ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7178/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7178/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

Prin cererea

înregistrată la data de 10 iunie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a

IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.D.G. a solicitat în

contradictoriu cu Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. constatarea refuzului

nejustificat de soluționare a cererii privitoare la stabilirea situației

juridice și plata despăgubirilor pentru exproprierea terenului lot 2/2 din sat

Cățelu, comuna Glina, jud. Ilfov, precum și obligarea autorității pârâte la emiterea

documentației necesare operațiunilor de expropriere și/sau punerea

documentației la dispoziția reclamantei.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în perioada 2006 - 2010

a solicitat în mod repetat pârâtei urgentarea demersurilor necesare pentru

reglementarea situației juridice a terenului menționat în petitul cererii,

teren care se află pe amplasamentul autostrăzii București -Fetești (A 2), fiind

pur și simplu deposedată în fapt de acest teren pentru care beneficiase de

emiterea unui titlu de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991, fără ca terenul

să fie expropriat și fără să primească despăgubiri.

Reclamanta

susține că pârâta refuză nejustificat soluționarea cererilor sale referitoare

la reglementarea situației juridice a terenului său, fiind incidente

dispozițiile art. 2 și art. 8 ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ.

Prin

întâmpinare, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. a invocat excepțiile

netimbrării, a lipsei calității procesual pasive și a inadmisibilității

acțiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată,

arătând în esență că se tinde la solicitarea urgentării exproprierii, însă

inițiativa exproprierii aparține doar subiectelor de drept prevăzute de art. 7

din Legea nr. 33/1994.

La

termenul din data de 9 februarie 2011, în fața Tribunalului București, secția a

IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta a invocat excepția

necompetenței materiale, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004

și ale art. 3 alin. (1) C. proc. civ., solicitând declinarea competenței în

favoarea Curții de Apel București.

Fără

a pune în discuție natura juridică a litigiului ori excepția necompetenței

funcționale, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și

fiscal, a admis această din urmă excepție, considerând, în esență, că de vreme

ce litigiile referitoare la stabilireași cuantumul despăgubirilor sunt de

competența secțiilor civile ale tribunalelor, pentru identitate de rațiune, și operațiunile

tehnice prealabile operațiunii de expropriere sunt de competența acelorași

secții.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul secției a IV-a civilă, a aceluiași tribunal la data

de 8 martie 2011, iar la termenul de judecată acordat, reclamanta a reiterat

excepția necompetenței materiale, arătând că a înțeles să învestească instanța

cu o cerere în contencios administrativ, care nu tinde nici la obligarea

pârâtului la despăgubiri și nici la obligarea acestuia să efectueze

exproprierea, ci obligarea pârâtului la emiterea documentației

tehnico-economice aferente operațiunilor de expropriere.

Prin

sentința civilă nr. 288 din 14 februarie 2012 a fost admisă excepția, fiind

declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal,

având în vedere

obiectul cererii, astfel cum a fost precizat de reclamantă și care privește

emiterea unui act administrativ în faza de pregătire a exproprierii de către autoritatea

competentă.

2.

Hotărârea curții de apel

Prin

sentința nr. 2995 din 7 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal,

a

respins excepțiile lipsei calității procesual pasive și a inadmisibilității

acțiunii, ca neîntemeiate;

A

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.D.G., în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA;

A

obligat pârâta să răspundă reclamantei în privința cererii înregistrată la 07

aprilie 2010;

A

respins ca neîntemeiate celelalte cereri.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

cererea înregistrată la pârâtă la 07 aprilie 2010 reclamanta a solicitat

acesteia să urgenteze procedurile în vederea plății sumelor de bani care i s-ar

cuveni reclamantei în calitate de persoană expropriată.

În

dezvoltarea acestei cereri, reclamanta a învederat pârâtei faptul că este

proprietara unui teren afectat de o lucrare de interes public, astfel încât

este necesară punerea la dispoziție a documentației întocmite la momentul

demarării procedurii de expropriere a acestui teren, comunicarea deciziei de

expropriere, precum și a valorii despăgubirilor care i s-ar cuveni urmare a

lipsirii reclamantei în fapt de posibilitatea exercitării atributelor dreptului

de proprietate asupra acestui teren, astfel cum acesta a fost identificat prin

cerere.

De

asemenea, reclamanta a mai arătat că formulează această cerere ca urmare a

lipsei răspunsurilor pârâtei la cererile înregistrate anterior la 20 septembrie

2006 și la 31 octombrie 2007, atașate în fotocopie la dosarul cauzei, prin

care reclamanta a formulat aceleași solicitări reluate la 07 aprilie 2010.

Cu

privire la excepția lipsei calității procesual pasive, astfel cum a fost

invocată și motivată de către pârâtă, prima instanță a constatat că este

neîntemeiată, având în vedere împrejurarea că obiectul cauzei îl constituie

obligarea pârâtei de a soluționa o cerere adresată acesteia de către

reclamantă, existând astfel identitate între persoana chemată în judecată în

calitate de pârâtă și persoana căreia reclamanta i-a adresat cererea, neavând

relevanță sub acest aspect susținerile pârâtei privind dispozițiile legii

speciale care reglementează procedura de expropriere.

De

asemenea, prima instanță a apreciat că este neîntemeiată și excepția

inadmisibilității, având în vedere obiectul cauzei, astfel cum a fost expus

anterior și reiterat de către reclamantă în fața tribunalului, anterior

declinării competenței, respectiv obligarea pârâtei de a soluționa cererea

reclamantei, precum și de a emite documentația tehnico-economică aferentă

operațiunilor de expropriere.

Mai

mult, prima instanță a reținut că nu sunt întemeiate sub același aspect, al

soluționării acestei excepții, susținerile pârâtei în sensul că reclamanta nu

poate solicita potrivit dispozițiilor speciale care reglementează procedura

exproprierii, începerea și finalizarea unei asemenea proceduri, ci exclusiv

autoritățile publice prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004, respectiv art.

7 din Legea nr. 33/1994, aceste apărări urmând a fi analizate exclusiv sub

aspectul fondului cauzei.

Cu

privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că pârâta a refuzat în mod

nejustificat să ofere reclamantei un răspuns petiției adresată acesteia, deși

potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, autoritățile și instituțiile

publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de

zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este

favorabilă sau nefavorabilă.

Din

această perspectivă, prima instanță a constatat că mențiunile pârâtei din

întâmpinare nu pot fi reținute drept un răspuns la cererea adresată de către

reclamantă, nefiind analizată această cerere inclusiv sub aspectul

verificărilor privind eventuala încadrare a terenului în cauză în cadrul unei

documentații prealabile unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate

publică, pârâta limitându-se să susțină că reclamanta nu are calitatea legală

de a solicita demararea procedurii de expropriere, deși potrivit adresei din 03

decembrie 2007 rezultă că acest teren ar fi afectat de amplasamentul

autostrăzii București-Cernavodă pe o suprafață de aproximativ 580 mp.

Prin

urmare, prima instanță a apreciat că refuzul de soluționare a cererii

reclamantei este unul nejustificat, cu vătămarea intereselor legitime exprimate

de către reclamantă care dorește să-și vadă reglementată situația juridică a

terenului cu privire la care pretinde că

deține dreptul de proprietate și că ar fi

afectat prin lucrările de utilitate publică menționate anterior, fiind necesară

obligarea pârâtei la exprimarea unui răspuns față de cererea adresată de către

reclamantă.

Pe

de altă parte, având în vedere lipsa unui răspuns cu privire la această cerere,

prima instanță a constatat că nu poate analiza temeinicia susținerilor

reclamantei privind obligația pârâtei de a înainta documentația prealabilă

procedurii de expropriere în vederea exprimării unui cuantum al despăgubirilor

cuvenite eventual reclamantei, sub acest aspect, cererea urmând a fi respinsă.

3.

Recursul declarat de C.N.A.D.N.R.

Împotriva

sentinței curții de apel a formulat recurs în termen legal pârâta C.N.A.D.N.R.,

formulând critici pe care le-a circumscris motivului de modificare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât și dispozițiilor art. 304

1

C.

proc. civ.

Recurenta

susține că au fost greșit aplicate și interpretate prevederile art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr . 554/2004 și art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002.

Consideră că, în realitate, „cererea reclamantei ar fi putut fi încadrată cel

mult la categoria nesoluționării cererii în termenul legal”, în condițiile în

care recurenta nu a formulat un răspuns.

În

plus, raportat la conținutul petiției, recurenta arată că prin întâmpinarea

formulată în cauză a răspuns explicit la cererea adresată de partea adversă, în

sensul că inițiativa exproprierii aparține expropriatorului.

4.

Apărările intimatei B.D.G.

