ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 994/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 994/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată

sub nr. 716/39/2012 din 20.08.2012, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Învățământului

Preuniversitar Botoșani, în numele și pentru membrii săi: A.C., B.O.M., C.R.I.,

P.I (Z.), R.A. (A.), R.L.M. (C.), R.A.M. (fostă M.), Ț.M. (fostă M.), Z.P.

(fostă B.), a chemat în judecată pârâtul M.E.C.T.S., solicitând

obligarea

pârâtului la recunoașterea studiilor efectuate la Universitatea „S.H." București

și a diplomelor de licență obținute de către membrii săi; obligarea pârâtului să

permită acestora înscrierea și participarea la examenul de definitivat și de titularizare

în învățământ; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că

au urmat studiile de licență ale unor facultăți

din cadrul Universității „S.H.” - forma de învățământ ID și au promovat examenul

de licență în sesiunile din anii 2007, 2008 și 2009. Urmare a promovării examenului

de licență au primit diplome de licență, certificate de absolvire și suplimente

la diplomele de licență cu acordul M.E.C.T. care a aprobat la acea dată tipărirea

formularelor tipizate cu regim special.

Ulterior,

reclamanții s-au angajat în sistemul de învățământ având la data formulării acțiunii

o vechime la catedră cuprinsă între 1 și 8 ani.

Au

mai arătat că parte dintre ei au urmat și absolvit

cursuri

de masterat sau alte programe

de studii și au susținut examene de grad didactic în baza actelor de studii menționate

mai sus.

Reclamanții

și-au depus dosarele pentru susținerea examenului de titularizare

în

învățământ

- sesiunea august 2012, însă dosarele lor au fost invalidate din dispoziția pârâtului,

fiind astfel împiedicați să participe la concurs.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul

M.E.C.T.S.

a invocat

față de primul petit al acțiunii excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Față de cel de-al doilea

capăt de cerere, pârâtul a arătat că, din datele dosarului nu rezultă specializarea

sau facultatea la care reclamanții au urmat studiile în cadrul Universității „S.H.”,

astfel încât nu se poate pronunța asupra studiilor urmate de reclamanți.

Hotărârea instanței de

fond

Prin sentința nr. 44 din

22 ianuarie 2013, Curtea de Apel Suceava a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a M.E.N., a admis acțiunea formulată de reclamanții A.C., B.O.M., C.R.I.,

P.I (Z.), R.A. (A.), R.L.M. (C.), R.A.M. (fostă M.), Ț.M. (fostă M., Z.P.

(fostă B.) prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar Botoșani în contradictoriu

cu pârâtul M.E.N., a obligat pârâtul să recunoască studiile efectuate de reclamanți

la Universitatea „S.H.”: diploma de licență, masterat, foaia matricolă și celelalte

acte de studii, a obligat pârâtul să permită reclamanților A.C., B.O.M., C.R.I.,

P.I (Z.), R.A. (A.), R.L.M. (C.), R.A.M. (fostă M.), Ț.M. (fostă M., Z.P.

(fostă B.) înscrierea și participarea la examenul de definitivat și titularizare

în învățământ; a obligat pârâtul la plata sumei de 8,30 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:

Diplomele de absolvire

nu au fost anulate, reclamanții beneficiind de toate atribuțiile ce le sunt conferite

de aceste acte de studii. Diplomele și studiile au fost recunoscute de către pârât

implicit prin faptul că li s-a permis reclamanților să se angajeze în sistemul de

învățământ, având la data formulării acțiunii o vechime la catedră cuprinsă între

1 și 8 ani. Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, o parte din ei au

susținut examene de grad didactic în baza actelor de studii depuse la dosar.

Nu intră în atribuțiile

instanței de judecată învestite cu analizarea încălcării sau nu a dreptului reclamantului,

să analizeze dacă U.S.H. aflată în procedură de acreditare nu întrunește condițiile,

atât timp cât diploma conferită petentului și care poartă antetul M.E.N. nu i-a

fost retrasă sau anulată.

Diploma de licență este

prezumată valabilă atât timp cât nu s-a solicitat nicăieri și nu s-a pronunțat vreo

autoritate adminis­trativă sau instanța judecătorească asupra anulării ei.

Mai mult, a pune la îndoială

abia acum valabilitatea acestui act înseamnă o invocare a propriei culpe din partea

pârâtului care i-a permis reclamantului ca din anul 2008 să profeseze pentru catedra

aleasă până în prezent.

Apărările pârâtului legate

de acreditarea sau nu a formei de învățământ de către reclamant nu se circumscriu

obiectului prezentei acțiuni.

A precizat instanța că

pârâtul urmează să verifice îndeplinirea celorlalte condiții ce trebuie îndeplinite

de către reclamanți pentru înscrierea la exame­nul de definitivat și titularizare

și nu valabilitatea unei diplome ce nu a fost anulată.

Referitor la specializarea

urmată de reclamanți pentru care instituția de învățământ nu avea autorizare sau

acreditare provizo­rie, Curtea a constatat că nici după încheierea perioadei de

monitorizare prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002 privind înfiin­țarea U.S.H.

din București și nici după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea

calității educației, factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității

educației, dar mai ales Ministerul Educației nu au sesizat nereguli în procesul

de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul U.S.H.

Finalizarea cursurilor

universitare organizate de U.S.H. în cadrul formei de învățământ la distanță, prin

susținerea examenu­lui de licență și obținerea în urma acestuia a unei diplome,

presupune în fapt recunoașterea de către M.E.C.T.S. a formei de învă­țământ urmate.

Relativ la capătul de

cerere privind recunoașterea studiilor și a actelor de studii, Curtea a constatat

că este, de asemenea, întemeiat.

Deși, într-adevăr, nu

există o modalitate expresă sau o formalitate anume de recunoaștere a studiilor

, Curtea a reținut că recunoașterea poate fi și una implicită, tacită.

Calea de atac exercitată

în cauză

Împotriva

acestei sentințe

a

formulat recurs

,

în termenul legal, pârâtul M.E.C.T.S.

, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în

temeiul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Criticând

soluția pronunțată cu privire la

excepția lipsei calității sale procesuale pasive,

autoritatea recurentă susține că

M.E.C.T.S. este

organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică,

în subordinea Guvernului, care conduce sistemul național de educație, învățământ,

tineret și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte

acte normative din sfera sa de activitate, iar în exercitarea atribuțiilor ce îi

revin, emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii, iar recunoașterea diplomei

de licență nu se înscrie în atribuțiile acestei instituții, raportat la prevederile

H.G. nr. 536/2010 privind organizarea și funcționarea M.E.C.T.S., cu modificările

și completările ulterioare.

Așadar, subliniază recurentul,

M.E.C.T.S. nu organizează admiterea, nu organizează examenele de licență, nu eliberează

diplome de licență/certificate de absolvire, ci are atribuții bine stabilite de

H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea M.E.C.T.S. și în art. 121

din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, ministerul nu

poate răspunde solicitării reclamanților, deoarece pentru fiecare solicitare în

parte există o procedură de urmat, procedură pe care reclamanții nu o cunoașteau,

deși ar fi trebuit să o cunoască, iar necunoașterea procedurilor legale este culpa

acestora. Prin urmare, reclamanții au de urmat procedura prevăzută în Ordinul ministrului

educației, cercetării și tineretului nr. 1022 din 14 mai 2008 privind aprobarea

Regulamentului de organizare și funcționare a Centrului Național de Recunoaștere

și Echivalare a Diplomelor și a Metodologiei de recunoaștere și echivalare a diplomelor,

certificatelor și titlurilor științifice.

Invocând modalitatea de

acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior, reglementată prin

Legea nr. 88/1993 și ulterior, prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificările și completările

ulterioare, autoritatea recurentă susține, în esență, că, în cazul Universității

„S.H." din București, specializările/ programele de studii de la forma de învățământ

la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale.

Totodată, recurentul-pârât

susține că instanța de

fond a ignorat dispozițiile legale în domeniul învățământului superior, nu a analizat

hotărârile Guvernului prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu

structurile și specializările universitare cu forme de învățământ respective. Susține

recurentul-pârât că instanța era obligată să verifice dacă școlarizarea, specializarea

și forma de învățământ urmată de reclamanți este realizată de universitate cu respectarea

cadrului legal.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

expuse în continuare.

Criticile

formulate de recurent cu privire la soluția de respingere a

excepției lipsei calității

sale procesuale pasive vor fi înlăturate de către instanța de control judiciar,

având în vedere petitul principal al cererii de chemare în judecată, calitatea instituției

pârâte de emitent a diplomelor de licență, precum și dispozițiile art. 2 lit. c)

din H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea M.E.C.T.S, conform cărora

această autoritate coordonează și controlează sistemul național de învățământ.

În ceea ce privește fondul

raportului juridic dedus judecății, Înalta Curte observă că instanța de fond a obligat

pârâtul să recunoască diplomele de licență ale reclamanților, reținând valabilitatea

diplomelor de licență deținute de reclamanți. Totodată, în cuprinsul sentinței,

a analizat detaliat procedura legală și obligațiile ce incumbă autorităților publice

în luarea măsurilor administrative pentru eliberarea diplomei de licență și a suplimentului

de diplomă ca urmare a promovării examenului de licență.

Înalta Curte constată

că instanța de fond a reținut în mod corect că diplomele de licență ale reclamanților

sunt valabile întrucât nu au fost revocate sau anulate și că

produc efectele juridice

prevăzute de normele legale, astfel că reclamanților li se recunosc toate drepturile

conferite de lege în considerarea diplomelor deținute.

Însă, d

eși diplomele

de licență se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actelor

administrative, aceste documente sunt contestate de Ministerul Educației, care face

aprecieri asupra valabilității acestora și susține faptul că forma de învățământ

urmată de reclamanți nu a parcurs procedura de evaluare academică, fiind încălcate

prevederile Legii nr. 84/1995.

De altfel,

toate aspectele invocate de recurent referitoare la finalizarea ciclului I de studii

universitare de licență la specializări care nu se regăsesc în hotărârile de guvern

privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din

cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, profilurile,

specializările, durata studiilor ș.a.m.d., reprezintă aspecte care țin de legalitatea

diplomei de licență și, procedând în această manieră, recurentul-pârât tranșează

în mod unilateral chestiunea validității unor acte administrative care au intrat

în circuitul civil și nu au fost supuse procedurii reglementate în art. 1 alin.

(6) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă

parte, instanța de recurs apreciază că autoritatea recurentă nu se poate prevala

de propria culpă, având în vedere calitatea de emitent a diplomelor de licență și

în raport cu atribuțiile pe care le are, astfel cum sunt reglementate în H.G.

nr. 536/2011.

Dreptul de

a le fi recunoscute reclamanților diplomele de licență nu poate fi afectat, în fapt

sau în drept, de divergențele ce au apărut, în decursul timpului, între Universitatea

S.H. și Ministerul Educației, pe seama valabilității inițierii și desfășurării formei

de învățământ la distanță, pentru specializările la care se organizau și cursuri

de zi acreditate/autorizate, atâta timp cât Ministerul Educației sau Agenția Română

de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) nu au demarat și nu au

finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că menționata

instituție de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, în condițiile

în care, în principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art. 6 din Legea

nr. 443/2002, dreptul de ”a propune încetarea activității de învățământ și desființarea

prin lege a universității”.

Prin urmare,

se reține că reclamanții sunt licențiați, beneficiază de toate drepturile legale

conferite de diplomele de licență, care se bucură de prezumția de legalitate și

veridicitate specifică actelor administrative, iar instanța de fond a sancționat

în mod justificat atitudinea pârâtului Ministerul Educației, obligându-l să recunoască

reclamanților diplomele de licență.

Totodată, ținând seama

de împrejurările menționate, Înalta Curte constată, că refuzul de a li se permite

reclamanților înscrierea la examenele de definitivat și titularizare are caracter

nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004

cu atât mai mult cu cât refuzul a fost exprimat după ce o primă etapă a concursului

fusese deja parcursă.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.E.C.T.S. împotriva sentinței nr. 44 din 22 ianuarie 2013 a Curții de Apel Suceava,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2014.