ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1243/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Balș la data de 22 septembrie 2008, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâta SC SMR SA Balș, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată să-i plătească sumele de 3.720 euro reprezentând daune morale, 100.000 euro contravaloarea unei proteze la antebrațul drept și o prestație periodică în cuantum de 10.000 euro lunar cu începere de la data introducerii acțiunii și până la încetarea sa din viață. Competența soluționării cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Olt, prin Sentința civilă nr. 2776 din 12 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Balș.

Prin Sentința nr. 1163 din 2 decembrie 2009 Tribunalul Olt, secția civilă a constatat prescris dreptul la acțiune privind prestația periodică pe perioada octombrie 1989 - 22 septembrie 2005 și contravaloarea protezei bionice, a obligat pârâta să-i plătească reclamantului o prestație periodică lunară de 135 RON, reprezentând diferența dintre salariul lunar și dreptul de asigurări sociale în cuantum de 585 RON, începând cu data de 22 septembrie 2008 și până la încetarea stării de nevoie, a respins capătul de cerere privind plata daunelor morale, ca neîntemeiat, precum și cererea pârâtei de arătare a titularului obligației, ca nefondată.

Apelul declarat de reclamant a fost admis, prin Decizia nr. 93 din 29 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost schimbată sentința tribunalului, în sensul că a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la contravaloarea protezei bionice, a fost obligată pârâta la plata sumei de 100.000 euro reprezentând contravaloarea protezei, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de pârâtă și a fost obligată aceasta din urmă la plata sumei de 300 RON, cheltuieli de judecată către stat. Schimbând parțial sentința tribunalului, instanța de apel a reținut că deși accidentul de muncă a avut loc în urmă cu 31 de ani, cursul prescripției a fost întrerupt, că tipul de proteză necesară reclamantului a fost omologat în anul 2009 și că, în anul 2003, pârâta a suportat din proprie inițiativă contravaloarea unei proteze.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC SMR Balș, iar prin Decizia civilă nr. 3407 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a admis recursul declarat de pârâtă, a fost modificată în parte decizia atacată, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamant, fiind menținute celelalte dispoziții ale deciziei curții de apel. Instanța supremă a reținut că recursul este parțial fondat în ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune. S-a constatat astfel, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, stabilind că termenul de prescripție s-a întrerupt prin aceea că în anul 2003, pârâta a suportat din proprie inițiativă contravaloarea unei proteze, în lipsa unei obligații stabilite în sarcina acesteia.

Astfel, prin Sentința penală nr. 359 din 19 mai 1978, pronunțată de Judecătoria Slatina s-a luat act că inculpatul M.N. a achitat reclamantului din prezenta cauză contravaloarea unei proteze, iar prin Sentința penală nr. 799 din 13 octombrie 1978 a aceleiași instanțe, a fost admisă acțiunea formulată de partea vătămată C.I. și au fost obligați inculpatul M.N., în solidar, cu partea responsabilă civilmente, în prezent SC SMR SA Balș, la plata sumei de 1.363 RON reprezentând despăgubiri pentru perioada octombrie 1977 - ianuarie 1978, când s-a aflat în incapacitate de muncă și la plata unei prestații periodice lunare de 470 RON, începând cu data de 1 februarie 1978 și până la încetarea stării de nevoie.

Prin niciuna dintre aceste hotărâri judecătorești nu a fost stabilită în sarcina recurentei-pârâte obligația de a-i plăti reclamantului contravaloarea unei proteze. Chiar dacă plata benevolă de către pârâtă a contravalorii unei proteze în anul 2003 ar fi considerată o cauză de întrerupere a cursului prescripției, la data de 22 septembrie 2008, când a fost introdusă acțiunea, termenul de prescripție de 3 ani era expirat. Pentru aceste considerente s-a constatat fondată critica vizând excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la contravaloarea protezei bionice. La data de 20 septembrie 2013, C.I. a formulat cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 3407 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 5 și 6 C. proc.

civ., susținând că dispozitivul deciziei - ca rezultat al celor reținute de către instanță prin considerente - este contradictoriu, întrucât, s-a dat o interpretare eronată excepției prescripției dreptului la acțiune, întrucât Decretul nr. 167/1958 nu operează în cauză, iar după darea hotărârii atacate s-au descoperit înscrisuri noi, ce constau în Dosarul nr. 2719 din 4 septembrie 2006 și Dosarul nr. 692 din 17 martie 2008 depuse la registratura SC SMR Balș, prin care a solicitat contravaloarea protezelor, oferta nr. 15 din 23 iunie 2003 emisă de SC E.M.S. SRL și Adresele nr. 1762 din 14 ianuarie 2010 și nr. 16161 din 15 mai 2013, emise de CASS Slatina, înscrisuri ce atestă faptul că termenul de prescripție este de 8 ani.

La termenul de judecată din data de 10 aprilie 2014, apărătorul revizuentului a arătat că înțelege să nu mai susțină motivul de revizuire reprezentat de art. 322 pct. 6 C. proc. civ. La aceeași dată instanța a pus în discuția părților excepția de tardivitate și excepția de admisibilitate a cererii de revizuire, invocate de către intimata SC SMR SA Balș. Excepția de admisibilitate a cererii de revizuire va fi analizată cu precădere, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”. Această dispoziție legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Obiectul revizuirii este determinat chiar prin dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea „unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul”. Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei. O instanță de recurs evocă fondul cauzei atunci când, statuând în drept în mod diferit față de modalitatea în care au făcut-o instanțele anterioare, pronunță o soluție proprie și diferită de cele anterior date în aceeași cauză.

În categoria hotărârilor care evocă fondul intră toate hotărârile prin care tribunalele și curțile de apel rejudecă fondul după casare. Per a contrario, nu au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care recursul s-a constatat nul. Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că în speță, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, s-a admis recursul declarat de pârâtă, a fost modificată în parte decizia atacată, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamant, fiind menținute celelalte dispoziții ale deciziei curții de apel.

Instanța supremă a reținut că recursul este parțial fondat, numai în ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât la data de 22 septembrie 2008, momentul introducerii cererii de chemare în judecată, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 era expirat. Prin urmare, prin admiterea recursului pentru acest considerent, instanța supremă a menținut constatările instanței de fond cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, în cuprinsul deciziei a cărei revizuire se solicită nefiind evocat fondul cauzei.

Cum prin hotărârea a cărei revizuire se solicită instanța supremă nu a stabilit o altă stare de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, nu a aplicat alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite și nici nu a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, decizia atacată nu întrunește cerințele legale în raport de care să poată fi supusă revizuirii, întrucât, deși este dată în recurs, în cuprinsul ei nu a fost evocat fondul. Așa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de art. 322 C. proc. civ., și anume, aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situație în raport de care analizarea altor condiții specifice reglementate de cazul de revizuire invocat devine inutilă.

Instanța, în temeiul art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a mai pus în discuție excepția tardivității cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 1 C. proc. civ. invocată de către intimată, având în vedere că termenul de revizuire în acest caz curge de la data la care hotărârea atacată a rămas irevocabilă. În speță, decizia instanței supreme a fost pronunțată la data de 12 aprilie 2011, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 20 septembrie 2013, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, dar, față de admiterea excepției inadmisibilității, cercetarea excepției tardivității devine inutilă. Pe cale de consecință, pentru neîndeplinirea condițiilor - premisă impuse de art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 3407 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de revizuentul C.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014. Procesat de GGC - LM