ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3993/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3993/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 2 din 5 martie 2007 a

Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor, s-a

respins acțiunea formulată de reclamanta SC T. SRL Oradea și s-a admis în parte

cererea reconvențională formulată de pârâta SC E. SRL Oradea cu consecința

obligării reclamantei la plata sumei de 16.766,12 euro cu titlu de penalități

de întârziere și 12.925 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie

Bihor a reținut, în esență, că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la

plata sumei de 327.542,95 euro reprezentând contravaloarea unor lucrări conform

contractelor de subantrepriză încheiate între părți este neîntemeiată deoarece

din concluziile raportului de expertiză rezultă că aceste lucrări nu au fost

executate. Pe de altă parte, simpla depunere a unor facturi și a unor situații

de lucrări neacceptate de pârâtă nu dovedește executarea acestora astfel că nu

sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 1080 - 1088 C. civ. și ale

contractelor de subantrepriză pentru antrenarea răspunderii contractuale a

pârâtei. În consecință au fost respinse și capetele de cerere având ca obiect

obligarea pârâtei la plata dobânzii comerciale și a penalităților de întârziere

solicitate cu titlu de clauză penală.

În privința cererii

reconvenționale formulate de pârâtă SC E. SRL Oradea s-a reținut, conform

aceleiași expertize, că pretențiile pârâtei sunt întemeiate în parte, cererea

fiind admisă în această măsură, cu consecința obligării reclamantei la plata

sumei anterior menționate reprezentând penalități de întârziere pentru lucrări

necorespunzătoare și respectiv penalități datorate de reclamantă proporțional

cu cota de contribuție valorică la realizarea obiectivului ce a făcut obiectul contractelor

încheiate între părți.

Acțiunea în anulare

formulată de reclamanta SC T. SRL Oradea a fost admisă prin Sentința nr. 2 din

26 septembrie 2007 pronunțată în Dosar nr. 841/35/2007 al Curții de Apel

Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal

stabilindu-se termen pentru soluționarea cauzei în fond.

Pentru a proceda

astfel s-a reținut existența motivului de desființare a hotărârii arbitrale

prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. derivat din încălcarea prevederilor

art. 358 C. proc. civ. care sancționează cu nulitatea absolută hotărârea

arbitrală pronunțată cu nerespectarea acestor dispoziții legale.

S-a avut în vedere

faptul că modul de desfășurare a dezbaterilor după data de 13 decembrie 2006,

respectiv lipsa de la dezbateri a tuturor arbitrilor, pronunțarea hotărârii la

o dată la care nu s-a stabilit termen de judecată constituie încălcări ale

dreptului la apărare afectând totodată întreaga procedură de soluționare a

cauzei în fața Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie

Bihor, astfel că este justificată anularea hotărârii arbitrale pronunțată în

aceste condiții.

În egală măsură a

apreciat instanța că prin soluția pronunțată nu s-au respectat nici

dispozițiile imperative ale legii, respectiv art. 969 C. civ., în sensul că în

stabilirea obligațiilor reciproce dintre părți, trebuie asigurată egalitatea de

tratament a acestora, în caz contrar fiind încălcată ordinea publică, bunele

moravuri și dispozițiile imperative ale legii.

Prin Sentința nr. 334

din 21 octombrie 2011 pronunțată în Dosar nr. 841/35/2007 al Curții de Apel

Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal -

învestită ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată în cauză - s-a

admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta SC E. SRL Oradea

împotriva reclamantei SC T. SRL Oradea care a fost obligată la plata sumei de

16.766,12 euro cu titlu de daune contractuale.

S-a reținut în

considerentele acestei sentințe că în urma deschiderii procedurii generale a

insolvenței împotriva pârâtei SC E. SRL Oradea, prin Încheierea din 11

octombrie 2010, Curtea de Apel Oradea având în vedere cererea de suspendare

formulată de reclamantă și cererea de disjungere a acțiunii reconvenționale

formulată de pârâtă, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 a dispus

suspendarea judecării acțiunii principale, iar în temeiul art. 165 C. proc.

civ. a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâtă fixând termen pentru

soluționarea cauzei. Această încheiere a rămas irevocabilă prin respingerea

recursului declarat de reclamantă conform Deciziei nr. 16 din 11 ianuarie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

În acest cadru

procesual s-a reținut că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 52 din

Legea nr. 85/2006 invocate de reclamantă în sensul de a se dispune compensarea

datoriilor reciproce dintre părți în ipoteza în care cererea reconvențională va

fi admisă, deoarece posibilitatea valorificării acestei creanțe va putea fi

făcută de reclamantă doar în procedura insolvenței și nu într-un litigiu de

drept comun.

Referitor la fondul

pretențiilor solicitate de pârâtă prin cererea reconvențională s-a reținut că

acestea reprezintă prejudiciul cauzat de reclamantă prin îndeplinirea

defectuoasă a obligațiilor contractuale asumate prin încheierea Contractelor de

subantrepriză nr. 1 din 3 mai 2005 și respectiv 129 din 27 iunie 2005.

În acest sens s-a

argumentat dându-se eficiență dispozițiilor art. 969, 973 și 1073 C. civ., că

potrivit concluziilor rapoartelor de expertiză în construcții efectuate în

cauză a rezultat că reclamanta a executat lucrări de calitate îndoielnică și cu

întârziere însemnată față de termenele prevăzute în contract și graficele de

execuție.

Prin urmare, fiind

îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite constând în nerespectarea

obligațiilor contractuale precum și a unui prejudiciu patrimonial cuantificat

prin expertiză în conformitate cu clauzele contractului la suma de 16.766,12

euro, precum și a raportului de cauzalitate și a vinovăției debitoarei, care în

materie comercială este prezumată, cererea reconvențională a pârâtei a

fost,admisă în limitele menționate.

În cauză au declarat

recurs ambele părți.

Reclamanta SC T. SRL

Oradea a criticat Sentința nr. 334 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel

Oradea, secția a II-a civilă pentru motivele de nelegalitate prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. solicitând analizarea cauzei

sub toate aspectele în conformitate cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Critica întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea dispozițiilor

art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că excepția nulității raportului de

expertiză, probă încuviințată la cererea sa a fost în mod greșit respinsă de

instanță, deși expertul nu a răspuns obiectivelor încuviințate conform art. 268

alin. (3) C. proc. civ. ci a efectuat un raport de expertiză care nu a fost

util dezlegării pricinii.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

recurenta susține că deși prin contractele din litigiu s-au stabilit din punct

de vedere cantitativ și calitativ lucrările ce urmau să fie executate, precum

și termenele de execuție, probele administrate nu au demonstrat faptul că

lucrările contractate nu au fost executate în termen, situație în care

răspunderea sa contractuală era exclusă. În realitate, pârâta a solicitat

executarea unor lucrări suplimentare pentru care nefiind stabilit un termen de

executare s-ar fi putut, eventual, antrena răspunderea sa delictuală.

Nerespectarea obiectivelor expertizei a avut drept consecință pronunțarea unei

hotărâri prin care în mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea sa la

plata unor daune contractuale care nu au făcut obiectul convenției părților.

Ultima critică,

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează nelegalitatea

sentinței derivată din înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 52 din Legea

nr. 85/2006, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului său la apărare,

deoarece potrivit dispozițiilor art. 1144 C. civ., aplicabil la data nașterii

raporturilor comerciale, compensația operează de drept în puterea legii și

chiar când debitorii n-ar știi nimic despre aceasta.

Pârâta SC E. SRL a

declarat recurs împotriva Sentinței nr. 2 din 26 septembrie 2007 a Curții de

Apel Oradea prin care s-a admis acțiunea în anulare a reclamantei și s-a dispus

anularea hotărârii arbitrale solicitând modificarea acestei hotărâri în sensul

respingerii acțiunii.

În dezvoltarea

criticilor se susține, în esență, că deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea în

anulare a hotărârii arbitrale pe dispozițiile art. 364 lit. e), g) și i) C.

proc. civ., iar instanța reține că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică,

bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii, își motivează soluția pe

dispozițiile art. 969 C. civ., respectiv art. 43 C. com., care nu se încadrează

în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.

De altfel, susține

recurenta această hotărâre este nelegală deoarece instanța învestită cu

soluționarea acțiunii în anulare trebuia să verifice dacă există vreunul dintre

motivele expres prevăzute de art. 364 lit. a) - i) C. proc. civ. și nu să

antameze fondul litigiului astfel cum s-a procedat prin hotărârea atacată.

Pe de altă parte în

examinarea legalității hotărârii arbitrale nu era necesară examinarea

probatoriului cauzei care a fost interpretat exclusiv în favoarea reclamantei,

ci instanța trebuia să rețină inexistența situației prevăzute de lit. e), g) și

i) C. proc. civ. și în consecință să respingă acțiunea în anulare.

Împotriva Sentinței

nr. 334 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal, prin care s-a soluționat fondul litigiului,

pârâta SC E. SRL Oradea nu a formulat recurs.

Analizând recursurile

formulate prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior

menționate, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Primul motiv de

recurs invocat de reclamanta SC T. SRL Oradea întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 5 C. proc. civ. derivat din încălcarea prevederilor art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. raportat la dispozițiile art. 268 alin. (3) din același cod este

nefondat deoarece, în realitate, deși invocă în drept dispozițiile art. 105

alin. (2) C. proc. civ., dezvoltarea criticii privește concluziile raportului

de expertiză efectuat în cauză, respectiv faptul că nu s-a răspuns obiectivelor

încuviințate de instanță, situație care nu se încadrează în ipoteza

reglementată de dispozițiile legale menționate.

În conformitate cu

prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu

neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a

pricinuit părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea

lor.

Așadar, pentru

anularea actului de procedură trebuie îndeplinite cumulativ condițiile constând

în neobservarea formelor legale, existența unei vătămări care să nu poată fi

înlăturată în alt mod.

De menționat că

recurentul nu a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 205 și 208 C. proc.

civ. referitoare la citare pentru efectuarea expertizei - a căror nerespectare,

dacă erau îndeplinite toate condițiile anterior evocate ar fi putut atrage,

eventual, incidența art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ci a susținut că nu s-au

respectat obiectivele stabilite de instanță astfel încât critica va fi respinsă

ca nefondată.

De altfel, prin

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

recurenta reia criticile referitoare la concluziile expertizei, motiv care, de

asemenea nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de acest text legal, care

se referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății prin

schimbarea naturii și înțelesului lămurit și neîndoielnic al acestuia.

Din această

perspectivă, curtea de apel a stabilit pe baza probelor administrate în cauză

că pretențiile pârâtei sunt întemeiate deoarece reclamanta prin nerespectarea

obligațiilor asumate prin Contractul nr. 1 și nr. 129/2005 i-a cauzat un

prejudiciu pe care este datoare a-l repara în conformitate cu art. 969. 973 și

1073 C. civ.

Aceste dispoziții

legale au fost corect aplicate prin hotărârea recurată în considerarea faptului

că litigiul a fost generat de modul de executare a contractului dintre părți,

ceea ce exclude incidența dispozițiilor referitoare la răspunderea delictuală,

cum eronat consideră recurenta.

Ultima critică

referitoare la aplicarea greșită a prevederilor art. 52 din Legea nr. 85/2006

este nefondată.

Astfel, în

conformitate cu aceste dispoziții legale „deschiderea procedurii de insolvență

nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea

a debitorului asupra sa. Atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de

compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii".

Procedura insolvenței

pârâtei SC E. SRL s-a deschis ulterior prezentului litigiu, motiv pentru care

acțiunea reclamantei împotriva acestei pârâte a fost suspendată prin hotărâre

irevocabilă, potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În acest context,

verificarea incidenței în speță a compensației presupune o analiză a

pretențiilor reciproce ale părților adică inclusiv a celor care fac obiectul

acțiunii suspendate. Cum o atare ipoteză este exclusă, tocmai în considerarea

caracterului irevocabil al hotărârii pronunțate conform art. 36 din Legea nr.

85/2006, în mod corect s-a argumentat prin hotărârea recurată că reclamanta are

posibilitatea de a-și valorifica această creanță în cadrul procedurii

concursuale a insolvenței în derularea căreia se află pârâta SC E. SRL și nu în

prezentul litigiu.

Recursul formulat de

pârâta SC E. SRL este nefondat.

Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 358 C. proc. civ., „întreaga procedură

arbitrală trebuie să asigure părților, sub sancțiunea nulității hotărârii

arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare și a

principiului contradictorialității.

Aceste dispoziții

legale sunt evident imperative, nerespectarea lor fiind în mod expres

sancționată cu nulitatea hotărârii situație în care hotărârea arbitrală a fost

corect desființată în condițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Deși, în principiu,

este corectă susținerea recurentei în sensul că nerespectarea dispozițiilor

contractuale nu constituie motiv de desființare a hotărârii arbitrale pe

temeiul anterior menționat, o atare constatare nu este de natură a determina o

altă soluție. Anularea hotărârii arbitrale este nejustificată din perspectiva

nesocotirii normelor de desfășurare a procedurii arbitrale, concretizate în

speță în lipsa unor încheieri de ședință și respectiv pronunțarea hotărârii la

o altă dată decât aceea la care a fost amânată cauza, astfel cum corect a

argumentat curtea de apel.

În concluzie,

recursurile formulate fiind nefondate, vor fi respinse în conformitate cu art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta SC T. SRL Oradea și de pârâta SC E. SRL

Oradea împotriva Sentinței nr. 334 din 21 octombrie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel Suceava, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM