ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1515/2010

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrata la data de 2 septembrie 2009, reclamanții P.V.G. și P.V.C.E. în contradictoriu cu Primăria Craiova, prin Primar au cerut restituirea bunurilor mobile care au aparținut tatălui lor. Prin sentința civilă nr. 374 din 2 decembrie 2008, Tribunalul Cluj a respins contestația formulată de reclamanții În motivarea sentinței, tribunalul a reținut aspectul cu privire la faptul că în situația bunurilor mobile, măsurile reparatorii vizează două situații limitativ prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, în care persoanele îndreptățite pot beneficia de acestea, reclamanții neregăsindu-se în niciunul din cazuri (art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001).

Prin decizia civilă nr. 139 din 22 aprilie 200% Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamanții pentru aceleași considerente reținute și de tribunal. Instanța de apel a reținut că în cază, nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că acest text de lege se referă în mod expres la bunuri imobile expropriate și nu la bunuri mobile, așa cum sunt cele care fac obiectul notificării formulate de apelanții. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții invocând incidența art. 304. pct. 9 C. proc. pen. În motivarea recursului reclamanții susțin că instanța de apel nu a ținut cont de probele din dosarul cauzei respectiv actele și procesul verbal de preluare abuzivă de către Statul Comunist al bunurilor mobile.

În ședința publică de astăzi instanța a ridicat din oficiu excepția nulității recursului, față de neindicarea punctuală a motivelor de nelegalitate, raportat la dispozițiile art. 301 1 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. și a excepției nulității recursului Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestuia face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Or, raportând aceste dispoziții legale la recursul reclamanților, este de reținut că au fost invocate critici de netemeinicie ce nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și nici în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Criticile propriu zise la adresa hotărârii instanței de apel presupun aplicarea punctuală de către recurenți a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată.

Or, succesiunea de fapte și de afirmații din cuprinsul cererii de recurs, ce nu este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține critici susceptibile de a fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. face incidență excepția nulității recursului prin prisma dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care urmează a se constata nulitatea recursului reclamanților.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nul recursul formulat de reclamanții P.V.G. și P.V.C.E. împotriva deciziei nr. 139 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2010.