ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5939/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II – a civilă, de

contencios administrativ și fiscal la data de 28 iunie 2012, reclamanții M.T.M.,

P.M.F. (I.), P.I.M. (L.) și L.C., în contradictoriu cu pârâții Universitatea „S.H.”

București și M.E.C.T.S., au solicitat obligarea pârâtei Universitatea „S.H.”

București la eliberarea diplomelor de licență în științe administrative pentru

reclamanții M.T.M. și P.M.F. (I.), respectiv drept pentru reclamanții P.I.M. (L.)

și L.C. și a suplimentelor la diplomele de licență, pentru examenul de licență

susținut în sesiunea iulie 2009 și obligarea pârâtului M.E.C.T.S. să aprobe

tipărirea formularelor tipizate pentru diplomele de licență.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că au urmat cursurile Facultății de Drept și Administrație

Publică din cadrul Universității „S.H.” Brașov, respectiv București, forma de învățământ

ID, în perioada 2006-2009, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea

iulie 2009, potrivit adeverințelor de licență, care confirmă Titlul de licențiat

în Științe Administrative și Drept.

Au mai arătat că, pe toată

perioada studiilor universitare și-au îndeplinit toate obligațiile ce le reveneau

potrivit contractelor de studiu încheiate și potrivit Regulamentului privind activitatea

profesională a studenților, în sensul achitării taxelor impuse de universitate și

a promovării examenelor, inclusiv al celui de licență.

Legal citată, pârâta Universitatea

„S.H.” a depus întâmpinare prin care a arătat că și-a îndeplinit obligațiile legale

și că a făcut demersurile legale către M.E.C.T.S. în vederea comunicării necesarului

de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din anul 2009,

spre a se putea comanda formularele tipizate.

Totodată, pârâta Universitatea

„S.H.” a formulat cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S., solicitând să fie

obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licență

și suplimentul la diplomă pentru reclamante, sub sancțiunea prev. de art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Ministerul Educației și

Cercetării a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată, invocând excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar pe fond solicitând respingerea

acesteia ca nefondată. A depus la dosar și note de ședință, solicitând respingerea

cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de

fond

Prin

sentința

nr.

330 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II – a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active

invocată de pârâtul M.E.C.T.S., ca neîntemeiată; s-a admis acțiunea în contencios

administrativ și cererea de chemare în garanție; a fost obligată pârâta Universitatea

„S.H.” să elibereze reclamantului M.T.M., respectiv reclamantei P.M.F. (I.) diploma

de licență în științe administrative și reclamanților P.I.M. (L.) și L.C. diploma

de licență în drept, pentru examenul de licență susținut în sesiunea iulie 2009.

A fost obligat pârâtul

- chemat în garanție M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând

în diploma de licență și supliment de diplomă, pentru fiecare reclamant.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția

invocată, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât reclamanții,

absolvenți ai Universității „S.H.” justifică un interes legitim și actual constând

în tipărirea formularelor tipizate a diplomei de licență.

În ceea ce privește fondul

cauzei, Curtea a constatat că la data semnării de către reclamanți a contractelor

de studii - octombrie 2006, cu Universitatea „S.H.”, erau în vigoare Legea nr.

84/1995 - a învățământului și respectiv Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor

universitare.

Atât Legea nr. 84/1995

cât și Legea nr. 288/2004, în formularea existentă la data admiterii reclamantelor,

conțineau prevederi în sensul că Ministerul Educației și Cercetării actualizează

periodic, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, lista domeniilor și

specializărilor de licență, care se aprobă prin hotărâre de Guvern.

H.G. nr. 1175 din 6 septembrie

2006 - privind organizarea studiilor universitare de licență și aprobarea listei

domeniilor și specializărilor din cadrul acestora - în vigoare la data înmatriculării

în anul I al reclamantelor, stabilește în art. 5 că, durata ciclului de licență

la formele de învățământ de zi, cu frecvență redusă și la distanță este aceeași,

iar în anexa 1 a HG sunt prevăzute „științele sociale și politice” - drept - ca

domeniu de studiu universitar de licență.

Raportat la aceeași dată,

H.G. nr. 916/2005 a aprobat structura instituțiilor de învățământ superior acreditate,

precum și specializările acestora, sens în care în anexa 1 se regăsește la lit.

b) - Universitatea S.H. București - Facultatea de Drept și Administrație Publică.

Actele normative menționate

anterior, în vigoare la data înmatriculării reclamanților, nu conțineau și reglementări

exprese cu privire la forma de învățământ (zi, seral, frecvență redusă, la distanță)

pentru specializările acreditate/autorizate, așa încât se subînțelege că acest domeniu

a fost lăsat în competența de reglementare a fiecărei instituții de învățământ superior,

în considerarea autonomiei universitare, așa cum de altfel a procedat și universitatea

pârâtă.

Curtea a reținut că reclamanților

li se pot opune numai actele normative în vigoare la data înmatriculării lor, întrucât

la acea dată au putut în mod legitim („speranța legitimă”) să considere că admiterea

și respectiv parcurgerea studiilor universitare, în forma și coordonatele legale

raportate la acea dată, asigură legalitatea și recunoașterea publică a studiilor

lor universitare și fără ca acestea, prin acte normative ulterioare, să fie invalidate

retroactiv.

În ce privește cererea

de chemare în garanție, Curtea a observat că eliberarea diplomei de licență și a

suplimentului la diplomă de către Universitatea S.H. este legată de disponibilitatea

M.E.C.T.S. de a tipări formularele în discuție, acesta aflându-se în postura de

a cădea în pretenții față de reclamanți.

Recursul

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale (fost M.E.C.T.S.) , criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs, a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, caz de casare prevăzut de art. 304

pct. 4 din C. proc. civ., întrucât organizarea și coordonarea sistemului național

de învățământ este atributul exclusiv al Ministerului Educației Naționale.

S-a invocat în temeiul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca motiv de recurs, împrejurarea că instanța de fond

a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior, că nu a analizat

hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcționeze provizoriu structurile

de învățământ, luând în calcul doar contractele de studii, încheiate în afara cadrului

legal, care însă nu sunt opozabile ministerului.

Procedura în fața instanței

de recurs.

Intimata - pârâtă Universitatea

S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția

instanței de recurs.

Înalta Curte, examinând

cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția

necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost

pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Obiectul prezentului litigiu

de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ

superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamanților,

absolvenți al Universității „S.H.”.

Nu se poate ignora faptul

că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2

alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție

persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate

publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.”, ca instituție de

învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,

parte a sistemului național de învățământ.

M.E.C.T.S. este organ

de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în

subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei

și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice,

dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile

de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară,

nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național

de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași

competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea

și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale

revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ

superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie

subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea

Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile

administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea

„S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele

administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar

nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul

întregului sistem național de învățământ.

În alți termeni, Universitatea

„S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept

organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ

nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse,

Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente

material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după

caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației

publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este

aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității

publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competența de soluționare a litigiului revine

tribunalului.

De asemenea, se cuvine

a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii

și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față,

este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală

care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

Reținând în mod greșit

că este competentă să soluționeze cauza de față în raport cu obiectul acțiunii și

cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă

în condițiile art. 304 pct. 3 din C. proc. civ.

În consecință, având în

vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6)

și art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului

Suceava, secția contencios, administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Educației Naționale (fost M.E.C.T.S.) împotriva sentinței nr. 330

din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 25 iunie 2013.