ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1139/2010

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 199 din 5 februarie

2009 Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și

contencios administrativ fiscal, s-a admis în parte acțiunea reclamantei N.M.

în contradictoriu cu pârâta SC P. SA și a fost obligată pârâta la plata sumei

de 1.387 lei reprezentând suplimentări salariale, către reclamantă.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta, solicitând respingerea

cererii ca neîntemeiată.

În fața Curții de

Apel București, secția a VII- a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, la 13 iulie 2009, recurenta-pârâtă a formulat

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima

liniuță din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) și (5),

art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României.

În susținerea

excepției a arătat că, pornind de la premisa că atât Legea nr. 168/1999, cât și

Legea nr. 3/2003 sunt legi organice, se pune problema dacă cea dintâi mai este

sau nu în vigoare, față de art. 298 alin. (2) ultima liniuță din cea de-a doua

lege. Or, acest text de lege a fost apreciat ca temei pentru o abrogare

implicită, pentru care nu mai există justificare legală după intrarea în

vigoare a Legii nr. 27/2000, care prin art. 62 și art. 63 impune cu caracter

imperativ abrogarea expresă indirectă. Abrogarea generică indirectă a

constituit o modalitate cu caracter excepțional sub imperiul Decretului nr. 24/2000,

această modalitate de reglementare nu a mai fost precizată, noul mod de

abordare fiind determinat atât de cerința coerenței sistemului legislativ, cât

și pentru a asigura eficacitatea principiului separației puterilor în stat. A

arătat că, în principal, motivele de neconstituționalitate au în vedere

principiul efectivității juridice care cere, astfel cum dispune art. 15 din

Legea nr. 24/2000 și a dezvoltat jurisprudența C.E.D.O., să se evite

paralelismul legislativ, să se adopte dispoziții legale coerente, cu vocația de

a respecta drepturile și libertățile cetățenilor, care să aibă o aplicabilitate

uniformă, cu evitarea jurisprudenței neuniforme. A evocat prevederile art. 1 alin.

(5) din Constituția României.

Prin încheierea din

13 iulie 2009 Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a

Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii raportat la art. 1 alin. (4) și (5), art.

73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a reținut că excepția invocată, deși motivată prin

raportare la o serie de texte neconstituționale, este motivată exclusiv prin

prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, că principiul

efectivității juridice nu este reglementat de nici unul din textele

constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar

cât privește art. 1 alin. (5) din Constituția României, respectiv exemplele din

jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține

obligația tuturor autorităților de a respecta o lege anterior edictată, fie

pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare. Pentru aceste

considerente, Curtea de Apel a decis că este inadmisibilă excepția de

neconstituționalitate a unui text de lege susținută prin filtrul unei alte

legi, punând în discuție corelarea actelor normative între ele sau modalitatea

de soluționare a unui conflict al legilor în timp, ori interpretarea și

aplicarea legii la speță.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea

cererii de sesizare a Curții Constituționale. A susținut că soluționarea

excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care

Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu, că pentru a determina norma

aplicabilă instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării

normelor interne, principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea

modului de operare și a efectelor abrogării, precum și principiile tehnicii

legislative care sunt de natură a face distincția dintre o normă validă în

vigoare și una abrogată și o normă nevalidă prin existența ei în sistem

datorită nerespectării legii de edictare. A reiterat celelalte argumente

invocate în cererea introductivă.

Analizând criticile formulate,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru

considerentele ce succed:

Recurenta - pârâtă a

pretins că modificarea implicită a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 168/1999

prin C. muncii contravine Constituției României. Se reține însă că aspectul pe

care SC P. SA l-a invocat ca reprezentând obiect al unei excepții de

neconstituționalitate constituie de fapt un aspect ce vizează aplicarea legii

în timp, raportul dintre norma generală și cea specială. Or, acestea sunt

împrejurări care sunt date în puterea de apreciere a instanței de drept comun,

investite cu soluționarea litigiului și nu în competența judecătorului constituțional.

Astfel, Curtea Constituțională se pronunță asupra conformității textului cu

legea fundamentală în situații de conflict între acestea și nu asupra

conflictului intertemporal de legi.

Modalitatea în care o normă ulterioară poate abroga și

înlătura de la aplicabilitate o normă anterioară care reglementa aceeași

materie reprezintă instrumente de interpretare și de rezolvare a litigiului la

îndemâna instanței ordinare, în virtutea plenitudinii jurisdicționale a

acesteia.

Așadar aspectele

invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în

competența jurisdicției constituționale - sub forma unei excepții de

neconstituționalitate, ci sunt elemente de analiză pe care instanța urmează să

le aibă în vedere sub forma unor chestiuni prealabile în soluționarea excepției

de necompetență teritorială.

De aceea, respingând sesizarea Curții Constituționale

pe motiv că ceea ce se pune în discuție este o problemă de interpretare a

normelor legislative privind competența în evoluția lor temporală, instanța în

fața căreia s-a invocat excepția a procedat în mod corect, sesizarea Curții

Constituționale neputând fi dispusă pentru aspecte ce vizează interpretarea și

aplicarea legii în timp.

Pentru cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de

pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul pârâtului SC P. SA - Membru O.M.V. Grup împotriva încheierii

din 13 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII- a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2010.