ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3993/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 2 din 5 martie 2007 a Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC T. SRL Oradea și s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta SC E. SRL Oradea cu consecința obligării reclamantei la plata sumei de 16.766,12 euro cu titlu de penalități de întârziere și 12.925 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor a reținut, în esență, că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 327.542,95 euro reprezentând contravaloarea unor lucrări conform contractelor de subantrepriză încheiate între părți este neîntemeiată deoarece din concluziile raportului de expertiză rezultă că aceste lucrări nu au fost executate.

Pe de altă parte, simpla depunere a unor facturi și a unor situații de lucrări neacceptate de pârâtă nu dovedește executarea acestora astfel că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 1080 - 1088 C. civ. și ale contractelor de subantrepriză pentru antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei. În consecință au fost respinse și capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzii comerciale și a penalităților de întârziere solicitate cu titlu de clauză penală.

În privința cererii reconvenționale formulate de pârâtă SC E. SRL Oradea s-a reținut, conform aceleiași expertize, că pretențiile pârâtei sunt întemeiate în parte, cererea fiind admisă în această măsură, cu consecința obligării reclamantei la plata sumei anterior menționate reprezentând penalități de întârziere pentru lucrări necorespunzătoare și respectiv penalități datorate de reclamantă proporțional cu cota de contribuție valorică la realizarea obiectivului ce a făcut obiectul contractelor încheiate între părți. Acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC T. SRL Oradea a fost admisă prin Sentința nr. 2 din 26 septembrie 2007 pronunțată în Dosar nr. 841/35/2007 al Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal stabilindu-se termen pentru soluționarea cauzei în fond.

Pentru a proceda astfel s-a reținut existența motivului de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. derivat din încălcarea prevederilor art. 358 C. proc. civ. care sancționează cu nulitatea absolută hotărârea arbitrală pronunțată cu nerespectarea acestor dispoziții legale. S-a avut în vedere faptul că modul de desfășurare a dezbaterilor după data de 13 decembrie 2006, respectiv lipsa de la dezbateri a tuturor arbitrilor, pronunțarea hotărârii la o dată la care nu s-a stabilit termen de judecată constituie încălcări ale dreptului la apărare afectând totodată întreaga procedură de soluționare a cauzei în fața Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor, astfel că este justificată anularea hotărârii arbitrale pronunțată în aceste condiții.

În egală măsură a apreciat instanța că prin soluția pronunțată nu s-au respectat nici dispozițiile imperative ale legii, respectiv art. 969 C. civ., în sensul că în stabilirea obligațiilor reciproce dintre părți, trebuie asigurată egalitatea de tratament a acestora, în caz contrar fiind încălcată ordinea publică, bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii. Prin Sentința nr. 334 din 21 octombrie 2011 pronunțată în Dosar nr. 841/35/2007 al Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - învestită ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată în cauză - s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta SC E. SRL Oradea împotriva reclamantei SC T. SRL Oradea care a fost obligată la plata sumei de 16.766,12 euro cu titlu de daune contractuale.

S-a reținut în considerentele acestei sentințe că în urma deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva pârâtei SC E. SRL Oradea, prin Încheierea din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Oradea având în vedere cererea de suspendare formulată de reclamantă și cererea de disjungere a acțiunii reconvenționale formulată de pârâtă, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 a dispus suspendarea judecării acțiunii principale, iar în temeiul art. 165 C. proc. civ. a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâtă fixând termen pentru soluționarea cauzei. Această încheiere a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de reclamantă conform Deciziei nr. 16 din 11 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

În acest cadru procesual s-a reținut că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 invocate de reclamantă în sensul de a se dispune compensarea datoriilor reciproce dintre părți în ipoteza în care cererea reconvențională va fi admisă, deoarece posibilitatea valorificării acestei creanțe va putea fi făcută de reclamantă doar în procedura insolvenței și nu într-un litigiu de drept comun.