Prin

notele de concluzii depuse în ședința de dezbateri asupra recursului, intimata

a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că

recurenta încearcă să deplaseze atenția asupra unor aspecte nerelevante,

omițând că obiectul acțiunii vizează tocmai constatarea refuzului său

nejustificat de a soluționa cererea referitoare la exproprierea care îi afectează

dreptul de proprietate, în pofida numeroaselor sale demersuri din perioada 2006-2010.

Intimata

a mai arătat că întâmpinarea depusă la judecata în primă instanță nu poate

reprezenta un răspuns la petiția sa, nefiind examinate în concret solicitările

sale.

O

parte semnificativă a notelor cuprinde aspecte referitoare la fondul raporturilor

litigioase dintre părți, respectiv la stadiul lucrărilor de expropriere a

terenurilor vizate de amplasamentul autostrăzii București- Cernavodă.

5.

Considerentele Înaltei curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor din notele de

concluzii, cât și sub toate aspectele conform art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Potrivit

dispozitivului sentinței atacate, în sarcina pârâtei C.N.A.D.N.R. s-a reținut o

unică obligație: de a răspunde reclamantei „în privința cererii înregistrate la

7 aprilie 2010”.

Cum

inclusiv în recurs, compania națională recunoaște că nu a formulat un răspuns la

petiția indicată, rezultă că această cale de atac este lipsită de orice substanță.

Analizând

punctual criticile recurentei, Înalta Curte observă mai întâi că întreaga

construcție referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

h) iar nu a celor cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004

este inutilă.

Instanța

de fond a reținut expres în considerente „lipsa unui răspuns” și a obligat pârâta

la emiterea unui răspuns.

Deși

obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost conceput de reclamantă,

era mai complex, aceasta tinzând să obțină și obligarea companiei naționale de a

efectua anumite operațiuni administrative conform art. 5 din Legea nr. 255/2010

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării

unor obiective de interes național, județean și local, prealabile exproprierii,

instanța de fond a considerat că nu poate păși la examinarea temeiniciei

acestui petit în lipsa unui răspuns la cererea reclamantei.

În

aceste coordonate, în contextul în care reclamanta nu a formulat recurs, nu

există nicio rațiune pentru reformarea sentinței atacate, mai ales că instanța nu

a interferat în marja de apreciere a recurentei, persoană juridică privată

autorizată presteze un serviciu public, atunci când a obligat-o să soluționeze

cererea reclamantei.

În

fine, nici susținerea potrivit căreia întâmpinarea formulată la data de 22 decembrie

2010, înregistrată la Tribunalul București, secția a IX-a de contencios

administrativ și fiscal, ar reprezenta „un răspuns explicit la cererea adresată

de reclamantă” nu poate fi primită.

Întâmpinarea

reprezintă un act de procedură judiciară prin care pârâtul răspunde la motivele

de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată, formulând apărări pe

cale de excepție sau pe fondul cauzei (art. 115 C. proc. civ. ). În mod evident,

omisiunea de a răspunde la o petiție în termenul legal de 30 de zile (art. 2 alin.

(1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 și art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002) nu

poate fi suplinită printr-un motiv al întâmpinării depuse în cauza al cărei

obiect vizează tocmai această ipoteză.

Pe

de altă parte, pășind la examinarea poziției adoptate de compania națională

prin întâmpinare, de a considera de plano solicitările cuprinse în petiție ca

inadmisibile, prima instanță a reținut corect că o astfel de abordare nu poate reprezenta

un răspuns adecvat la cererea înregistrată la 7 aprilie 2010.

Pe

lângă solicitarea de urgentare a derulării procedurii de expropriere (la care de

fapt s-a răspuns prin întâmpinare), intimata, în calitate de proprietar al unui

teren (tarlaua 11, parcela 17, sat Cățelu, comuna Glina, județul Ilfov) afectat

parțial de autostrada A2 (conform planului de amplasament de la fila 73,

dosarul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și

fiscal,) a solicitat furnizarea mai multor informații pe care este îndreptățită

să le obțină în această calitate, precum și comunicarea întregii documentații

care vizează statutul juridic al proprietății sale din perspectiva lucrărilor de

interes public care se desfășoară în zona respectivă.

Or,

chiar admițând abordarea informală a recurentei, este limpede că întâmpinarea la

care face referire nu poate reprezenta un răspuns la cerere ci, dimpotrivă, reflectă

exercitarea cu exces de putere a prerogativelor cu care a fost învestită.

6.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

Pentru

considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

și art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței nr. 2995 din 7 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2013.