Decizia nr. 7178/2013 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 10 iunie 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.D.G. a solicitat în contradictoriu cu Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii privitoare la stabilirea situației juridice și plata despăgubirilor pentru exproprierea terenului lot 2/2 din sat Cățelu, comuna Glina, jud. Ilfov, precum și obligarea autorității pârâte la emiterea documentației necesare operațiunilor de expropriere și/sau punerea documentației la dispoziția reclamantei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în perioada 2006 - 2010 a solicitat în mod repetat pârâtei urgentarea demersurilor necesare pentru reglementarea situației juridice a terenului menționat în petitul cererii, teren care se află pe amplasamentul autostrăzii București -Fetești (A 2), fiind pur și simplu deposedată în fapt de acest teren pentru care beneficiase de emiterea unui titlu de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991, fără ca terenul să fie expropriat și fără să primească despăgubiri. Reclamanta susține că pârâta refuză nejustificat soluționarea cererilor sale referitoare la reglementarea situației juridice a terenului său, fiind incidente dispozițiile art. 2 și art. 8 ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. a invocat excepțiile netimbrării, a lipsei calității procesual pasive și a inadmisibilității acțiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând în esență că se tinde la solicitarea urgentării exproprierii, însă inițiativa exproprierii aparține doar subiectelor de drept prevăzute de art. 7 din Legea nr. 33/1994. La termenul din data de 9 februarie 2011, în fața Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta a invocat excepția necompetenței materiale, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004 și ale art. 3 alin. (1) C. proc. civ., solicitând declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București. Fără a pune în discuție natura juridică a litigiului ori excepția necompetenței funcționale, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a admis această din urmă excepție, considerând, în esență, că de vreme ce litigiile referitoare la stabilireași cuantumul despăgubirilor sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, pentru identitate de rațiune, și operațiunile tehnice prealabile operațiunii de expropriere sunt de competența acelorași secții. Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a IV-a civilă, a aceluiași tribunal la data de 8 martie 2011, iar la termenul de judecată acordat, reclamanta a reiterat excepția necompetenței materiale, arătând că a înțeles să învestească instanța cu o cerere în contencios administrativ, care nu tinde nici la obligarea pârâtului la despăgubiri și nici la obligarea acestuia să efectueze exproprierea, ci obligarea pârâtului la emiterea documentației tehnico-economice aferente operațiunilor de expropriere. Prin sentința civilă nr. 288 din 14 februarie 2012 a fost admisă excepția, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, având în vedere obiectul cererii, astfel cum a fost precizat de reclamantă și care privește emiterea unui act administrativ în faza de pregătire a exproprierii de către autoritatea competentă.

Hotărârea curții de apel Prin sentința nr. 2995 din 7 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei calității procesual pasive și a inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiate; A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.D.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA; A obligat pârâta să răspundă reclamantei în privința cererii înregistrată la 07 aprilie 2010; A respins ca neîntemeiate celelalte cereri. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la pârâtă la 07 aprilie 2010 reclamanta a solicitat acesteia să urgenteze procedurile în vederea plății sumelor de bani care i s-ar cuveni reclamantei în calitate de persoană expropriată. În dezvoltarea acestei cereri, reclamanta a învederat pârâtei faptul că este proprietara unui teren afectat de o lucrare de interes public, astfel încât este necesară punerea la dispoziție a documentației întocmite la momentul demarării procedurii de expropriere a acestui teren, comunicarea deciziei de expropriere, precum și a valorii despăgubirilor care i s-ar cuveni urmare a lipsirii reclamantei în fapt de posibilitatea exercitării atributelor dreptului de proprietate asupra acestui teren, astfel cum acesta a fost identificat prin cerere. De asemenea, reclamanta a mai arătat că formulează această cerere ca urmare a lipsei răspunsurilor pârâtei la cererile înregistrate anterior la 20 septembrie 2006 și la 31 octombrie 2007, atașate în fotocopie la dosarul cauzei, prin care reclamanta a formulat aceleași solicitări reluate la 07 aprilie 2010. Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive, astfel cum a fost invocată și motivată de către pârâtă, prima instanță a constatat că este neîntemeiată, având în vedere împrejurarea că obiectul cauzei îl constituie obligarea pârâtei de a soluționa o cerere adresată acesteia de către reclamantă, existând astfel identitate între persoana chemată în judecată în calitate de pârâtă și persoana căreia reclamanta i-a adresat cererea, neavând relevanță sub acest aspect susținerile pârâtei privind dispozițiile legii speciale care reglementează procedura de expropriere. De asemenea, prima instanță a apreciat că este neîntemeiată și excepția inadmisibilității, având în vedere obiectul cauzei, astfel cum a fost expus anterior și reiterat de către reclamantă în fața tribunalului, anterior declinării competenței, respectiv obligarea pârâtei de a soluționa cererea reclamantei, precum și de a emite documentația tehnico-economică aferentă operațiunilor de expropriere. Mai mult, prima instanță a reținut că nu sunt întemeiate sub același aspect, al soluționării acestei excepții, susținerile pârâtei în sensul că reclamanta nu poate solicita potrivit dispozițiilor speciale care reglementează procedura exproprierii, începerea și finalizarea unei asemenea proceduri, ci exclusiv autoritățile publice prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004, respectiv art. 7 din Legea nr. 33/1994, aceste apărări urmând a fi analizate exclusiv sub aspectul fondului cauzei. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că pârâta a refuzat în mod nejustificat să ofere reclamantei un răspuns petiției adresată acesteia, deși potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă. Din această perspectivă, prima instanță a constatat că mențiunile pârâtei din întâmpinare nu pot fi reținute drept un răspuns la cererea adresată de către reclamantă, nefiind analizată această cerere inclusiv sub aspectul verificărilor privind eventuala încadrare a terenului în cauză în cadrul unei documentații prealabile unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică, pârâta limitându-se să susțină că reclamanta nu are calitatea legală de a solicita demararea procedurii de expropriere, deși potrivit adresei din 03 decembrie 2007 rezultă că acest teren ar fi afectat de amplasamentul autostrăzii București-Cernavodă pe o suprafață de aproximativ 580 mp. Prin urmare, prima instanță a apreciat că refuzul de soluționare a cererii reclamantei este unul nejustificat, cu vătămarea intereselor legitime exprimate de către reclamantă care dorește să-și vadă reglementată situația juridică a terenului cu privire la care pretinde că deține dreptul de proprietate și că ar fi afectat prin lucrările de utilitate publică menționate anterior, fiind necesară obligarea pârâtei la exprimarea unui răspuns față de cererea adresată de către reclamantă. Pe de altă parte, având în vedere lipsa unui răspuns cu privire la această cerere, prima instanță a constatat că nu poate analiza temeinicia susținerilor reclamantei privind obligația pârâtei de a înainta documentația prealabilă procedurii de expropriere în vederea exprimării unui cuantum al despăgubirilor cuvenite eventual reclamantei, sub acest aspect, cererea urmând a fi respinsă.

Recursul declarat de C.N.A.D.N.R. Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs în termen legal pârâta C.N.A.D.N.R., formulând critici pe care le-a circumscris motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât și dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta susține că au fost greșit aplicate și interpretate prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr . 554/2004 și art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002. Consideră că, în realitate, „cererea reclamantei ar fi putut fi încadrată cel mult la categoria nesoluționării cererii în termenul legal”, în condițiile în care recurenta nu a formulat un răspuns. În plus, raportat la conținutul petiției, recurenta arată că prin întâmpinarea formulată în cauză a răspuns explicit la cererea adresată de partea adversă, în sensul că inițiativa exproprierii aparține expropriatorului.

