ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 57/2015

Decizia nr. 57/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. Botoșani,

în numele membrilor de sindicat B. și C., în contradictoriu cu pârâtul D., a solicitat:

- obligarea pârâtului la recunoașterea studiilor efectuate de membrii de sindicat la Universitatea E. București și respectiv la Universitatea F. Iași, precum și a diplomelor de licență obținute de către aceștia;

- obligarea pârâtului să permită membrilor de sindicat înscrierea și participarea la examenul de definitivat și la examenul de titularizare în învățământ;

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că membrii de sindicat au efectuat studiile de licență în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității E. - forma de învățământ ID și respectiv în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității F. din Iași, promovând examenul de licență în sesiunea 2008 și respectiv 2006. Drept urmare, au primit diplomele de licență, certificatele de absolvire și suplimentele la diplomele de licență cu acordul ministerului care a aprobat la acea dată tipărirea formularelor tipizate cu regim special.

Cei doi membri de sindicat și-au depus dosarele pentru susținerea examenului de definitivat și titularizare în învățământ - sesiunea iulie 2012, însă dosarele lor au fost invalidate din dispoziția pârâtului fiind astfel împiedicați să participe la concurs riscând pierderea titularizării în învățământ, cu motivarea că forma de învățământ ID pe care au urmat-o nu era acreditată la data efectuării cursurilor, iar pe de altă parte, că specializările duble absolvite nu erau acreditate.

În concluzie, s-a arătat că atitudinea pârâtului este nelegală și aduce atingere gravă drepturilor câștigate de reclamanți, ce decurg din diplomele de licență eliberate cu acordul său.

Prin întâmpinare, pârâtul D. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, întrucât litigiul nu se încadrează în prevederile art. 28 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011; excepția lipsei plângerii prealabile, având în vedere că reclamantul nu a formulat plângerea prealabilă obligatorie, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, fiind neîntemeiată, arătând că ministerul nu are atribuții în recunoașterea diplomei reclamanților.

Față de excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârât prin întâmpinare, prin încheierea de ședință din 20 noiembrie 2012 prima instanță a reținut că această cerință a fost suplinită, iar din modalitatea în care a fost motivată excepția lipsei calității procesuale pasive rezultă că pârâtul se referă la lipsa calității de reprezentant a sindicatului, astfel încât aceasta a fost recalificată ca fiind excepția lipsei calității de reprezentant, și în considerarea faptului că s-a suplinit cerința prevăzută de art. 28 din Legea sindicatelor și a art. 161 C. proc. civ., această excepție a fost respinsă.

Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 295 din 11 noiembrie 2013, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C. prin reprezentant A. Botoșani.

Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamanta B. prin reprezentant A. Botoșani, în contradictoriu cu pârâtul D. și, în consecință:

A obligat

pârâtul să-i recunoască reclamantei B. Diploma de Licență din 11 iulie 2009 și Suplimentul la Diplomă eliberate de către Universitatea E. București și să-i permită acesteia înscrierea și participarea la examenul de definitivat și la examenul de titularizare în învățământ.

De asemenea, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4,30 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit adresei din 04 februarie 2013, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a comunicat că reclamanta B. s-a înscris la definitivat, dar reclamantul C. nu figurează în baza de date.

Așa fiind, prima instanță a reținut că acțiunea este nefondată în privința reclamantului C., în condițiile în care acesta nu a formulat cerere de înscriere la examenul de definitivare, iar pârâtul nu i-a invalidat dosarele de înscriere, nu există un refuz nejustificat, așa cum este definit prin dispozițiile legii contenciosului administrativ.

Referitor la acțiunea formulată de reclamanta B., prima instanță a reținut că aceasta a formulat cerere de înscriere la examenul de definitivat, a depus documentele necesare înscrierii dar dosarul i-a fost invalidat pe motiv că studiile nu sunt autorizate.

Or, în condițiile în care diploma de absolvire nu a fost anulată, reclamanta beneficiază de toate atribuțiile conferite de aceste acte de studii, cu atât mai mult cu cât diplomele și studiile au fost recunoscute de către pârât, implicit prin faptul că li s-a permis să se angajeze în sistemul de învățământ.

Fiind un act administrativ prin care titularului ei i se atribuie un statut personal, diploma de licență se bucură de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate, fiind prezumată a fi valabilă atât timp cât instanța judecătorească nu a dispus anularea ei.

