ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1470/2010

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1277 din 10 septembrie

2008 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea de chemare

în judecată formulată de reclamantul Velea Nicolae împotriva pârâtei Primăria

municipiului București prin primar general, având ca obiect obligarea pârâtei

de a se pronunța prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în

natură sau prin echivalent băbesc a terenului în suprafață de 400 m.p. situat în București, str. Teiul Doamnei.

Prin aceeași sentință,

tribunalul a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1000 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Deși reclamantul a

formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificarea nr. 1603/2001, pârâta nu a

răspuns acesteia decât la data de 18 aprilie 2008, prin dispoziția nr. 10346,

prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în

diferența dintre suma încasată la preluarea imobilului și valoarea de piață a

acestuia.

Având în vedere că

emiterea dispoziției a avut loc după data introducerii cererii de chemare în

judecată, tribunalul a reținut culpa procesuală a pârâtei și a dispus obligarea

acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.

Prin decizia civilă

nr. 78 din 2 februarie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria municipiului București

prin primar general împotriva sentinței.

Pentru a decide

astfel curtea de apel a reținut următoarele:

Potrivit art. 274 C.

proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată.

În situația de față,

pârâta s-a aflat în culpă procesuală determinând prin conduita sa pornirea

procesului de către reclamant.

Astfel, notificarea

depusă de reclamant în anul 2001 nu a fost soluționată de pârâtă în termenul

prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, aceasta fiind soluționată ulterior

introducerii cererii de chemare în judecată.

Curtea a mai reținut

că, dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză și

că nu se impune diminuarea onorariului de avocat, deoarece acesta nu este

nepotrivit de mare față de munca îndeplinită, constând în redactarea cererii de

chemare în judecată și asistarea părții la cele trei termene de judecată în

fața tribunalului.

Împotriva deciziei a

declarat recurs pârâtul Municipiul București prin primarul general, invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

recurentul arată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., deoarece acțiunea reclamantului a fost respinsă ca rămasă fără obiect,

astfel încât nu se poate reține culpa sa procesuală.

În subsidiar, față de

împrejurarea că speța nu implică un grad deosebit de dificultate, recurentul

solicită aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul

diminuării cheltuielilor de judecată.

Intimatul, deși legal

citat, nu a depus la dosar întâmpinare.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

curtea de apel a reținut că, deși acțiunea reclamantului a fost respinsă, nu

acesta s-a aflat în culpă procesuală, ci pârâtul.

Astfel, motivul

respingerii acțiunii nu l-a constituit netemeinicia sau nelegalitatea

pretențiilor reclamantului, ci exclusiv împrejurarea că pârâtul și-a îndeplinit

o obligație legală față de reclamant, respectiv emiterea unei dispoziții

motivate ca răspuns la notificare, după expirarea termenului prevăzut de Legea nr.

10/2001 și, mai mult decât atât, după introducerea cererii de chemare în

judecată.

În atare situație,

reclamantul a fost nevoit să efectueze cheltuieli legate de proces din cauza

atitudinii culpabile a pârâtului, care urmează să suporte consecințele acestei

atitudini, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată nefiind contrară

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

privește aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte

constată că reducerea sau nu a onorariului de avocat, în funcție de

dificultatea pricinii și de volumul de muncă depus, reprezintă o chestiune de

apreciere și nu de nelegalitate.

Pe de altă parte,

observă că, deși această cerere a fost formulată în fața instanței de apel,

care a respins-o motivat, recurentul nu dezvoltă în recurs nicio critică de

nelegalitate la adresa modului în care a fost dezlegată chestiunea, care să fie

posibil de încadrat în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ci se mărginește a

relua cererea în aceiași termeni și pentru aceleași argumente.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte va menține decizia și, în baza art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de Municipiul București, prin primarul general, împotriva

deciziei civile nr. 78 din 2 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 martie 2010.