ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1470/2010

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1277 din 10 septembrie 2008 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Velea Nicolae împotriva pârâtei Primăria municipiului București prin primar general, având ca obiect obligarea pârâtei de a se pronunța prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură sau prin echivalent băbesc a terenului în suprafață de 400 m.p. situat în București, str. Teiul Doamnei. Prin aceeași sentință, tribunalul a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Deși reclamantul a formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificarea nr. 1603/2001, pârâta nu a răspuns acesteia decât la data de 18 aprilie 2008, prin dispoziția nr. 10346, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în diferența dintre suma încasată la preluarea imobilului și valoarea de piață a acestuia. Având în vedere că emiterea dispoziției a avut loc după data introducerii cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut culpa procesuală a pârâtei și a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat. Prin decizia civilă nr. 78 din 2 februarie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria municipiului București prin primar general împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel curtea de apel a reținut următoarele: Potrivit art. 274 C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În situația de față, pârâta s-a aflat în culpă procesuală determinând prin conduita sa pornirea procesului de către reclamant. Astfel, notificarea depusă de reclamant în anul 2001 nu a fost soluționată de pârâtă în termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, aceasta fiind soluționată ulterior introducerii cererii de chemare în judecată. Curtea a mai reținut că, dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză și că nu se impune diminuarea onorariului de avocat, deoarece acesta nu este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită, constând în redactarea cererii de chemare în judecată și asistarea părții la cele trei termene de judecată în fața tribunalului.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin primarul general, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea cererii, recurentul arată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 C. proc. civ., deoarece acțiunea reclamantului a fost respinsă ca rămasă fără obiect, astfel încât nu se poate reține culpa sa procesuală. În subsidiar, față de împrejurarea că speța nu implică un grad deosebit de dificultate, recurentul solicită aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul diminuării cheltuielilor de judecată. Intimatul, deși legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: 1. În mod corect curtea de apel a reținut că, deși acțiunea reclamantului a fost respinsă, nu acesta s-a aflat în culpă procesuală, ci pârâtul.

Astfel, motivul respingerii acțiunii nu l-a constituit netemeinicia sau nelegalitatea pretențiilor reclamantului, ci exclusiv împrejurarea că pârâtul și-a îndeplinit o obligație legală față de reclamant, respectiv emiterea unei dispoziții motivate ca răspuns la notificare, după expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001 și, mai mult decât atât, după introducerea cererii de chemare în judecată. În atare situație, reclamantul a fost nevoit să efectueze cheltuieli legate de proces din cauza atitudinii culpabile a pârâtului, care urmează să suporte consecințele acestei atitudini, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată nefiind contrară dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. 2. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că reducerea sau nu a onorariului de avocat, în funcție de dificultatea pricinii și de volumul de muncă depus, reprezintă o chestiune de apreciere și nu de nelegalitate. Pe de altă parte, observă că, deși această cerere a fost formulată în fața instanței de apel, care a respins-o motivat, recurentul nu dezvoltă în recurs nicio critică de nelegalitate la adresa modului în care a fost dezlegată chestiunea, care să fie posibil de încadrat în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ci se mărginește a relua cererea în aceiași termeni și pentru aceleași argumente. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va menține decizia și, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul București, prin primarul general, împotriva deciziei civile nr. 78 din 2 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.