ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1254/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Brașov, secția civilă, contestatorul P.C. a chemat în judecată pe intimatul

Municipiul Brașov, prin primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună anularea Dispozițiilor nr. 937 din 20 martie 2013 și respectiv

nr. 1377 din 8 mai 2013 emise de intimat, anularea preluării de către stat a

imobilului în litigiu, prin radierea Încheierii nr. 1335 din 1 iunie 1960 din

c.f. 25652 Brașov, restabilirea situației anterioare de carte funciară prin

înscrierea în c.f. 27380 Brașov și în c.f. 27337 Brașov a dreptului de

proprietate al contestatorului asupra cotei de 4/5 din imobilul compus din

apartamentul nr. 1 și apartamentul nr. 2 și teren în suprafață de 181,8 mp,

constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 867 din 20 iunie 2007 de către notarul public P.T., prin care B.C. și

T.W. au vândut către SC T. SRL cele două apartamente menționate și terenul

aferent, obligarea intimatului la punerea în executare a hotărârii

judecătorești.

Prin Sentința civilă

nr. 135 din 23 septembrie 2013, Tribunalul Brașov, secția civilă, a respins ca

tardivă contestația formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001.

În motivarea acestei

soluții, s-a reținut că excepția tardivității declarării unei căi de atac (ceea

ce este, în esență, contestația) împotriva unui act jurisdicțional este o

excepție de natura celor prevăzute de textul de lege citat mai sus, având

caracter de excepție de procedură, absolută și peremptorie, date fiind efectele

pe care aceasta le produce.

Conform dispozițiilor

art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat

într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea

dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut

peste termen este lovit de nulitate.

Art. 26 alin. (3)

teza I din Legea nr. 10/2001 republicată prevede că decizia sau, după caz,

dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în

natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității

deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării,

în termen de 30 de zile de la comunicare.

Potrivit mențiunii

făcute de contestator prin chiar cererea de chemare în judecată, precum și

susținerii intimatului, acest aspect fiind necontestat, data primirii

Dispoziției nr. 937 din 20 martie 2013 este 25 martie 2013, iar prezenta

acțiune a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 17 mai 2013, așadar

la mai mult de 30 zile de la data comunicării actului atacat, sens în care,

potrivit celor cuprinse în preambulul prezentei sentințe, instanța a admis

excepția tardivității formulării contestației.

Tribunalul nu a putut

reține apărarea contestatorului întemeiată pe faptul că, la rândul său,

intimatul a depășit termenul de soluționare a notificării, având în vedere

caracterul imperativ al textelor de lege citate mai sus, precum și faptul că

nimeni nu poate încălca legea prevalându-se de încălcarea acesteia de către o

altă persoană.

Ca urmare a admiterii

excepției tardivității contestației, instanța a respins ca fiind tardiv

formulată cererea îndreptată împotriva Dispoziției nr. 937 din 20 martie 2013.

În raport cu cele ce

preced, instanța nu a putut examina nici una dintre criticile de fond formulate

de contestator cu privire la conținutul dispoziției atacate, dat fiind că o

cerere care nu a fost formulată în termen procedural este considerată a nu

exista, termenul de formulare a cererii constituind una dintre cerințele care

vizează legala învestire a instanței.

Cu privire la

celelalte cereri formulate de contestator, vizând nelegalitatea titlului

Statului asupra imobilului ce a făcut obiectul notificării și respectiv

constatarea nulității unui act translativ de proprietate încheiat cu privire la

acesta, cu consecința rectificării situației de carte funciară, instanța a

constatat pe de o parte că aceste cereri exced cadrului procesual al

contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, invocată ca temei de drept al cererii invocate, iar pe de altă parte

că reclamantul nu a chemat în judecată și persoanele cărora le opune aceste

cereri, respectiv Statul Român și persoanele între care a fost încheiat actul

juridic, singura persoană chemată în judecată fiind Municipiul Brașov, ori nici

o cerere adresată instanțelor nu poate fi soluționată fără citarea persoanei al

cărei drept este contestat, o atare situație constituindu-se într-o încălcare a

principiului contradictorialității, consacrat de art. 14 C. proc. civ., precum

și, în sens larg, a dreptului la un proces echitabil.

În consecință,

instanța nu a putut analiza fondul acestor cereri, cadrul procesual sub

aspectul părților fiind stabilit de reclamant prin chemarea în judecată

exclusiv a intimatului Municipiul Brașov prin Primar, în contradictoriu cu care

nu pot fi analizate cererile vizând nevalabilitatea sau nulitatea unor acte

juridice în care acesta nu a fost parte.

În ceea ce privește

capătul de cerere având ca obiect anularea Dispoziției nr. 1377 din 8 mai 2013

emisă de intimat, instanța a constatat că, prin motivarea în fapt a cererii de

chemare în judecată, contestatorul nu a invocat motive distincte de nulitate

sau nelegalitate a acestei dispoziții, prin care a fost îndreptată eroarea

materială din art. 1 din Dispoziția de Primar nr. 937 din 20 martie 2013, sub

aspectul menționării numărului corect de carte funciară în care este înscris

imobilul ce a făcut obiectul notificării.

Dat fiind că,

potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt

stabilite prin cererile și apărările părților, iar în cauză nu se constată

existența unor motive de nulitate de ordine publică, văzând și caracterul

accesoriu al Dispoziției nr. 1377 din 8 mai 2013 față de Dispoziția nr. 937 din

20 martie 2013, instanța a respins ca neîntemeiată cererea contestatorului cu

privire la anularea dispoziției de îndreptare a erorii materiale.

Față de aceste

considerente, consecutiv admiterii excepției tardivității formulării

contestației, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată,

instanța a respins ca tardivă contestația formulată în baza prevederilor Legii

nr. 10/2001 de contestatorul P.C. în contradictoriu cu intimatul Municipiul

Brașov prin Primar, cu privire la Dispoziția nr. 937 din 20 martie 2013 emisă

de intimat și a respins ca neîntemeiată contestația formulată cu privire la

Dispoziția nr. 1377 din 8 mai 2013.

Împotriva hotărârii

tribunalului a declarat apel reclamantul P.C.

Prin Decizia civilă

nr. 49/Ap din 4 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

În motivarea soluției

sale, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Excepția tardivității

formulării contestației s-a întemeiat pe prevederile art. 26 alin. (3) din

Legea 10/2001 potrivit cărora decizia sau, după caz, dispoziția motivată de

respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată

de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al

entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la

comunicare. Prima instanță a reținut corect că reclamantul contestator nu a

depus contestația în termenul legal de 30 de zile, susținerile apelantului

legate de prorogarea termenului funcție de dispoziția emisă ulterior cu privire

la îndreptarea de eroare materială nefiind fondată întrucât textul de lege nu

permite o atare prorogare.

Dispoziția de

îndreptare a erorii materiale cu privire la datele de identificare a imobilului

solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 nu este de natură a repune contestatorul

în termenul de exercitare a contestației atâta timp cât prima dispoziție emisă

în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (Dispoziția nr. 937 din 20

martie 2013) a fost comunicată în mod legal, a cuprins datele corecte cu privire

la notificarea formulată de parte și a menționat soluția de respingere a

cererii de restituire a imobilului, motivarea dispoziției vizând datele corecte

de identificare a imobilului. Prin urmare, în mod corect prima instanță a

reținut tardivitatea formulării contestației împotriva Deciziei nr. 937 din 20

martie 2013.

Susținerile

intimatului Municipiul Brașov cu privire la nedeclararea apelului împotriva

excepției de tardivitate sunt nefondate, apelantul reclamant invocând în

motivarea apelului argumentele legate de excepția de tardivitate.

În ceea ce privește

motivele legate de omisiunea instanței de sancționare a intimatului pentru

depășirea termenului de soluționare a notificării, se constată că nu sunt

întemeiate, instanța examinând acest aspect și reținând că apărarea

contestatorului nu se poate baza pe nerespectarea legii de către o altă

persoană.

