ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1731/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 6 iulie 2009 sub nr. unic 5795/1/2009, contestatorul R.D.M. a solicitat anularea deciziei nr. 616 din 26 martie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Pitești și trimiterea cauzei la Tribunalul Argeș spre competentă soluționare a recursului împotriva sentinței civile nr. 1223 din 3 iunie 2008 a Judecătoriei Câmpulung. In motivarea contestației, s-a arătat că există un conflict negativ de competență între Curtea de Apel Pitești, care, prin decizia nr. 616 din 26 martie 2009, s-a declarat necompetentă să judece recursul în Dosarul nr. 3490/205/2007, considerând că este inadmisibil și Tribunalul Argeș, care, prin decizia nr. 137 din 30 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1607/109/2009, a respins contestația în anulare împotriva deciziei nr. 259 din 11 decembrie 2008, conflict ce trebuie soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 20 și 21 C. proc. civ. Prin precizarea depusă la data de 29 ianuarie 2010, petentul a arătat că cererea de față are drept obiect pronunțarea unui regulator de competență pentru desemnarea instanței competente să soluționeze recursul împotriva sentinței civile nr. 1223 din 3 iunie 2008 a Judecătoriei Câmpulung, în aplicarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. La termenul din 12 martie 2010, Înalta Curte, față de precizările aduse cererii de chemare în judecată, a apreciat că este competentă a soluționa cererea și a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii, reținând cauza spre soluționare pe acest aspect. Examinând excepția inadmisibilității, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Conflictul negativ de competență, astfel cum este descris de art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., presupune ca două sau mai multe instanțe să se fi declarat necompetente de a judeca aceeași pricină. Instanța în fața căreia s-a ivit conflictul de competență va suspenda din oficiu orice altă procedură și va înainta dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, după cum dispune art. 21. Potrivit art. 22 alin. (3) C. proc. civ., conflictul ivit între două instanțe care nu se găsesc în raza aceleiași curți de apel se soluționează de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În speță, Înalta Curte, care s-a declarat competentă a rezolva un conflict de competență de natura celui prevăzut de art. 20 alin. (2), ivit între Curtea de Apel Argeș și Tribunalul Argeș, apreciază că nu sunt întrunite condițiile de existență a unui asemenea conflict și nici cele de sesizare a instanței în drept să hotărască asupra acestuia.

Astfel, petentul pretinde că decizia nr. 616 din 26 martie 2009 a Curții de Apel Pitești și decizia nr. 137 din 30 iunie 2009 a Tribunalului Argeș ar reprezenta declarări ale necompetenței. Chiar dacă s-ar considera că hotărârile judecătorești menționate ar fi fost pronunțate în una și aceeași pricină, respectiv în căile de atac extraordinare exercitate împotriva aceleiași decizii (cea dintâi menționată a vizat recursul împotriva deciziei nr. 259 din 11 decembrie 2008, iar cea de-a doua, o contestație în anulare împotriva aceleiași hotărâri), se constată că niciuna dintre instanțe nu s-a declarat necompetentă să soluționeze recursul împotriva sentinței civile nr. 1223 din 3 iunie 2008 a Judecătoriei Câmpulung.

Astfel, Curtea de Apel Pitești a fost învestită cu soluționarea recursului împotriva deciziei nr. 259 din 11 decembrie 2008, pe care l-a declarat inadmisibil, și nu a celui împotriva sentinței civile nr. 1223 din 3 iunie 2008 a Judecătoriei Câmpulung, vizată de cererea din cauză. În ce privește Tribunalul Argeș, acesta s-a socotit competent a soluționa calea de atac împotriva sentinței civile nr. 1223 din 3 iunie 2008, chiar dacă l-a calificat drept apel, calificare juridică infirmată de Curtea de Apel Pitești, care a apreciat că, în raport de valoarea obiectului pricinii, soluția Tribunalului a fost adoptată în recurs. Pe lângă faptul că niciuna dintre instanțe nu s-a declarat necompetentă, nici nu a avut loc o dezînvestire reciprocă pe parcursul soluționării pricinii - cerință care, deși nu este prevăzută explicit din art. 20, decurge din art. 158 alin. (3) C. proc.

civ. care reglementează procedura de declarare a necompetenței instanței. Pe de altă parte, în legătură cu sesizarea Înaltei Curți, rezultă din art. 21, anterior citat, că poate fi realizată doar de către instanța în fața căreia s-a ivit conflictul de competență, ca atare, este inadmisibilă formularea unei cereri pentru regulator de competență, direct la instanța care soluționează conflictul, de către partea în proces. Invocarea de către parte a încălcării dreptului la un proces echitabil prin nesoluționarea căii de atac a recursului în Dosarul nr. 3490/205/2007 nu justifică inițierea unor proceduri ce nu au un temei legal, cum este cea de față, în care nu sunt întrunite cerințele art. 20 -22 C. proc.

civ., fiind posibilă doar într-un cadru procesual legal creat. Este de precizat că petentul a uzat deja de calea contestației în anulare pe temeiul art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., atât împotriva deciziei nr. 616 din 26 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, cât și a deciziei nr. 259 din 11 decembrie 2008 a Tribunalului Argeș, invocând nerespectarea normelor imperative de competență, cadru procesual în care s-ar fi putut prevala de încălcarea dreptului la un proces echitabil, ambele căi de atac fiind respinse. Față de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității invocată din oficiu și, admițând-o ca atare, va respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unui regulator de competență, formulată de contestatorul R.D.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2010.