ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6356/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

formulată la data de 30 octombrie 2008, reclamanții D.C., N.R. și D.I., au

chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General și SC

S. SA, solicitând, în contradictoriu cu primul pârât, Municipiul București, să

se constate că imobilul în suprafață de 814,20 mp situat în București, parte

din imobilul situat în Bd. Theodor Pallady, fost Ion Șulea, fost Șos. Dudești

Pulberărie, a fost preluat fără titlul, și pe cale de consecință, în temeiul art.

6 din Legea nr. 213/1998, raportat la art. 480 C. civ., să se constate

calitatea reclamanților de proprietari asupra imobilului, iar în contradictoriu

cu pârâta SC S. SA, să se compare titlul reclamanților cu titlul pârâtei și să

se dispună obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul în suprafață de 814,20 mp, astfel cum a fost identificat mai

sus.

Prin sentința civilă nr. 439 din 27

martie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă,

a respins primul capăt de cerere

formulat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul

General, a respins ca inadmisibil capătul de cerere formulat în contradictoriu

cu pârâta SC S. SA și a respins și cererea de chemare în garanție, privind pe

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ca lipsită de interes.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut în ceea ce privește primul capăt de cerere, că în raport de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 modificată, precum

și normele de aplicare unitară ale acestei legi,  imobilul în litigiu,

expropriat inițial pentru utilitate publică în anul 1950 și restituit formal

foștilor proprietari prin Decretul nr. 279/1957 a rămas de fapt în stăpânirea

statului roman, ceea ce a atrage concluzia că imobilul a fost preluat fără

titlu de către stat.

În ceea ce privește cel de al doilea

capăt de cerere,

s-a

constatat că reclamanții au înțeles să formuleze pe calea dreptului comun,

respectiv pe dispozițiile art. 480 și următoarele C. civ., o acțiune în

revendicare a terenului de 814,20 mp de la pârâta SC S. SA, solicitând

instanței să compare titlurile deținute de cele două părți și să se acorde în

mod evident preferabilitate titlului reclamanților.

Reclamanți au arătat că au promovat

această acțiune după ce au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001,

deoarece această cale reprezintă singura modalitate de a obține bunul în natură

în materialitatea lui, ca urmare a faptului că pentru pârâta SC S. SA,

societate privatizată integral, nu poate restitui terenul în natură, nefiind incidente

dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001.

S-a apreciat că nu se poate reține

susținerea reclamanților, câtă vreme posibilitatea restituirii în natură a

terenului preluat fără titlu valabil de către stat este prevăzută de legea

specială, la care reclamanții au recurs deja, sens în care sunt și dispozițiile

Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în

recursul în interesul legii.

Astfel, s-a considerat că acțiunea în

revendicare este inadmisibilă, fără a se încălca dreptul de liber acces la

justiție.

Prin decizia civilă nr. 665/ A din 9

decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă si pentru cauze

cu minori si de familie,

a

admis apelul formulat de reclamanți împotriva hotărârii instanței de fond pe

care a desființa-o și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția

^admisibilității.

Acțiunea reclamanților este formulată

împotriva unei persoane juridice de drept privat care nu se încadrează în

definiția „unități deținătoare”, în sensul dat de art. 21 din Legea nr. 10/2001,

și nici în ipoteza art. 29 alin. (3). din lege.

În cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind inadmisibilitatea

acțiunii în revendicare pe drept comun în cazul bunurilor preluate de stat fără

un titlu valabil, care fac obiectul unor legi speciale de reparație, iar decizia

nr. 33/2008, pronunțată în interesul legii nu exclude în toate situațiile posibilitatea

de a recurge la acțiunea în revendicare.

Astfel, s-a apreciat că este posibil

ca reclamantul să se prevaleze la rândul său de un bun în sensul art. 1 din

Primul protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.

Pe de altă parte, în raport de

dispozițiile art. 6 din CEDO nu este suficient a constata că există acces la

justiție numai pentru a declara inadmisibilă o procedură inițiată de

reclamanți, fiind necesar ca accesul să fie efectiv, adică să presupună o

analiză în concret a fiecărei cauze.

