ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2724/2014

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.M.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., obligarea pârâtului la recunoașterea diplomei de licență studii superioare, eliberată de Universitatea S.H. București la 01 iulie 2009, în specialitatea absolvită, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 2005-2008 a urmat cursurile Universității S.H. București, Facultatea de muzică, specialitatea pedagogie muzicală, forma de învățământ la distanță. A mai arătat că în sesiunea iulie 2008 a absolvit examenul de licență și i s-a eliberat Diploma de licență înregistrată la 01 iulie 2009, în baza căreia a ocupat un post în învățământul preuniversitar, în perioada 2008-2011, dar că, începând cu anul școlar 2012, pârâtul M.E.C.T.S. a instituit la nivel național un sistem informatic prin care absolvenții Universității S.H. au fost excluși de la ocuparea posturilor în învățământul preuniversitar. Reclamantul a susținut că nerecunoașterea diplomei de licență de către pârât, cu motivarea că Universitatea S.H. nu avea acreditare de funcționare pentru forma de învățământ și specialitatea pentru care s-a emis diploma, este o măsură nelegală și abuzivă.

Întâmpinarea formulată de pârât. Legal citat, pârâtul M.E.C.T.S. a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că o acțiune în constatare în contencios administrativ este inadmisibilă. Pe fond, a susținut că specializarea și forma de învățământ din cadrul instituției de învățământ superior urmată de reclamant nu era prevăzută în hotărârea de guvern care reglementa structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, iar pârâtul nu poate fi obligat să recunoască o diplomă care nu a fost emisă conform prevederilor legale.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 60 din 12 martie 2013, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, formulată de pârâtul M.E.C.T.S. și, în consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul B.M.L. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că pârâtul nu are nici o obligație, potrivit legislației în vigoare, de a recunoaște legalitatea unei diplome de studii. A mai arătat că reclamantul este absolvent al Universității S.H. București, Facultatea de muzică, diploma sa de licență fiind valabilă și conferind titularului toate drepturile legale.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul B.M.L., solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Recurentul a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, în condițiile în care autoritatea pârâtă, în afara competențelor legale, cenzurează diplomele eliberate de Universitatea S.H., pe motivul lipsei de autorizare și acreditare pentru anumite forme de învățământ și specializări, ceea ce are ca efect lipsirea titularului diplomei de studii de posibilitatea de a-și valorifica diploma, situație în care se găsește și recurentul. Astfel, prin adresa din 29 mai 2012 I.Ș.J. Vrancea i-a comunicat recurentului că nu poate ocupa un post în învățământul preuniversitar deoarece M.E.N. a considerat că diploma sa de licență nu este una valabilă. Recurentul a criticat acest demers ca fiind unul ilegal, întrucât nu i se poate imputa neîndeplinirea, de către instituția de învățământ superior, a condițiilor de acreditare/autorizare, iar, pe de altă parte, diploma de licență este un act juridic, care produce toate efectele prevăzute de lege, câtă vreme nu a fost anulată de către instanța de judecată. A concluzionat că opoziția instituției pârâte față de situația atestată prin diploma emisă deschide calea acțiunii în justiție pentru obligarea acesteia la recunoașterea diplomei.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile recurenților și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente. În speță, Curtea de Apel a fost sesizată cu cererea reclamantului privind obligarea autorității pârâte, M.E.N. (fost M.E.C.T.S.), la recunoașterea diplomei de licență obținută in urma susținerii examenului de licență - sesiunea iulie 2008 organizată de Universitatea S.H. București. Înalta Curte constată că, raportat la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și reglementările legale relevante pentru speță - Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituțiile de învățământ superior cu aprobarea intimatului-pârât M.E.C.T.S., fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta. Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea. Înalta Curte mai reține că diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități. Astfel, o diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cea a reclamantului, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de către ministerul de resort, diploma de licență fiind un act administrativ care se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind el însuși titlu executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite cu obligația corelativă a adresanților de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia. Prin urmare, atât timp cât diploma de licență nu este desființată prin intermediul căilor prevăzute de lege, aceasta se bucură de cele trei prezumții sus-menționate, inclusiv prezumția de legalitate, care presupune obligația celor cărora le este opus actul administrativ de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia. În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.