ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1585/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 413/ A din 25 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul T.D. împotriva sentinței civile nr. 128 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că cererea introductivă de instanță configurează caracteristicile unei acțiuni în revendicare de drept comun, promovată la o dată anterioară acțiunii în timp a legii speciale de reparație. Părțile nu au contestat în nici un fel această chestiune de ordin procedural avută în vedere de prima instanță la data analizării pe fond a pretenției de reverificare a imobilului în litigiu.

Tribunalul a constatat corect și judicios că imobilul în litigiu a intrat în stăpânirea statului comunist în mod abuziv, ceea ce înseamnă că statul nu are titlu valabil de proprietate asupra imobilului. Consecința acestui fapt, de principiu, trebuie să fie restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii în formele prescrise de legea specială. Restituirea în natură nu poate fi dispusă față de situația de fapt concretă, terenul fiind afectat parțial de utilități publice. În apel judecătorii sunt ținuți să respecte regula conform căreia în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Curtea nu poate nesocoti critica concretă din cuprinsul cererii de apel care se referă la modalități distincte de obținere a reparației civile potrivit Legii nr. 10/2001, ceea ce înseamnă o situație concretă de schimbare a obiectului și temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv inadmisibilitatea criticii formulate, cu consecința imposibilității analizării ei în apel. Critica pertinentă ce s-a impus a fi analizată în apel, cu relevanță pentru soluționarea pe fond a acțiunii în revendicare, a fost reprezentată de susținerea conform căreia reclamantul a declanșat procedura de restituire în natură a terenului de 196 mp când era integral liber.

Datele concrete ale dosarului relevă faptul că reclamantul a făcut demersuri concrete și efective încă din anul 1997 pentru clarificarea situației juridice a imobilului, respectiv pentru obținerea reparației civile în una din modalitățile prescrise de lege - de drept comun sau legislație specială (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001). - Statul Român este obligat prin toate funcțiile sale, inclusiv administrative, să ofere garanții reale privind respectarea dreptului de proprietate, cu atât mai mult cu cât a adoptat o lege specială care are ca obiectiv tocmai repararea într-un termen scurt a tuturor solicitărilor de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în stăpânirea statului.

2. Recursul 2.1. Motive Reclamantul a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici: Reclamantul nu se încadra în Decretul nr. 92/1950 iar mențiunea instanței în sensul că statul democrat nu a urgentat în niciun fel procedurile declanșate de reclamant nu a stabilit vreo obligație în sarcina statului. Apariția pe terenul preluat de la reclamant a unei străzi a constituit argument verbal al PMB că statul nu are avea de unde să dea cei 200 mp în București, atunci când reclamantul a propus în scris ca restituirea să fie făcută prin compensare oriunde în București, cu aceleași utilități. 2.2. Analiza făcută de instanța de recurs Recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Deși cererea de chemare în judecată a fost formulată la 20 septembrie 1999, prin sentința civilă nr. 10283 din 10 noiembrie 2008 Judecătoria sectorului 3 a declinat judecata la tribunal.

Soluția de declinare s-a întemeiat pe cele stabilite prin Decizia nr. XX asupra recursului în interesul legii în sensul că tribunalul - secția civilă este competent să judece în primă instanță nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului preluat abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificarea persoanei îndreptățite. Reclamantul nu a contestat această măsură a instanței, ceea ce trebuia să conducă la concluzia că acceptă ca cererea de chemare în judecată să fie analizată în sistemul Legii nr. 10/2001. Ambele instanțe de fond au considerat că au fost învestite cu o acțiune în revendicare, însă în analiza temeiniciei acesteia au aplicat criteriile de apreciere stabilite prin Legea nr. 10/2001.

Cu atât mai evident trebuia să fie pentru instanța de apel faptul că reclamantul dorește să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, cu cât în cererea de apel acesta a arătat că „subsemnatul a propus deja în ședințele anterioare o soluție de compromis onorabil, pentru a nu rămâne fără vreo reparație reală a pagubei … propunere constând a mi se restitui în natură/în echivalent, un teren liber, având utilitățile urbane minime ” . Față de cele ce preced, înalta Curte a considerat că aspectele învederate prin motivele de recurs întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanțele făcând aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legii materiale incidente în cauză - Legea nr. 10/2001.

Faptul că instanțele au analizat altceva decât obiectul cererii fixat, practic, prin hotărârea de declinare a competenței, are semnificația necercetării fondului, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea instanței superioare de fond va fi casată și va fi trimisă spre rejudecare în sensul mai sus arătat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul T.D. împotriva deciziei nr. 413/ A din 25 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și în consecință: Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.