ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6356/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 30 octombrie 2008, reclamanții D.C., N.R. și D.I., au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General și SC S. SA, solicitând, în contradictoriu cu primul pârât, Municipiul București, să se constate că imobilul în suprafață de 814,20 mp situat în București, parte din imobilul situat în Bd. Theodor Pallady, fost Ion Șulea, fost Șos. Dudești Pulberărie, a fost preluat fără titlul, și pe cale de consecință, în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, raportat la art. 480 C. civ., să se constate calitatea reclamanților de proprietari asupra imobilului, iar în contradictoriu cu pârâta SC S. SA, să se compare titlul reclamanților cu titlul pârâtei și să se dispună obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în suprafață de 814,20 mp, astfel cum a fost identificat mai sus.

Prin sentința civilă nr. 439 din 27 martie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins primul capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, a respins ca inadmisibil capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta SC S. SA și a respins și cererea de chemare în garanție, privind pe Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ca lipsită de interes. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut în ceea ce privește primul capăt de cerere, că în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 modificată, precum și normele de aplicare unitară ale acestei legi, imobilul în litigiu, expropriat inițial pentru utilitate publică în anul 1950 și restituit formal foștilor proprietari prin Decretul nr. 279/1957 a rămas de fapt în stăpânirea statului roman, ceea ce a atrage concluzia că imobilul a fost preluat fără titlu de către stat.

În ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere, s-a constatat că reclamanții au înțeles să formuleze pe calea dreptului comun, respectiv pe dispozițiile art. 480 și următoarele C. civ., o acțiune în revendicare a terenului de 814,20 mp de la pârâta SC S. SA, solicitând instanței să compare titlurile deținute de cele două părți și să se acorde în mod evident preferabilitate titlului reclamanților. Reclamanți au arătat că au promovat această acțiune după ce au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001, deoarece această cale reprezintă singura modalitate de a obține bunul în natură în materialitatea lui, ca urmare a faptului că pentru pârâta SC S. SA, societate privatizată integral, nu poate restitui terenul în natură, nefiind incidente dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001.

S-a apreciat că nu se poate reține susținerea reclamanților, câtă vreme posibilitatea restituirii în natură a terenului preluat fără titlu valabil de către stat este prevăzută de legea specială, la care reclamanții au recurs deja, sens în care sunt și dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii. Astfel, s-a considerat că acțiunea în revendicare este inadmisibilă, fără a se încălca dreptul de liber acces la justiție. Prin decizia civilă nr. 665/ A din 9 decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă si pentru cauze cu minori si de familie, a admis apelul formulat de reclamanți împotriva hotărârii instanței de fond pe care a desființa-o și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția ^admisibilității. Acțiunea reclamanților este formulată împotriva unei persoane juridice de drept privat care nu se încadrează în definiția „unități deținătoare”, în sensul dat de art. 21 din Legea nr. 10/2001, și nici în ipoteza art. 29 alin. (3). din lege. În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare pe drept comun în cazul bunurilor preluate de stat fără un titlu valabil, care fac obiectul unor legi speciale de reparație, iar decizia nr. 33/2008, pronunțată în interesul legii nu exclude în toate situațiile posibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare.

Astfel, s-a apreciat că este posibil ca reclamantul să se prevaleze la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție. Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 6 din CEDO nu este suficient a constata că există acces la justiție numai pentru a declara inadmisibilă o procedură inițiată de reclamanți, fiind necesar ca accesul să fie efectiv, adică să presupună o analiză în concret a fiecărei cauze. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 1 februarie 2010, pârâta SC S. SA. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit s-a apreciat că este admisibilă acțiunea în revendicare promovată pe dreptul comun, cu privire la un bun care face obiectul unei legi speciale, că reclamanții au recurs deja la procedura Legii nr. 10/2001 și că prin dispozițiile deciziei pronunțate în interesul legii s-a reținut de principiu imposibilitatea de a opta între calea prevăzută de legea specială și aplicarea dreptului comun, reclamanții fiind obligați să urmeze calea procedurii speciale. S-a mai susținut că în cauză nu poate opera compararea titlurilor de proprietate deținute de părți, deoarece prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea imobilelor preluate fără titlul valabil și înstrăinate prin acte de dispoziții este condiționată de constatarea nulității actului de înstrăinare, cerere pe care reclamanții nu au solicitat-o.

Recursul va fi respins, pentru considerentele ce succed: Imobilul în litigiu este evidențiat în patrimonial societății recurente, societate privatizată integral, astfel că în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, reclamanții nu-și pot valorifica dreptul efectiv de a obține restituirea în natură a terenului. Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a bunului. Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250/2007 definesc unitatea deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice alta instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste); Cum societatea recurentă nu face parte din categoriile enumerate de lege pentru a avea calitatea de unitatea deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, hotărârea instanței de apel, prin care s-a apreciat ca admisibilă acțiunea în revendicare formulată de reclamanți în contradictoriu cu societatea recurentă este legală.

Pe de altă parte, dispozițiile deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu exclud în toate situațiile posibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare ca urmare a existenței Legii nr. 10/2001 deoarece este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul protocol la CEDO și trebuie să i se asigure accesul la justiție. În considerentele acestei decizii, înalta Curte a reținut că trebuie stabilit printr-o analiză în mod concret a fiecărei cauze, dacă calea oferită de legea specială este sau nu efectivă pentru valorificarea dreptului pretins de reclamant. În aceste condiții nu se poate reține inadmisibilitatea de plano a acțiunii în revendicare în temeiul dreptului comun, ca urmare a regimului juridic creat prin legi speciale și aplicabil tuturor imobilelor preluate abuziv de stat.

Reclamanții au formulat prezenta acțiune la data de 30 octombrie 2008 după ce prin Dispoziția nr. 9512 din 8 februarie 2008 emisă de pârâta Primăria Municipiului București s-a declinat competența de soluționare a notificărilor formulate de reclamanți, recurentei-pârâte SC S. SA, ca urmare faptului că imobilul în litigiu se află evidențiat în administrarea acestei societăți. Simplul fapt că reclamanții invocă un bun deținut de o persoană juridică, în sensul Convenției, face ca acțiunea în revendicare să fie admisibilă, astfel că, în mod legal instanța de apel a respins excepția inadmisibilității și trimis cauza instanței de fond pentru a o analiza în concret prin compararea titlurilor deținute de părți.

A proceda altfel, înseamnă a refuza reclamanților calea dreptului comun prin care își pot realiza efectiv dreptul la restituirea în natură a imobilului revendicat, ceea ce ar însemna o restrângere a accesului la justiție al acestora și o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu privire la criticile legate de compararea de titluri și constatarea nulității actului de înstrăinare, acestea nu vor fi analizate deoarece aceste aspecte nu au fost cercetate de instanța de fond. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA București împotriva deciziei nr. 665/ A din 09 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.