ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1254/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția civilă, contestatorul P.C. a chemat în judecată pe intimatul Municipiul Brașov, prin primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Dispozițiilor nr. 937 din 20 martie 2013 și respectiv nr. 1377 din 8 mai 2013 emise de intimat, anularea preluării de către stat a imobilului în litigiu, prin radierea Încheierii nr. 1335 din 1 iunie 1960 din c.f. 25652 Brașov, restabilirea situației anterioare de carte funciară prin înscrierea în c.f. 27380 Brașov și în c.f. 27337 Brașov a dreptului de proprietate al contestatorului asupra cotei de 4/5 din imobilul compus din apartamentul nr. 1 și apartamentul nr. 2 și teren în suprafață de 181,8 mp, constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 867 din 20 iunie 2007 de către notarul public P.T., prin care B.C.

și T.W. au vândut către SC T. SRL cele două apartamente menționate și terenul aferent, obligarea intimatului la punerea în executare a hotărârii judecătorești. Prin Sentința civilă nr. 135 din 23 septembrie 2013, Tribunalul Brașov, secția civilă, a respins ca tardivă contestația formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001. În motivarea acestei soluții, s-a reținut că excepția tardivității declarării unei căi de atac (ceea ce este, în esență, contestația) împotriva unui act jurisdicțional este o excepție de natura celor prevăzute de textul de lege citat mai sus, având caracter de excepție de procedură, absolută și peremptorie, date fiind efectele pe care aceasta le produce. Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc.

civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Art. 26 alin. (3) teza I din Legea nr. 10/2001 republicată prevede că decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Potrivit mențiunii făcute de contestator prin chiar cererea de chemare în judecată, precum și susținerii intimatului, acest aspect fiind necontestat, data primirii Dispoziției nr. 937 din 20 martie 2013 este 25 martie 2013, iar prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 17 mai 2013, așadar la mai mult de 30 zile de la data comunicării actului atacat, sens în care, potrivit celor cuprinse în preambulul prezentei sentințe, instanța a admis excepția tardivității formulării contestației. Tribunalul nu a putut reține apărarea contestatorului întemeiată pe faptul că, la rândul său, intimatul a depășit termenul de soluționare a notificării, având în vedere caracterul imperativ al textelor de lege citate mai sus, precum și faptul că nimeni nu poate încălca legea prevalându-se de încălcarea acesteia de către o altă persoană.

Ca urmare a admiterii excepției tardivității contestației, instanța a respins ca fiind tardiv formulată cererea îndreptată împotriva Dispoziției nr. 937 din 20 martie 2013. În raport cu cele ce preced, instanța nu a putut examina nici una dintre criticile de fond formulate de contestator cu privire la conținutul dispoziției atacate, dat fiind că o cerere care nu a fost formulată în termen procedural este considerată a nu exista, termenul de formulare a cererii constituind una dintre cerințele care vizează legala învestire a instanței.

Cu privire la celelalte cereri formulate de contestator, vizând nelegalitatea titlului Statului asupra imobilului ce a făcut obiectul notificării și respectiv constatarea nulității unui act translativ de proprietate încheiat cu privire la acesta, cu consecința rectificării situației de carte funciară, instanța a constatat pe de o parte că aceste cereri exced cadrului procesual al contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, invocată ca temei de drept al cererii invocate, iar pe de altă parte că reclamantul nu a chemat în judecată și persoanele cărora le opune aceste cereri, respectiv Statul Român și persoanele între care a fost încheiat actul juridic, singura persoană chemată în judecată fiind Municipiul Brașov, ori nici o cerere adresată instanțelor nu poate fi soluționată fără citarea persoanei al cărei drept este contestat, o atare situație constituindu-se într-o încălcare a principiului contradictorialității, consacrat de art. 14 C. proc.

civ., precum și, în sens larg, a dreptului la un proces echitabil. În consecință, instanța nu a putut analiza fondul acestor cereri, cadrul procesual sub aspectul părților fiind stabilit de reclamant prin chemarea în judecată exclusiv a intimatului Municipiul Brașov prin Primar, în contradictoriu cu care nu pot fi analizate cererile vizând nevalabilitatea sau nulitatea unor acte juridice în care acesta nu a fost parte. În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea Dispoziției nr. 1377 din 8 mai 2013 emisă de intimat, instanța a constatat că, prin motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, contestatorul nu a invocat motive distincte de nulitate sau nelegalitate a acestei dispoziții, prin care a fost îndreptată eroarea materială din art. 1 din Dispoziția de Primar nr. 937 din 20 martie 2013, sub aspectul menționării numărului corect de carte funciară în care este înscris imobilul ce a făcut obiectul notificării.

Dat fiind că, potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar în cauză nu se constată existența unor motive de nulitate de ordine publică, văzând și caracterul accesoriu al Dispoziției nr. 1377 din 8 mai 2013 față de Dispoziția nr. 937 din 20 martie 2013, instanța a respins ca neîntemeiată cererea contestatorului cu privire la anularea dispoziției de îndreptare a erorii materiale. Față de aceste considerente, consecutiv admiterii excepției tardivității formulării contestației, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, instanța a respins ca tardivă contestația formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 de contestatorul P.C.

