ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2076/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2076/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Constată că prin cererea înregistrată la

această instanță la data de 22 aprilie 2013, legal timbrată, reclamanta SC C.A.

Oradea SA, în contradictoriu cu pârâtele Comuna B. și Primăria B., a solicitat

anularea în totalitate a hotărârii nr. 2 pronunțate în data de 12 martie 2013

de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor în Dosarul

nr. 2/2010.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar pârâtele Comuna B. și Primăria B. au solicitat respingerea acțiunii în

anulare formulată împotriva Hotărârii nr. 2 pronunțată de către Tribunalul Arbitral

de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor la data de 12 martie 2013 și menținerea

acesteia ca fiind legală și temeinică.

La termenul de judecată

din data de 14 octombrie 2013 reclamanta a învederat instanței faptul că temeiul

de drept al acțiunii în anulare îl reprezintă prevederile art. 364 lit. f) și

i) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate

excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâte, se constată că este neîntemeiată

deoarece dispozițiile art. 364 C. proc. civ. prevăd că hotărârea arbitrală poate

fi desființată doar prin acțiune în anulare pentru unul din motivele prevăzute de

acest text de lege.

Prin urmare, acțiunea

în anularea hotărârii arbitrale fiind calea de atac prevăzută de lege, nu este inadmisibilă,

iar neîncadrarea motivelor invocate de parte în acțiunea în anulare în unul din

cazurile de desființare a hotărârii arbitrale, prevăzută de art. 364 nu duce la

inadmisibilitatea acestei căi de atac, acest fapt trebuind a fi verificat în fond

de instanță pentru stabilirea temeiniciei acțiunii în anulare.

Examinând în fond cauza,

prin prisma motivelor de nelegalitate invocate și în baza prevederilor legale incidente,

se constată că acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.A. Oradea SA este

nefondată.

Prin acțiunea în anulare

formulată împotriva hotărârii arbitrale nr. 2 din 12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul

Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor, se invocă încălcarea dispozițiilor

art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ.

Conform prevederilor

art. 364 lit. f), hotărârea arbitrală poate fi desființată dacă tribunalul arbitral

s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra

unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

În speță, prin hotărârea

arbitrală atacată a fost admisă acțiunea reclamantelor Comuna B. și Primăria B.,

constatându-se că acestea nu au calitatea de beneficiare ale serviciilor prestate

de operator și a dispus anularea facturilor emise de pârâta SC C.A. Oradea SA.

Acțiunea reclamantelor

a fost admisă astfel cum a fost formulată de acestea, tribunalul arbitral nedepășind

limitele investirii, situație în care nu se poate reține nici că s-a pronunțat asupra

a ceea ce nu s-a cerut, nici că a dat mai mult decât s-a cerut, sau că nu s-a pronunțat

asupra lucrului cerut.

De altfel, prin motivele

invocate în acțiunea în anulare reclamanta C.A. Oradea SA nu arată expres de ce

ar fi incident cazul de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de lit. f), neprecizând

nici care este lucrul asupra căruia tribunalul arbitral s-a pronunțat fără să se

fi cerut, nici care este lucrul cerut și cu privire la care nu s-a pronunțat.

Cel de-al doilea motiv

de desființare a hotărârii arbitrale invocat, prevăzut de art. 364 lit. i), se referă

la situația când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau

dispozițiile imperative ale legii.

În interpretarea acestor

prevederi, în literatura juridică de specialitate s-a arătat că motivul prevăzut

de art. 364 lit. i) C. proc. civ. nu reprezintă o poartă deschisă pentru examinarea

temeiniciei și legalității hotărârii arbitrale, pentru o reexaminare în fond a litigiului.

Sfera motivului prevăzut

la lit. i) este circumscrisă la încălcarea principiilor fundamentale ale litigiului

arbitral, astfel cum sunt enunțate de art. 358 C. proc. civ., dar și la nerespectarea

normelor de competență exclusivă, prevăzute de norme cu caracter imperativ.

Ori, examinând hotărârea

arbitrală atacată, se constată că nu au fost încălcate nici prevederile art. 358

C. proc. civ., dar nici normele ce reglementează competența exclusivă a tribunalului

arbitral.

Referitor la ordinea publică

încălcată în opinia reclamantei, instanța reține că potrivit literaturii juridice,

ordinea publică presupune toate reglementările de drept public care au ca obiect

ordinea în stat (legile constituționale, politice, administrative, fiscale, penale

etc.). De asemenea, tot de ordine publică sunt anumite dispoziții dictate de lege

mai ales în materia contractelor, însă emise în scopul de a apăra pe terții care

nu sunt părți la contract, cum ar fi măsurile de publicitate menite să aducă actele

la cunoștința terților.

Astfel, modul în care

părțile își execută obligațiile decurgând din contractul încheiat nu poate afecta

în vreun fel ordinea publică sau bunele moravuri.

În speță, reclamanta nu

a arătat prin acțiunea în anulare prevederile legale imperative ce ar fi fost încălcate

de către tribunalul arbitral, iar raportat la legile invocate, Legea nr. 241/2006

privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare și Legea nr. 51/2006 privind

serviciile comunitare de utilități publice, se constată că nu au fost încălcate

prin hotărârea arbitrală atacată.

Reclamanta SC C.A. Oradea

SA critică hotărârea arbitrală și sub aspecte care vizează fondul pricinii, cu privire

la modul de interpretare a probelor, această critică fiind neîntemeiată, neîncadrându-se

în nici unul din motivele prevăzute de dispozițiile art. 364 lit. a)-i) C. proc.

civ.

Nici unul din motivele

prevăzute de art. 364 C. proc. civ. pentru exercitarea acțiunii în anulare nu dă

dreptul instanțelor judecătorești să cerceteze modul în care a fost soluționat fondul

pricinii de către tribunalul arbitral, ci numai să verifice dacă au fost respectate

condițiile de formă ale arbitrajului, respectiv cele privind existența unei convenții

arbitrale legale și posibilitatea ca litigiul să fie soluționat pe calea arbitrajului,

constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la apărare al părților,

redactarea hotărârii arbitrale și respectarea dispozițiilor imperative ale legii

și a normelor care asigură ordinea publică și bunele moravuri.

Pentru aceste considerente,

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

a constatat că acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.A. Oradea SA este

nefondată și în consecință prin sentința nr. 3/2013C-PI din 28 octombrie 2013 a

respins excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, invocată de pârâte; a respins

ca nefondată acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, formulată de reclamanta SC

C.A. Oradea SA.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs recurenta SC C.A. Oradea, prin care a solicitat admiterea recursului,

desființarea în tot a sentinței atacate.

Cererea de recurs a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea acestui

motiv de recurs, recurenta prezintă în preambul un scurt istoric al situației de

fapt, care nu va fi prezentat în sinteză de către instanța de recurs.

În ce privește fondul

cauzei, recurenta prezintă criticile sale cu privire la cele două capete de cerere

ale acțiunii.

În ce privește primul

capăt al cererii privind anularea facturilor se arată că s-a invocat nulitatea facturilor

fără a se indica temeiul legal sau norma juridică încălcată și nici motivele de

nulitate. Reclamantele nu au indicat în cererea de chemare în judecată cauzele de

nulitate pentru a se putea determina regimul juridic aplicabil, al nulității absolute

sau relative.

Recurenta susține că facturile

în litigiu au fost emise cu respectarea prevederilor C. fisc. și a Normelor metodologice

de aplicare, iar facturarea serviciilor s-a realizat ca urmare a aprobării prin

HCL Biharia nr. 45/2009 a aprobării contractului de delegare a serviciului de alimentare

cu apă și canal și a atribuirii directe a serviciului de alimentare cu apă și canal

a Comunei B.

În contractul cadrul de

prestări servicii, la art. 8.2 este prevăzut că utilizatorul are dreptul să conteste

facturile emise de operator, în scris, în termen de 30 de zile de la data emiterii

acestora, în caz contrar aceasta fiind acceptată la plată. Ori în cauza de față

reclamantele nu au făcut dovada contestării în scris a facturilor la care se face

referire în acțiune.

Recurenta mai arată că

prin adresa nr. AA/2011 a Primăriei B. aceasta a solicitat păstrarea modalității

de emitere a facturii către Primăria B. și pentru anul 2011. Din aceste împrejurări

rezultă recunoașterea expresă a facturilor neachitate și a datoriilor acumulate

cât și intenția vădită de plată exprimată prin cererea de reeșalonare.

În ce privește cel de

al doilea capăt de cerere privind corectarea facturilor emise, recurenta arată că

din înscrisurile menționate mai sus rezultă foarte clar faptul că facturile emise

au fost acceptate și recunoscute în totalitate, fără să fi fost contestate nici

măcar parțial. Corectarea acestor facturi este imposibil de efectuat, întrucât acestea

sunt guvernate de rigoarea normelor contabile.

Concluzionând, recurenta

arată că dreptul pârâtei de a factura și pretinde plata serviciilor este stipulat

atât prin legea specială Legea nr. 241/2006, Legea nr. 51/2006 și prin contractul

de delegare a serviciilor care constituie temeiul legal.

Intimatele Comuna B. și

Primăria B. au formulat întâmpinare în combaterea cererii de recurs, prin care au

solicitat în principal constatarea nulității cererii de recurs, în raport de dispozițiile

art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea acestuia

ca nefondat. Excepția nulității a fost respinsă de către instanță la termenul de

judecată din data de 5 iunie 2014, pentru considerentele expuse în practicaua deciziei.

Recursul este nefondat.

Prealabil examinării cererii

de recurs, Înalta Curte constată că temeiul acesteia este reprezentat de dispozițiile

art. 488 pct. 8 cuprinse în Noul C. proc. civ., care reglementează motivul de casare

care constă în încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ce privește aplicabilitatea

acestor dispoziții cauzei de față, Înalta Curte reamintește dispozițiile art. 25

Noul C. proc. civ., potrivit căruia „Procesele în curs de judecată, precum și executările

silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi”.

În raport de aceste dispoziții,

Înalta Curte urmează a încadra criticile invocate de recurentă în motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin aplicarea art. 306 alin. (2) C.

proc. civ.

Abordarea criticilor aduse

sentinței pronunțată de Curtea de Apel Oradea în soluționarea acțiunii în anulare,

față de conținutul motivelor și argumentelor utilizate în susținerea recursului

impun mai întâi următoarele precizări care constituie și răspuns la chestiunea devoluțiunii

acțiunii în anulare și a recursului declarat împotriva soluției pronunțată în soluționarea

acesteia:

Acțiunea în anulare are

scopul de a realiza un control judecătoresc în limitele prevăzute de art. 364 lit.

a)-i) C. proc. civ., asupra hotărârii arbitrale, iar sentința pronunțată în soluționarea

acestei acțiuni la rândul său, este susceptibilă numai de recurs.

Motivele de desființare

a hotărârii arbitrale așa cum sunt reglementate procedural nu privesc reexaminarea

hotărârii arbitrale sub aspectului soluționării fondului litigiului, ci exprimă

caracterul de judecată în primă și ultima instanță pe care îl are arbitrajul în

actuala reglementare.

În contextul arătat concluzia

care se impune este aceea că acțiunea în anulare are un caracter restrictiv întrucât

nu permite decât analiza limitată a hotărârii arbitrale atacate.

Acțiunea în anulare nu

este asimilată apelului în privința devoluțiunii astfel că recursul promovat împotriva

sentinței dată în soluționarea acțiunii în anulare nu poate avea un alt caracter

decât acela prevăzut în Titlul V și anume de cale extraordinară de atac, prin care

se realizează controlul judiciar asupra sentinței pronunțată în soluționarea acțiunii

în anulare, în condițiile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care la

rândul său nu se va putea extinde dincolo de motivele prevăzute de art. 364 lit.

a)-i) C. proc. civ. Așadar, stabilirea unei singure căi de atac, recursul, împotriva

sentințelor pronunțate în cauzele ce au ca obiect acțiunea în anulare în conformitate

cu art. 125 și 128 din Constituție, este de competența exclusivă a legiuitorului

care stabilește condițiile de promovare și caracterul lor. În alte cuvinte, procedural

sunt instituite reguli deosebite în considerarea unor situații deosebite, așa încât

nu se poate extinde prin interpretare ceea ce s-a stabilit în legătură cu exercițiul

și condițiile exercițiului căilor de atac.

În raport de aceste precizări

Înalta Curte va constata că prin criticile evocate, astfel cum au fost încadrate

în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se cere instanței,

în alți termeni, să observe că nu s-a exercitat corespunzător controlul asupra acțiunii

arbitrale punându-se semnul egal între controlul judiciar și controlul judecătoresc

or, dacă s-ar admite punctul de vedere al recurentei exprimat prin argumentele aduse

în sprijinul motivelor de recurs s-ar admite că acțiunea în anulare care are un

regim propriu se înscrie printre căile de atac care pot fi exercitate împotriva

hotărârilor judecătorești statale.

Prin criticile de nelegalitate,

care nu au fost argumentate distinct, deși fiecare motiv prevăzut de art. 304 C.

proc. civ. are caracteristici și condiții proprii de casare și modificare, recurenta

evocă fondul litigiului arbitral și nu doar motivele de desființare prevăzute de

art. 364 C. proc. civ. pe care le-a dedus spre examinare în acțiunea în anulare

plasându-se la faza procedurală, imediat următoare desființării sentinței arbitrale.

Or, nu se poate trece peste funcția de anulare a acțiunii și să se discute rejudecarea

fondului litigiului dacă motivele de anulare nu s-au dovedit fondate.

Nelegalitatea sentinței

Curții de Apel nu poate fi pusă în discuție prin textele de lege pe care recurenta

le consideră încălcate prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dacă evocarea

lor nu se încadrează în motivele de desființare prevăzute de art. 364 C. proc. civ.

Revenind la motivarea

sentinței arbitrale, se constată că instanța a reținut corect faptul că motivarea

din considerente conduce la concluzia din dispozitiv și că nereținerea argumentelor

recurentei nu atrag desființarea sentinței arbitrale prin aplicarea art. 364

lit. f) și i) C. proc. civ.

Sub aspectul evocat instanța

de fond, Curtea de Apel, a înlăturat corect toate aceste susțineri pe considerentul

că acțiunea în anulare nu are caracter devolutiv, ci trebuie să se înscrie în prevederile

art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ. care au fost invocate în cauză.

În consecință, față de

cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de recurenta SC C.A. Oradea SA împotriva sentinței

nr. 3/2013 C-PI din 28 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie

2014.