ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2076/2014

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 22 aprilie 2013, legal timbrată, reclamanta SC C.A. Oradea SA, în contradictoriu cu pârâtele Comuna B. și Primăria B., a solicitat anularea în totalitate a hotărârii nr. 2 pronunțate în data de 12 martie 2013 de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor în Dosarul nr. 2/2010. Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtele Comuna B. și Primăria B. au solicitat respingerea acțiunii în anulare formulată împotriva Hotărârii nr. 2 pronunțată de către Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor la data de 12 martie 2013 și menținerea acesteia ca fiind legală și temeinică.

La termenul de judecată din data de 14 octombrie 2013 reclamanta a învederat instanței faptul că temeiul de drept al acțiunii în anulare îl reprezintă prevederile art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ. Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâte, se constată că este neîntemeiată deoarece dispozițiile art. 364 C. proc. civ. prevăd că hotărârea arbitrală poate fi desființată doar prin acțiune în anulare pentru unul din motivele prevăzute de acest text de lege. Prin urmare, acțiunea în anularea hotărârii arbitrale fiind calea de atac prevăzută de lege, nu este inadmisibilă, iar neîncadrarea motivelor invocate de parte în acțiunea în anulare în unul din cazurile de desființare a hotărârii arbitrale, prevăzută de art. 364 nu duce la inadmisibilitatea acestei căi de atac, acest fapt trebuind a fi verificat în fond de instanță pentru stabilirea temeiniciei acțiunii în anulare.

Examinând în fond cauza, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate și în baza prevederilor legale incidente, se constată că acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.A. Oradea SA este nefondată. Prin acțiunea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale nr. 2 din 12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor, se invocă încălcarea dispozițiilor art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ. Conform prevederilor art. 364 lit. f), hotărârea arbitrală poate fi desființată dacă tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. În speță, prin hotărârea arbitrală atacată a fost admisă acțiunea reclamantelor Comuna B. și Primăria B., constatându-se că acestea nu au calitatea de beneficiare ale serviciilor prestate de operator și a dispus anularea facturilor emise de pârâta SC C.A.

Oradea SA. Acțiunea reclamantelor a fost admisă astfel cum a fost formulată de acestea, tribunalul arbitral nedepășind limitele investirii, situație în care nu se poate reține nici că s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, nici că a dat mai mult decât s-a cerut, sau că nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut. De altfel, prin motivele invocate în acțiunea în anulare reclamanta C.A. Oradea SA nu arată expres de ce ar fi incident cazul de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de lit. f), neprecizând nici care este lucrul asupra căruia tribunalul arbitral s-a pronunțat fără să se fi cerut, nici care este lucrul cerut și cu privire la care nu s-a pronunțat. Cel de-al doilea motiv de desființare a hotărârii arbitrale invocat, prevăzut de art. 364 lit. i), se referă la situația când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau dispozițiile imperative ale legii.

În interpretarea acestor prevederi, în literatura juridică de specialitate s-a arătat că motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. nu reprezintă o poartă deschisă pentru examinarea temeiniciei și legalității hotărârii arbitrale, pentru o reexaminare în fond a litigiului. Sfera motivului prevăzut la lit. i) este circumscrisă la încălcarea principiilor fundamentale ale litigiului arbitral, astfel cum sunt enunțate de art. 358 C. proc. civ., dar și la nerespectarea normelor de competență exclusivă, prevăzute de norme cu caracter imperativ. Ori, examinând hotărârea arbitrală atacată, se constată că nu au fost încălcate nici prevederile art. 358 C. proc. civ., dar nici normele ce reglementează competența exclusivă a tribunalului arbitral.

Referitor la ordinea publică încălcată în opinia reclamantei, instanța reține că potrivit literaturii juridice, ordinea publică presupune toate reglementările de drept public care au ca obiect ordinea în stat (legile constituționale, politice, administrative, fiscale, penale etc.). De asemenea, tot de ordine publică sunt anumite dispoziții dictate de lege mai ales în materia contractelor, însă emise în scopul de a apăra pe terții care nu sunt părți la contract, cum ar fi măsurile de publicitate menite să aducă actele la cunoștința terților. Astfel, modul în care părțile își execută obligațiile decurgând din contractul încheiat nu poate afecta în vreun fel ordinea publică sau bunele moravuri.

În speță, reclamanta nu a arătat prin acțiunea în anulare prevederile legale imperative ce ar fi fost încălcate de către tribunalul arbitral, iar raportat la legile invocate, Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare și Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, se constată că nu au fost încălcate prin hotărârea arbitrală atacată. Reclamanta SC C.A. Oradea SA critică hotărârea arbitrală și sub aspecte care vizează fondul pricinii, cu privire la modul de interpretare a probelor, această critică fiind neîntemeiată, neîncadrându-se în nici unul din motivele prevăzute de dispozițiile art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ. Nici unul din motivele prevăzute de art. 364 C. proc.

civ. pentru exercitarea acțiunii în anulare nu dă dreptul instanțelor judecătorești să cerceteze modul în care a fost soluționat fondul pricinii de către tribunalul arbitral, ci numai să verifice dacă au fost respectate condițiile de formă ale arbitrajului, respectiv cele privind existența unei convenții arbitrale legale și posibilitatea ca litigiul să fie soluționat pe calea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la apărare al părților, redactarea hotărârii arbitrale și respectarea dispozițiilor imperative ale legii și a normelor care asigură ordinea publică și bunele moravuri. Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat că acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.A.

Oradea SA este nefondată și în consecință prin sentința nr. 3/2013C-PI din 28 octombrie 2013 a respins excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, invocată de pârâte; a respins ca nefondată acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, formulată de reclamanta SC C.A. Oradea SA. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta SC C.A. Oradea, prin care a solicitat admiterea recursului, desființarea în tot a sentinței atacate. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta prezintă în preambul un scurt istoric al situației de fapt, care nu va fi prezentat în sinteză de către instanța de recurs. În ce privește fondul cauzei, recurenta prezintă criticile sale cu privire la cele două capete de cerere ale acțiunii.

În ce privește primul capăt al cererii privind anularea facturilor se arată că s-a invocat nulitatea facturilor fără a se indica temeiul legal sau norma juridică încălcată și nici motivele de nulitate. Reclamantele nu au indicat în cererea de chemare în judecată cauzele de nulitate pentru a se putea determina regimul juridic aplicabil, al nulității absolute sau relative. Recurenta susține că facturile în litigiu au fost emise cu respectarea prevederilor C. fisc.

și a Normelor metodologice de aplicare, iar facturarea serviciilor s-a realizat ca urmare a aprobării prin HCL Biharia nr. 45/2009 a aprobării contractului de delegare a serviciului de alimentare cu apă și canal și a atribuirii directe a serviciului de alimentare cu apă și canal a Comunei B. În contractul cadrul de prestări servicii, la art. 8.2 este prevăzut că utilizatorul are dreptul să conteste facturile emise de operator, în scris, în termen de 30 de zile de la data emiterii acestora, în caz contrar aceasta fiind acceptată la plată. Ori în cauza de față reclamantele nu au făcut dovada contestării în scris a facturilor la care se face referire în acțiune.

Recurenta mai arată că prin adresa nr. AA/2011 a Primăriei B. aceasta a solicitat păstrarea modalității de emitere a facturii către Primăria B. și pentru anul 2011. Din aceste împrejurări rezultă recunoașterea expresă a facturilor neachitate și a datoriilor acumulate cât și intenția vădită de plată exprimată prin cererea de reeșalonare. În ce privește cel de al doilea capăt de cerere privind corectarea facturilor emise, recurenta arată că din înscrisurile menționate mai sus rezultă foarte clar faptul că facturile emise au fost acceptate și recunoscute în totalitate, fără să fi fost contestate nici măcar parțial. Corectarea acestor facturi este imposibil de efectuat, întrucât acestea sunt guvernate de rigoarea normelor contabile.

Concluzionând, recurenta arată că dreptul pârâtei de a factura și pretinde plata serviciilor este stipulat atât prin legea specială Legea nr. 241/2006, Legea nr. 51/2006 și prin contractul de delegare a serviciilor care constituie temeiul legal. Intimatele Comuna B. și Primăria B. au formulat întâmpinare în combaterea cererii de recurs, prin care au solicitat în principal constatarea nulității cererii de recurs, în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat. Excepția nulității a fost respinsă de către instanță la termenul de judecată din data de 5 iunie 2014, pentru considerentele expuse în practicaua deciziei. Recursul este nefondat.

Prealabil examinării cererii de recurs, Înalta Curte constată că temeiul acesteia este reprezentat de dispozițiile art. 488 pct. 8 cuprinse în Noul C. proc. civ., care reglementează motivul de casare care constă în încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În ce privește aplicabilitatea acestor dispoziții cauzei de față, Înalta Curte reamintește dispozițiile art. 25 Noul C. proc. civ., potrivit căruia „Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi”. În raport de aceste dispoziții, Înalta Curte urmează a încadra criticile invocate de recurentă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. Abordarea criticilor aduse sentinței pronunțată de Curtea de Apel Oradea în soluționarea acțiunii în anulare, față de conținutul motivelor și argumentelor utilizate în susținerea recursului impun mai întâi următoarele precizări care constituie și răspuns la chestiunea devoluțiunii acțiunii în anulare și a recursului declarat împotriva soluției pronunțată în soluționarea acesteia: Acțiunea în anulare are scopul de a realiza un control judecătoresc în limitele prevăzute de art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ., asupra hotărârii arbitrale, iar sentința pronunțată în soluționarea acestei acțiuni la rândul său, este susceptibilă numai de recurs. Motivele de desființare a hotărârii arbitrale așa cum sunt reglementate procedural nu privesc reexaminarea hotărârii arbitrale sub aspectului soluționării fondului litigiului, ci exprimă caracterul de judecată în primă și ultima instanță pe care îl are arbitrajul în actuala reglementare.

În contextul arătat concluzia care se impune este aceea că acțiunea în anulare are un caracter restrictiv întrucât nu permite decât analiza limitată a hotărârii arbitrale atacate. Acțiunea în anulare nu este asimilată apelului în privința devoluțiunii astfel că recursul promovat împotriva sentinței dată în soluționarea acțiunii în anulare nu poate avea un alt caracter decât acela prevăzut în Titlul V și anume de cale extraordinară de atac, prin care se realizează controlul judiciar asupra sentinței pronunțată în soluționarea acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care la rândul său nu se va putea extinde dincolo de motivele prevăzute de art. 364 lit. a)-i) C. proc.

civ. Așadar, stabilirea unei singure căi de atac, recursul, împotriva sentințelor pronunțate în cauzele ce au ca obiect acțiunea în anulare în conformitate cu art. 125 și 128 din Constituție, este de competența exclusivă a legiuitorului care stabilește condițiile de promovare și caracterul lor. În alte cuvinte, procedural sunt instituite reguli deosebite în considerarea unor situații deosebite, așa încât nu se poate extinde prin interpretare ceea ce s-a stabilit în legătură cu exercițiul și condițiile exercițiului căilor de atac. În raport de aceste precizări Înalta Curte va constata că prin criticile evocate, astfel cum au fost încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se cere instanței, în alți termeni, să observe că nu s-a exercitat corespunzător controlul asupra acțiunii arbitrale punându-se semnul egal între controlul judiciar și controlul judecătoresc or, dacă s-ar admite punctul de vedere al recurentei exprimat prin argumentele aduse în sprijinul motivelor de recurs s-ar admite că acțiunea în anulare care are un regim propriu se înscrie printre căile de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești statale. Prin criticile de nelegalitate, care nu au fost argumentate distinct, deși fiecare motiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ. are caracteristici și condiții proprii de casare și modificare, recurenta evocă fondul litigiului arbitral și nu doar motivele de desființare prevăzute de art. 364 C. proc.

civ. pe care le-a dedus spre examinare în acțiunea în anulare plasându-se la faza procedurală, imediat următoare desființării sentinței arbitrale. Or, nu se poate trece peste funcția de anulare a acțiunii și să se discute rejudecarea fondului litigiului dacă motivele de anulare nu s-au dovedit fondate. Nelegalitatea sentinței Curții de Apel nu poate fi pusă în discuție prin textele de lege pe care recurenta le consideră încălcate prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dacă evocarea lor nu se încadrează în motivele de desființare prevăzute de art. 364 C. proc. civ. Revenind la motivarea sentinței arbitrale, se constată că instanța a reținut corect faptul că motivarea din considerente conduce la concluzia din dispozitiv și că nereținerea argumentelor recurentei nu atrag desființarea sentinței arbitrale prin aplicarea art. 364 lit. f) și i) C. proc.

civ. Sub aspectul evocat instanța de fond, Curtea de Apel, a înlăturat corect toate aceste susțineri pe considerentul că acțiunea în anulare nu are caracter devolutiv, ci trebuie să se înscrie în prevederile art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ. care au fost invocate în cauză. În consecință, față de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta SC C.A. Oradea SA împotriva sentinței nr. 3/2013 C-PI din 28 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2014.