ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2131/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1151 din 29 iunie

2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cererea

formulată de reclamantul S.M. în baza Legii nr. 10/2001 și a obligat pe pârâtul

Municipiul București prin Primarul General să emită în favoarea reclamantului

dispoziție de restituire în natură a imobilului-construcție situat în

București, compus din 2 apartamente și cu instituirea în favoarea reclamantului

a dreptului de folosință special prevăzut de art. II alin. (1) din O.U.G. nr.

184/2002 pentru terenul ce reprezintă curtea și pentru cel pe care se află

edificată construcția.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că imobilul în litigiu a aparținut

părinților reclamantului și a trecut în proprietatea statului în baza

Decretului nr. 111/1951, fără despăgubiri.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel Municipiul București prin Primarul General susținând

că instanța de fond a dispus restituirea în natură a imobilului fără a

clarifica situația juridică a acestuia, în sensul de a se stabili dacă poate fi

sau nu restituit în natură.

Aceasta, deoarece

constatarea instanței în sensul că imobilul este liber, nu poate fi

interpretată decât ca superficială în condițiile în care aceste aspecte nu

rezultă cu claritate, dintr-o adresă emisă de unitatea vânzătoare în calitate

de mandatară a Municipiului București și față de concluziile unui raport de

expertiză care să identifice efectiv imobilul.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 16A din 17 ianuarie 2014 a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin

Primarul General, reținând în considerentele deciziei următoarele argumente:

Restituirea în natură

a imobilului a fost dispusă de instanța de fond în condițiile în care imobilul

a fost identificat prin expertiză chiar în faza administrativă de soluționare a

notificării, etapă nefinalizată, însă, iar copia expertizei se află la dosarul

instanței de fond.

De asemenea, există

adrese la dosar, provenind chiar de la apelant privind modificarea numărului și

denumirea străzii, iar în faza apelului a fost efectuată încă o expertiză de

identificare a imobilului.

Din adresele aflate

la dosar, rezultă că imobilul nu a fost înstrăinat nici de către SC C. SA și

nici de către Administrația Fondului Imobiliar, astfel că proprietarul

imobilului este Municipiul București.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a formulat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul

General invocând cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

în dezvoltarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate.

Instanța a dispus

restituirea în natură a imobilului construcție apreciind că situația juridică

este clară, proprietar fiind Municipiul București.

Or, atât din petitul

acțiunii, cât și din motivele de fapt și drept invocate duc la concluzia

sesizării instanței cu o contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001,

îndreptată împotriva refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea:

În aceste condiții,

așa cum rezultă din dispozițiile art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001,

notificarea trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate

și cele privind calitatea de moștenitor.

Că, potrivit art. 23,

în înțelesul dat de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în

termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data

depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii

de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.

Recurentul-pârât a

mai susținut că, termenul de 60 de zile poate avea două date de referință, iar

în cazul în care nu au fost depuse odată cu notificarea și actele doveditoare

ale dreptului de proprietate timpul de 60 de zile curge de la data depunerii

actelor.

În raport cu cele

expuse, recurentul - pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate și respingerea acțiunii.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 23 din

Legea nr. 10/2001 (art. 25 din legea republicată) s-a stabilit în sarcina

unității deținătoare notificate obligația de a se pronunța asupra cererii de

restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării

sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare.

Termenul pentru

îndeplinirea acestei obligații se poate proroga numai dacă unitatea

deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică

persoanei îndreptățite, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația

este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.

Textul prevede în mod

expres că pentru a avea beneficiul acestei prorogări este necesar ca unitatea

deținătoare să comunice, în scris, persoanei îndreptățite faptul că emiterea

deciziei de restituire este condiționată de depunerile actelor doveditoare.

În speță, notificarea

a fost formulată la data de 5 iulie 2001, reclamantul anexând toate documentele

necesare în susținerea notificării sale.

Instituția notificată

nu a făcut nicio comunicare reclamantului pentru a depune actele doveditoare

ale dreptului de proprietate, astfel încât în mod corect prima instanță a admis

acțiunea formulată de intimat.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de

pârâtul Municipiul București prin Primar va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General

împotriva Deciziei civile nr. 16A din 17 ianuarie 2014 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 iulie 2014.

Procesat de GGC - LM