Împotriva deciziei instanței de apel a

formulat cerere de recurs la data de 1 februarie 2010, pârâta SC S. SA.

În motivarea recursului, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susținut că în

mod greșit s-a apreciat că este admisibilă acțiunea în revendicare promovată pe

dreptul comun, cu privire la un bun care face obiectul unei legi speciale, că

reclamanții au recurs deja la procedura Legii nr. 10/2001 și că prin

dispozițiile deciziei pronunțate în interesul legii s-a reținut de principiu

imposibilitatea de a opta între calea prevăzută de legea specială și aplicarea

dreptului comun, reclamanții fiind obligați să urmeze calea procedurii

speciale.

S-a mai susținut că în cauză nu poate

opera compararea titlurilor de proprietate deținute de părți, deoarece prin

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea imobilelor preluate fără

titlul valabil și înstrăinate prin acte de dispoziții este condiționată de constatarea

nulității actului de înstrăinare, cerere pe care reclamanții nu au solicitat-o.

Recursul va fi respins, pentru

considerentele ce succed:

Imobilul în litigiu este evidențiat în

patrimonial societății recurente, societate privatizată integral, astfel că în

raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, reclamanții nu-și pot

valorifica dreptul efectiv de a obține restituirea în natură a terenului.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001,

persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în

vigoare a Legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură

a bunului.

Normele Metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 definesc unitatea

deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în

numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un

bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau

orice alta instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care

are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost

înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii

naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații

cooperatiste);

Cum societatea recurentă nu face parte

din categoriile enumerate de lege pentru a avea calitatea de unitatea

deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, hotărârea instanței de apel, prin care

s-a apreciat ca admisibilă acțiunea în revendicare formulată de reclamanți în

contradictoriu cu societatea recurentă este legală.

Pe de altă parte, dispozițiile

deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu

exclud în toate situațiile posibilitatea de a recurge la acțiunea în

revendicare ca urmare a existenței Legii nr. 10/2001 deoarece este posibil ca

reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în

sensul art. 1 din Primul protocol la CEDO și trebuie să i se asigure accesul la

justiție.

În considerentele acestei decizii, înalta

Curte a reținut că trebuie stabilit printr-o analiză în mod concret a fiecărei

cauze, dacă calea oferită de legea specială este sau nu efectivă pentru

valorificarea dreptului pretins de reclamant.

În aceste condiții nu se poate reține

inadmisibilitatea de plano a acțiunii în revendicare în temeiul dreptului

comun, ca urmare a regimului juridic creat prin legi speciale și aplicabil

tuturor imobilelor preluate abuziv de stat.

Reclamanții au formulat prezenta

acțiune la data de 30 octombrie 2008 după ce prin Dispoziția nr. 9512 din 8

februarie 2008 emisă de pârâta Primăria Municipiului București s-a declinat

competența de soluționare a notificărilor formulate de reclamanți,

recurentei-pârâte SC S. SA, ca urmare faptului că imobilul în litigiu se află

evidențiat în administrarea acestei societăți.

Simplul fapt că reclamanții invocă un

bun deținut de o persoană juridică, în sensul Convenției, face ca acțiunea în

revendicare să fie admisibilă, astfel că, în mod legal instanța de apel a

respins excepția inadmisibilității și trimis cauza instanței de fond pentru a o

analiza în concret prin compararea titlurilor deținute de părți.

A proceda altfel, înseamnă a refuza

reclamanților calea dreptului comun prin care își pot realiza efectiv dreptul

la restituirea în natură a imobilului revendicat, ceea ce ar însemna o

restrângere a accesului la justiție al acestora și o încălcare a dispozițiilor art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la criticile legate de

compararea de titluri și constatarea nulității actului de înstrăinare, acestea

nu vor fi analizate deoarece aceste aspecte nu au fost cercetate de instanța de

fond.

Pentru aceste considerente, în raport

de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca

nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta SC S. SA București împotriva deciziei nr. 665/ A din 09 decembrie 2009

a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 noiembrie 2010.