ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 651/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 651/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată și apărările
pârâtului
Prin cererea înregistrată
pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta
C.G.A. a chemat în judecată Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,
solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON daune materiale cauzate
prin blocarea accesului la ocuparea unui post de cadru didactic în învățământul
preuniversitar, la plata sumei de 150.000 RON daune morale și la plata cheltuielilor
de judecată.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat, în esență, următoarele:
Este absolventă a Universității
S.H. la forma de învățământ ID, specializarea filologie.
În considerarea diplomei
de licență din 7 aprilie 2008, în specialitatea limba și literatura română și limba
și literatura franceză, a ocupat, în baza unui concurs, postul didactic în funcția
de execuție profesor.
Inițial, din luna septembrie
2009, a activat la Grupul Școlar Agricol M., județul Galați, iar, din luna septembrie
2010, s-a transferat la Școala Gimnazială din S.C., județul Galați. Neavând titularizare
pentru post repartizarea se făcea pentru suplinire pentru care era necesară examinare
și repartizare pentru fiecare an școlar.
Începând cu anul 2012-2013,
nu a mai avut acces la ocuparea unui post de cadru didactic în învățământul preuniversitar,
pârâta justificându-și refuzul prin faptul că diploma de studii nu este recunoscută
pentru forma de învățământ ID și specialitatea absolvită.
În baza art. 161 din Ordinul
ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5560/2001, pârâtul
a cenzurat diplomele de licență emise de Universitatea S.H., instituind în acest
scop un program informatic de excludere automată a titularilor acelor diplome de
la înscriere la examenul de titularizare și definitivare în învățământul preuniversitar.
Susține reclamanta că
măsura este una abuzivă, întrucât practica judiciară a confirmat în cvasiunanimitate
validitatea diplomelor de licență emise de Universitatea S.H. pentru forma de învățământ
ID, iar efectele dispozițiilor art. 161 din Ordinul ministrului educației, cercetării,
tineretului și sportului nr. 5560/2001 au fost suspendate pe cale de ordonanță președințială
prin sentința civilă din 6 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în
Dosarul nr. 3750/2/2012. De asemenea, tot pe calea ordonanței președințiale, prin
sentința civilă nr. 298 din 21 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați în
Dosarul nr. 712/44/2012, au fost suspendate dispozițiile de implementare a programului
electronic de excludere de la examenul de titularizare a absolvenților licențiați
ai Universității S.H., până la soluționarea fondului în Dosarul nr. 603/44/2012.
Chiar dacă aceste hotărâri judecătorești privesc pe alți reclamanți, acestea produc
efecte erga omnes adică pentru toți titularii diplomelor Universității S.H. excluși
de la accederea în învățământul preuniversitar.
Pârâtul Ministerul Educației
Naționale (fost Minister al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) a formulat
întâmpinare prin care a invocat următoarele excepții: necompetența materială a Curții
de Apel Galați; inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea
procedurii prealabile; lipsa calității procesuale pasive a ministerului; lipsa calității
procesuale active a reclamantei; lipsa de interes. Pe fond, pârâtul a solicitat,
în esență, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de apel a respins
excepțiile invocate de pârât, reținând următoarele: în raport de obiectul acțiunii
și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de
soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Galați; fiind vorba de o acțiune în
despăgubiri, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004
referitoare la obligativitatea plângerii prealabile; reclamanta a satisfăcut obligația
plății taxei de timbru; de vreme ce reclamanta a înțeles să solicite despăgubiri
de la pârâtul Ministerul Educației Naționale, pentru imposibilitatea valorificării
diplomei de licență emise pe formular tipizat cu antetul acestuia, pârâta în discuție
are calitate procesuală pasivă; în raport de obiectul acțiunii, reclamanta este
persoană îndrituită a formula cerere de despăgubiri, relevante în acest context
fiind referirile din acțiune privind prejudiciul încercat de reclamantă prin blocarea
de către pârâtă, în baza unui program electronic, a accesului la concursurile pentru
ocuparea unui post de cadru didactic. Aceleași motive relevă și caracterul nefondat
al excepției privind lipsa de interes.
