiază

de dreptul la despăgubiri morale și/sau materiale.

Atât condamnările, cât și măsurile administrative cu

caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist și vizează

persoanele care s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului politic totalitar

și care au suferit prejudicii materiale și morale.

A distinge între cele două categorii, sub aspectul

daunelor materiale și morale, ar însemna negarea rațiunii adoptării actului

normativ și crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate

în situații similare.

În aceste situații legea nu distinge, astfel că, în

spiritul unei consecvențe legislative trebuie să se facă o asimilare nu numai

la nivel declarativ, ci și la nivelul aplicării practice.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat să excludă în mod

categoric de la despăgubiri pentru prejudiciul moral, persoanele care au făcut

obiectul unor măsuri politice administrative, ar fi folosit ca tehnică

legislativă, același procedeu utilizat în redactarea art. 5 alin. (1) lit. b)

din lege, potrivit cu care, se acordă despăgubiri materiale pentru bunuri

confiscate, dacă nu au fost restituire sau nu s-au obținut anterior despăgubiri

în echivalent, în scopul evitării unei duble reparații.

Față de aceste considerente, concluzia este aceea că

sunt îndreptățite la repararea prejudiciului moral și persoanele care au fost

victimele unor măsuri administrative cu caracter politic, care nu au fost

satisfăcute adecvat prin legea veche.

Cum art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 stabilește

că, printre măsurile administrative cu caracter politic se înscrie și

dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și

colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate

și pe Decizia 200/1951 a M.A.I., iar în cazul în speță, reclamanta a fost

subiectul unei astfel de măsuri administrative cu caracter politic, fiind

dislocată de la domiciliul său, în perioada 18 iunie 1951 - 21 februarie 1956,

împreună cu familia sa, aceasta poate solicita obligarea statului la acordarea

de despăgubiri morale, fiind înlăturată critica privind împrejurarea că de

acestea, beneficiază numai persoanele care au suferit condamnări.

Este de observat că, din chiar titlul Legii nr. 221/2009

rezultă că legiuitorul a stabilit expres îndrituirea persoanelor care au

suferit condamnări cu caracter politic și a celor cărora li s-au aplicat

măsurile administrative asimilate acestora, în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, iar în cuprinsul art. 5 alin. (1) al aceluiași act normativ,

domeniul de aplicare al acestei legi vizează „orice persoană care a suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic",

astfel că rezultă indubitabil caracterul de complinire, ce este susținut și de

argumentul de text, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Cu aceste considerente, Înalta Curte va admite

recursul, doar sub aspectul motivului referitor la greșita apreciere a

instanței de apel cu privire la cuantumul exagerat de mare al daunelor morale

acordate de instanța de apel, în lipsa unor criterii obiective de apreciere,

astfel că va stabili cuantumul acestora la suma de 50.000 euro, menținând celelalte

dispoziții ale Deciziei nr. 78 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin

M.F.P. (D.G.F.P. Caraș-Severin) împotriva Deciziei nr. 78 din 14 aprilie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică în parte decizia recurată, în sensul că

stabilește cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 euro.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.