ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1731/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată

la această instanță la data de 6 iulie 2009 sub nr. unic 5795/1/2009,

contestatorul R.D.M. a solicitat anularea deciziei nr. 616 din 26 martie 2009

pronunțate de Curtea de Apel Pitești și trimiterea cauzei la Tribunalul Argeș

spre competentă soluționare a recursului împotriva sentinței civile nr. 1223

din 3 iunie 2008 a Judecătoriei Câmpulung.

In motivarea

contestației, s-a arătat că există un conflict negativ de competență între

Curtea de Apel Pitești, care, prin decizia nr. 616 din 26 martie 2009, s-a

declarat necompetentă să judece recursul în Dosarul nr. 3490/205/2007,

considerând că este inadmisibil și Tribunalul Argeș, care, prin decizia nr. 137

din 30 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1607/109/2009, a respins

contestația în anulare împotriva deciziei nr. 259 din 11 decembrie 2008,

conflict ce trebuie soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În drept, s-au

invocat dispozițiile art. 20 și 21 C. proc.

civ.

Prin

precizarea depusă la data de 29 ianuarie 2010, petentul a arătat că cererea de

față are drept obiect pronunțarea unui regulator de competență pentru

desemnarea instanței competente să soluționeze recursul împotriva sentinței

civile nr. 1223 din 3 iunie 2008 a Judecătoriei Câmpulung, în aplicarea

dispozițiilor art. 22 C. proc. civ.

La termenul

din 12 martie 2010, Înalta Curte, față de precizările aduse cererii de chemare

în judecată, a apreciat că este competentă a soluționa cererea și a invocat din

oficiu excepția inadmisibilității cererii, reținând cauza spre soluționare pe

acest aspect.

Examinând

excepția inadmisibilității, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru

următoarele considerente:

Conflictul

negativ de competență, astfel cum este descris de art. 20 pct. 2 C. proc. civ.,

presupune ca două sau mai multe instanțe să se fi declarat necompetente de a

judeca aceeași pricină.

Instanța

în fața căreia s-a ivit conflictul de competență va suspenda din oficiu orice

altă procedură și va înainta dosarul instanței în drept să hotărască asupra

conflictului, după cum dispune art. 21.

Potrivit art. 22

alin. (3) C. proc. civ., conflictul ivit între două instanțe care nu se găsesc

în raza aceleiași curți de apel se soluționează de către Înalta Curte de

Casație și Justiție.

În speță, Înalta

Curte, care s-a declarat competentă a rezolva un conflict de competență de

natura celui prevăzut de art. 20 alin. (2), ivit între Curtea de Apel Argeș și

Tribunalul Argeș, apreciază că nu sunt întrunite condițiile de existență a unui

asemenea conflict și nici cele de sesizare a instanței în drept să hotărască

asupra acestuia.

Astfel,

petentul pretinde că decizia nr. 616 din 26 martie 2009 a Curții de Apel

Pitești și decizia nr. 137 din 30 iunie 2009 a Tribunalului Argeș ar reprezenta

declarări ale necompetenței.

Chiar

dacă s-ar considera că hotărârile judecătorești menționate ar fi fost

pronunțate în una și aceeași pricină, respectiv în căile de atac extraordinare

exercitate împotriva aceleiași decizii (cea dintâi menționată a vizat recursul

împotriva deciziei nr. 259 din 11 decembrie 2008, iar cea de-a doua, o

contestație în anulare împotriva aceleiași hotărâri), se constată că niciuna

dintre instanțe nu s-a declarat necompetentă să soluționeze recursul împotriva

sentinței civile nr. 1223 din 3 iunie 2008 a Judecătoriei Câmpulung.

Astfel,

Curtea de Apel Pitești a fost învestită cu soluționarea recursului împotriva

deciziei nr. 259 din 11 decembrie 2008, pe care l-a declarat inadmisibil, și nu

a celui împotriva sentinței civile nr. 1223 din 3 iunie 2008 a Judecătoriei

Câmpulung, vizată de cererea din cauză.

În ce privește

Tribunalul Argeș, acesta s-a socotit competent a soluționa calea de atac

împotriva sentinței civile nr. 1223 din 3 iunie 2008, chiar dacă l-a calificat

drept apel, calificare juridică infirmată de Curtea de Apel Pitești, care a

apreciat că, în raport de valoarea obiectului pricinii, soluția Tribunalului a

fost adoptată în recurs.

Pe lângă

faptul că niciuna dintre instanțe nu s-a declarat necompetentă, nici nu a avut

loc o dezînvestire reciprocă pe parcursul soluționării pricinii - cerință care,

deși nu este prevăzută explicit din art. 20, decurge din art. 158 alin. (3) C.

proc. civ. care reglementează procedura de declarare a necompetenței instanței.

Pe de

altă parte, în legătură cu sesizarea Înaltei Curți, rezultă din art. 21,

anterior citat, că poate fi realizată doar de către instanța în fața căreia s-a

ivit conflictul de competență, ca atare, este inadmisibilă formularea unei

cereri pentru regulator de competență, direct la instanța care soluționează

conflictul, de către partea în proces.

Invocarea

de către parte a încălcării dreptului la un proces echitabil prin

nesoluționarea căii de atac a recursului în Dosarul nr. 3490/205/2007 nu

justifică inițierea unor proceduri ce nu au un temei

legal,

cum este cea de față, în care nu sunt întrunite cerințele art. 20 -22 C. proc.

civ., fiind posibilă doar într-un cadru procesual legal creat.

Este de

precizat că petentul a uzat deja de calea contestației în anulare pe temeiul art.

317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., atât împotriva deciziei nr. 616 din 26

martie 2009 a Curții de Apel Pitești, cât și a deciziei nr. 259 din 11

decembrie 2008 a Tribunalului Argeș, invocând nerespectarea normelor imperative

de competență, cadru procesual în care s-ar fi putut prevala de încălcarea

dreptului la un proces echitabil, ambele căi de atac fiind respinse.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată excepția

inadmisibilității invocată din oficiu și, admițând-o ca atare, va respinge ca

inadmisibilă cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unui regulator de competență, formulată

de contestatorul R.D.M.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 12 martie 2010.