Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.05.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
27.05.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12 februarie 2013, petiționarii N.M. și N.C.F. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1056/46/2012 al Curții de Apel Pitești, susținând că imparțialitatea judecătorilor la soluționarea dosarului poate fi știrbită, date fiind calitatea părților și împrejurările cauzei, dar și dușmăniile locale. În motivarea cererii sunt reluate considerentele de fapt din plângerea formulată împotriva rezoluției parchetului, arătându-se, în esență, că aspectele consemnate în încheierea din data de 12 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în Dosarul nr. 1514/1259/2009 sunt nereale, astfel încât rezoluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva magistratului P.I.L.

și a grefierului L.R. este părtinitoare. Se arată că procurorul de caz a apreciat în mod subiectiv că nu poate fi dovedită reaua-credință a grefierului, a magistratului și complicitatea avocaților, dat fiind faptul că nu au fost chemați la audieri pentru a da declarații și a depune probe. Totodată, se invocă faptul că numitul B.M.D. - pârât în Dosarul nr. 1514/1259/2009 - este cunoscut ca un interlop local, fiind perceput ca un apropiat al actualului șef al IPJ Argeș, D.N., al fostului șef al aceleiași instituții, O.C., dar și al procurorului șef al DNA - Serviciul Teritorial Pitești - C.N. Se arată și faptul că a mai fost strămutată o cauză civilă, în care se judecă în contradictoriu cu numitul B.M.D.

și cu SC MD M.B. 2003 SRL, de la Curtea de Apel Pitești la Curtea de Apel Ploiești, precum și un alt dosar, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în care sunt cercetați polițiști din cadrul D.G.A. Pitești în legătură cu favorizarea aceluiași B.M.D. și a altor magistrați de la Curtea de Apel Pitești. În final, se susține că cererea de strămutare este întemeiată, având în vedere implicarea în speță a mai multor magistrați din Județul Argeș (de la Tribunalul Comercial Argeș și de la Curtea de Apel Pitești), dar și a unor polițiști și procurori de la nivel local. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pe rolul Curții de Apel Pitești a fost înregistrat Dosarul nr. 1056/46/2012, având ca obiect plângerea formulată de petiționarii N.M.

și N.C.F. împotriva Rezoluției nr. 320/P/2012 din 14 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. În informațiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. și comunicate de către Ministerul Justiției - Serviciul Judiciar, Documentare, Protecția Drepturilor și Libertăților Fundamentale - Direcția Eliberare Acte Normative, se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precizându-se, totodată, că în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că petiționarii au avut în decursul timpului mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor instanțe din raza Curții de Apel Pitești și au fost implicați, în diferite calități, în cauze care au făcut obiectul cercetărilor penale, fiind real faptul că s-a dispus strămutarea Dosarului nr. 875/46/2012 al Curții de Apel Pitești la Curtea de Apel Ploiești, dosarul referindu-se la revizuirea solicitată de N.M., intimată fiind SC MD M.B.

2003 SRL. Se reține că aprecierile făcute de petiționari referitoare la existența unor fapte cu caracter penal săvârșite de către diferite persoane interesate în cauză sau de către magistratul P.I.L. și de avocatul I.C. au un caracter subiectiv deoarece, în prezent, nu există soluții de trimitere în judecată sau de condamnare a persoanelor la care petiționarii fac referire. În consecință, se apreciază că motivele invocate de către petiționari pentru strămutarea cauzei la o altă instanță nu sunt întemeiate, iar soluționarea cauzei la Curtea de Apel Pitești s-a făcut cu respectarea intereselor legitime și a drepturilor subiective ale petiționarilor, existând toate garanțiile pentru imparțialitatea completului de judecată și obiectivitatea actului de justiție.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.

În cauză, nici una dintre cerințele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite. În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat. Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În speță, Înalta Curte constată că motivele invocate de petiționari nu se regăsesc în prevederile art. 55 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și, în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă, ca neîntemeiată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petiționarii N.M. și N.C.F. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1056/46/2012 al Curții de Apel Pitești. Obligă petiționarii la plata sumelor de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2013. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 5 martie 2013, petenții N.M. și N.C.F. au solicitat strămutarea cauzei ce formează obie
ÎCCJ 2013-11-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11 iunie 2013, petenții B.T. și B.C.M. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce for
ÎCCJ 2012-04-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală
făptuirii actului de justiție, consideră că în beneficiul părților și al justiției în sine este de preferat strămutarea dosarului. S-a mai precizat în referatul de informare că referitor la susținerea petiționarei s-a întocmit referat de că
ÎCCJ 2013-03-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21 decembrie 2012, petenții V.V., M.C. și M.G.M. au solicitat strămutarea judecării cau
ÎCCJ 2013-10-17
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, petenta A. a solicitat strămutarea dosarului nr. 2747/2/2013 al
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă