ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 651/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

pârâtului

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

C.G.A. a chemat în judecată Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON daune materiale cauzate

prin blocarea accesului la ocuparea unui post de cadru didactic în învățământul

preuniversitar, la plata sumei de 150.000 RON daune morale și la plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

Este absolventă a Universității

S.H. la forma de învățământ ID, specializarea filologie.

În considerarea diplomei

de licență din 7 aprilie 2008, în specialitatea limba și literatura română și limba

și literatura franceză, a ocupat, în baza unui concurs, postul didactic în funcția

de execuție profesor.

Inițial, din luna septembrie

2009, a activat la Grupul Școlar Agricol M., județul Galați, iar, din luna septembrie

2010, s-a transferat la Școala Gimnazială din S.C., județul Galați. Neavând titularizare

pentru post repartizarea se făcea pentru suplinire pentru care era necesară examinare

și repartizare pentru fiecare an școlar.

Începând cu anul 2012-2013,

nu a mai avut acces la ocuparea unui post de cadru didactic în învățământul preuniversitar,

pârâta justificându-și refuzul prin faptul că diploma de studii nu este recunoscută

pentru forma de învățământ ID și specialitatea absolvită.

În baza art. 161 din Ordinul

ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5560/2001, pârâtul

a cenzurat diplomele de licență emise de Universitatea S.H., instituind în acest

scop un program informatic de excludere automată a titularilor acelor diplome de

la înscriere la examenul de titularizare și definitivare în învățământul preuniversitar.

Susține reclamanta că

măsura este una abuzivă, întrucât practica judiciară a confirmat în cvasiunanimitate

validitatea diplomelor de licență emise de Universitatea S.H. pentru forma de învățământ

ID, iar efectele dispozițiilor art. 161 din Ordinul ministrului educației, cercetării,

tineretului și sportului nr. 5560/2001 au fost suspendate pe cale de ordonanță președințială

prin sentința civilă din 6 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în

Dosarul nr. 3750/2/2012. De asemenea, tot pe calea ordonanței președințiale, prin

sentința civilă nr. 298 din 21 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați în

Dosarul nr. 712/44/2012, au fost suspendate dispozițiile de implementare a programului

electronic de excludere de la examenul de titularizare a absolvenților licențiați

ai Universității S.H., până la soluționarea fondului în Dosarul nr. 603/44/2012.

Chiar dacă aceste hotărâri judecătorești privesc pe alți reclamanți, acestea produc

efecte erga omnes adică pentru toți titularii diplomelor Universității S.H. excluși

de la accederea în învățământul preuniversitar.

Pârâtul Ministerul Educației

Naționale (fost Minister al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) a formulat

întâmpinare prin care a invocat următoarele excepții: necompetența materială a Curții

de Apel Galați; inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile; lipsa calității procesuale pasive a ministerului; lipsa calității

procesuale active a reclamantei; lipsa de interes. Pe fond, pârâtul a solicitat,

în esență, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Curtea de apel a respins

excepțiile invocate de pârât, reținând următoarele: în raport de obiectul acțiunii

și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de

soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Galați; fiind vorba de o acțiune în

despăgubiri, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004

referitoare la obligativitatea plângerii prealabile; reclamanta a satisfăcut obligația

plății taxei de timbru; de vreme ce reclamanta a înțeles să solicite despăgubiri

de la pârâtul Ministerul Educației Naționale, pentru imposibilitatea valorificării

diplomei de licență emise pe formular tipizat cu antetul acestuia, pârâta în discuție

are calitate procesuală pasivă; în raport de obiectul acțiunii, reclamanta este

persoană îndrituită a formula cerere de despăgubiri, relevante în acest context

fiind referirile din acțiune privind prejudiciul încercat de reclamantă prin blocarea

de către pârâtă, în baza unui program electronic, a accesului la concursurile pentru

ocuparea unui post de cadru didactic. Aceleași motive relevă și caracterul nefondat

al excepției privind lipsa de interes.

Pe fondul cauzei, Curtea

de apel a reținut că, în condițiile în care blocarea înscrierii reclamantei la concursuri

pentru ocuparea unui post de cadru didactic s-a făcut în baza unui program electronic

implementat în temeiul unui ordin care nu a fost anulat în instanță și nici suspendat

la solicitarea reclamantei (fiind lipsite de relevanță hotărârile pronunțate în

alte cauze, acestea având efect inter partes), nu pot fi primite alegațiile referitoare

la prejudicierea reclamantei. Ordinul în discuție, ca act administrativ, se bucură

de prezumția de legalitate, iar câtă vreme aceasta nu a fost răsturnată, efectele

sale sunt considerate legale.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de apel, a declarat recurs reclamanta C.G.A., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, și susținând, în esență, că prima instanță în mod greșit a reținut

că pârâtul are competența de a bloca accesul pentru ocuparea unui post în învățământul

preuniversitar prin declararea unilaterală a diplomei de licență ca nefăcând parte

din categoria celor autorizate/acreditate.

Totodată, recurenta-reclamantă

invocă argumente în susținerea legalitatea și efectele juridice valide pe care le

produce diploma de licență, în raport cu dispozițiile art. 62 din Legea învățământului

nr. 84/1995 și jurisprudența în materie, precum și aspecte referitoare la nelegalitatea

Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5560/2001.

Curți

Examinând, în limita criticilor

formulate de recurentă, în raport cu art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în

continuare.

Reclamanta a învestit

instanța cu o acțiune în contencios administrativ având ca obiect obligarea pârâtului

la plata de daune materiale și morale ca urmare a blocării accesului la concursul

de titularizare în învățământul preuniversitar generată de aplicarea Ordinului ministrului

educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5560/2001.

Conform dispozițiilor

incidente din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare:

„Art. 8. - Obiectul acțiunii

judiciare

(1) Persoana vătămată

într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ

unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu

a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate

sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea

în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații

pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ

și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea

în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și

prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru

exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Art. 18. - Soluțiile pe

care le poate da instanța

(1) Instanța, soluționând

cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot

sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act

administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune

administrativă.

(…)

(3)

În cazul soluționării

cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și

morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Art. 19.

- Termenul de prescripție

pentru despăgubiri

(1)

Când persoana vătămată

a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri,

termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta

a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.”

Din analiza prevederilor

citate, rezultă că acțiunea în contencios administrativ are ca obiect principal

un act administrativ tipic sau asimilat [în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și lit.

i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004], cererea privind acordarea de despăgubiri

pentru daune materiale și morale, având caracter subsidiar.

În condițiile în care

actul administrativ al cărui potențial vătămător este invocat de reclamantă în susținerea

cererii de chemare în judecată, precum și în cererea de recurs, este Ordinul ministrului

educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5560/2001, act care nu formează

obiectul prezentului demers judiciar, în raport cu cererea de chemare în judecată,

și care nici nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească.

Astfel fiind, cu just

temei prima instanță a reținut că, în contextul în care actul administrativ se bucură

de prezumția de legalitate, nu pot fi primite susținerile reclamantei în sensul

obligării pârâtului la plata despăgubirilor pentru daune materiale sau morale care

ar fi fost produse de punerea în aplicare a respectivului act administrativ.

De asemenea, în privința

apărărilor reclamantei formulate în considerarea unor hotărâri judecătorești pronunțate

în cauze privind alte părți, Înalta Curte reține, similar primei instanțe, că hotărârile

respective produc efecte inter partes, iar nu erga omnes, așa cum eronat susține

reclamanta.

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul,

ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, în sensul art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304

1

C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.G.A. împotriva sentințeinr. 128/2013 din 6 iunie 2013 a Curții de Apel Galați,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 februarie 2014.