Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.07.1999

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1123/2014

HOTĂRÂRE
02.07.1999
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1123/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 1999)

Prin Decizia civilă nr. 1624 din 6 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul I.N. împotriva Deciziei civile nr. 299 din 6 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, reținându-se următoarele: Imobilul situat în București, str. C.V., nr. X, sector 4, și deținut de pârât în temeiul unui contractul de închiriere, a fost restituit în natură, reclamanților, în calitate de foști proprietari. De asemenea, instanța a mai reținut că legea nu prevede în sarcina reclamanților obligația de a mai încheia un nou contract de închiriere cu pârâtul.

Împotriva deciziei curții de apel, a formulat prezenta cerere de revizuire pârâtul, motivând, în sinteză, că soluția pronunțată de curtea de apel încalcă Hotărârea nr. 2614 din 2 iulie 1999, Decizia nr. 1579 din 9 decembrie 1974 și Dispozițiile nr. 8817 și nr. 8818 din 28 septembrie 2007 prin care se menționează că imobilul în discuție este proprietatea statului și nu poate fi revendicat. În temeiul art. 158 - 159 1 alin. (4) C. proc. civ., coroborat cu art. 323 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate competența materială în soluționarea cererii de revizuire, Înalta Curte reține următoarele: În raport de prevederile art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., “la prima zi de înfățișare judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.” Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 232 alin. (1) C. proc.

civ., “cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere”, textul de lege introducând o normă de competență materială de ordine publică, imperativă, având în vedere și specificul revizuirii de cale extraordinară de atac de retractare. În cauză, cererea formulată privește revizuirea unei hotărâri pronunțate de Curtea de Apel București, motiv pentru care, în temeiul art. 323 alin. (1) C. proc. civ., îi revine acestei din urmă instanțe competența de soluționare a cauzei. Înalta Curte, văzând și prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ. va declina Curții de Apel București competența de soluționare a cererii de revizuire.

D E C I D E Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul I.N. împotriva Deciziei civile nr. 1624R din 6 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în favoarea Curții de Apel București. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2014. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-07-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2131/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1151 din 29 iunie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul S.M. în baza Legii nr. 10/2001 și a obligat pe pârât
ÎCCJ 2014-02-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 689/2014
din 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă în cadrul căruia s-a procedat la compararea titlurilor de proprietate, reclamanții din prezenta acțiune fiind obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesi
ÎCCJ 2013-06-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2547/2013
declarat de recurentul-pârât I.N., reținând că, deși imobilul a fost restituit foștilor proprietari, este încă in folosința pârâtului, astfel încât menținerea acestuia în apartamentul care a fost restituit în proprietatea reclamanților ar c
ÎCCJ 2015-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 224/2015
și fiscal, decizia nr. 586 din 11 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a de contencios administrativ și fiscal, și sentința nr. 5172 din 02 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios adm
ÎCCJ 2024-05-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1271/2024
26 m.p. (adică 181,39 m.p. - 49,13 m.p.) și a suprafeței de teren de 49,13 m.p. aferentă apartamentului nr. (...) din imobilul situat în București, str. (...), sector 4. Judecând în primă instanță, Tribunalul București – Secția a III-a civi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă