ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3084/2012

asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin contestația în

anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, sub nr. 9585/1/2011, la data de 29 noiembrie

2011, contestatorul C.I. a solicitat anularea deciziei civile nr. 3407 din 12

aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, și rejudecarea cauzei, având în vedere incidența

motivului de contestație întemeiat pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., în

sensul că instanța, admițând recursul numai în parte, a omis să cerceteze unele

motive de modificare cât și de casare cu care fusese investită.

Prin contestația în

anulare formulată, contestatorul arată următoarele:

Instanța a calificat greșit

raportul juridic dedus judecății, ca fiind de natură civilă, când în realitate cadrul

juridic oferit de art. 998-999 C. civ. constituie temeiul juridic al

răspunderii civile delictuale, prejudiciul provenind dintr-o faptă penală, cu

vătămare corporală deosebit de gravă, (accident de munca), cu consecințe și cu

urmări, vătămări corporale deosebit de grave, (pierderea unui organ-mâna

dreaptă amputată, palma, și infirmitate permanentă, pe viață, în proporție de

60%-70%), ce au necesitat 80 - 90 zile de spitalizare, din culpă.

Prin decizia nr. 1/2004,

Înalta Curte de Casație si Justiție, Secțiile Unite, a admis recursul în

interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 14

alin. (1) C. proc. pen. și ale art. 998 C. civ., și a decis că : „(...)

instanța penală investită cu judecarea acțiunii penale în cazul infracțiunilor

cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă și de vătămare corporală

din culpă, este investită să judece acțiunea civilă, alăturată celei penale

prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la

pretențiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările

corporale suferite, cât si cu privire la pretențiile referitoare la bunurile

distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiași fapte”.

Decizia nr. 1/2004 a

stabilit că responsabilitatea comitenților pentru prejudiciul cauzat de prepușii

lor în funcțiile ce li s-au încredințat, când delictul sau cvasi-delictul este

imputabil mai multor persoane, atât fizice cât si juridice, aceste persoane

sunt ținute solidar pentru despăgubire.

În opinia

contestatorului, cauza dedusă judecații este de natură penală, motiv pentru

care instanța trebuia să caseze în mod obligatoriu decizia Curții de Apel

Craiova pentru necercetarea integrală a motivelor de recurs.

Instanța de recurs a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin abuz procesual din partea

judecătorilor, a încălcat cu bună știință două sentințe penale care au putere

de lucru judecat, iar judecătoarele din completul de judecată au primit „șpagă

de 60.000 Euro”.

Prin decizia nr. 3407

din 12 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prin

niciuna din cele două sentințe penale nu a fost stabilită în sarcina recurentei-pârâte,

parte responsabilă civilmente, obligația de a-i plăti contravaloarea unei

proteze.

În ceea ce privește

prescripția dreptului de a solicita contravaloarea protezei, contestatorul

menționează că o proteză care se face o dată la 8 ani nu se poate prescrie după

3 ani. Termenul de înlocuire al unei proteze variază între 2 ani si 8 ani.

Instanța a confundat proteza

bionică - tip mână bionică, în sine, cu, contravaloarea acesteia de 100.000

Euro, considerând-o ca fiind creanță. Nici proteza bionică - tip mână bionică și

nici contravaloarea acesteia de 100.000 euro, nu s-au prescris.

Prin admiterea

excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța trebuia în mod

obligatoriu să respingă și acțiunea de chemare în judecată, deoarece art. 21 al

Decretului nr. 167/1958 nu se aplică în cauză. Prestațiile periodice nu sau

prescris pe perioada octombrie 1989 - 22 septembrie -2008.

Se solicită Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, ca prin hotărârea ce va pronunța

să o oblige pe intimata-pârâtă, parte responsabilă civilmente, SC S.M.R. SA

Balș, să suporte și să-i plătească contestatorului despăgubiri civile

delictuale.

La data de 22

septembrie 2008, dată la care avocatul a redactat cererea de chemare în judecată,

nu a avut la dispoziție cele 2 sentințe penale pronunțate de judecătoria

Slatina.

În prezenta

contestație în anulare, intimata SC S.M.R. SA Balș a formulat întâmpinare prin

care a invocat excepția tardivității formulării contestației în anulare,

depunând la dosar copia cererii pe care contestatorul C.I. a formulat-o la data

de 1 iulie 2011 pentru a i se comunica decizia nr. 3407/2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, purtând viza Tribunalului București de eliberare a unei

copii.

Analizând cu

prioritate această excepție, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta

Curte constată următoarele:

La data de 1 iulie 2011 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București cererea contestatorului     pentru a i se

comunica decizia nr. 3407/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție împotriva

căreia a formulat contestație în anulare în prezentul dosar.

Potrivit art. 319

alin. (2) C. proc. civ., contestația în anulare se poate face oricând înainte

de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului

stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor

irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită,

contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când

contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la

data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Prin decizia nr. 3407

din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis

recursul declarat de pârâta SC S.M.R. SA Balș, a fost modificată în parte

decizia recurată în sensul respingerii apelului împotriva sentinței nr. 1163/2009

a Tribunalului Olt. Din conținutul dispozitivului acestei decizii nu rezultă că

au fost luate măsuri susceptibile să fie aduse la îndeplinire pe cale de

executare silită, astfel încât sunt incidente prevederile art. 319 alin. (2)

teza a II-a C. proc. civ.

În această ipoteză

termenul de formulare a contestației în anulare este de 15 zile de la data când

contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la

data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În cauză s-a făcut

dovada de către intimată asupra comunicării deciziei contestate către

contestator la data de 1 iulie 2011, conform cererii de comunicare, depusă la

dosar de intimată, însă recunoscută de contestator, care a precizat că cererea

îi aparține. Cererea poartă viza Tribunalului București de aprobare a eliberării

unei copii a deciziei, la data la care cererea s-a depus.

În aceste condiții este

incident art. 319 alin. (2) partea I a tezei a II-a C. proc. civ., termenul de

formulare a contestației în anulare fiind de 15 zile, termen care curge de la

data de 1

iulie 2011, și se împlinește la

16 iulie 2011 [fiind calculat pe zile libere, în temeiul art. 101 alin. (1) C.

proc. civ.].

Prezenta

contestație în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție la data de

29

noiembrie 2011, deci ulterior datei limită de 16 iulie 2011, astfel încât

intervine sancțiunea prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu

care „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de

procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune

altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai

presus de voința ei”.

Contestatorul

nu a invocat astfel de împrejurări, motiv pentru care Înalta Curte va face

aplicarea art. 103 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul căruia va respinge

contestația în anulare ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva deciziei nr. 3407 din 12

aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, ca tardivă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 4 mai 2012.