ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1515/2010

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrata

la data de 2 septembrie 2009,

reclamanții

P.V.G. și P.V.C.E. în contradictoriu cu Primăria Craiova, prin Primar au cerut

restituirea bunurilor mobile care au aparținut tatălui lor.

Prin

sentința civilă nr. 374 din 2 decembrie 2008, Tribunalul Cluj

a respins contestația formulată de

reclamanții

În

motivarea sentinței, tribunalul a reținut aspectul cu privire la faptul că în

situația bunurilor mobile, măsurile reparatorii vizează două situații limitativ

prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, în care persoanele îndreptățite

pot beneficia de acestea, reclamanții neregăsindu-se în niciunul din cazuri (art.

6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001).

Prin

decizia civilă nr. 139 din 22 aprilie 200% Curtea de Apel Craiova, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a

respins apelul declarat de reclamanții pentru aceleași

considerente reținute și de tribunal.

Instanța

de apel a reținut că în cază, nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 11 din

Legea nr. 10/2001, având în vedere că acest text de lege se referă în mod

expres la bunuri imobile expropriate și nu la bunuri mobile, așa cum sunt cele

care fac obiectul notificării formulate de apelanții.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții invocând incidența art. 304. pct.

9 C. proc. pen.

În

motivarea recursului reclamanții susțin că instanța de apel nu a ținut cont de

probele din dosarul cauzei respectiv actele și procesul verbal de preluare

abuzivă de către Statul Comunist al bunurilor mobile.

În

ședința publică de astăzi instanța a ridicat din oficiu excepția nulității

recursului, față de neindicarea punctuală a motivelor de nelegalitate, raportat

la dispozițiile art. 301

1

alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 C.

proc. civ. și a excepției nulității recursului Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va

cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea

recursului, dacă dezvoltarea acestuia face posibilă încadrarea lor într-unui

din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., per a contrario, dacă

dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din

motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Or,

raportând aceste dispoziții legale la recursul reclamanților, este de reținut

că au fost invocate critici de netemeinicie ce nu pot fi încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și nici în vreunul din cazurile de

casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Criticile

propriu zise la adresa hotărârii instanței de apel presupun aplicarea punctuală

de către recurenți a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția

pronunțată.

Or,

succesiunea de fapte și de afirmații din cuprinsul cererii de recurs, ce nu

este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată

reține critici susceptibile de a fi încadrate în cazurile de modificare ori

casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. face incidență excepția nulității

recursului prin prisma dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care

urmează a se constata nulitatea recursului reclamanților.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul formulat de reclamanții P.V.G. și P.V.C.E. împotriva deciziei nr.

139 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 martie 2010.