ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1795/2010

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 12

din 9 ianuarie 2009 Tribunalul Tulcea, secția civilă, comercială și de

contencios administrativ, a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat

pârâta SC P. SA la plata către reclamanta S.A. drepturilor salariale cuvenite

și neacordate, reprezentând beneficii pentru anul 2006 și a respins celelalte

capete de cerere, precum și excepțiile lipsei calității procesuale active,

prematurității și prescripției dreptului material la acțiune.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâta. Concomitent

cu depunerea recursului, pârâta SC P. SA a invocat și excepția de

neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. (2)

ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, prin raportare la prevederile

art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din

Constituția României.

În

motivarea excepției formulate pârâta a arătat că soluționarea excepției de

necompetență teritorială invocată prin motivele de recurs presupune analizarea

ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu, că în art. 298

alin. (2) din C. muncii sunt identificate cu liniuță actele normative abrogate

expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul „orice alte

dispoziții contrare”. Or, acest text de lege a fost apreciat ca temei pentru o

abrogare implicită, pentru care nu  mai există justificare legală după intrarea

în vigoare a Legii nr. 27/2000, care prin art. 62 și art. 63 impune cu caracter

imperativ abrogarea expresă indirectă. Abrogarea generică indirectă a

constituit o modalitate cu caracter excepțional sub imperiul Decretului nr.

24/2000, această modalitate de reglementare nu a mai fost precizată, noul mod

de abordare fiind determinat atât de cerința coerenței sistemului legislativ,

cât și pentru a asigura eficacitatea principiului separației puterilor în stat.

A arătat că, în principal, motivele de neconstituționalitate au în vedere

principiul efectivității juridice care cere, astfel cum dispune art. 15 din

Legea 24/2000 și a dezvoltat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

, să se evite paralelismul legislativ,  să se adopte dispoziții legale

coerente, cu vocația de a respecta drepturile și libertățile cetățenilor, care

să aibă o aplicabilitate uniformă, cu evitarea jurisprudenței neuniforme. A

evocat prevederile art. 1 alin. (5) din Constituția României.

Prin

încheierea din 22 septembrie 2009 Curtea de Apel Constanța a respins ca

inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din C. muncii

raportat la art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin.

(1) din Constituția României.

Pentru

a decide astfel, instanța de recurs a reținut că excepția invocată, deși

motivată prin raportare la o serie de texte neconstituționale, este motivată

exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege,

că principiul efectivității juridice nu este reglementat de nici unul din textele

constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar

cât privește art. 1 alin. (5) din Constituția României, respectiv exemplele din

jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține

obligația tuturor autorităților de a respecta o lege anterior edictată, fie

pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare. Pentru aceste

considerente, Curtea de Apel a decis că este inadmisibilă excepția de

neconstituționalitate a unui text de lege susținută prin filtrul unei alte

legi, punând în discuție corelarea actelor normative între ele sau modalitatea

de soluționare a unui conflict al legilor în timp, ori interpretarea și

aplicarea legii la speță.

Împotriva

acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs pârâta, invocând motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea

cererii de sesizare a Curții Constituționale. A susținut că sunt îndeplinite

toate condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, că

pentru a determina norma aplicabilă instanța trebuie să verifice și să aplice

principiile ierarhizării normelor interne, principiile aplicării în timp a

legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării, precum și

principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția dintre o

normă validă în vigoare și una abrogată și o normă nevalidă prin existența ei

în sistem datorită nerespectării legii de edictare. A susținut că motivele de

neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale invocate au în vedere

principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv în jurisprudența Curții Constituționale.

A reiterat celelalte argumente invocate în cererea introductivă.

Analizând criticile formulate,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru

considerentele ce succed:

Recurenta - pârâtă a pretins că

modificarea implicită a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 168/1999 prin C. muncii

contravine Constituției României. Se reține însă că aspectul pe care SC P. SA

l-a invocat ca reprezentând obiect al unei excepții de neconstituționalitate

constituie de fapt un aspect ce vizează aplicarea legii în timp, raportul

dintre norma generală și cea specială. Or, acestea sunt împrejurări care sunt

date în puterea de apreciere a instanței de drept comun, investite cu

soluționarea litigiului și nu în competența judecătorului constituțional.

Astfel, Curtea Constituțională se pronunță asupra conformității textului cu

legea fundamentală în situații de conflict între acestea și nu asupra

conflictului intertemporal de legi.

Modalitatea în care o normă ulterioară poate abroga și

înlătura de la aplicabilitate o normă anterioară care reglementa aceeași

materie reprezintă instrumente de interpretare și de rezolvare a litigiului la

îndemâna instanței ordinare, în virtutea plenitudinii jurisdicționale a

acesteia.

Așadar aspectele

invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în

competența jurisdicției constituționale - sub forma unei excepții de

neconstituționalitate, ci sunt elemente de analiză pe care instanța urmează să

le aibă în vedere sub forma unor chestiuni prealabile în soluționarea excepției

de necompetență teritorială.

De aceea, respingând sesizarea Curții Constituționale

pe motiv că ceea ce se pune în discuție este o problemă de interpretare a

normelor legislative privind competența în evoluția lor temporală, instanța în

fața căreia s-a invocat excepția a procedat în mod corect, sesizarea Curții

Constituționale neputând fi dispusă pentru aspecte ce vizează interpretarea și

aplicarea legii în timp.

De altfel, în acest sens sunt și deciziile constante

ale Curții Constituționale, ultima decizie pronunțată în această materie,

respectiv decizia 107 din 4 februarie 2010, reținând că argumentele invocate de

autor nu vizează o veritabilă problemă de constituționalitate, ci constituie o

problemă de interpretare și de aplicare a legii ce ține de resortul instanțelor

judecătorești, iar nu de cel al instanței de contencios constituțional.

Pentru cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de

pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de

pârâta SC P. SA. împotriva încheierii din 22 septembrie 2009

a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de

familie, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 16 martie 2010.