Apărările intimatei B.D.G. Prin notele de concluzii depuse în ședința de dezbateri asupra recursului, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că recurenta încearcă să deplaseze atenția asupra unor aspecte nerelevante, omițând că obiectul acțiunii vizează tocmai constatarea refuzului său nejustificat de a soluționa cererea referitoare la exproprierea care îi afectează dreptul de proprietate, în pofida numeroaselor sale demersuri din perioada 2006-2010. Intimata a mai arătat că întâmpinarea depusă la judecata în primă instanță nu poate reprezenta un răspuns la petiția sa, nefiind examinate în concret solicitările sale. O parte semnificativă a notelor cuprinde aspecte referitoare la fondul raporturilor litigioase dintre părți, respectiv la stadiul lucrărilor de expropriere a terenurilor vizate de amplasamentul autostrăzii București- Cernavodă.

Considerentele Înaltei curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor din notele de concluzii, cât și sub toate aspectele conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Potrivit dispozitivului sentinței atacate, în sarcina pârâtei C.N.A.D.N.R. s-a reținut o unică obligație: de a răspunde reclamantei „în privința cererii înregistrate la 7 aprilie 2010”. Cum inclusiv în recurs, compania națională recunoaște că nu a formulat un răspuns la petiția indicată, rezultă că această cale de atac este lipsită de orice substanță. Analizând punctual criticile recurentei, Înalta Curte observă mai întâi că întreaga construcție referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) iar nu a celor cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 este inutilă. Instanța de fond a reținut expres în considerente „lipsa unui răspuns” și a obligat pârâta la emiterea unui răspuns. Deși obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost conceput de reclamantă, era mai complex, aceasta tinzând să obțină și obligarea companiei naționale de a efectua anumite operațiuni administrative conform art. 5 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, prealabile exproprierii, instanța de fond a considerat că nu poate păși la examinarea temeiniciei acestui petit în lipsa unui răspuns la cererea reclamantei. În aceste coordonate, în contextul în care reclamanta nu a formulat recurs, nu există nicio rațiune pentru reformarea sentinței atacate, mai ales că instanța nu a interferat în marja de apreciere a recurentei, persoană juridică privată autorizată presteze un serviciu public, atunci când a obligat-o să soluționeze cererea reclamantei. În fine, nici susținerea potrivit căreia întâmpinarea formulată la data de 22 decembrie 2010, înregistrată la Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ar reprezenta „un răspuns explicit la cererea adresată de reclamantă” nu poate fi primită. Întâmpinarea reprezintă un act de procedură judiciară prin care pârâtul răspunde la motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată, formulând apărări pe cale de excepție sau pe fondul cauzei (art. 115 C. proc. civ. ). În mod evident, omisiunea de a răspunde la o petiție în termenul legal de 30 de zile (art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 și art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002) nu poate fi suplinită printr-un motiv al întâmpinării depuse în cauza al cărei obiect vizează tocmai această ipoteză. Pe de altă parte, pășind la examinarea poziției adoptate de compania națională prin întâmpinare, de a considera de plano solicitările cuprinse în petiție ca inadmisibile, prima instanță a reținut corect că o astfel de abordare nu poate reprezenta un răspuns adecvat la cererea înregistrată la 7 aprilie 2010. Pe lângă solicitarea de urgentare a derulării procedurii de expropriere (la care de fapt s-a răspuns prin întâmpinare), intimata, în calitate de proprietar al unui teren (tarlaua 11, parcela 17, sat Cățelu, comuna Glina, județul Ilfov) afectat parțial de autostrada A2 (conform planului de amplasament de la fila 73, dosarul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal,) a solicitat furnizarea mai multor informații pe care este îndreptățită să le obțină în această calitate, precum și comunicarea întregii documentații care vizează statutul juridic al proprietății sale din perspectiva lucrărilor de interes public care se desfășoară în zona respectivă. Or, chiar admițând abordarea informală a recurentei, este limpede că întâmpinarea la care face referire nu poate reprezenta un răspuns la cerere ci, dimpotrivă, reflectă exercitarea cu exces de putere a prerogativelor cu care a fost învestită.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.