Pe fondul cauzei, Curtea
de apel a reținut că, în condițiile în care blocarea înscrierii reclamantei la concursuri
pentru ocuparea unui post de cadru didactic s-a făcut în baza unui program electronic
implementat în temeiul unui ordin care nu a fost anulat în instanță și nici suspendat
la solicitarea reclamantei (fiind lipsite de relevanță hotărârile pronunțate în
alte cauze, acestea având efect inter partes), nu pot fi primite alegațiile referitoare
la prejudicierea reclamantei. Ordinul în discuție, ca act administrativ, se bucură
de prezumția de legalitate, iar câtă vreme aceasta nu a fost răsturnată, efectele
sale sunt considerate legale.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței pronunțate
de Curtea de apel, a declarat recurs reclamanta C.G.A., criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie, și susținând, în esență, că prima instanță în mod greșit a reținut
că pârâtul are competența de a bloca accesul pentru ocuparea unui post în învățământul
preuniversitar prin declararea unilaterală a diplomei de licență ca nefăcând parte
din categoria celor autorizate/acreditate.
Totodată, recurenta-reclamantă
invocă argumente în susținerea legalitatea și efectele juridice valide pe care le
produce diploma de licență, în raport cu dispozițiile art. 62 din Legea învățământului
nr. 84/1995 și jurisprudența în materie, precum și aspecte referitoare la nelegalitatea
Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5560/2001.
Considerentele Înaltei
Curți
Examinând, în limita criticilor
formulate de recurentă, în raport cu art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ.,
Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele arătate în
continuare.
Reclamanta a învestit
instanța cu o acțiune în contencios administrativ având ca obiect obligarea pârâtului
la plata de daune materiale și morale ca urmare a blocării accesului la concursul
de titularizare în învățământul preuniversitar generată de aplicarea Ordinului ministrului
educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5560/2001.
Conform dispozițiilor
incidente din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare:
„Art. 8. - Obiectul acțiunii
judiciare
(1) Persoana vătămată
într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ
unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu
a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate
sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea
în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații
pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ
și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea
în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și
prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru
exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Art. 18. - Soluțiile pe
care le poate da instanța
(1) Instanța, soluționând
cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot
sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act
administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune
administrativă.
(…)
(3)
În cazul soluționării
cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și
morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Art. 19.
- Termenul de prescripție
pentru despăgubiri
(1)
Când persoana vătămată
a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri,
termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta
a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.”
Din analiza prevederilor
citate, rezultă că acțiunea în contencios administrativ are ca obiect principal
un act administrativ tipic sau asimilat [în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și lit.
i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004], cererea privind acordarea de despăgubiri
pentru daune materiale și morale, având caracter subsidiar.
În condițiile în care
actul administrativ al cărui potențial vătămător este invocat de reclamantă în susținerea
cererii de chemare în judecată, precum și în cererea de recurs, este Ordinul ministrului
educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5560/2001, act care nu formează
obiectul prezentului demers judiciar, în raport cu cererea de chemare în judecată,
și care nici nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească.
Astfel fiind, cu just
temei prima instanță a reținut că, în contextul în care actul administrativ se bucură
de prezumția de legalitate, nu pot fi primite susținerile reclamantei în sensul
obligării pârâtului la plata despăgubirilor pentru daune materiale sau morale care
ar fi fost produse de punerea în aplicare a respectivului act administrativ.
De asemenea, în privința
apărărilor reclamantei formulate în considerarea unor hotărâri judecătorești pronunțate
în cauze privind alte părți, Înalta Curte reține, similar primei instanțe, că hotărârile
respective produc efecte inter partes, iar nu erga omnes, așa cum eronat susține
reclamanta.
Având în vedere considerentele
expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul,
ca nefondat, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, în sensul art.
20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304
1
C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de C.G.A. împotriva sentințeinr. 128/2013 din 6 iunie 2013 a Curții de Apel Galați,
secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 12 februarie 2014.