ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1223/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1059/C din 15 octombrie 2012, Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamanta L.V. în contradictoriu cu intimații Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor, Consiliul Superior al Magistraturii.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente: Cererea privind constatarea faptului că Judecătoria Oradea și Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea sunt organe judiciare lipsite de personalitate juridică este o cerere lipsită de interes procesual legitim, deoarece, pe de o parte, acest lucru este stabilit prin lege, iar pe de altă parte, reclamanta nu justifică un astfel de interes. Cererea privind constatarea înscrierii în fals a actelor solicitate (rechizitoriu și sentința penală) s-a apreciat a fi inadmisibilă, întrucât acestea pot fi atacate prin intermediul căilor prevăzute de lege. Solicitarea prin care s-a cerut a se lua act de conflictul de interese pe care reclamanta l-a declarat și îl declară cu puterea judecătorească - Ministerul Public și alte autorități din România - s-a reținut, de asemenea, a fi inadmisibilă, nefiind justificată de un interes procesual legitim.

Cererea privind încălcarea și interzicerea pentru viitor a săvârșirii unor fapte ilicite - s-a reținut, de asemenea, ca fiind o cerere lipsită de interes procesual - asemenea dispoziții regăsindu-se în întreaga legislație. Tribunalul a mai reținut că instanța nu poate dispune sistarea de urgență a procedurii și jurisdicției aplicate de o instanță lipsită de personalitate juridică, competențele instanțelor fiind stabilite prin lege, independent de personalitatea juridică. Cererea privind admiterea excepției de nelegalitate a procesului efectuat în Dosarul nr. 3474/271/2010 al Judecătoriei Oradea s-a reținut a fi, de asemenea, o cerere inadmisibilă, întrucât excepția se referă la actele administrative, iar hotărârile judecătorești se atacă potrivit dispozițiilor C. proc.

civ. Totodată, s-a apreciat că reclamantei nu i se poate pune la dispoziție o instanță conform solicitărilor sale, competențele de jurisdicție fiind stabilite de lege. Cererea privind daunele materiale s-a reținut a fi incompletă, nefiind indicate nici cuantumul acestora și nici natura lor, ca fiind materiale sau morale. Din ansamblul celor arătate în cerere, tribunalul a reținut că s-ar putea deduce că este vorba de daune morale produse ca urmare a unei erori săvârșite în procesul penal, situație în care acestea nu ar trebui timbrate. Nefiind, însă, întrunite prevederile art. 504 din C. proc. civ., instanța a constatat că acest capăt de cerere este neîntemeiat. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta L.V.

a declarat apel, iar prin Decizia civilă nr. 39A din 19 iunie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins apelul, ca nefondat. Curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente: Cea dintâi critică a apelantei, legată de menționarea în dispozitivul hotărârii a faptului că aceasta este definitivă, nu este fondată, în condițiile în care apelanta nu a fost prejudiciată în niciun fel de inserarea acestei mențiuni, care reprezintă o simplă eroare materială, calea de atac și termenul în care poate fi exercitată fiind indicate în mod corect. Pe de altă parte, în virtutea principiului legalității, hotărârea judecătorească e supusă căilor de atac prevăzute de lege, astfel că menționarea, din eroare, în dispozitiv, a faptului că hotărârea e definitivă, nu poate constitui un aspect de nelegalitate, atâta timp cât calea de atac este acordată de lege și nu de instanță.

De asemenea, nu constituie aspect de nelegalitate împrejurarea că, în dispozitivul hotărârii, nu s-a menționat obiectul acțiunii deduse judecății, ori sediile intimaților, respectiv aspectele legate de reprezentarea Judecătoriei Oradea sau a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Întrucât mențiunile invocate nu sunt prevăzute în mod expres sub sancțiunea nulității, apărările recurentei nu pot fi primite în lipsa dovedirii unei vătămări. Tot astfel, nu prezintă relevanță din punct de vedere al legalității hotărârii, faptul că, în practicaua acesteia, cu referire la obiectul acțiunii, s-a menționat doar acțiunea în răspundere civilă delictuală, de vreme ce nici sub acest aspect, apelanta nu a invocat producerea vreunei anumite vătămări, relevante fiind considerentele în cadrul cărora prima instanță a supus analizei întregul obiect al acțiunii introductive.

De asemenea, împrejurarea că pricina a fost judecată în primă instanță de Tribunalul Bihor, care a avut și calitatea de parte, nu constituie un motiv de incompatibilitate al instanței de judecată, cazurile de incompatibilitate fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse prin analogie la alte situații. În plus, Tribunalul Bihor stă în judecată în calitate de organ administrativ, care nu se confundă cu instanța de judecată - organ de jurisdicție ce înfăptuiește justiția, cu respectarea principiului independenței și supunerii numai legii. Apoi, împrejurarea că judecătorul care a judecat cauza în primă instanță a mai judecat și alte cauze în care reclamanta a avut calitatea de parte, nu prezintă relevanță în condițiile în care nu s-a făcut dovada existenței vreunui motiv de incompatibilitate din cele prevăzute de art. 24 din C. proc.

civ., în persoana acestuia. În ceea ce privește fondul cauzei, criticile apelantei sunt, de asemenea, nefondate, considerentele instanței reflectând soluția pronunțată, făcându-se o corectă aplicare și interpretare a normelor legale incidente în cauză, fiind analizate toate capetele de cerere cu care reclamanta a învestit instanța. Astfel, temeinic o parte din cereri au fost respinse ca inadmisibile, iar o parte ca lipsite de interes procesual, interesul juridic fiind una din condițiile esențiale de exercitare a acțiunii civile. Concluzia primei instanțe este corectă și în privința capătului de cerere în despăgubiri, în condițiile în care reclamanta nu a determinat în concret obiectul cererii, deși sarcina îi revenea acesteia, în virtutea principiului disponibilității, consacrat prin dispozițiile art. 129 alin. (4) din C. proc.

civ. Deși apelanta face referire la anumite erori judiciare, nu indică în mod explicit în ce ar consta acestea, ori, în lipsa unei asemenea precizări, nu se poate stabili natura juridică a cererii în despăgubiri, care, prin urmare, în mod corect a fost respinsă. Împotriva acestei decizii și a încheierii din data de 12 iunie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, precum și împotriva Sentinței civile nr. 1059/C din 15 octombrie 2012 a Tribunalului Bihor, reclamanta L.V. a declarat și motivat recurs. Prin cererea de recurs, se formulează următoarele critici: Instanța de fond și cea de apel nu au fost alcătuite potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 304 pct. 1 din C. proc.

civ., întrucât, atât Curtea de Apel Oradea, cât și Tribunalul Bihor au fost, în același timp, atât părți intimate în proces cât și instanțe de judecată, încălcându-se astfel toate principiile de drept procesual civil (dreptul la instanța autonomă, independentă, principiul egalității armelor, principiul echității, dreptul de liber acces la instanță). Instanțele de judecată se află în conflict de interese, judecătorul de la prima instanță judecând și în alte cauze ale reclamantei. Acest judecător nu s-a abținut să judece cauza, fiind astfel incidente prevederile art. 5 2 din Legea nr. 303/2004 și ale art. 24 - 26 din C. proc. civ., precum și ale Legii nr. 161/2003. Motivarea din decizia recurată este contradictorie, inexactă, nepertinentă, confundându-se puterea de a judeca cu competența în activitatea de judecată.

Instanța de apel, respingând apelul ca nefondat, a depășit atribuțiile puterii judecătorești - art. 304 pct. 4 din C. proc. civ. Dovada acestui motiv de casare rezultă din exprimările: "care reprezintă o simpla eroare materială", "menționarea din eroare" în dispozitiv a faptului ca hotărârea este definitivă. În toate aceste situații vătămarea este evidentă și dovedită. Reclamanta a determinat în concret obiectul cererii, iar lipsa unei precizări în acest sens este un argument fals. Recurenta arată că instanța nu s-a pronunțat cu privire la solicitarea sa de la termenul de judecată din data de 19 iunie 2013, respectiv pronunțarea asupra cererii de recuzare invocată la termenul din 3 aprilie 2013 întrucât s-a evitat medierea solicitată.

În drept, cererea de recurs este întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 1, 4, 5, 7, 8 și 9 din C. proc. civ. Analizând cererea de recurs formulată, Înalta Curte reține următoarele: Încheierea de la termenul de judecată din data de 12 iunie 2013 este încheierea de dezbateri ce face corp comun cu Decizia civilă nr. 39 din 19 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, astfel încât, față de dispozițiile art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat împotriva acestei încheieri urmează a fi respins, ca inadmisibil. În temeiul aceluiași articol - art. 299 alin. (1) din C. proc. civ. - și al principiului legalității căilor de atac, recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță - Sentința civilă nr. 1059/C din 15 octombrie 2012 a Tribunalului Bihor - este, de asemenea, inadmisibil.

Împotriva acestei hotărâri, în baza art. 282 din C. proc. civ., reclamanta putea exercita numai calea de atac a apelului, cale de atac de care, de altfel, a și uzat, și care a fost soluționată prin Decizia civilă nr. 39A din 19 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea. În ceea ce privește recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 39A din 19 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: În temeiul art. 304 pct. 1 din C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea este nelegală deoarece litigiul a fost soluționat de Curtea de Apel Oradea și de Tribunalul Bihor care au fost, în același timp, și părți în proces.

În plus, judecătorul care a soluționat cauza în primă instanță a judecat și alte cauze ale reclamantei. Critica nu este întemeiată. În aplicarea art. 304 pct. 1 din C. proc. civ., situația în care din completul de judecată au făcut parte judecători incompatibili ori în privința cărora fusese admisă o cerere de abținere sau de recuzare atrage casarea hotărârii în baza acestui motiv de recurs. Simpla împrejurare că același judecător a cauzei a soluționat și alte litigii ale reclamantei nu poate determina nelegalitatea hotărârii pronunțate în temeiul art. 304 pct. 1 din C. proc. civ., cât timp acesta nu a formulat o cerere de abținere sau nu a existat o cerere de recuzare care să fie admise. De asemenea, cazurile de incompatibilitate sunt limitativ reglementate de art. 24 din C. proc.

civ., iar situația învederată de recurentă nu se regăsește printre acestea. Tot astfel, împrejurarea că pricina a fost soluționată de instanțe care aveau calitatea de pârâte în cauză nu poate atrage nelegalitatea hotărârilor astfel pronunțate în baza art. 304 pct. 1 din C. proc. civ., aspectul menționat neputând fi circumscris acestui caz de recurs. Recurenta susține totodată că motivarea deciziei recurate este contradictorie și inexactă. Însă, pentru a învesti instanța de recurs cu exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., reclamanta avea obligația de a arăta care sunt argumentele contradictorii și care sunt considerentele inexacte din cuprinsul hotărârii instanței de apel, precum și în ce constau pretinsele inexactității.

În lipsa unor astfel de dezvoltări, simpla enunțare a conținutului motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. nu este suficientă pentru cenzurarea deciziei recurate din perspectiva acestui caz de modificare a hotărârii. Cazul de casare reglementat de art. 304 pct. 4 din C. proc. civ., invocat de asemenea de recurentă, are în vedere încălcarea de către instanța de judecată a unor atribuții constituționale prin depășirea limitelor puterii judecătorești și îndeplinirea unui act pe care numai un organ al puterii legislative sau al puterii executive îl putea face. Or, niciuna dintre criticile formulate în acest temei nu poate fi încadrată în cazul de recurs menționat.

Contrar celor afirmate prin motivele de recurs, instanța de apel s-a pronunțat atât asupra cererii de mediere, prin încheierea de la data de 12 iunie 2013, cât și asupra celei de recuzare, prin încheierea de la data de 19 iunie 2013. Cererea de recurs cuprinde o serie de afirmații care nu pot fi încadrate în cazurile de recurs limitativ prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. și care, din acest motiv, nu vor fi analizate de Înalta Curte. Nu se poate considera că simpla menționare a art. 304 pct. 1, 4, 5, 7, 8 și 9 din C. proc. civ. în cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigențelor prevăzute de art. 302 1 din C. proc. civ. Cerințele art. 302 1 din C. proc.

civ. trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale. În consecință, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 39A din 19 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă L.V. împotriva Deciziei nr. 39A din 19 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva încheierii din 12 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă și împotriva Sentinței civile nr. 1059/C din 15 octombrie 2012 a Tribunalului Bihor, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2014. Procesat de GGC - AS