în contradictoriu cu intimatul Municipiul Brașov prin Primar, cu privire la Dispoziția nr. 937 din 20 martie 2013 emisă de intimat și a respins ca neîntemeiată contestația formulată cu privire la Dispoziția nr. 1377 din 8 mai 2013. Împotriva hotărârii tribunalului a declarat apel reclamantul P.C. Prin Decizia civilă nr. 49/Ap din 4 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Excepția tardivității formulării contestației s-a întemeiat pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001 potrivit cărora decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Prima instanță a reținut corect că reclamantul contestator nu a depus contestația în termenul legal de 30 de zile, susținerile apelantului legate de prorogarea termenului funcție de dispoziția emisă ulterior cu privire la îndreptarea de eroare materială nefiind fondată întrucât textul de lege nu permite o atare prorogare.

Dispoziția de îndreptare a erorii materiale cu privire la datele de identificare a imobilului solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 nu este de natură a repune contestatorul în termenul de exercitare a contestației atâta timp cât prima dispoziție emisă în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (Dispoziția nr. 937 din 20 martie 2013) a fost comunicată în mod legal, a cuprins datele corecte cu privire la notificarea formulată de parte și a menționat soluția de respingere a cererii de restituire a imobilului, motivarea dispoziției vizând datele corecte de identificare a imobilului. Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut tardivitatea formulării contestației împotriva Deciziei nr. 937 din 20 martie 2013. Susținerile intimatului Municipiul Brașov cu privire la nedeclararea apelului împotriva excepției de tardivitate sunt nefondate, apelantul reclamant invocând în motivarea apelului argumentele legate de excepția de tardivitate.

În ceea ce privește motivele legate de omisiunea instanței de sancționare a intimatului pentru depășirea termenului de soluționare a notificării, se constată că nu sunt întemeiate, instanța examinând acest aspect și reținând că apărarea contestatorului nu se poate baza pe nerespectarea legii de către o altă persoană. Având în vedere tardivitatea formulării contestației, în mod corect prima instanță nu a examinat aspectele de fond invocate de contestator, aspecte ce nu pot fi analizate nici în cadrul acestui apel, prevederile art. 248 NCPC arătând că soluționarea excepțiilor face inutilă cercetarea în fond a cauzei.

Motivele de apel referitoare la anularea contractelor de vânzare cumpărare, radierea dreptului de proprietate și restabilirea situației de carte funciară, revendicarea imobilului de la SC T. SA Brașov urmează a fi respinse, instanța de fond reținând corect că acestea exced cadrului procesual al contestației formulate potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și că acestea nu au fost formulate în contradictoriu cu persoanele cărora li s-a opus dreptul. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.C. Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (6) NCPC, a fixat termen, în complet de filtru, la data de 10 aprilie 2014, când a reținut cauza în pronunțare cu privire la motivul de ordine publică prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. raportate la cele ale art. XII coroborate cu cele ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010, constând în nelegala compunere a curții de apel, pe care îl va admite, pentru considerentele care succed: Prin acțiunea cu care a învestit instanța, reclamantul a solicitat anularea Dispozițiilor nr. 937 din 20 martie 2013 și respectiv nr. 1377 din 8 mai 2013 emise de intimat, anularea preluării de către stat a imobilului în litigiu, prin radierea Încheierii nr. 1335 din 1 iunie 1960 din c.f. 25652 Brașov, restabilirea situației anterioare de carte funciară prin înscrierea în c.f. 27380 Brașov și în c.f. 27337 Brașov a dreptului de proprietate al contestatorului asupra cotei de 4/5 din imobilul compus din apartamentul nr. 1 și apartamentul nr. 2 și teren în suprafață de 181,8 mp, constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 867 din 20 iunie 2007 de către notarul public P.T., prin care B.C.

și T.W. au vândut către SC T. SRL cele două apartamente menționate și terenul aferent, obligarea intimatului la punerea în executare a hotărârii judecătorești. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Motivul de ordine publică invocat din oficiu se referă la aplicarea în speță a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of.

nr. 178 din 26 octombrie 2010, intrată în vigoare la 26 noiembrie 2010. Astfel, art. XII alin. (3) din Legea nr. 202/2010 prevede că „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel", iar potrivit art. XXVI din același act normativ modificările și completările aduse art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

În speță, Tribunalul Brașov a fost sesizat la data de 17 mai 2013 cu contestația formulată de reclamantul P.C. în baza dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001. Cum la data formulării contestației erau în vigoare dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 potrivit cărora, hotărârea tribunalului prin care s-a soluționat contestația exercitată împotriva dispoziției prin care s-a soluționat notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 este supusă recursului, având în vedere că împotriva hotărârii tribunalului a fost exercitată calea de atac a apelului, soluționată ca atare de curtea de apel, în baza dispozițiilor art. 497 NCPC, Înalta Curte va admite excepția nelegalei compuneri a curții de apel, va admite recursul reclamantului, va casa decizia recurată și va trimite cauza Curții de Apel Brașov pentru rejudecare ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.C. împotriva Deciziei civile nr. 49/Ap din 4 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare, ca instanță de recurs, la aceeași curte de apel. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014. Procesat de GGC - LM