Având în vedere

tardivitatea formulării contestației, în mod corect prima instanță nu a

examinat aspectele de fond invocate de contestator, aspecte ce nu pot fi

analizate nici în cadrul acestui apel, prevederile art. 248 NCPC arătând că

soluționarea excepțiilor face inutilă cercetarea în fond a cauzei.

Motivele de apel

referitoare la anularea contractelor de vânzare cumpărare, radierea dreptului

de proprietate și restabilirea situației de carte funciară, revendicarea

imobilului de la SC T. SA Brașov urmează a fi respinse, instanța de fond

reținând corect că acestea exced cadrului procesual al contestației formulate

potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și că acestea nu au fost

formulate în contradictoriu cu persoanele cărora li s-a opus dreptul.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul P.C.

Înalta Curte, în

conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (6) NCPC, a fixat termen, în complet

de filtru, la data de 10 aprilie 2014, când a reținut cauza în pronunțare cu

privire la motivul de ordine publică prevăzut de dispozițiile art. 488 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ. raportate la cele ale art. XII coroborate cu cele ale

art. XXVI din Legea nr. 202/2010, constând în nelegala compunere a curții de

apel, pe care îl va admite, pentru considerentele care succed:

Prin acțiunea cu care

a învestit instanța, reclamantul a solicitat anularea Dispozițiilor nr. 937 din

20 martie 2013 și respectiv nr. 1377 din 8 mai 2013 emise de intimat, anularea

preluării de către stat a imobilului în litigiu, prin radierea Încheierii nr.

1335 din 1 iunie 1960 din c.f. 25652 Brașov, restabilirea situației anterioare

de carte funciară prin înscrierea în c.f. 27380 Brașov și în c.f. 27337 Brașov

a dreptului de proprietate al contestatorului asupra cotei de 4/5 din imobilul

compus din apartamentul nr. 1 și apartamentul nr. 2 și teren în suprafață de

181,8 mp, constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 867 din 20 iunie 2007 de către notarul public P.T., prin

care B.C. și T.W. au vândut către SC T. SRL cele două apartamente menționate și

terenul aferent, obligarea intimatului la punerea în executare a hotărârii

judecătorești.

Cererea de chemare în

judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Motivul de ordine

publică invocat din oficiu se referă la aplicarea în speță a dispozițiilor art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificate prin Legea nr. 202/2010 privind

unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of.

nr. 178 din 26 octombrie 2010, intrată în vigoare la 26 noiembrie 2010.

Astfel, art. XII

alin. (3) din Legea nr. 202/2010 prevede că „Decizia sau, după caz, dispoziția

motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură

poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul unității deținătoare sau,

după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30

de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care

este de competența curții de apel", iar potrivit art. XXVI din același act

normativ modificările și completările aduse art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 „se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă

instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în

vigoare a prezentei legi”.

În speță, Tribunalul

Brașov a fost sesizat la data de 17 mai 2013 cu contestația formulată de

reclamantul P.C. în baza dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Cum la data

formulării contestației erau în vigoare dispozițiile art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010

potrivit cărora, hotărârea tribunalului prin care s-a soluționat contestația

exercitată împotriva dispoziției prin care s-a soluționat notificarea formulată

în baza Legii nr. 10/2001 este supusă recursului, având în vedere că împotriva

hotărârii tribunalului a fost exercitată calea de atac a apelului, soluționată

ca atare de curtea de apel, în baza dispozițiilor art. 497 NCPC, Înalta Curte

va admite excepția nelegalei compuneri a curții de apel, va admite recursul

reclamantului, va casa decizia recurată și va trimite cauza Curții de Apel

Brașov pentru rejudecare ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de P.C. împotriva Deciziei civile nr. 49/Ap din 4 februarie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare, ca instanță de recurs, la aceeași

curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 aprilie 2014.

Procesat de GGC - LM