ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 651/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată și apărările pârâtului Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.G.A. a chemat în judecată Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON daune materiale cauzate prin blocarea accesului la ocuparea unui post de cadru didactic în învățământul preuniversitar, la plata sumei de 150.000 RON daune morale și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, următoarele: Este absolventă a Universității S.H.

la forma de învățământ ID, specializarea filologie. În considerarea diplomei de licență din 7 aprilie 2008, în specialitatea limba și literatura română și limba și literatura franceză, a ocupat, în baza unui concurs, postul didactic în funcția de execuție profesor. Inițial, din luna septembrie 2009, a activat la Grupul Școlar Agricol M., județul Galați, iar, din luna septembrie 2010, s-a transferat la Școala Gimnazială din S.C., județul Galați. Neavând titularizare pentru post repartizarea se făcea pentru suplinire pentru care era necesară examinare și repartizare pentru fiecare an școlar. Începând cu anul 2012-2013, nu a mai avut acces la ocuparea unui post de cadru didactic în învățământul preuniversitar, pârâta justificându-și refuzul prin faptul că diploma de studii nu este recunoscută pentru forma de învățământ ID și specialitatea absolvită.

În baza art. 161 din Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5560/2001, pârâtul a cenzurat diplomele de licență emise de Universitatea S.H., instituind în acest scop un program informatic de excludere automată a titularilor acelor diplome de la înscriere la examenul de titularizare și definitivare în învățământul preuniversitar. Susține reclamanta că măsura este una abuzivă, întrucât practica judiciară a confirmat în cvasiunanimitate validitatea diplomelor de licență emise de Universitatea S.H. pentru forma de învățământ ID, iar efectele dispozițiilor art. 161 din Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5560/2001 au fost suspendate pe cale de ordonanță președințială prin sentința civilă din 6 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 3750/2/2012.

De asemenea, tot pe calea ordonanței președințiale, prin sentința civilă nr. 298 din 21 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 712/44/2012, au fost suspendate dispozițiile de implementare a programului electronic de excludere de la examenul de titularizare a absolvenților licențiați ai Universității S.H., până la soluționarea fondului în Dosarul nr. 603/44/2012. Chiar dacă aceste hotărâri judecătorești privesc pe alți reclamanți, acestea produc efecte erga omnes adică pentru toți titularii diplomelor Universității S.H. excluși de la accederea în învățământul preuniversitar.

Pârâtul Ministerul Educației Naționale (fost Minister al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) a formulat întâmpinare prin care a invocat următoarele excepții: necompetența materială a Curții de Apel Galați; inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile; lipsa calității procesuale pasive a ministerului; lipsa calității procesuale active a reclamantei; lipsa de interes. Pe fond, pârâtul a solicitat, în esență, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea primei instanțe Curtea de apel a respins excepțiile invocate de pârât, reținând următoarele: în raport de obiectul acțiunii și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Galați; fiind vorba de o acțiune în despăgubiri, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitoare la obligativitatea plângerii prealabile; reclamanta a satisfăcut obligația plății taxei de timbru; de vreme ce reclamanta a înțeles să solicite despăgubiri de la pârâtul Ministerul Educației Naționale, pentru imposibilitatea valorificării diplomei de licență emise pe formular tipizat cu antetul acestuia, pârâta în discuție are calitate procesuală pasivă; în raport de obiectul acțiunii, reclamanta este persoană îndrituită a formula cerere de despăgubiri, relevante în acest context fiind referirile din acțiune privind prejudiciul încercat de reclamantă prin blocarea de către pârâtă, în baza unui program electronic, a accesului la concursurile pentru ocuparea unui post de cadru didactic.

Aceleași motive relevă și caracterul nefondat al excepției privind lipsa de interes. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că, în condițiile în care blocarea înscrierii reclamantei la concursuri pentru ocuparea unui post de cadru didactic s-a făcut în baza unui program electronic implementat în temeiul unui ordin care nu a fost anulat în instanță și nici suspendat la solicitarea reclamantei (fiind lipsite de relevanță hotărârile pronunțate în alte cauze, acestea având efect inter partes), nu pot fi primite alegațiile referitoare la prejudicierea reclamantei. Ordinul în discuție, ca act administrativ, se bucură de prezumția de legalitate, iar câtă vreme aceasta nu a fost răsturnată, efectele sale sunt considerate legale.

3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel, a declarat recurs reclamanta C.G.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, și susținând, în esență, că prima instanță în mod greșit a reținut că pârâtul are competența de a bloca accesul pentru ocuparea unui post în învățământul preuniversitar prin declararea unilaterală a diplomei de licență ca nefăcând parte din categoria celor autorizate/acreditate. Totodată, recurenta-reclamantă invocă argumente în susținerea legalitatea și efectele juridice valide pe care le produce diploma de licență, în raport cu dispozițiile art. 62 din Legea învățământului nr. 84/1995 și jurisprudența în materie, precum și aspecte referitoare la nelegalitatea Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5560/2001.

4. Considerentele Înaltei Curți Examinând, în limita criticilor formulate de recurentă, în raport cu art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în continuare. Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune materiale și morale ca urmare a blocării accesului la concursul de titularizare în învățământul preuniversitar generată de aplicarea Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5560/2001. Conform dispozițiilor incidente din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare: „Art.

8. - Obiectul acțiunii judiciare (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Art. 18. - Soluțiile pe care le poate da instanța (1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. (…) (3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Art. 19. - Termenul de prescripție pentru despăgubiri (1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.” Din analiza prevederilor citate, rezultă că acțiunea în contencios administrativ are ca obiect principal un act administrativ tipic sau asimilat [în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004], cererea privind acordarea de despăgubiri pentru daune materiale și morale, având caracter subsidiar.

În condițiile în care actul administrativ al cărui potențial vătămător este invocat de reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată, precum și în cererea de recurs, este Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5560/2001, act care nu formează obiectul prezentului demers judiciar, în raport cu cererea de chemare în judecată, și care nici nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească. Astfel fiind, cu just temei prima instanță a reținut că, în contextul în care actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, nu pot fi primite susținerile reclamantei în sensul obligării pârâtului la plata despăgubirilor pentru daune materiale sau morale care ar fi fost produse de punerea în aplicare a respectivului act administrativ.

De asemenea, în privința apărărilor reclamantei formulate în considerarea unor hotărâri judecătorești pronunțate în cauze privind alte părți, Înalta Curte reține, similar primei instanțe, că hotărârile respective produc efecte inter partes, iar nu erga omnes, așa cum eronat susține reclamanta. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, în sensul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.G.A. împotriva sentințeinr. 128/2013 din 6 iunie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2014.