Referitor la fondul pretențiilor solicitate de pârâtă prin cererea reconvențională s-a reținut că acestea reprezintă prejudiciul cauzat de reclamantă prin îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale asumate prin încheierea Contractelor de subantrepriză nr. 1 din 3 mai 2005 și respectiv 129 din 27 iunie 2005. În acest sens s-a argumentat dându-se eficiență dispozițiilor art. 969, 973 și 1073 C. civ., că potrivit concluziilor rapoartelor de expertiză în construcții efectuate în cauză a rezultat că reclamanta a executat lucrări de calitate îndoielnică și cu întârziere însemnată față de termenele prevăzute în contract și graficele de execuție.

Prin urmare, fiind îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite constând în nerespectarea obligațiilor contractuale precum și a unui prejudiciu patrimonial cuantificat prin expertiză în conformitate cu clauzele contractului la suma de 16.766,12 euro, precum și a raportului de cauzalitate și a vinovăției debitoarei, care în materie comercială este prezumată, cererea reconvențională a pârâtei a fost,admisă în limitele menționate. În cauză au declarat recurs ambele părți. Reclamanta SC T. SRL Oradea a criticat Sentința nr. 334 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. solicitând analizarea cauzei sub toate aspectele în conformitate cu dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că excepția nulității raportului de expertiză, probă încuviințată la cererea sa a fost în mod greșit respinsă de instanță, deși expertul nu a răspuns obiectivelor încuviințate conform art. 268 alin. (3) C. proc. civ. ci a efectuat un raport de expertiză care nu a fost util dezlegării pricinii. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că deși prin contractele din litigiu s-au stabilit din punct de vedere cantitativ și calitativ lucrările ce urmau să fie executate, precum și termenele de execuție, probele administrate nu au demonstrat faptul că lucrările contractate nu au fost executate în termen, situație în care răspunderea sa contractuală era exclusă.

În realitate, pârâta a solicitat executarea unor lucrări suplimentare pentru care nefiind stabilit un termen de executare s-ar fi putut, eventual, antrena răspunderea sa delictuală. Nerespectarea obiectivelor expertizei a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri prin care în mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea sa la plata unor daune contractuale care nu au făcut obiectul convenției părților. Ultima critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează nelegalitatea sentinței derivată din înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului său la apărare, deoarece potrivit dispozițiilor art. 1144 C. civ., aplicabil la data nașterii raporturilor comerciale, compensația operează de drept în puterea legii și chiar când debitorii n-ar știi nimic despre aceasta.

Pârâta SC E. SRL a declarat recurs împotriva Sentinței nr. 2 din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea prin care s-a admis acțiunea în anulare a reclamantei și s-a dispus anularea hotărârii arbitrale solicitând modificarea acestei hotărâri în sensul respingerii acțiunii. În dezvoltarea criticilor se susține, în esență, că deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale pe dispozițiile art. 364 lit. e), g) și i) C. proc. civ., iar instanța reține că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii, își motivează soluția pe dispozițiile art. 969 C. civ., respectiv art. 43 C. com., care nu se încadrează în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc.

civ. De altfel, susține recurenta această hotărâre este nelegală deoarece instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare trebuia să verifice dacă există vreunul dintre motivele expres prevăzute de art. 364 lit. a) - i) C. proc. civ. și nu să antameze fondul litigiului astfel cum s-a procedat prin hotărârea atacată. Pe de altă parte în examinarea legalității hotărârii arbitrale nu era necesară examinarea probatoriului cauzei care a fost interpretat exclusiv în favoarea reclamantei, ci instanța trebuia să rețină inexistența situației prevăzute de lit. e), g) și i) C. proc. civ. și în consecință să respingă acțiunea în anulare. Împotriva Sentinței nr. 334 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a soluționat fondul litigiului, pârâta SC E. SRL Oradea nu a formulat recurs.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că sunt nefondate. Primul motiv de recurs invocat de reclamanta SC T. SRL Oradea întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. derivat din încălcarea prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 268 alin. (3) din același cod este nefondat deoarece, în realitate, deși invocă în drept dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dezvoltarea criticii privește concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, respectiv faptul că nu s-a răspuns obiectivelor încuviințate de instanță, situație care nu se încadrează în ipoteza reglementată de dispozițiile legale menționate.