Finalizarea cursurilor universitare organizate de Universitatea E. în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea în urma acestuia a unei diplome, presupune în fapt recunoașterea de către minister a formei de învățământ urmate.

Refuzul de a i se permite înscrierea la examenele de definitivat și titularizare nu anulează efectele diplomelor și a celorlalte acte de studii.

Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că refuzul pârâtului de a nu recunoaște efectele diplomei de licență se circumscriu unui

refuz nejustificat de a soluționa o cerere, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În fine, prima instanță a făcut și aplicarea art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motive care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că ministerul nu are atribuții în recunoașterea diplomei reclamantei și nici în organizarea și desfășurarea examenului de titularizare, invocând faptul că atribuțiile și competențele ministerului sunt reglementate de H.G. nr. 185/2013, Legea învățământului nr. 84/1995 și Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la participarea reclamantei la examenul de titularizare pe post, recurentul a invocat Metodologia-cadru aprobată prin Ordinul D. nr. 6239/2012, ordin potrivit cu care nu are competențe în ceea ce privește înscrierea și participarea la concurs a reclamantei, ci inspectoratele școlare organizează și desfășoară examenul de titularizare pe post, conform Legii nr. 1/2011.

De asemenea, a arătat că în mod greșit a fost respinsă și excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile în raport cu obiectul acțiunii - recunoaștere diplomă de licență.

Pe fondul cauzei, recurentul a susținut că în anul 2013 titularizarea personalului didactic din învățământul preuniversitar se realizează în baza Ordinul D. nr. 6239/2012 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014, act administrativ emis pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 1/2011.

A arătat că la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unitățile de învățământ preuniversitar au dreptul să participe persoanele care îndeplinesc condițiile de studii prevăzute de Metodologie, în concordanță cu Centralizatorul, or, în condițiile în care reclamanta nu respectă criteriile stabilite prin Metodologie, iar forma de învățământ ID pentru specializarea urmată de reclamantă nu se regăsește în nicio hotărâre a Guvernului de înființare a Universității E. și până în prezent, este evident că aceasta nu poate fi admisă la concurs chiar dacă deține o diplomă de licență.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.

A. Botoșani, în numele și pentru membru său de sindicat B., a solicitat respingerea recursului, arătând că prima instanță a soluționat corect atât excepțiile invocate, cât și fondul cauzei. În esență, a susținut că atâta vreme cât diploma intimatei-reclamante nu a fost anulată, ea trebuie să-și producă toate consecințele juridice, inclusiv în sensul admiterii dosarului acesteia de înscriere la examen/concurs, considerând că invalidarea dosarelor de înscriere la concursul de definitivat și titularizare în învățământ echivalează cu refuzul de soluționare a cererilor, în sensul Legii nr. 554/2004.

În opinia sa, excepția lipsei calității procesuale a ministerului pârât este nefondată, întrucât invalidarea dosarului intimatei-reclamante s-a realizat din culpa pârâtului și de către aplicația electronică utilizată și supravegheată la nivel național de către acesta.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând refuzul nejustificat al intimatului-pârât de a-i recunoaște Diploma de licență din 11 iulie 2009 și Suplimentul la Diplomă, eliberate de către Universitatea E. București, și să-i permită acesteia înscrierea și participarea la examenul de definitivat și la examenul de titularizare în învățământ.

Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu se poate vorbi însă de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, având în vedere normele care reglementează atribuțiile ministerului recurent, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 185/2013, dar și reglementările legale relevante pentru speță - Ordinul D. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului nr. 84/1995 în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei.

Prin urmare, nu se poate reține că autoritatea publică recurentă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituțiile de învățământ superior, cu aprobarea recurentului-pârât D. fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

În speță, se solicită recunoașterea unei diplome de licență, or, diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără obținerea unei alte formalități, nu există dispoziții legale care să confere ministerului atribuții de recunoaștere a unei diplome de licență.

Prin urmare, din această perspectivă hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, iar în ceea ce privește celelalte aspecte deduse judecății se constată că au primit o rezolvare corectă, având în vedere și Adresa de răspuns din 18 iulie 2012.

Pentru considerentele expuse, în temeiul 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va admite recursul, va modifica hotărârea recurată, în sensul înlăturării obligării D. să recunoască diploma de licență și suplimentul acesteia, obținute de reclamantă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D. împotriva sentinței nr. 295 din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată, în sensul că înlătură obligarea D. să recunoască diploma de licență și suplimentul acesteia, obținute de reclamantă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2015.