În conformitate cu prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor. Așadar, pentru anularea actului de procedură trebuie îndeplinite cumulativ condițiile constând în neobservarea formelor legale, existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată în alt mod. De menționat că recurentul nu a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 205 și 208 C. proc. civ. referitoare la citare pentru efectuarea expertizei - a căror nerespectare, dacă erau îndeplinite toate condițiile anterior evocate ar fi putut atrage, eventual, incidența art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., ci a susținut că nu s-au respectat obiectivele stabilite de instanță astfel încât critica va fi respinsă ca nefondată. De altfel, prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta reia criticile referitoare la concluziile expertizei, motiv care, de asemenea nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de acest text legal, care se referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății prin schimbarea naturii și înțelesului lămurit și neîndoielnic al acestuia. Din această perspectivă, curtea de apel a stabilit pe baza probelor administrate în cauză că pretențiile pârâtei sunt întemeiate deoarece reclamanta prin nerespectarea obligațiilor asumate prin Contractul nr. 1 și nr. 129/2005 i-a cauzat un prejudiciu pe care este datoare a-l repara în conformitate cu art. 969. 973 și 1073 C. civ.

Aceste dispoziții legale au fost corect aplicate prin hotărârea recurată în considerarea faptului că litigiul a fost generat de modul de executare a contractului dintre părți, ceea ce exclude incidența dispozițiilor referitoare la răspunderea delictuală, cum eronat consideră recurenta. Ultima critică referitoare la aplicarea greșită a prevederilor art. 52 din Legea nr. 85/2006 este nefondată. Astfel, în conformitate cu aceste dispoziții legale „deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa. Atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii". Procedura insolvenței pârâtei SC E. SRL s-a deschis ulterior prezentului litigiu, motiv pentru care acțiunea reclamantei împotriva acestei pârâte a fost suspendată prin hotărâre irevocabilă, potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În acest context, verificarea incidenței în speță a compensației presupune o analiză a pretențiilor reciproce ale părților adică inclusiv a celor care fac obiectul acțiunii suspendate. Cum o atare ipoteză este exclusă, tocmai în considerarea caracterului irevocabil al hotărârii pronunțate conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, în mod corect s-a argumentat prin hotărârea recurată că reclamanta are posibilitatea de a-și valorifica această creanță în cadrul procedurii concursuale a insolvenței în derularea căreia se află pârâta SC E. SRL și nu în prezentul litigiu. Recursul formulat de pârâta SC E. SRL este nefondat. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 358 C. proc. civ., „întreaga procedură arbitrală trebuie să asigure părților, sub sancțiunea nulității hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Aceste dispoziții legale sunt evident imperative, nerespectarea lor fiind în mod expres sancționată cu nulitatea hotărârii situație în care hotărârea arbitrală a fost corect desființată în condițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. Deși, în principiu, este corectă susținerea recurentei în sensul că nerespectarea dispozițiilor contractuale nu constituie motiv de desființare a hotărârii arbitrale pe temeiul anterior menționat, o atare constatare nu este de natură a determina o altă soluție. Anularea hotărârii arbitrale este nejustificată din perspectiva nesocotirii normelor de desfășurare a procedurii arbitrale, concretizate în speță în lipsa unor încheieri de ședință și respectiv pronunțarea hotărârii la o altă dată decât aceea la care a fost amânată cauza, astfel cum corect a argumentat curtea de apel.

În concluzie, recursurile formulate fiind nefondate, vor fi respinse în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC T. SRL Oradea și de pârâta SC E. SRL Oradea împotriva Sentinței nr. 334 din 21 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM